cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de duminică, 19 martie 2017

Klaus Iohannis e „foarte mulţumit” de activitatea Codruței Kovesi. De ce nu e doar ”mulțumit”?

Aşa-zisa conferinţă de presă a lui Klaus Iohannis (în realitate a fost un taifas pe picior, dintre cele pe care le au doi bărbaţi care se întîlnesc la o frizerie, înainte de a se tunde) de vineri, 17 martie 2017, a fost prezentată fragmentar de televiziunile de ştiri, fiecare dintre ele luând o halcă şi prezentînd-o invitaţilor din studio pe post de ciorbă de burtă.

Serios cum mă ştiu, am făcut rost de la excelenta agenţie RADOR de stenograma întîlnirii, document de neocolit pentru un analist politic, chiar şi pentru unul, ca mine, situat doar pe locul trei la capitolul Încredere într-un sondaj dat recent publicităţii.

La lectura textului cu creionul în mînă mi-a sărit în ochi următorul dialog:

Reporter: Domnule preşedinte, spuneaţi de lipsa unor măsuri administrative în contextul în care liderii coaliţiei, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, cu precădere, vorbeşte foarte clar despre schimbarea şefei DNA. Cum veţi reacţiona la o eventuală solicitare de acest gen?
Klaus Iohannis: Una la mână, sunt foarte mulţumit de activitatea procurorilor şi a procurorilor, procurorul general, procurorul şef de la DNA şi de la DIICOT. Asta este opinia mea. Doi- sincer, nu cred că cineva va solicita aşa ceva.

Pînă şi cei care au căzut de mai multe ori la Bacalaureat ştiu că mulţumit e un adjectiv. Prin intermediul adjectivului mulţumit, omul îşi comunică satisfacţia provocată de ceva sau de cineva. Spui Sînt mulţumit de secretara mea, cu referire, desigur, la felul cum bate ea la calculator, şi nu la felul cum face sex.

Pentru om adjectivul mulţumit e o binecuvîntare de la Dumnezeu. Cînd vrea să spună că e mulțumit de felul în care-l mîngîi, pisoiul toarce. Cînd vrea să spună că e mulțumit de osul pe care i l-ai aruncat, cîinele face ham-ham. Destul de complicat. Pentru om e simplu:
Deschide gura, dar nu latră sau nu behăie, dacă e oaie, ci spune sunt mulțumit.

De regulă, adjectivul mulţumit se foloseşte cu ceea ce în gramatică se numeşte gradul pozitiv. Deşi folosirea celorlalte grade nu-i interzisă, totuşi, ca şi în alte cazuri, mulţumit e suficient de puternic pentru a exprima satisfacţia faţă de activitatea cuiva.

Din cîte se vede, Klaus Iohannis nu se mulțumește să declare Sunt mulțumit de activitatea Codruței Kovesi. El se grăbește să precizeze că e mai mult decît mulțumit, e foarte mulțumit.
Această nuanță a scăpat celor care au comentat declarația ca pe un nou pupic trimis Codruței Kovesi prin intermediul presei de Șeful de la Cotroceni.
Mie însă – repet – folosirea superlativului absolut de către Klaus Iohannis mi-a atras atenția.
De ce nu e doar mulțumit, ci foarte mulțumit?

Fiind vorba de o persoană căreia i se cere de mulți demisia pentru abuzurile comise, pentru suspiciunile în legătură cu integritatea, ar fi fost de așteptat ca președintele să fi evitat o apreciere a activității depuse de șefa DNA. El însă nu numai că n-a evitat o apreciere. El a declarat, în deplinătatea facultăților mintale, că e mai mult decît mulțumit, e foarte mulțumit, de activitatea Codruței Kovesi.

Din punct de vedere politic mi se pare o exagerare.
Un preşedinte poate fi cel mult mulţumit de activitatea unor demnitar din statul român. Ţine atît de o pedagogie la nivel înalt cît şi de o înţelepciune. Sunt mulţumit de activitatea cuiva – îţi dă posibilitatea ulterior să dai înapoi dacă respectivii vor face o boacănă.
Din punct de vedere al simțului limbii, formula Sunt foarte mulţumit mi se pare o neghiobie.

