Gîndul de duminică, 1 aprilie 2018

Ziaristul adevărat e dependent de știri tari, de tip scoop, așa cum unii sînt dependenți de droguri

Am stat de vorbă mai zilele trecute cu Adrian Sârbu.
Atît în interviu, cît și în afara lui, Sebastian Ghiță mi-a povestit cum a fost lovit de Sistem Adrian Sîrbu, ultimul mogul, ultima țintă din cadrul Operațiunii de spargere a presei românești în buticuri și ateliere de lucru acasă, pentru a lăsa loc Unităților militare ale Diviziei Presă în frunte cu Digi 24. Întrebam pe cineva, nedumerit, ca un comunist care învățase la școală că în capitalism contează doar profitul, cum dracu își permite patronul acestei televiziuni frigide, în care toți lucrătorii, de la redactori pînă la coafeze, par proaspăt încorporați, să țină o afacere care nu numai că nu-i aduce profit, dar, mai mult, îl face să piardă bani? Și acela, cunoscător al miș-mașurilor din vremea de atotputernicie a Binomului, mi-a răspuns că mă înșel:
Patronul de la RDS-RCS nu pierde bani.
Da, pierde bani cu Digi Tv, care trebuie să asigure loc de muncă bine plătit, tuturor celor care, lipsiți de orice har profesional, au distrus publicațiile la care au fost repartizați de Unitate, și riscă să rămînă fără pițule, în condițiile în care Patria e recunoscătoare cu cei care o slujesc tîrîș.
Îi recuperează și cîștigă întreit din afacerile cu RDS- RCS, pentru care banii pieduți pe Digi 24 sînt un fel de taxă de protecție.

M-am întîlnit cu Adrian Sîrbu nu pentru a afla amănunte în plus față de cele istorisite de Sebastian Ghiță, știind că patronul Mediafax evită să povestească despre ce i s-a întîmplat, ci pentru a găsi răspunsul la o întrebare pe care mi-o pun ca om care mai sper într-o revenire a presei noastre:
Cînd are de gînd să Adrian Sârbu să revină spectaculos pe piața media?

O întrebare ivită și din credința mea, expusă public pe cînd Adrian Sârbu era hulit ca penal tocmai de cei care pînă atunci din Să trăiești Boss! nu-l mai scoteau. Și anume că în cazul lui nu e vorba de un om de afaceri intrat în businessul de presă, pentru că n-a mai avut loc în businessul cu potcoave de cai morți, ci de un talentat om de presă, care a construit Mediafax, Pro Tv și alte monumente ale presei noastre postdecembriste cu talent nu numai de manager, dar și de gazetar.

În chip inevitabil, cînd mă întîlnesc cu un om de presă, nu pot să nu discut despre presă, despre starea jalnică a presei noastre, avîndu-și cauza în realitatea că tinerii care merg la facultățile de ziaristică, sau cei care se angajează în presă, n-au ceea ce eu am considerat și consider drept principala condiție pentru a face gazetărie:
Credința, care m-a însuflețit pe mine toată viața, și face ca și acum, să fiu activ ca la vîrsta tinereții, de cele mai mult ori pe gratis:
Ziaristul adevărat e dependent de știri de tari, de tip scoop, așa cum unii sînt dependenți de droguri.
Și asemenea dependenților de droguri, ziariștii dependenți de știri, sînt în stare de orice ca să facă rost de știri.

