cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Prizonier în închisoarea cărților de Ion Cristoiu (format ebook) este disponibilă pe:

Duminică, 8 aprilie 2018

Tefelismul din Israel, la oglindă cu tefelismul din România

Text și foto de Traian Horia

Comisarul pentru Refugiați al ONU, Fillipo Grandi, tocmai bun să aducă în Europa migranții ilegali africani din Israel pe banii guvernului Canadei și ai Fundațiilor OSF- Soros. Intenția israelienilor de a trimite migranții în țări sigure din Africa, blocată de o fundație sprijinită prin Rețeaua Open Society (Soros). Premierul israelian Netanyahu acuză că Soros a finanțat protestele din Israel.

Pe 2 aprilie a.c., premierul Benjamin  Netanyahu…

anunța o înțelegere intervenită între Israel și Organizația Națiunilor Unite (ONU, prin Agenția pentru Refugiați UNHCR) cu privire la preluarea de către Uniunea Europeană a unui număr de cca 17000 migranți africani ilegali aflați pe teritoriul evreiesc. Netanyahu menționa că majoritatea migranților erau “economici” și nu “persecutați politici”, fiind proveniți în majoritate din Eritreea- o țară africană săracă, fără război din anul 2000, fără revoluții, acuzată că înarmează miliții islamiste din Somalia și aflată în conflict de mulți ani cu conducerea ONU. Se preciza printre altele că de costuri și de derularea Acordului urma să se preocupe Comisarul ONU pentru Refugiați, iar migranții ar fi urmat să fie transportați spre “țări dezvoltate sigure precum Canada, Italia sau Germania”. Ca o bizarerie pentru această combinație politică, era de menționat că și ONU și UE au fost acuzate repetat în ultimul timp de atitudini anti-Israel, cu anti-semitism în creștere pe Agenții ONU sau pe state membre ale UE. O zi mai târziu, presa copy-paste occidentală de stânga anunța simplu și firesc că Netanyahu a revenit asupra deciziei, insistând că Acordul trebuia revăzut. Precipitarea evenimentelor îngropa, însă, o întrebare esențială: de la cine preluase UNHCR, prin reprezentantul său, Filippo Grandi, mandatul de a negocia aducerea de migranți ilegali din Israel în Europa?

Fluxul de știri occidental 

…evitase dealtfel și un alt amănunt important: Israel se oferise, alternativ, să susțină o relocare a migranților spre statele africane “sigure” Rwanda și Uganda. Statul Rwanda a declinat, însă, oferta lui Netanyahu, “la presiunile” unui enigmatic ONG. Altfel spus, Israel acuza voalat nu doar insistența UNHCR de a transporta un număr impresionant de migranți ilegali spre Europa și nu spre Africa, dar și implicarea directă a unei organizații non-guvernamentale în politica externă a unui stat african. În context, presa occidentală de stânga preluase timid sau ignorase acuzațiile lui Netanyahu (un prim-ministru presupus bine informat, sprijinit cu informații prin agențiile de securitate ale statului evreu) potrivit cărora controversatul miliardar nord-american George Soros finanțează “activiștii” ce protestau împotriva deportărilor migranților. Ca să sublinieze dublul-standard al democrației soroșiste,  Netanyahu amintise și exemplul administrației nord-americane Barack Obama, care efectuase deportări masive fără a fi, însă, combătut la vremea respectivă, cu “proteste” sorosiste. Fără îndoială, ironia premierului se referea la legătura intimă dintre Obama și Soros, legați împreună de susținerea Partidului Democrat din SUA- unul ca politician, celălalt ca donator.

