Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Gîndul de duminică, 23 iulie 2017
5 septembrie 1941. Mareșalul Ion Antonescu e furios pe basarabeni: „Trebuie să încep reeducarea lor morală, de la cap”. Întrebare pentru cititori: Avea dreptate?
Contrar unei posibile credințe împărtășite de unii dintre cititori mei, nu sufăr de sindromul Cocoșilă, sindromul lui Le știe pe toate, încercat de Cocoșilă din Moromeții, deși de asta suferă aproape toți românii. Ca Istoric al clipei îmi pun și pun multe întrebări al căror răspuns nu-l știu, fie și pentru că actorii noștri politici acționează deseori sub puterea tresăririi de moment. De ce l-a schimbat Liviu Dragnea pe Sorin Grindeanu cu prețul uriaș al autoMoțiunii? Iată o întrebare căreia eu cel puțin nu-i găsesc răspuns. O întrebare cu atît mai misterioasă cu cît înlocuitorul lui Sorin Grindeanu n-a fost Ionel Brătianu, ca să fac o trimitere la un exemplul de premier rămas în Istoria prin excelenta administrare a țării, ci Mihai Tudose, un premier nici mai bun, nici mai rău decît Sorin Grindeanu.
Întrebări fără răspuns îmi pun și ca Istoric-istoric. Ca să dau un exemplu, de 27 de ani mă întreb, fără a găsi un răspuns, deși am studiat temeinic chestiunea, dacă Nicolae Ceaușescu, în clipa cînd invoca agenturile străine, se baza pe informații sau pur și simplu născocea asta în speranța că Poporul îl va urma.
Astfel de situații întîlnesc deseori în incursiunile mele în Istorie pentru a găsi acolo învățături care să mă lumineze asupra Prezentului. De aceea, m-am gîndit să inaugurez pe cristoiublog.ro, o rubrică de dialog cu cititorii despre întrebările fără răspuns pe care mi le ridică Istoria. Sunt multe fapte întîlnite în lecturile de Istorie cărora nu le pot dibui esența. M-ar putea ajuta la asta cititorii?
Voi începe cu un caz din primul an al Războiului din Est.
Stenograma Ședinței Guvernului din 5 septembrie 1941, prima ședință de după Trecerea Prutului prezidată de Mareșalul Antonescu, mă surprinde, ca să nu spun mai de a dreptul, mă șochează, prin această declarație a Conducătorului despre basarabeni, șocantă, pentru că e vorba despre cei căinați de propaganda Războiului Sfînt ca martiri ai Stăpînirii bolșevicilor, cei fără de neam și fără de Dumnezeu:
„Mareşal I. Antonescu: Altă chestie: mai este problema micilor meseriaşi, care este destul de gravă şi care trebuie rezolvată de îndată. E vorba de cizmari, tîmplari etc.
G-ral C. Voiculescu (Guvernatorul militar al Basarabiei n.n): Au apărut, domnule Mareşal, toţi micii meseriaşi.
Mareşal I. Antonescu: Nu numai în Chişinău, ci în toată provincia trebuie să apară.
În Bucovina, problema este mult mai uşoară, este aproape rezolvată, pentru că Bucovina n-a fost distrusă şi fiindcă era mult mai bine organizată. De altfel, Bucovina a rezistat mult mai bine la dominaţia bolşevică, pe cînd basarabenii au cedat pe toate tărîmurile, şi pe teren moral, şi pe teren patriotic, peste tot. Ticăloşii din Basarabia au rupt şleaurile de la cai, ca să rămînă în Basarabia. Şi anul acesta au tras în contra noastră. Dar poţi să-i împuşti pe toţi? Trebuie să încep reeducarea lor morală, de la cap. Altfel, ar trebui să împuşcăm cu zecile de mii, oameni din aceştia, care toţi spun: „Ne-au luat ruşii!”; şi i-am întrebat: „Dar de ce aţi tras?” „N-am tras!”. Dar au tras; după ce văd că au pierdut, vin aici. Nu mai vorbesc de faptul că majoritatea paraşutiştilor sînt români din Basarabia!… Ca să-i vedeţi cît sînt de ticăloşi!… Mai bine am fost primiţi în Ucraina decît în Basarabia, unde n-am găsit nici un surîs, nici un salut, cu rare excepţii. Toţi se uitau pe furiş. Aceştia sînt moldovenii din Basarabia! 140 de ani de influenţă slavă şi-au făcut efectul dezastruos asupra coeziunii acestei naţii.”