Se observă în ultima vreme, mai ales la fătucele din presă, o preferinţă maladivă pentru foarte.
X e foarte supărat, situaţia e foarte rea, dacă nu chiar foarte groaznică, Y e foarte talentat, iar Z e foarte corupt.
Mania de a lipi de un adjectiv foarte îşi are cauza într-o cumplită sărăcie a vocabularului.

De ce s-a grăbit să Klaus Iohannis să apeleze la superlativul absolut Sunt foarte mulţumit de cînd a venit vorba de Codruța Kovesi?
Posibile răspunsuri:

  1. N-are simţul limbii, ca fătucele din presă. Răspuns întărit și de faptul că la aceeași conferință de presă, Klaus Iohannis a mai folosit o dată formula foarte: ”Citesc în presă şi văd la televizor tot felul de opinii foarte negative despre PNL”.
  2. A ţinut să-şi ia o marjă de siguranţă în eventualitatea că şefa DNA va face o boacănă şi atunci va putea spune Acum sunt doar mulţumit de activitate.
  3. Ştie că şefei DNA nu-i plac aprecierile decît de la foarte în sus.

Dvs. ce credeţi?

Comentarii

11 Responses to Gîndul de duminică, 19 martie 2017

  • In noaptea asta 19/03/2017, la ora 1:00 eu imi cautam camera foto pe care incercasem sa o repar cu cateva ore inainte. Am cautat-o peste tot. Daca s/au facut fotografii cu ea din data de 18/03/2017 orele 16:00 nu sunt ale mele. Pot dovedi cu bonul ca la 17:12 eram la casa la Carrefourul din Baneasa. Intamplarea a facut sa uit sa cantaresc ceva si ca lumea sa nu astepte am preferat sa achit ( acest bon nu-l mai gasesc, probabil a fost si el albit) si sa platesc separat cele doua produse. Asa ma ajuta pe mine D-zeu. Stiu ca se doreste sa mi se insceneze fraude sau crime.
    Scriu acest lucru pe acest blog pentru ca strategiile de nenorocire a unor oameni prea seamana cu felul in care erau eliminati oamenii in anii ’50.
    PS Mai stiu ca un sandwich se poate face folosind doua negative suprapuse. Nu mi-am putut inchipui niciodata ca un om, fara sa faca nimic este intratat de urat.

  • Constituţia “meu”, revizuită de “eu”.
    Art. 13: Eu suntem români şi foarte mulţumit, atunci eu când fluier, suflu în flautul Tudorel:
    „Cine a făcut pe tine, Tudorică, nene? Nici înalt şi prea subţire, o cauţi sau nu ţi-e bine, Tudorică, nene!”

    Art. 14: Nu contează ce spune legea despre a-tributul meu, contează ce suflu eu în flautul meu, că doar români suntem, ce plm!

    Oligofrennis pohteşte aniticipate ca aia cu vechime şi prăjina înainte: i-a dat răspunsul foarte anticipat lui Tudorică, că lui nu-i e frică nici la o adică, când va respinge propunerea de revocare; căci Tudorică nu s-ar pupa cu “foarte” de lângă „mulţumit” şi-ar face mai foarte nemaipomenit de bine să nu-l caute degeaba la Cotroceni , unde nici prin gând nu-i trece c-ar îndrăzni vreun spirit să scoată o literă din Constituţia “meu”.

    • Nu-i de mirare să auzim în Piaţa Victoriei ecoul mesajului de la Cotroceni. Se anticipează reciproc şi se interpătrund ca o simbioză revoluţionară.

  • Noi suntem români din DNA, şi în Bulgaria tot pionieri. Doar la un scop trudim – cum să ne-o fudulim –
    şi tot la fel gândim, cu plm. (fiecare cu a lui 😀 )

    https://www.youtube.com/watch?v=WmNPrLbU5nY

  • “Laura Codruţa Kövesi a subliniat că nici nu se pune problema ca procurorii să încalce legea întrucât ei sunt controlaţi în mod direct de tribunal. ”Noi strângem probe, celelalte decizii sunt luate de către instanţă”, a explicat ea.”(Evz)

    Exprimare înşelătoare de mahalagioaică ieşită în uliţa mare cu strigături. Poveşti cu a fost odată şi era cât pe ce să mai fie, dacă nu s-ar povesti. 😀