Integritatea Acordului invocat de UNHCR și Israel 

… a născut, însă, suspiciuni din multe puncte de vedere. Începând din Ianuarie 2018, statele “dezvoltate” menționate de Netanyahu și UNHCR ca posibile părți ale Acordului- Italia și Germania, anunțaseră repetat, sub  o formă sau alta (prin Ministerul de Interne German sau prin câștigătorii electorali din Italia, Luigi di Maio sau Matteo Salvini) că nu mai primesc migranți prin relocări, respectiv că vor accelera expulzările celor sosiți ilegal dinspre Africa. Luigi de Maio (Mișcarea 5Stele) anunța că salvările din  Mediterană efectuate cu navele ONGurilor de stânga trebuie să fie stopate (“sunt ca taxiurile”), iar Matteo Salvini promitea că va expulza jumătate de milion de migranți ilegali din italia. Devenea un mister, în acest context, în ce loc din Europa voia Înaltul Comisar pentru Refugiați, Filippo Grandi, să aducă miile de migranți ilegali aflate în Israel? Când în numele unei democrații ciudate, o mână de persoane de la Națiunile Unite iau decizii discreționar în numele națiunilor europene, este evident că toate întrebările vor avea toate răspunsurile complicate.

Cine este Fillipo Grandi

Înaltul Comisar pentru Refugiați Fillipo Grandi, un apropiat “partener” al controversatului finanțator al migrației spre Europa, George Soros, a venit pe post în 2016 de la Agenția ONU pentru refugiați palestinieni: a lucrat cu ONGuri în Africa, Orientul Mijlociu și Asia și este unul dintre numeroșii îngrășați ai unui sistem “multiculturalist” care, prin prestația sa, enunță superioritatea dreptului la sprijin al migranților- ca “oaspeți”, față de dreptul la securitate al europenilor, ca “gazde”. Faptul că Grandi are o predilecție în a direcționa grupuri de migranți economici din Africa mai spre Europa poate avea eventual și propria logică: Înaltul Comisar este unul din partenerii “de proiect” al lui George Soros, cel care dirijează, prin Open Society Foundations (OSF) o redutabilă armată de ONGuri cu scopul nedisimulat de susținere a  migrației ilegale. În Septembrie 2016, spre exemplu, guvernul Canadei (prin Camielle Edwards), UNHCR (prin Fillipo Grandi) și OSF (prin Rebecca Beyer) semnau la New York un pact pentru creșterea sponsorizărilor private, ca suport pentru “refugiați”. Un astfel de pact conține, în sine, șiretenii “de sistem” prin însăși faptul că poate proteja confuzia între termenii “migrant” și “refugiat”. Dacă Triumviratul de la New York dorea să se  adreseze și “rezolvării” cazului din Israel, ar fi trebuit să ia în considerație faptul că, potrivit statului Israel, era vorba de persoane intrate ilegal în țară, descrise ca fiind “migranți economici”.

Astfel, chiar dacă premierul israelian 

… Benjamin Netanyahu a insistat și va mai insista că migranții africani de pe teritoriul Israelului nu sunt “persecutați politic” și nu se califică pentru a obține azil politic, pactul încheiat la New York de Grandi cu guvernul premierului canadian Justin Trudeau (un născut nu făcut al “political correctness”) și cu fundația-fanion a lui Soros, OSF, ar fi oferit lui Grandi, sub umbrela ONU, suport și fonduri pentru aducerea lor din Israel în Europa ca “refugiați”. Înțelegerea din 2016 de la New York este cea care va fi oferit siguranță lui Grandi, pe parcursul “negocierilor” UNHCR cu Israel, fiindcă ea a parafat prezența Canadei ca “suporter” ONU  și a compensat nesiguranța lui Grandi privitoare la partenerii “tradiționali” din UE: unii aflați în cădere liberă după ce stânga neo-liberală și “iluminații” multiculturalismului au început să piardă alegeri electorale, din Austria până în Italia.