Suntem în 5 septembrie 1941. Basarabia era eliberată de două luni. Armata a 4-a Română asedia Odesa. Armata a 3-a ajunsese deja la Bug. Pe 19 august 1941 chiar Transnistria trecuse sub administrare românească.
Pe 7 iulie 1941 Ion Antonescu anunța printr-o Proclamație că el însuşi se va ocupa direct de conducerea Basarabiei şi Bucovinei:
.„Voi conduce eu însumi organizarea Basarabiei şi Bucovinei şi voi reface toate aşezările”.
Basarabia se afla sub administrare militară românească din 21 iulie 1941.
De ce era atît de nemulțumit Mareșalul de basarabeni? Avea motive temeinice sau era doar o mînie de moment?
Dumneavoastră ce credeți?
Comentarii
Domnule Cristoiu, subiectul „Basarabia, pamint romanesc” este unul care, garantat, incinge spiritele. Ca sa comentez intrebarea dumneavoastra, as pleca dela modul suspect in care s-a realizat unirea Basarabiei (Republicii Democratice Moldovenesti) cu Regatul Romaniei, in martie 1918. Istoriografia noastra nu retine din toata povestea decit declaratia de unire a Sfatului Tarii, si cu asta, basta, fara a zice nici pis! de circumstantele istorice in care s-a realizat aceasta asa-zisa unire. In consecinta, noi, publicul larg, sintem robii unei imagini distorsionate a acestei pagini de istorie si de aceea nu pricepem deloc de ce fratii nostri basarabeni sint atit de reticenti fata de o eventuala unire cu Romania. Realitatea acelor vremuri se pare ca a fost cu totul alta decit aceea livrata uzului curent, unirea nu a fost dorita de marea majoritate a poporului din Basarabia (si nici nu prea avea cum, in conditiile in care nu exista, practic, o miscare nationala care sa militeze deschis pentru unirea cu Romania, iar ponderea minoritatilor nationale era una infiorator de mare). Spre deosebire, in Ardeal, ambele partide romanesti, Partidul National Roman si Partidul Social Democrat militau pentru unire, astfel incit vointa populara a fost una incontestabila. Dupa cum este bine stiut, Rusia Sovietica nu a recunoscut niciodata declaratia Sfatului Tarii (iar confiscarea tezaurului a fost una din consecintele interventiei armate a Romaniei in lunile ianuarie-martie 1918 …); colac peste pupaza, administratia romaneasca in cei 22 de ani a fost una catastrofala, asa incit ultimatumul sovietic din 1940 venea pe un teren mai mult decit prielnic … cred ca v-am raspuns la intrebare, ma mir doar ca maresalul Antonescu, desi cunostea detaliile intregii perioade, pare cazut din ceruri … cu riscul de a trezi antipatii, amicus Plato, sed magis amica veritas …
Cum sunt întâmpinaţi la SRI istoricii buni:
– Arhivă interzisă istoricilor şi cardiacilor. 😆
1. Ce naşte din pedagogul de şcoală veche e securistul nou la stat, nu şi la sfat.
–
2. Ce naşte din pedagogul de şcoală veche degeaba ajunge pedagog de şcoală nouă, că-i tot aia… veche.
–
3. Pedagolul de şcoală veche la materia „Plantaţii şi recoltări” te învaţă cum să spargi în prealabil locuinţa viitorului ascultat. Pedagogul de şcoală nouă din cea veche, ca Matroska, te învaţă cum să suni la uşa omului căutat, să se pezinţi cu sinceritate de lucrător reformat şi profesionalism inedit:
-„Primiţi cu plantaţia?” 😆
Cum se află istoria devărată: din auzite sau din ascultate. 😆
Istoria adevărată se verifică din mai multe surse plantate. 😆
Istoricul Florin Constantiniu spunea că nu știe în istoria omenirii un precedent gen cedarea Basarabiei din 1940 și că este un moment extrem de rușinos în istoria noastra.
Dar culmea este că dacă faci acuma un sondaj 9 oameni din zece vor spune că trebuia in 40 sa cedam fara lupta, că nu era altă soluție.
Ei, dacă există o oarecare înstrăinare a basarabenilor fata de Tara, exista cu siguranță și viceversa. Ne-am instrainat.
Dar cred că asta se poate recupera. Dacă tragem niște concluzii.
Dar orcum, se știe, nu suntem un popor solidar. Bucureștiul azi a cedat Basarabia, mâine poate face cadou la vecini orice.
Unde era Antonescu in 40 când după ultimatumul rusesc au cedat fara lupta Basarabia ?
Hai la alba-neagra istoriei, neamule!
–
„Alba – neagra e cel mai cinstit joc de societate pe bani; simplu: ori e albă, ori e neagra; probabilitate 1/2, şanse mari de câştig; 50% e ca „jumătate tu, jumătate eu”. Împărţire echitabilă, cinstită şi lăutărească. Curajul te poate îmbogăţi. Ai nimerit alba, primeşti prermiul cel mare: dublul sumei mizate. Hai, curaj!”.
–
Numai cine joacă poate câştiga. Chiar şi cei care nimeresc numai neagra au sentimentul că era cât pe ce să căştige. Ba au certitudinea că nu i-a oprit nimeni s-o arate cu degetul pe cealaltă de lângă neagra aleasă. Dacă îi spui adevărul – „Ai fost înşelat de-o mână versată, prin crearea de aparenţe” – se supără, se revoltă, continuă să protesteze ca-n Piaţa Victoriei, convins că alegerea i-a aparţinut 100%, că de fiecare dată a ales ce-a vrut, de bună voie şi nesilit de nimeni.
Nici nu merită să-i mai spui câ faţa lui de protestatar în Piaţa Victoriei e aceeaşi de om de bună-credinţâ, înşelat repetat la alba-neagra de aparenţe… 100%, de fiecare dată.
–
Tocmai asta-i cheia – aparenţa indusă- pe care refuzi s-o recunoşti dintr-un inpuls preconceput, ca pe orice îndoială; din acest motiv, nu vei stăpâni niciodată jocul aparenţelor. În mână vei avea numai certitudinile tale. Aparenţa că tu decizi recidivează sistematic ca-n viaţa oricărui credul disponibil; de la numele alesului cu votul lui din mână, până la certitudinea că el a decis de mult programul de guvernare. 😆
Independenţa de gândire te poate proteja de aparenţele manipulatoare. Se poate întâmpla să iei independent aceeaşi decizie, ca cea indusă de manipulatorii cu experienţă, dar asta nu înseamnă acelaşi sentiment interior:
diferenţa o vei simţi exersînd. 😀
impuls preconceput
Înşelătoria – întotdeauna explicabilă – are două componente:
– calculul probabilităţilor corespunde în mică parte (numai atunci când ţi se oferă şansa să alegi unul din două discuri, dintre care unul are lipit albul), dar de regulă se cere alegerea albului câştigător din trei discuri de cauciuc);
–
– iuţeala de mâini a manipulatorului şi nebăgarea ta de seamă se concretizează în încrederea ta oarbă că, odată cu amestecarea discurilor pe masă, şarlatanul nu ţi-a prezentat un filmuleţ trucat, adică ţi se pare că alba s-ar mai afla acolo unde manipulatorul te-a dus cu ochii; trist, dar neadevărat. 😆 Alba nu-i acolo unde ai stat cu ochii ca pe butelie. A fost palmată printr-o mişcare imposibil de observat.şi tranferată în alt loc. Aparent ar fi unde crezi
(nici cu alegerea la întâmplare internţionată nu poţi să câştigi din cauza şanselor de perdant garantat de teoria probabilităţilor)
Aparent, alba ar fi acolo unde crezi.