    “nici nu se pune problema ca procurorii să încalce legea”, adică nu-i aşa cum ne-a bârfit CCR în tot satul – “ÎNTRUCÂT” – uau! – urmează să ne bage în cap realaţia de cauzalitate dintre imposibilitatea încălăcării legii şi obstacolul minune (care îi împiedică pe procurori să încalce legea); adică, dacă obstacolul n-ar fi, nu s-ar mai povesti perfecţiunea întruchipată în imposibilitate ca procurorul să calce pe lege.
    “întrucât ei sunt controlaţi în mod direct de tribunal”.
    Obstacolul =tribunalul “controlor”.

    Vorba omului cu drepturi şi libertăţi: până la tribunal ne mănâncă sfinţii din portocal.

    Cum vine cauzalitatea asta să ne lumineze? Adică tribunalul poate să controleze dacă Portocală a călcat Constituţia? (judecătorul nu-i obligat să observe o asemenea încălcare şi nici să sesizeze CCR; poate cel mult la solicitarea altora, dacă nu respinge din faşă o asemenea tentativă. Adică tribunalul poate oricând să-l controleze RETROACTIV pe Portocală pe ce uşă şi-a băgat în dosar denunţătorul preferat sau martorul necunoscut , dar bine dresat , declaraţiile scrise după dictare şi învăţate apoi pe de rost sau interceptările/ascultările primite de la SRI, dar neincluse ca probe în dosar şi implicit nevăzute nici de judecător, nici de inculpat? (cel mult de denunţător, ca să afle ce “ştie”)

    • Mahalagioaica produce cu neruşinare formularea înşelătoare, în sensul evident mincinos, că nicio încălcare a legii de către procurorii DNA nu scapă nedepistată de judecători. Simultan, bate şaua competenţei ca să priceapă prostimea că nu la CCR se află judecătorul-controlor, ci la tribunal ( indirect nu recunoaşte decizia CCR 68/2017). Cu aceeaşi exprimare induce pentru ignoranţi confuzia, de parcă tribunalul ar controla/judeca faptele penale ale procurorului şi nu ale inculpatului. Pentru reuşita bulversării sensului cuvântului “controlaţi” a băgat la grămadă toate tipurile de control posibile, fără nicio distincţie. În realitate, judecătorul de cameră preliminară controlează legalitatea/îndeplinirea unor acte şi condiţii procedurale, prealabile judecăţii (soluţiile de netrimitere în judecată, confirmarea redeschiderii urmăririi penale, legalitatea actului de trimitere în judecată, măsurile asiguratorii, legalitatea priocedurii de administrare probe şi legalitatea probelor, constată sau declară nulitatea unor acte de procedură şa)
      Niciuna din aceste etape procedurale nu conduce la pedepsirea procurorului; cel mult sunt sancţionate actele care nu îndeplinesc cerinţele legii; astea ţin de “maculatura” dosarului, nu de controlul faptelor de vitejie penală ale Portocalelor.
      Instanţa de judecată, în procesul penal, căntăreşte probele administrate împotriva şi în favoarea inculpatului, nu extinde cercetarea judecătorească împotriva avocatului sau a procurorului.

    • De parcă n-ar fi destule strigăturile mahalagioaicei pentru bulgarii de pretutindeni şi încrederea ei în toate instanţele şi judecătorii autohtoni, inclusiv cei plantaţi în câmplul tactic, ştiţi cum se face repartizarea aleatorie a dosarului trimis de DNA la un complet obedient câmpului tactic?
      Adică cine şi cum trage la sorţi completul de judecată necesar şi suficient pentru un dosar anume?

