cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

21. Cînd vor fi dezvăluite secretele Revoluţiei, unii vor muri, alţii vor fugi.

Voican, care era mîna dreaptă a lui Roman, s-a ocupat şi de Securitate.
Da. Prin ianuarie 1990, deşi se spunea că noi sîntem descoperiţi la servicii secrete, el susţine că, totuşi, datorită lui a rămas SIE (Serviciul de Informaţii Externe). Acela era cel mai important. Pe plan intern, poţi să desfiinţezi de o mie de ori un serviciu secret, dar cel mai greu e pe plan extern. Unde sînt oameni infiltraţi, aşa-numitele cîrtiţe, cărora, dacă li se strică sistemul, se reface mai apoi doar în cîteva decenii. Deci, susţine el, sistemul SIE a rămas datorită lui. Dar, să ştii, că nici Voican nu spune nimic. De altfel, discuţiile cu ei sînt inutile. Nu spun totul pînă la capăt. De exemplu, noi l-am contactat pe Caraman pe mii de căi – nu vrea să vorbească. Unii nu vor să vorbească, iar alţii, chiar dacă vorbesc, spun altceva decît trebuie. Ei toţi sînt legaţi. Şi cu Petre Roman – nu pot discuta. Susţine caracterul spontan al Revoluţiei. De aici încolo putem discuta. Dar cum ajung la acest subiect – stai puţin că nu putea fi chiar aşa de spontan – nu mai înţeleg nimic. Toţi aceşti adversari care se bat între ei, care diferă din toate punctele de vedere, au un punct comun: Revoluţia n-a fost o lovitură de stat, ci o mişcare spontană. Poporul a ieşit cu braţele goale în stradă şi ei se aflau întîmplător acolo. Toţi ascund un lucru fundamental care îi leagă. Probabil îl vor spune cînd se vor prăbuşi cu toţii de la putere. Unii vor muri, alţii vor fugi.

Mi-aţi spus că pe Virgil Măgureanu, actualul şef al SRI, l-aţi cunoscut înainte de Revoluţie. De altfel şi el este un personaj misterios. Generalul Militaru mărturiseşte că împreună cu Iliescu şi Măgureanu au format un grup care a complotat în parcuri împotriva regimului. Pe Măgureanu l-aţi atacat deseori în publicaţiile dumneavoastră. Care-i misterul lui?
Cînd stăteam pe Ştefan cel Mare, eu eram la etajul 4 şi Virgil Măgureanu la etajul 3, chiar sub mine. Am avut şi foarte multe probleme. Fosta mea nevastă lăsa apa deschisă şi îi strica tapetul. Niciodată nu mi-aş fi imaginat că Virgil Măgureanu ar putea fi amestecat în ceva secret. Mi s-a părut a fi un mediocru. Deşi am fost vecini vreo patru-cinci ani, numai fosta mea soţie avea relaţii cu familia Măgureanu. O dată sau de două ori a venit în vizită. M-a enervat că mă întreba, ce mai faci, vecine? I-am cerut ca altădată să-mi spună maestre sau domnule. După noiembrie 1989, a fost trimis într-un fel de exil. Eu am auzit că el, fiind la Ştefan Gheorghiu şi plecînd la Galaţi, unde au fost prezentate nişte lucrări de doctorat, la chef, ar fi vorbit mai mult decît trebuie. Ar fi criticat regimul. Atunci Securitatea a înregistrat şi a fost trimis la Focşani. După Revoluţie am aflat că altele au fost cauzele. Dar la mine în casă a venit o dată sau de două ori, în sufragerie, unde era şi biblioteca. Aveam o bibliotecă pe care o am şi acum, anticomunistă, de kremlinologie. Eu, cînd intru undeva, în primul rînd, mă uit la bibliotecă, să văd ce cărţi are omul respectiv. Sînt curios să văd dacă are mai multe cărţi decît mine. Ei, Măgureanu n-a manifestat nici un moment de curiozitate. Deasupra lui şedea, deci, un intelectual – eram redactor-şef la revista „Teatru“ şi la „Supliment“. Ei, el n-a avut nici un moment curiozitatea să intre în dialog cu mine. Dacă a fost agent, şi cred că a fost, al securităţii KGB-iste, să fi încercat măcar să mă racoleze, să aibă măcar o discuţie. O fi simţit că nu merge. Nu voia să se trădeze. L-am întîlnit o dată şi la Ioan Toma, la prim-secretarul CC al UTC. Îl ajuta pe Toma să-şi facă lucrarea de doctorat la Ştefan Gheorghiu. Nu e exclus ca el să fi fost infiltrat. Probabil voia să intre în cercurile lui Nicu. Am rămas uimit cînd l-am văzut la televizor în 21 decembrie. Mi s-a părut una din bizareriile acestei Revoluţii, să descopăr că unul din personajele importante, dus în tanchete, era chiar Virgil Măgureanu.

Dosarul lui a fost publicat. Credeţi că a fost securist?
Indiscutabil. El spune că a lucrat în acel domeniu de sinteză şi n-avea cum să fie. Noţiunea de securist la el nu este peiorativă. A lucrat în domeniul de sinteză, de unde putea semnala că Gorbaciov s-a întîlnit cu nu ştiu cine sau că în presa sovietică se conturează o tendinţă…

Cu Iliescu cum a ajuns în contact?
Cred că era un cerc restrîns de oameni. Printre ei a fost şi Walter Roman. Dar că era un cer politic, nu pot să spun. Datele sînt contradictorii.

Se ştia dinainte că va fi şeful SRI-ului?
Acest Voican mi-a spus că, atunci cînd au plecat să-l execute pe Ceauşescu, la proces, Iliescu a zis: „Luaţi-l şi pe domnul Măgureanu“. Deşi el nu participase… Prima lui apariţie spectaculoasă este la procesul lui Ceauşescu. După asta, din cîte ţin minte, a citit mesajul de Anul Nou al CNFSN-ului.

(Din volumul Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan, editura Contraria, București, 1993)

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *