Prin ochiul rămas în fereastra aburită se vede afară fluturarea fulgilor de zăpadă.
Ninge uşor, ca o părere.
Din cînd în cînd văzduhul încenuşat, cu orizont jos, lasă peste cîmpie, ca şi cum s-ar scutura, o grămadă de fulgi în diferite mărimi.
În compartiment s-a făcut, în sfîrşit, cald.
Printre clănţăniturile perdelei, care-şi loveşte de sticlă vergeaua metalică, susură molcom, mulţumitor caloriferul. Pe bancheta din faţă mea, stă o familie tînără: el – bine făcut, cu plete şi mustăcioară bărbătească; ea – cu trupul voinic, strîns în catifeaua galbenă a pantalonilor bufanţi, vîrîţi în ghete cu toc înalt, cu o căciulă din imitaţie de blană pe cap, şi un pulover subţire peste sînii bogaţi, fără sutien. Totul, fruntea netedă, lucioasă, liniile blînde ale obrazului, ochi cenuşii, inexpresivi, spun că e o femeie cuminte; bună mamă, bună gospodină, incoloră pînă la disperare; băieţaşul – un puşti obraznic, voios şi scund ca un dop de plută, rupe din cînd în cînd tăcerea amorţită din compartiment cu cîte un behăit zgomotos. Fără a lăsa din mînă creionul (dezleagă revista Rebus de la un capăt la altul) tatăl îi arde cîte o scatoalcă uşoară, mai mult alint decît bătaie.
Mama, nevasta tatălui, nu spune nimic. Cu căciula dată pe ceafă, ea citeşte Amanţii închipuirii.
Uşa compartimentului se deschide brusc. Steaua sus răsare! zbiară un băieţaş ivit în cadrul ei. E zdrenţăros, cu şireturile pantalonilor legate în jurul gleznelor goale. Pe cap şi-a îndesat un fes dungat, cu ciucuri din mătase. Zbierînd el zgîlţîie rău o stea din hîrtie de ziar, peticită cu plasticul unor pungi publicitare. Tăcerea din compartiment îi taie repede avîntul. Trîntind uşa, la fel de puternic, dispare imediat.
Buf! se aude din compartimentul următor.
Şi imediat: Steaua sus răsare!
Lasă un răspuns