Cu Adrian Sârbu am discutat despre patima după știri, după știri de tip scoop, sub semnul căreia mulți ziariști americani și-au riscat viața, plecînd de la serialul Newsroom, pe care eu l-am urmărit din perspectiva ziaristului.
Dintre toate episoadele de pînă acum din serialul Newsroom, n-aveam cum să nu mă opresc asupra celui care descrie reacția presei la știrea că Ben Laden a fost ucis.
Am urmărit întreg episodul în ipostaza celui interesat de a descoperi la alții ceea ce ar fi făcut și el.
Directorul editorial, un om cu multe conexiuni (asta e prima condiție a unui șef bun de ziar), primește un SMS prin care e avertizat să se pregătească, deoarece de la Casa Albă va veni o știre bombă.
Cei de la ACN sînt în timpul lor liber, într-o sîmbătă, petrecînd americănește (adică în stil neghiob) la vedeta Will McAvoy acasă. Directorul editorial îi anunță că peste o oră președintele Obama va comunica națiunii ceva important într-o ieșire în direct de la Casa Albă.
Brusc, se pune în mișcare ceea ce remarcam, și în cazul jurnalistului Marquez, a fi sîngele gazetăresc. Jurnalistul adevărat, jurnalistul născut, convins că gazetăria e o profesie de neînlocuit, chiar și dacă ar fi vorba de profesia de președinte al Republicii, intră în astfel de momente în fibrilație. Într-o carte apărută în Franța despre Ceaușescu, prima și una dintre puținele exprimînd un interes sincer față de Conducătorul României, se povestește despre corespondentul lui France Press care află întîmplător că De Gaulle va veni la București. Ca să transmită știrea, ziaristul se dă de-a rostogolul pe povîrnișul unui munte. Cei de la ACN se suie în taxiuri și năvălesc în redacție. Vedeta e în mașină cu bodyguardul, împotmoliți în trafic. Sfidînd interdicția bodyguardului, Will McAvoy coboară din mașină, pentru a ajunge la timp la redacție și, pe drum, îl sună pe Joe Baden pentru a afla despre ce știre e vorba. Acesta îi spune despre Ben Laden și-i promite că-n clipa cînd știrea va avea permisiunea de a fi dată, îi va trimite un e-mail. La redacție, apare o controversă în genul celei care a animat redacția New York Times în ianuarie 1975, după prînzul oferit de președintele Ford. Din două surse aveau deja confirmarea că e Ben Laden. Să iasă sau nu moderatorul pe post și să anunțe vestea înaintea președintelui? Directorul editorial refuză: risca să nu mai primească nimic de la sursă. Pînă la urmă, moderatorul descoperă pe mobil e-mailul cu permisiunea de la Joe Baden și dă știrea cu puțin timp înainte ca președintele s-o facă publică.
Corespondenta de la Casa Albă are deja știrea și e nevoie să i se taie transmisia pentru a o opri să n-o dea pe post.
O parte a echipei e în avion, la aterizare, pe aeroportul din New York, și se dă de ceasul morții să sară din avion pentru a ajunge la redacție.

Avem aici nota definitorie a ziaristului adevărat: cea de spion și mai ales de spion care oferă informația întregii națiuni.
Nina de la un tabloid o invită pe MacKenzie McHale, producătorul executiv al emisiunii de știri de la ACN, și fosta iubită a lui Will McAvoy, prezentatorul de știri, la o plimbare pentru a-i da următorul avertisment:
Știe dintr-o sursă că prezentatorul vedetă a intrat beat într-o transmisie în direct, dar că n-are deocamdată o a doua sursă care să i-o confirme. Dacă o s-o aibă, va fi obligată să dea știrea. Avertismentul e singurul lucru pe care-l poate face Nina pentru emisiunea de știri și pentru amica ei. Un avertisment cu valoare de sugestie:
Ai grijă să nu fie o a doua sursă!

Pentru mulți telespectatori scena e de neînțeles. Ei își dau seama că Nina n-ar vrea să-i facă rău lui Will McAvoy, publicînd știrea. De aceea, se dă peste cap să nu găsească o a doua sursă. Păi dacă e așa, meditează telespectatorii, de ce se scarpină Nina la urechea dreaptă cu mîna stîngă? N-ar fi mai simplu pentru ea să nu dea știrea? Nu, n-ar fi mai simplu. Nina e gazetăriță și dacă unei gazetărițe i se oferă șansa unui scoop, nu trebuie s-o rateze indiferent de costurile din viața personală. Dacă nu găsește o a doua sursă, nu poate da știrea. Dacă o găsește însă, nimeni și nimic n-o poate opri. Corespondenta postului la Casa Albă are știrea că președintele va vorbi despre uciderea lui Ben Laden cu 10 minute înainte de a vorbi președintele. Cu sau fără corespondent în realitate, scena, înscrisă într-un lung șir din serial spune totul despre esența muncii de gazetar:
Dependența de știri e mai tare decît dependența de droguri.