Femei-manager, venite aici cu laptopul

Blocaj total

Maşinile înaintează ca şi cum ar sta. Şoferii îşi descarcă nervii pe claxoane. Departe, în faţă, prin dreptul pasarelei pe care n-o foloseşte nimeni, deoarece toţi trec şoseaua prin locuri nepermise, o betonieră a blocat drumul, ca să dea înapoi cu spatele.
Pe marginea carosabilului, înnebunit de ţipătul claxoanelor, aleargă un cîine cu trei picioare, stîrnind compătimirea doamnelor din maşini.

Ceaţă la marginea oraşului

Prin dreptul marii Pieţe, în apropierea lacurilor din marginea Oraşului, începu ceaţa. În travaiul supraaglomerat nimeni nu observă nedesluşeala de afară, pînă cînd, deodată, realizară cu toţii că tramvaiul merge prea încet. Ce mai încolo şi încoace, abia se tîra. Atunci, cineva, privind pe fereastră, văzu mişcarea neîncetată a fuioarelor de afară.

– Dumnezeule! exclamă femeia care privise pe fereastră, şi atunci întreg tramvaiul se zidi într-o tăcere încordată.
Toată lumea se uita pe fereastră furată de ceaţă. Apoi, momentul de uitare trecu, zvonurile prinseră viaţă, cu o mai mare intensitate:
Ceva extraordinar se petrecea afară, înfrigurarea pătrunsese în sufletele tuturor, îi îmbătase; nu se mai simţiră nici alenea tîrîre a tramvaiului, nici cotul vecinului în burtă, nici faţa buboasă a taxatoarei.
Afară, ceaţa continua să crească.
Nu se mai zăreau nici luminile blocurilor, nici ale becurilor, nici un fel de lumină.

Tramvaiul înainta, bătînd din clopote, printr-o pînză albă. Din cînd în cînd, vatmanul se oprea, lăsînd jos ferestruica şi cătînd prin oarba ceaţă din jur tabla staţiei următoare. Arar, prin cîte-un gol, îţi puteai da seama cam pe unde ai ajuns. Pe trotuare, maşini trase deoparte, aşteptînd să treacă momentele fatale.
Ici-colo, cîte o limuzină disperată, claxonînd într-una, căuta intrarea unui bulevard pînă atunci cunoscut.

Imagine

În centrul holului de clasa a II-a, un ins răscrăcănat, cu şapcă, dirijează prin megafon intrarea şi ieşirea din hol.

Căsuţe cuminţi

Un bulevard lat, străbătut pe mijloc de o linie de tramvai. Pe stînga, cum te duci spre Lacuri, căsuţe bătrîneşti, fără etaj, şi cu o curte mică în faţă; genul de locuinţă pentru funcţionarii interbelici. În spaţiul strîmt dintre casă şi gardul scund, din vergele de fier, grădini de legume pricăjite sau de flori babane. Lîngă peretele din faţă cineva şi-a scos afară, pentru a fi ridicate de gunoieri, vechiturile din casă. O familie de tineri se desparte de o familie care a fost în vizită. Simţindu-se nebăgat în seamă, dulăul latră sonor.
Nu i se dă nici o atenţie.

Mulţi dintre proprietari şi-au închiriat căsuţele unor restaurante. Crîşmele mici, cochete, se succed într-un ritm halucinant.
Culmea e că sînt pline!
La intersecţia dintre Bulevard şi o stradă cu nume de compozitor, îţi iese în cale restaurantul La Anghel. Potrivit bannerului de pe gard, nici la mama acasă nu se mănîncă mai ieftin ca aici.
Edificiul are un singur etaj.
Pe terasă, sub firmă, stă trasă aşa, de dragul imaginii, o căruţă în mărime naturală.

Cafenea de lux

Atmosferă. Cafenea de lux, pe o stradă aglomerată, sufocată de maşini una în fundul celeilalte. Pe la mese îşi arată pulpele tinere fetişcane cu un statut mai mult decît ambiguu. În rest: fotbalişti pe cale de a fi transferaţi pe la echipe de peste hotare, starlete de televiziune spre final de contract cu postul, cîteva femei-manager, venite aici cu laptopul.