      Nu se mai trage, ci se bagă un magnet în curul unui judecător vânat din respectivul complet de judecată. Unul şi acelaşi colaborator – specializat în magnetism la comandă – strecoară în dosar magnetul de împerechere. La un clic, dosarul sare direct la ţintă, precum vrăjitoarea pe mătură.
      Forţa de atracţie a dosarului ochit la orificiul ţintit se află într-o permanentă colaborare cu memoria judecătorului, indiferent dacă protocolul anterior a fost anulat sau şters de acelaşi cur.
      În instanţele din câmpul tactic nimic nu se uită, totul se reţine.
      De-aia scrie în motivare: instanţa a reţinut în speţă că dosarul tipizat corespunde standarduilui de model STAS… 😀
      Cum poate judecătorul să-l uite pe cel cu telecomanda-n mână, care ştie cine-a fost şi ce-a rămas în robă?.
      Judecătorul dotat cu sistem magnetic de distribuire întâmplător aleatorie rămâne de neuitat, până la adânci bătrâneţi. 🙂

      • Imi imaginez cum se distrează copios, pe seama credulilo, purtătorii de minciuni aflaţi în slujba SRI, după lansarea gogoşilor cu dispariţia, anularea sau expirarea protocoalelor SRI-PICCJ.
        În al doilea rând, consensul emanat în CSAT – la dus speranţa judiciară de nas, printr-o hotărăre secretizată – trebuie să repună totul ăn situaţia anterioară tot printr-o hotărârea a aceluiaşi emitent.
        Culmea ironiei sorţii – să fie secretizată şi hotărârea de anulare a protocolului. 🙂
        În primul rând – de râs în hohote – anularea nu are aplicabilitate efectivă; totul sau nimic nu se poate aduce la situaţia anterioară decât prin spălarea creierelor în masă. 🙂 sau o epidemie de amnezie în breasla judecătorească. Idem în porocuratură. Altfel, cum ziceam, nimic nu se pierde, totul se plăteşte. Din cauza ţinerii de minte pe relaţia SRI-DNA. Ne ţinem minte ca-nainte, eu pe tine, tu pe mine, şi amândoi o ducem tot înainte cu anticorupţia pentru căţei.
        Şi noi putem păstra în tandem o relaţie la fel de protocolară, nu-i aşa?

        • Ca să fim mai precişi 😀 beneficiul repunerii în situaţia anterioasă infiltrării protocolelor SRI-DNA este relativ, în funcţie de cum anterior era într-adevăr mai bine. 🙂

  • A fost un judecător valoros și membru al CSM: Adrian Toni Neacşu

    “SRI-ul s-a implicat în dezordinea din CSM din 2013 și a stabilit învingătorii”.
    .” Implicarea serviciilor secrete în justiție echivalează cu o catastrofă pentru democrația noastră, ale cărei dimensiuni le vom înțelege doar peste mulți ani”.

    „Rolul fundamental al judecătorului este să fie garantul respectării acestora față de orice cetățean, fie el și ultimul criminal. Judecătorul e protectorul drepturilor celor vinovați, iar nu călăul lor. El judecă cu Constituția pe masă, iar nu cu ștreangul. Miza unei societăți sănătoase nu trebuie să fie sloganuri goale cum e anticorupția sau oricare altul, ci funcționarea corectă, imparțială, obiectivă și echitabilă a justiției”.

    „Justiția împotriva corupției făcută prin denaturarea principiilor fundamentale ale statului de drept este o corupție la fel de periculoasă. Ca cetățean, constat și eu că România s-a tot schimbat în ultimii ani, dar nu sunt deloc încântat de direcția în care a luat-o. Nu-mi oferă nicio satisfacție că văd în pușcării oameni despre care opinia publică spune că sunt corupți, cât timp am îndoieli că judecătorii care i-au trimis acolo au funcționat liber și obiectiv. De prea multe ori justiția ultimilor ani a semănat cu linșajul din Vestul sălbatic de prin secolul 19, dinainte ca statul modern să-și asume realizarea exclusivă justiției”.

  • Stimate Maestre pentru “foarte” inclin spre varianta 1. Nu cred ca s-a gandit ca tanti cucuvea poate sa o faca mai boacana decat a facut-o deja, de altfel nu cred ca ii pasa ca o face boacana. El e de departe campion la asa ceva.
    Nu cred nici ca are vreo grija la apelativ. Ceea ce mi se pare mai interesant e remarca cu cerutul demisiei. Grija lui nu e pentru cucuvea ci pentru cei din umbra care o sustin (inca). Avertismentul e pentru cine s-ar gandi sa ceara demiterea. Pupatul in partile posterioare e o mangaiere colegiala intre “papausi” care dau din picioare dupa “mintea” lor in pauzele intre spectacole, crezand ca n-au nevoie de sfori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *