Veselia generală

Cum am aflat eu că la început lebedele sînt cenuşii, ca nişte găini plouate

Nu mai ştiu cine mi-a propus o călătorie cu vaporul prin Dunărea Deltei. O excursie contracost pentru turişti străini şi români. Ştiu însă sigur c-am acceptat cu entuziasm. De ce? E o enigmă a sufletului omenesc. Una dintre acele enigme inexplicabile, citate de comentatorii lui Dostoievski cînd dau de un personaj care, netam-nesam, crapă capul cu toporul unei bătrîne sau îşi pune gîtul în ştreang deși declară că e fericit. Dimineaţă de vară optimistă, mai ceva ca în Programul unui partid politic în campanie pentru parlamentare. mai mult

Meşterul fără frică

Adrian Dănuţ lucrează la Întreprinderea de scule aşchietoare din Florești. Nu e prea clar ce face el acolo. Sigur este ce face el aici, în Vintileasa, după orele de producţie: electronică aplicată. Lui Dănuţ i-au plăcut încă de mic maşinăriile complicate. A vrut să urmeze Informatica, dar nu l-a lăsat taică-său, Fănică Adrian, faimos în sat, pentru că a dat în judecată, pe vremea comuniştilor, statul de democraţie populară pe motiv că i-a încălcat proprietatea privată, prin comasare. Cum era de aşteptat a pierdut procesul. Avocatul statului socialist a invocat - şi pe drept cuvînt - Constituţia RPR.
mai mult

Tigrii scoşi la licitaţie

La Floreşti, fuseseră scoşi la licitaţie doi tigri de la Circul de Stat, devenit, după Revoluţie, Circul Tivoli. Pe vremuri, depinzînd cu banii de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, Circul o ducea foarte bine. Animalele erau hrănite din abundenţă, ba chiar, cînd venise raţionalizarea, îngrijitorii şi dresorii mai ciupeau ceva carne şi din raţia tigrilor şi a jaguarilor, iar de la şerpi luau chiar pui întregi, aduşi direct de la Crevedia. Salariile erau mari, mai mari decît în alte sectoare de activitate, astfel că la Circ te angajai doar cu pile. Acum însă Circul Tivoli pe numele său depindea de primăria orăşelului, care n-avea bani nici pentru iluminatul sediului, d-apoi să mai dea elefantului, celor doi tigri şi pitonului, care rămăsese la fel de nesătul ca şi înainte de 1989, deşi între timp – vorba reporterilor TV – avusese loc o Revoluţie. mai mult

A murit fără să se împace cu vaca

Safta Vîrlan, o băbuţă sfrijită din Vintileasa Deal, se pregăteşte pentru Lumea de Apoi. Şi-a comandat sicriul pe care-l ţine în magazia de lemne, lîngă cada de baie împăienjenită de atîta stat degeaba. Şi-a asigurat banii de înmormîntare, depuşi la un CAR din Mătăsari. Şi-a cumpărat rochia şi pantofii, aşezaţi pe raftul de sus, în dulap, să-i vadă ai ei cînd va fi moartă. Se pune acum problema să se împace cu toţi cei cu care s-a certat. În Rai – după cum zice Părintele Durbacă – nu sînt lăsaţi cei care nu şi-au rezolvat conflictele pe Pămînt. Înainte de Revoluţie, popa Durbacă avusese biserica la Floreşti, în noul cartier de blocuri, ridicat pe lîngă fabrica de scule şi maşini aşchietoare. Cîţiva ani nu cîştigă nimic. Biserica veche, lăsată de campaniile demolării, abia dacă se umplea la un an odată, de Paşti şi de Crăciun, cînd blocurile din cartier îşi dublau populaţia: veneau în vizită cu pui şi damigene, cu desagi de mere şi nuci neamurile de la ţară ale locatarilor. mai mult

Cînd își poate bate nevasta bărbatul de tip nou

Scînteia avea să organizeze o amplă discuţie, în cîteva numere consecutive, cu trimitere de la pagina întîi, pe tema dacă un bărbat de tip nou, cu o conştiinţă înaintată, are voie sau nu să-şi bată nevasta. Se primiră scrisori din toată ţara, publicate de ziar la loc de cinste, împreună cu ample reproduceri în facsimil. Asta pentru a dovedi, graţie greşelilor de gramatică evidente, că scrisorile aparţineau ţăranilor săraci şi nu chiaburilor, zişi şi lipitorile satului. Unii însă ţinură morţiş să se prezinte personal la redacţie cu punctul lor de vedere. Stîrni mare emoţie chiar şi la nivel de conducere Vasile Bebeangă din Şimleul Silvanei, îmbrăcat într-un cojoc întors pe dos, sprijinindu-şi trupul masiv într-o bîtă înflorită artistic, venit pe jos pînă la Bucureşti. Cioban sărac, acesta refuzase maşina redacţiei, venită să-l ia. – Vreau să văd cu ochii mei măreţele realizări ale socialismului, motivase el. mai mult

Cum i s-a înfundat martorului mincinos

După ce, un timp, practică meseria de martor mincinos, Vasile Şandru din Vintileasa se apucă de furat de prin autoserviri. Despre perioada primei meserii, Vasile Şandru avea de spus numai cuvinte bune. Nu era prea greu, se cîştigau bani buni şi, spre deosebire de alte meserii, nu dădea înapoi niciodată, indiferent de întîmplările din jur. Pentru că, zicea Vasile Şandru cînd venea vorba de meseria de martor mincinos, orice s-ar întîmpla pe lume, cît timp mai există oameni, oricînd se vor găsi doi inşi ca să se certe pentru ceva. Să se certe nu oricum, ci atît de tare încît, la un moment dat, să nu mai ştie nimeni cine e cîştigătorul. Şi pentru a stabili asta, mergeau la judecată. mai mult

Zîna cea Bună care răpea copii

Cu mulţi ani în urmă, cînd Maria Protase cîştigase Faza raională a concursului Talente din popor, ca interpretă a Zînei Bune dintr-o piesă de actualitate, în care Zîna cea Bună îi ocrotea pe ţăranii săraci din regiune, iar Zmeul cel Rău ţinea partea chiaburilor, nimeni nu se gândi că talentul ei poate folosi şi la altceva decît să aducă Vintilesei Cupe de sticlă, una după alta. Cupe care o făceau pe ţaţa Marghioala, femeia de serviciu a Sfatului Popular, să-şi blesteme zilele: ori de cîte ori le ştergea, simţea nevoia să le scape din mîini, şi, apoi, să plîngă ca proasta de nenorocirea întîmplată. Nu se gîndi nici Maria Protase, pe acea vreme o fetişcană cuminte, membră activă în formaţia de teatru a căminului cultural, pentru că, spre deosebire de alte fete din sat, n-avea cine să-i interzică să joace teatru. mai mult

Paris, cea mai vizitată capitală din lume – partea a II-a

Cum se schimbă amicii și dușmanii în politică!
Prin Cuba lui Fidel Castro: Afacerea Ochoa | 1. Arestarea unui general erou
Au furat treapta de la scara tramvaiului
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 21. Cînd vor fi dezvăluite secretele Revoluţiei, unii vor muri, alţii vor fugi.
Cum se făceau pe vremuri demascările