Aşa-ţi trebuie!
–
„Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe”.
Din aceeaşi sursă. Eminescu nu-i mai prejos ca Nenea Iancu la anticipat istoria albă-neagră:
–
„Tu vrei un om să te socoţi,
Cu ei să te asămeni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.
…
Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Şi nu cunoaştem moarte”.
Da, o căutăm şi-acuma.
Maestrul internaţional, Mihai Tudose, le-a dat mutarea în plic: dragoste cu sila.
Rar s-o vezi de ambele părţi!
Sila, nu dragostea. 😆
–
Nu ştiu cât adevăr reflectă istoria veche; mi-ajung ultimii 30 de ani. 😆
La fel ca la securişti, am avut şi avem istorici buni şi istorici buni.
Cei buni, adepţi ai adevărului istoric.
Cei răi, specilizaţi în istoria necesară îndobitocirii în masă.
–
Eu am avut parte numai de profesori buni de istorie: mi-au predat cu onestitate ce-au învăţat de la istoricii răi. 😆 Deh, la fel ca-n zilele noastre, nu toţi istoricii au avut parte de aceleaşi condiţii de trai, studiu şi percepţie.
–
Acum vedem cu ochii noştri cum istoricii buni şi răi nu reuşesc să cadă de acord nici pe istoria recentă. 😀
De exemplu, istoria protestelor din Piaţa Victoriei va depinde, cu siguranţă, de cine o istoriseşte. 😆 🙄 😎
Nu mai zic de istoria schimbării guvernelor PSD sau istoria guvernării musai cu Vasile Dâncu.
Asta înseamnă că istoricilor buni le-a crescut în timp cota de încredere. 😆
–
Eu, unul, îmi doresc să-mi exprim încrederea într-un istoric bun, după ce mă asigur că l-am găsit. Deocamdată, percep prezentul înzestrat cu istorici pentru îndobitocire în masă. În orice caz am noroc că nu mă intervievează nimeni pentru sondajul de opinie pe încredere.
E devărat, depinde cine pe cine trece în lista incompletă a istoricilor subiecţi ai sondajui. Aşa se naşte istoria cotelor de încredere în istoricii postdecembrismului modern, selectaţi după criteriile securiştilor noi, da’ mulţi şi buni. 😎 😎 😎
–
PS. Oricum, nu contează cine votează, contează cine face lista candidaţilor stabiliţi dinainte pe podiumul adevărului istoric.
Bună dimineața! Am mai spus că îmi place cum scrieți dar nu și cum gândiți. Uneori. De această dată rezonez. Am avut ocazia să merg în Basarabia imediat după 1990. De două ori și în context diferit. Am avut ocazia să vorbesc cu mulți și diferiți localnici. De la oameni simplii până la prim-ministru. Oamenii simplii empatizau cu românii dar doreau o unire inversă. A Basarabiei cu Moldova. Mulți limitau relația cu rușii la perioada în care au îndeplinit serviciul militar. Oficialii vremii doreau, așa am perceput, declarativ o unire. Cert era că nu prea știau ce trebuie să vrea. Doreau, spre exemplu, chiar la nivel prezidențial o colaborare economică strânsă în domeniul industriei textile ignorând faptul că bumbacul era adus din Rusia. La propunerea de a unifica eforturile pentru interconectarea energetică erau reticenți. Se pare că au rămas așa. Așa că necesitatea de a corecta mentalitatea a fost și este o realitate.