Crocodilii care se autofinanţează

5. Elefanți pe post de tancuri

Acest mod de autofinanţare prin hlizeli neserioase e pentru elefanţi destul de simplu. Mai complicat stau lucrurile cînd vine vorba de autofinanţarea prin spectacol. Ferma de crocodili ține de un vast Complex zoologic, incluzîndu-i în chip inevitabil şi pe elefanţi. În consecinţă, după spectacolul bătăliei pe viaţă şi pe moarte dintre om şi crocodil, mergem la un moment artistic mai paşnic:
Elephant Theme Show.

Vom urmări un spectacol de varietăţi avîndu-i drept interpreţi pe elefanţi. Cu biletul în mînă, luăm loc pe o bancă de scîndură dintr-o tribună de mărimea uneia de la un meci de fotbal din campionatul judeţean. Asemănarea cu un stadion de comună mai înstărită e izbitoare. Pe lîngă tribună, beneficiem de un teren ca de fotbal, cu două porţi de o parte şi de alta. Se întrezăreşte totuşi o nuanţă. Dincolo de ţarcul terenului se înalţă o fortăreaţă uşor de ghicit că-i zidită nu din pietre, ci din carton, pur şi simplu. Pe fundalul unei melodii vechi, în faţa noastră nişte cetăţeni se dedau la banale exibiţii de circ:

Înghiţit de flăcări şi săbii, mers în creştet pe bicicletă, hîrjoane de clovni ale căror glume răsuflate nu ne stîrnesc nici măcar mugurele unui zîmbet. Nu pentru că ar fi nesărate, ci pentru că sînt spuse în thailandeză, limbă la care, din nefericire, nici unul dintre noi n-are acces. Nesimţirea noastră e contracarată însă din plin de ghidă. Băştinaşă fiind, ea ştie thailandeză şi, prin urmare, se prăpădeşte de rîs. Dezamăgirea pe cale de instalare se taie deodată, ca maioneza. N-am dat banii pentru un amărît de spectacol de iarmaroc. Realizăm imediat, mai precis după ce jonglerii şi acrobaţii îşi strîng catrafusele, c-am asistat la Cuvîntul înainte al marelui spectacol cu elefanţi. După cîteva minute de linişte, pigmentate de strigătele vînzătorilor de popcorn, o melodie triumfală ţîşneşte din difuzoare.

Începe spectacolul propriu-zis:
Elephant Theme Show.

Paranghelia respectă strict logica tuturor show-urilor de pe planetă. Debutul e dat de intrarea în şir indian a vreo zece elefanţi, conduşi cu dibăcie, prin împungere cu suliţa, de inşi cocoţaţi pe grumazurile lor. Parăzii îi iau locul cîteva momente la fel de uşoare, parte tot din aperitiv:
Elefanţi ducînd în trompe, doi cîte doi, bastoane de bambus, elefanţi care fac tumbe sau stau într-un picior ori se ţin de coadă.

Partea a doua ridică brusc nivelul spectacolului. Sub revărsarea unei noi muzici vesele, răsare pe teren o minge de fotbal. Şi unde e un asemenea obiect, musai să ne aşteptăm la un meci. Într-adevăr, din cele două părţi ale stadionului apar, în aplauzele furtunoase ale tribunei, cele două echipe, care se apucă de ceea ce-am putea numi, cu o oarecare indulgenţă, un meci de fotbal între elefanţi. După cît de puţin durează, i-aş spune mai degrabă, miuţă între pachiderme. Totuşi, ca la orice partidă crucială, are loc şi bine cunoscutul moment al loviturilor de la 11 metri.
Meciul îşi schimbă profilul. Dat fiind că-n poartă nu e un elefant, ci un om, nu riscăm nimic afirmînd că e o partidă între elefanţi şi oameni. Cum era şi de aşteptat, elefanţii sînt mai buni ca noi, oamenii. Cetăţeanul în maiou încasează din scurt zece goluri elefanţiale. Deşi reprezentantul nostru apăra ca dracu, n-avem temei să credem că meciul a fost aranjat.

Partea a treia şi finală nu poate decît să încoroneze opera:
O bătălie între armate de elefanţi!
Muzica se schimbă. Opereta devine marş războinic. Pe acest fundal, se ivesc, după cîteva clipe dinadins lungite, pentru a spori tensiunea, două trupe de războinici, amintind de bătăile de-acum un secol, cînd nu se născuseră tancurile. Locul acestora îl ţineau,din cîte se ştie, elefanţii.
E o bătălie pentru cucerirea unei cetăţi. Armata din stînga noastră are drept scop cucerirea fortăreţei de mucava. Cea din dreapta ţine neapărat s-o apere. Pe turelele tancurilor pachidermice, stau cocoţaţi luptători cu suliţe, ce se bat unii cu alții cît se poate mai orbeşte. Oamenii cad pe jos, străpunşi artistic de suliţe. Elefanţii zbiară şi ei, respectînd regulile show-bizului. Finalul finalului e apoteotic. Un tun ivit ca din pămînt în ariergarda armatei atacatoare lansează asupra fortăreţei cîteva ghiulele fatale. Fortăreaţa n-are încotro şi trebuie să ia foc, într-o explozie de artificii şi o mare de fum amintind de un Revelion în Times Square din New York. Însoţiţi de aplauze, luptătorii – oameni şi animale – se retrag în culise.

Spectacolul a luat sfîrşit.
Moment speculat de elefanţi, pentru a ieşi de prin ascunzişuri şi a se prezenta, cu plecăciunile studiate ale unei trupe ce a jucat Regele Lear la Teatrul Globe. Cum era şi de aşteptat, elefanţii nu se mulţumesc cu atît. Închipuind paşi graţioşi, ei vin pînă la marginea terenului. Din tribune curg şuvoaie de copii, care le dau banane şi snopi de trestie de zahăr. Asta după ce, în prealabil, le-au cumpărat de la tarabele răsărite ca prin miracol de-a lungul şi de-a latul tribunei. Judecînd după cantităţile halite, ne confruntăm şi cu nişte elefanţi care se autofinanţează!

(Va continua)