Umăr lângă umeri, Grandi și Soros 

… își puteau “adapta” acțiunile și mesajele lor pro-democrație pentru “zonele” pe care ei le consideră “ostile” (cum este cazul Israelului), dar nu și pentru arealul Uniunea Europeană- o entitate “prietenoasă” care prin maniera în care gestionează, din 2015, migrația spre Europa dinspre state cu activ terorist ale Africii, a reușit doar să provoace renașterea Dreptei politice pe continent și nașterea unor fricțiuni uriașe între membrii UE. Așa încât, diferența între “ostil” și “prietenos” pentru un veteran al ONG-ismului de salon precum Grandi descria diferența între două sisteme: în timp ce Israel, spre exemplu, nu acordă azil politic migranților din Eritrreea (stat considerat ca nefiind afectat de riscuri precum războiul), Uniunea Europeană a recunoscut- potrivit European Stability Institute, pînă în 2018, aplicațiile de azil pentru mai mult de 90% dintre eritreeni. Majoritatea aduși ilegal, pe bărcile unor traficanți, prin Marea Mediterană, fără acte de identitate. Prin Italia.

Un pas mai încolo

… pe 3 Aprilie, premierul Netanyahu declara că o organizație non-guvernamentală numită New Israel Fund (NIF), cu sediul în Statele Unite, a făcut presiuni asupra Rwandei pentru a respinge preluarea migranților din Israel. Altfel spus, ONG-ul acționase asupra politicii unui stat african pentru a păstra migranților ilegali din Israel șansa de a fi aduși în Europa. Criticii lui Netanyahu i-au reproșat că nu a prezentat dovezile afirmațiilor, dar premierul a cerut deja investigație a Knesset, adunarea legislativă a Israelului. Despre NIF s-a publicat ulterior unor scurgeri de informații de la sediul OSF, că se află printre sponsorizații rețelei Open Society, prin ramura sa Arab Regional Office (ARO, cu baza în Iordania), care grupează ONGuri de stânga pentru Israel și Palestina.

Faptul că TeFeLismul în Israel 

… se grupează și se regrupează după aceleași reguli ca și TeFeLismul din România nu ține neapărat de lipsa de imaginație, cât de circuitul finanțărilor în natura sorosistă și de amploarea “proiectelor”. Să reamintim, în contextul acuzațiilor lui Netanyahu, că “activismul tarifat” este prezentat și în România ca fiind de aceeași “calitate”. Astfel, în Ianuarie 2018, Grupul de Investigații Politice (GIP) publica la București (statul european România) o investigație dedicată faptului că “un guvern străin, cel olandez și George Soros, au finanțat generos campaniile (grupului de activiști- n.n.) Rise Project îndreptate împotriva guvernului României, alimentând protestele “rezist” din februarie 2017″. La acea vreme, GIP acuza că tot prin intermediul grupului Rise Project a fost plătit și unul dintre liderii manifestațiilor TeFeListe de la București. La o adică, lumea să se simtă liberă în a considera că este vorba de imagini ale aceluiași puzzle uriaș, din România până în Israel.

Pe “migrația economică” eventual direcționată 

… neapărat spre Europa apare așadar un guvern străin (cel canadian) implicat “umanitar” alături de Fundațiile Open Society, iar pe atacarea unor Legi ale guvernului României, apare un guvern străin (cel al Olandei) implicat “emoțional” alături de Fundațiile Open Society. A fost o vreme când ONG-urile, indiferent că lansau rachete pe Lună sau culegeau mușețel, aveau un bun prestigiu. Azi, ONG-urile Tefelismului au ajuns să fie acuzate (și în multe situații dovedite, cum s-a întâmplat în Fev. 2018, în Marea britanie, cu finanțarea anti-Brexit) că atacă guverne și rezultate legale ale alegerilor populare, că re-inventează democrația, că impun dublul-standard ca metodă politică, că plătesc mitinguri la chilul de opinii, că editează gazete de perete în timp ce se prezintă ca adoratoare ale “libertății de expresie”. Lumea ar vrea să știe că mai există ONGuri ale lui Soros care găsesc apă când atunci cad de pe-un vapor.

 

Comentarii

One Response to Duminică, 8 aprilie 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *