Ce-a vrut să dovedească ţării şi lumii Nicolae Ceauşescu prin Mitingul din 21 decembrie 1989

În volumul Adevăruri incomode – decembrie 1989 – , culegere de mărturii şi documente despre decembrie 1989, tipărită de foşti ofiţeri de Securitate la Editura Semne, general în rezervă Vasile Mălureanu, fost ofiţer de Securitate, depune mărturie, ca prezent în misiune la faţa locului, despre brambureala care a definit organizarea Mitingului din 21 decembrie 1989, zis şi Mitingul fatal pentru Ceauşescu:
„Mitingul din 21 decembrie a fost comandat de Ceauşescu, după revenirea sa în ţară, din Iran, pentru a condamna public revolta de la Timişoara şi a demonstra că este vorba de acţiuni diversioniste izolate, cu implicare externă, care nu se bucură de susţinere populară.
Demersul era riscant, deoarece nu se baza pe o evaluare realistă a «ataşamentului» la zi al bucureştenilor care lucrau în unităţi economice de vîrf, iar timpul scurt pentru organizare nu permitea derularea măsurilor speciale de selecţie pregătire şi protecţie pe care le reclama situaţia excepţională din ţară. Concret, dispoziţia de organizare a mitingului a fost dată în seara zilei de 20 decembrie, după consultarea primarului Capitalei, care a oferit în mod uşuratic garanţii că poate fi organizat în bune condiţii. Acest lucru nu a fost însă posibil în timpul scurt avut la dispoziţie. Dificultăţile în plan organizatoric au determinat mulţi factori responsabili din întreprinderi să apeleze preponderent la muncitori ieşiţi din schimbul de noapte, care erau obosiţi. Deplasarea spre locul de desfăşurare s-a făcut fără respectarea regulilor tradiţionale în asemenea situaţii (încolonaţi, cu plasarea unor oameni verificaţi în fiecare coloană etc.), ceea ce a permis unor persoane străine să se infiltreze printre muncitori şi să intre în Piaţa Comitetului Central al P.C.R.
Mitingul a început intempestiv, Ceauşescu şi oficialii care îl însoţeau făcîndu-şi apariţia în balcon cu 30 de minute înainte de ora anunţată, respectiv la 12,00. Ilie Ciurăscu, cel care asigura comentariul TV, nu ajunsese încă în cabina improvizată la baza Corpului B al clădirii Comitetului Central (dinspre str. Oneşti), iar regia tehnică, surprinsă, a intrat direct pe miting, fără miră şi intonarea imnului naţional, conform uzanţelor stricte ale Televiziunii“.

Despre greşelile elementare din iniţierea şi desfăşurarea acestui miting s-a mai vorbit. Mărturia lui Vasile Mălureanu se deosebeşte de altele, scrise despre acest eveniment crucial în destinul lui Nicolae Ceauşescu. E mărturia unui om care vede iniţierea şi organizarea Mitingului prin ochii ofiţerului care ştie ce sînt alea „măsuri speciale“.

Explicaţia dată de mulţi Mitingului fatal convoacă Teza conspiraţiei, din care ar fi făcut parte cei care l-au sfătuit pe Nicolae Ceauşescu să organizeze Mitingul.
Pe seama primarului de atunci al Capitalei – Barbu Petrescu – totodată şi prim-secretar al PCR pe Bucureşti s-au pus tot felul de explicaţii diversioniste.
În realitate, la solicitarea lui Nicolae Ceauşescu el a răspuns la fel cum îi răspundeau în ultimii 15 ani lui Nicolae Ceauşescu toţi cei din activul de Partid.

Fără a cuteza să-l contrazică, ei nu spuneau niciodată, Nu se poate! Sau Nu credem că e bine! ci Să trăiţi! Facem imediat!
Datele stabilite de istorici pînă acum demonstrează că Mitingul a fost fatal prin spargerea lui în transmisie în direct. Dacă nu mă înşel, chiar am scris cîndva şi undeva despre asta. Conspiratorii (din afară) pariau pe o realitate tipică regimului Ceauşescu. Totul trebuia să se desfăşoare pînă la virgulă, potrivit scenariului, fără nici cea mai mică greşeală. La un Congres al PCR, în timpul Cuvîntării rostite de Ceauşescu, dacă pe cineva din sală îl apuca o tuse convulsivă, întîmplarea se lăsa cu sancţiuni pentru organizatori. Ea, întîmplarea, chiar transmisă în direct, avea o importanţă nesemnificativă, pentru că se desfăşura într-o vreme normală. 21 decembrie 1989 nu era o astfel de vreme. Prin Europa Liberă, dar şi prin zvonuri, naţiunea ajunsese în pragul infarctului provocat de încordare.

Pe acest fond, întreruperea Mitingului (prin provocarea spaimei şi nu a protestelor, cum s-a zis în primii ani postdecembrişti) avea două scopuri:

1. Să creeze în ţară sentimentul că s-a întîmplat ceva groaznic.
2. Să-l arate românilor în direct pe Eu, Supremul, din tablouri, tresărind într-o nedumerire pur omenească.

La luarea deciziei de a organiza Mitingul Nicolae Ceauşescu a pus în balanţă semnalul intern şi extern al condamnării de către muncitorii bucureşteni a provocărilor imperialiste.
Chiar şi cu aceste slăbiciuni de organizare, Mitingul ar fi fost un succes.
Pentru că, în direct la TVR, nu s-ar fi văzut nici oboseala, nici lehamitea.
S-ar fi văzut solidaritatea cu Nicolae Ceauşescu.

Nicolae Ceauşescu era convins că muncitorii – fuseseră convocaţi cei de pe marile platforme industriale – vor fi de partea sa.
Şi chiar dacă n-ar fi fost convins, tot ar fi convocat mitingul.
Pentru că trebuia să dea un semnal ţării și lumii prin transmisia în direct la tv că ţine situaţia sub control.

Conspiratorii au dibuit intenția asta și s-au dat peste cap pentru a dovedi țării și lumii că e invers.
Întreruperea din transmisia directă a arătat contrariul.