Veselia generală

Bătălia picioarelor de broască

Un belgian care vorbește stricat românește a descins în sat, împreună cu secretara – o tipă pe lîngă care toți bărbații, cînd trec, simt nevoia să facă cu ochiul, anunțînd prin viceprimar că colectează picioare de broască: Un dolar perechea. Cele mai bune picioare de broască din zonă, dacă nu chiar și din țară, se găsesc în lacul mlăștinos din marginea satului. O țeavă de petrol s-a spart cîndva chiar pe sub lac, transformîndu-l într-o mlaștină prielnică mutațiilor genetice la broaște. Noile broaşte, ieşite din mutaţiile genetice, văzute de mulţi cercetători ca un salt, au pulpe ca de pui. mai mult

Cel ce cauta negaţie

Lui Ion Dumitru Mîneciu, nici nu-i trecea prin cap să meargă şi să-şi ocupe postul de profesor în satul Jerleşti, unde îl trimisese ordinul de repartiţie. Locuia în Cluj din tată-n fiu. Orăşean get-beget, nu-şi putea imagina viaţa fără toalete prevăzute cu hîrtie igienică, baruri, cafenele, cofetării, bulevarde pe care să întîlneşti june în fuste scurte şi nu vaci rumegînd tîmpe. Aşa că, după ce află unde urma să ajungă, la mama dracului, într-un sat din Apuseni, se avîntă în întocmirea a zeci de planuri, al căror singur scop era următorul: Să obţină negaţie. Negaţie însemna o adeverinţă cu ştampilă prin care se arăta că satul Jerleşti n-are nevoie de contribuţia lui Ion Dumitru Mîneciu la pregătirea tinerei generaţii din sat pentru lume şi viaţă. Cu acest document în buzunar putea purcede la următorul pas în cruciada pentru rămînerea în Cluj: Obţinerea unui post la revista la care colabora. Pe la mijlocul lui noiembrie, norocul păru să-i surîdă. Inspectoratul îl informa, printr-o scrisoare cu confirmare de primire, că postul lui fusese ocupat de altcineva, dar că el să nu dispere: mai mult

Vagon cu senzori din Olanda

Vagonul în care am locul e unul mai deosebit. Se numără printre cele oferite României pe gratis de Olanda, cînd și-a dat seama c-ar fi riscant să le trimită la casat, din cauza ONG-urilor de apărare a mediului. Vagonul e alcătuit din trei compartimente normale, în care se intră dintr-un culoar cu îndatoriri de salon. Vin la rînd alte trei compartimente, și-așa mai departe. Primul compartiment e gol, al doilea e plin, plin ochi, cum s-ar spune. Pe una dintre banchete s-a tolănit, ocupînd-o cu totul, o cucoană vopsită în blond, cu evidente tendințe de îngrășare și sîni încă proaspeți. Și-a acoperit pulpele cu două pagini ale unui ziar de azi-dimineață, care denunţă, grație titlurilor de-o șchioapă, o Mare afacere de Corupție. În ciuda dezvăluirilor din ziar, în compartiment stăruie un întuneric de cădere a serii. Becul din tavan refuză să lumineze mai tare decît unul de lanternă. mai mult

Cursul Scurt

La biblioteca din sat, aşezată chiar lîngă bufet, se găsea, de mai mulţi ani, pe raftul dedicat Învăţăturii Marxist-leniniste, la loc de frunte, chiar în mijloc, Cursul scurt, opera de căpătîi a lui I.V. Stalin. Era ţinta tuturor controalelor de la raion. Cum stăm cu Cursul Scurt? întreba oaspetele, aşezîndu-se pe scaunul oferit de bibliotecara Anica Smaranda, după ce-şi atîrnase fulgarinul de cotorul volumului Ce-i de făcut? de Cernişevschi, dat fiind că biblioteca n-avea cuier. Conform indicaţiilor de la Bucureşti, Cursul scurt beneficia de condiţii aparte în reţeaua de biblioteci din ţară. mai mult

Iarna a plecat, lăsînd în urmă peisajul vraişte

Sinaia, la vremea cînd iarna a plecat, lăsînd în urmă peisajul vraiște, iar primăvara n-a venit încă pentru a purcede la reparații capitale. Nici văzduhul nu-i lămurit. Stăruie o lumină posomorîtă, care face și mai jalnice lucrurile din jur. La intrarea în Parcul Central al orășelului, cîțiva inși se zgîiesc inutil și fără motiv la geamul Chioşcului, dincolo de care ticăie limbile ceasurilor elvețiene scoase la vînzare. Unuia dintre ceasuri i s-a terminat bateria și, în consecință, secundarul zvîcnește spasmodic, fără a reuși să sară mai departe, ca o mînă abia retezată din umăr. Fiecare dintre cei care cască gura încearcă impulsul de a interveni pentru a curma suferința bietului secundar. Numai că asta înseamnă spargerea geamului! mai mult

