Condica de sugestii şi reclamaţii

Florică Brîndu se pricopsi cu un dosar penal de toată frumuseţea: Distrugerea avutului obştesc cu violenţă, pagubă de cîteva milioane de lei, vătămare corporală.

Lucrurile se petrecură cam aşa.
După ce cumpără coasa (cea veche o stricase ăla micu’, retezase cu ea merişorii din grădină, zicînd că sunt boierii, iar el, ţăranul răsculat de la 1907), Florică Brîndu intră la restaurantul Mioriţa ca să bea o bere.
Era pe la 5 după-amiaza.
Autobuzul de Vintileasa pleca pe la 5 şi 10. Sau, mai precis, ar fi trebuit să plece la ora asta. El însă, la venire, şezuse de vorbă cu şoferul Tache Gurău, călătorind în dreapta acestuia, în picioare, şi aflase că autobuzul va pleca doar pe la şase după-amiaza. În ziua aia Tache Gurău îşi scotea soacra din spital. Formalităţile aveau să dureze – ştia el din experienţă –, astfel că mai devreme de şase n-avea cum să fie la autobuz, cu soacra şi cu plapuma trandafirie, pe care aceasta o adusese de acasă:
Spitalului, proaspăt renovat, nu-i funcţiona încălzirea centrală.

Împăcat cu sine, bine dispus chiar, ca orice om care dispune de un timp în care poate face ce vrea, deoarece, larg fiind, gesturile se pot desfăşura în voie, fără teama c-ar putea lovi ceva, în jur, Florică Brîndu intră în restaurantul Mioriţa şi se aşeză la masă. Nu era multă lume, astfel că găsi o masă liberă fără probleme. Pe faţa de masă albă, proaspăt spălată, şedeau aranjate, ca la carte, farfuriile, tacîmurile, şerveţele de pînză, solniţa cu sare. În mijloc trona o vază în care se străduiau pe cît puteau să fie roşii, ca în manualul de Botanică pentru toți, cîteva lalele, atunci culese.

Florică Brîndu se aşeză la masă, aruncă în jur o privire fără scop, după care, oftînd, dădu la o parte farfuriile, tacîmurile şi şerveţele pentru a aşeza coasa. Tăişul nou-nouţ, lucind ca oglinda, îi spori starea de mulţumire cu care venise pînă aici, de la magazinul Fero Metal pînă aproape de autogară.
Ceru o bere.
– N-avem bere! zise scurt ospătăriţa, după ce aruncă o privire coasei, mai precis tăişului strălucitor al acesteia.
Aveau bere.

O spuneau nu numai anunţul, scris cu litere mari pe o bucată de tablă spînzurată la intrare, dar şi ceea ce se vedea în jur. Inşi bine dispuşi dădeau pe gît căni după căni, după ce le ciocneau cum se cuvine, desigur. Ospătarii cărau din adîncurile localului stacane pline, cu marginile înflorite de spuma albă. Cum tava ţinută de unul lăsa impresia că se va apleca într-o parte sub povara comenzii aduse, cineva sări de la masă să-l ajute pe ospătar, luînd două căni de toartă.
– N-aveţi bere?! făcu Florică Brîndu mai mult curios, decît contrariat.
– N-avem! confirmă ospătăriţa şi, răsucindu-se pe călcîie, se depărtă tîrşindu-şi papucii.

Florică Brîndu nu mai zise nimic. Rămase la locul lui bătînd darabana cu degetele în masă. După care, aruncînd o privire coasei, simţi nevoia s-o mişte niţel din loc. Trecu un timp gol, fără istorie. Ospătăriţa îşi vedea de treburile ei. Stînd în picioare cu carneţelul de comenzi în mînă, se ferea, rîzînd, de un tip care voia să-i ridice fusta. Cînd ospătăriţa se desprinse de la masa respectivă, Florică Brîndu îi făcu semn să vină, pocnind din degete.
– Avem mămăligă cu brînză, smîntînă, scrumbii afumate şi pui cu mujdei. Puiul cu mujdei nu vă recomandăm dacă aveţi ulcer, îşi încheie ea turuiala, zîmbindu-i binevoitor lui Florică Brîndu, deşi acesta nu se interesase ce au de mîncare.

O chemase pur şi simplu.
– Condica de sugestii şi reclamaţii! zise scurt Florică Brîndu, după ce ascultă enumerarea.

Pagini: 1 2