Era nevoie de un nou parteneriat strategic cu Japonia sau doar de un motiv pentru o nouă excursie de lux?

Era cât pe ce să îmi fac mea culpa după ce am scris că trebuie ca președintele Klaus Iohannis (sau Administrația Prezidențială) să facă public decontul voiajului Sibiu- Japonia-Singapore și retur al primului cuplu de navetiști ai țării, că o recentă postare de pe pagina online a lui Adrian Năstase m-a pus într-o mare dilemă. Făcându-mă să mă mai gândesc dacă are sau nu are dreptate o anumită parte a opiniei publice atunci când îi acuză pe cei care au deschis și întrețin discuția pe acest subiect că nu sunt decât niște meschini și niște mahalagii care vor să deturneze atenția de la extraordinarul succes cu care a revenit acasă, de fapt la Sibiu, domnul președinte. Bilanț în care pe primele locuri se află noul Parteneriat Strategic între cele două state și înființarea Institutului Cultural Român la Tokyo.

Să admitem că înființarea reprezentanței Institutului Cultural Român în capitala Japoniei se putea face și fără participarea domnului Klaus Iohannis și, eventual, a soției sale, dacă nu știm cine este directorul său. Dar, în ceea ce privește parafarea Parteneriatului Strategic Româno-Japonez în absența domniei sale, asta chiar că era de neconceput. Așa încât trebuie să îi mulțumim, din adâncul inimii, domnului președinte că a onorat evenimentul și,în acest fel, i-a conferit un plus de prestigiu și de solemnitate. Numai că, după ce am citit succintul și foarte clarul comentariu al lui Adrian Năstase, am renunțat să fac pasul pe căile autocriticii și am înțeles că nu ar fi vorba despre o noutate. Existând,de fapt, un Acord de parteneriat strategic între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte,și Japonia, pe de altă parte, semnat la 17 iulie 2018 la Tokyo, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2019. Acord la care România, ca stat membru, este parte, după cum citim în Jurnalul Oficial al UE din 20.8.2019.

Date pe care, cu siguranță, Adrian Năstase le cunoaște foarte bine, domnia sa fiind premierul în al cărui mandat (adică în perioada 2000-2004) s-au purtat complexele și foarte dificilele negocieri, la finalul cărora România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Că, după 2005, ne va fi dat să vedem că noi cu o anumită Uniune Europeană am negociat și cu o cu totul altă Uniune Europeană va trebui să discutăm, așa cum a remarcat, cu justificată amărăciune tot Adrian Năstase, asta este altă veste-poveste…

Mergând mai departe pe firul evenimentelor, să reținem și că, prin Decretul nr.502 din 04.06.2019, președintele României supune spre ratificare Parlamentului sus menționatul Acord de parteneriat strategic, iar, după ce legislativul țării a ratificat documentul, acest fapt este consemnat în Monitorul Oficial, partea I, numărul 926, din 18.11.2019. De reținut fiind și că, la acea dată, președinte al României era exact domnul Klaus Iohannis! Prin urmare, rămâne să ne întrebăm dacă domnul președinte sau sfătuitorii domniei sale au uitat acest (să îi zicem) amănunt sau, mai degrabă, poate să fie vorba despre unele clauze speciale care au determinat partea română sau partea japoneză să dea o nouă redactare a textului Acordului? Situație în care poate că era cazul ca prevederile modificate care se regăsesc în textul Acordului stabilit pe 7 martie, de către președintele Klaus Iohannis cu premierul japonez Fumino Kishida să fie făcute publice. Nu de alta dar este aproape imposibil de crezut că și aceste modificări intră sub incidența faimosului articol 5 paragraf e din Legea nr. 182/2002, așa cum s-a întâmplat cu cheltuielile recentei vizite în Japonia și Singapore.

Acestea fiind scrise se cuvenea să închei reluând întrebarea cu care se încheie și comentariul lui Adrian Năstase: ,,De ce mai era nevoie, după cinci ani, de o excursie la Tokyo, pentru a semna o declarație în acest sens?’’ Dar, reluând discuția, aș spune că tot răul spre bine! Pentru că, respectând pașii procedurali, va fi nevoie ca președintele Klaus Iohannis să supună ratificării Parlamentului Acordul semnat, pe 7 martie, la Tokyo. Împrejurare în care să ne fie de mirare dacă un senator sau un deputat va ridica două degete și va pune una sau mai multe întrebări despre costurile recentei excursii prezidențiale cu o aeronavă de lux din dotarea firmei elvețiene Global Jet. Dacă nu chiar, Doamne apără și păzește, să se ceară și un bilanț al costurilor voiajelor externe ale cuplului Iohannis în ultimii opt ani și ceva.
Îmi veți obiecta, poate, că lansez scenarii fanteziste, dar rămân la părerea mea, fiindcă să nu uităm că suntem și rămânem țara în care s-a născut zicerea: „Nici nu știi de unde sare iepurele!”