Certificate medicale

Nuntă mare în capul străzii. Aşezat într-o margine, în chip strategic, Tudorel, fratele cel mai mic al miresei, roteşte ochii în toate părţile, se fîţîie şi se izmeneşte, pătruns din cap pînă în picioare de misiunea care i s-a încredinţat: Să şuiere în două degete la ivirea vreunuia din conducerea întreprinderii. Pentru asta a repetat toată noaptea, cu atîta furie încît i-a dat sîngele pe nas. Toţi nuntaşii, dezlănţuiţi acum într-o sîrbă cu strigături, au certificate medicale. mai mult

Bătrînelul

Dinu Mîndruleţ, e un bătrînel uscăţiv, cu o privire ce-ţi spune că va pune imediat mîna pe tine şi nu te va lăsa nici mort pînă nu-ţi va expune părerile sale în chestiunile politice ale zilei. A rămas singur. Nevastă-sa, Lenuţa Mîndruleţ, i-a murit de ceva vreme, răpusă de o tuse rebelă. A tuşit întruna, de la un moment dat, vreo lună de zile, pînă a făcut infarct din sforţarea de a găsi în ea ce să mai expectoreze. Fiică-sa, măritată cu un terchea-berchea (bătrînelul nu-l suportă), a plecat la muncă în Italia şi plecată a fost. mai mult

La atelier de reparat stilouri

Un indicator în genul celor plantate la intersecţiile marilor drumuri europene te îndeamnă să intri în gangul de lîngă Teatrul Ion Creangă. Dacă îl asculţi – lasă să se înţeleagă indicatorul – vei da de Atelierul de reparat ochelari, sifoane, brichete şi stilouri. E vorba de o încăpere strîmtă, prevăzută cu o tejghea în dosul căreia trebăluieşte un meşter cu ochelari. Reparatul nu se face la voia întîmplării. Obiectele despre care vorbeşte textul firmei sunt repartizate după cum urmează: Luni şi miercuri se repară sifoanele şi brichetele, joia e consacrată stilourilor. Marţea, vinerea şi sîmbăta meşterul se ocupă de ochelari. E 8 dimineaţa. Bătrînul a venit doar de cîteva clipe. Îşi scoate dintr-o pungă de plastic buteliile de gaz, luate de acasă, pentru că, lăsate peste noapte în atelier, ar putea să dispară. mai mult

Compromitea grav imaginea şoimilor

Ciorile necuviincioase. Se vîrîse în toate afacerile posibile, doar-doar își va salva SRL-ul de apartament, anunțat la intrarea în bloc, pe dictafon: Carabulea SRL – Apăsați de cîteva ori dacă ați venit pentru firmă. Apăsați doar o singură dată dacă ați venit pentru familia Carabulea. Încheiase la un moment dat un contract cu aeroportul internațional Otopeni ca să sperie ciorile care puneau în primejdie siguranța zborului. Potrivit piloților, acestea veneau la geam, băteau cu ciocul și, cînd ridicai privirile spre ele, făceau tot felul de gesturi necuviincioase. Ei, piloții, se uimeau, se cruceau, se amuzau și rezultatul nemijlocit era că nu mai erau atenți la comenzile de decolare. În fiecare dimineață, în zori, înainte de deschiderea pistei pentru zborurile de dimineață, cele mai multe, Nilă Carabulea se prezenta la aeroport cu mașina sa. Mașină e un fel de a spune. mai mult

Sindromul de Sărbătoare

Bătrînii de la Azil îşi amintesc îngroziţi de Sărbătorile din iarna lui 1992. Ori de cîte ori le vin în minte acele zile, se cutremură de spaimă. Unii chiar s-au îmbolnăvit. Au făcut ceea ce doctorii numesc Sindromul de sărbătoare. Cum vine duminica sau o altă sărbătoare, îi apucă tremuratul. Cei mai mulţi se pitesc prin colţuri sau se vîră pe sub paturi. Pînă la sărbătorile din anul acela, ei fuseseră liniştiţi. Îşi văzuseră de treburile lor. Se certaseră pe cîte o ascuţitoare. Bombăniseră că s-au săturat de atîta varză. Rîseseră la glumele proaste de la televizor. Fericirii acesteia i-a pus capăt Crăciunul. Cu o zi înainte, s-a răspîndit în tot Azilul vestea că de Crăciun vor primi vizita Preşedintelui. Pe Preşedinte bătrînii din această parte a lumii nu-l ştiau decît de la televizor. Şi cum politica făcea şi aici ravagii, bătrînii erau împărţiţi în două: mai mult

Paris, cea mai vizitată capitală din lume – partea a II-a

Prin Cuba lui Fidel Castro: Afacerea Ochoa | 1. Arestarea unui general erou
Au furat treapta de la scara tramvaiului
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 21. Cînd vor fi dezvăluite secretele Revoluţiei, unii vor muri, alţii vor fugi.
Cum se schimbă amicii și dușmanii în politică!
Cum se făceau pe vremuri demascările