Cînd Che Guevara e rentabil în dolari!

18. Să creăm noi Vietnamuri!

Într-un colţ al tîrgului, descopăr un soi de anticariat. Cărţi ale lui Fidel Castro, cărţi semnate de Marx, Engels, Lenin. Reviste dinaintea Revoluţiei îţi fac cu ochiul de sub ispititoarea copertă „Cuba capitalistă”. Nu lipsesc cărţile lui Che Guevara şi cărţile despre Che Guevara. O mulatră care a renunţat, din motive care se văd cu ochiul liber, la autostopul de pe Malecon cere pe ediţia princeps a Jurnalului din Bolivia 5 dolari. O scot cu patru. Mai încolo, o negresă trupeşă, deloc supărată că n-au venit americanii, vrea trei dolari pe Scrisoarea de adio a lui Che către Fidel (în copie). Îi ofer doi. – Tinere şi frumos domn, mi se adresează ea, în stilul înflorit al cubanezilor, uită-te la mine, am nevoie să mănînc pentru trupul ăsta! Doi dolari nu-mi ajung.

Gîfîind după dolari, cubanezii îl comercializează pe Che Guevara ca pe o marfă glorioasă a trecutului revoluţionar. În Piaţa Catedralei, un tip ciolănos vrea să-mi vîre pe gît la suprapreţ o monedă omagială cu Che Guevara. Alţi cîţiva îl concurează punînd în vînzare copii după celebrele bancnote iscălite de revoluţionar pe vremea cînd nimerise din greşeală în postul de guvernator al Băncii Naţionale a Cubei. La atelierele din Complexul turistic Las Terrazas, un cetăţean îţi trînteşte cît ai clipi figura lui Che Guevara pe un t-shirt scos pe tarabă. Mai încolo, într-un colţ, poţi cumpăra caiete avînd pe copertă chipul lui Che Guevara. Rechizitele sînt mîndria Cubei din perioada specială în timp de pace.
Sînt din hîrtie reciclată.
Oferta răspunde cererii.

Turiştii se grăbesc să cumpere fleacurile cu Che Guevara. Unii le poartă prin Cuba nu fără un anume orgoliu revoluţionar. Ultimele zile ale călătoriei în Cuba le-am rezervat staţiunii Varadero. Evident, interzisă cubanezilor. În timpul cinei, văd intrînd în sala mare, de proporţiile unui hangar din economia de stat, o turistă pe cît de lungă, pe atît de ciolănoasă. Şi-a cumpărat de la taraba din colţ o bască tip Che Guevara (5 dolari) şi o poartă cu o fală neobişnuită, de parcă ar fi fost cel puţin tovarăşă de luptă şi de pat a celui mort în văgăunile Boliviei. Revoluţionară fiind, se pupă zgomotos cu toţi ospătarii, luaţi la rînd în braţe. Cum în Cuba se practică şi prostituţia masculină, unora probabil le surîde gîndul unor bancnote verzi.

Exploatarea lui Che Guevara pentru a scoate dolari e cu atît mai amuzantă cu cît legendarul erou şi-a făcut un crez al vieţii din forjarea Omului nou, cel care muncește de dragul Revoluţiei, şi nu al interesului material.
După el, omul nu trebuie să fie sensibil la bani, ci la satisfacţia de a munci.

Un economist francez, Charles Bethelheim, care se ocupă de Cuba dintre 1960 şi 1961, insistă pe „instaurarea unui sistem de salarii care să intereseze muncitorii în creşterea producţiei şi amelioarea calităţii”.
Che Guevara, amic al franţuzului, se supără. Rău de tot:
„Acestea sunt stimulente capitaliste; acestor stimulente trebuie să le substituim stimulente morale, care vor face să se nască Omul Nou”.
Răspunzînd unui alt corespondent, José Medero Maestre, Revoluţionarul folosit azi pentru a obţine devize, înfăţişează o imagine mai lungă asupra muncii de dragul de a munci:
„Dacă levierul interesului material devine arbitrul satisfacţiei individului sau a mici colectivităţi (uzina, de exemplu), aici văd eu rădăcina răului”.
Mai mult, el crede – şi o afirmă ori de cîte ori poate – că esenţa naturii unora e să muncească pe gratis.:
„Trebuie să încercăm a ajunge acolo unde nimeni n-a ajuns, totdeauna un pic mai departe, de a profita de această trăsătură a naturii umane”.
E însuşi – spre cinstea lui – respinge stimulentele materiale.

Pagini: 1 2