cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Prizonier în închisoarea cărților de Ion Cristoiu (format ebook) este disponibilă pe:

Gîndul de duminică, 29 iulie 2018

Mihai Cistelican – un jurnalist de seriozitatea unui om de cultură

Într-una din zilele trecute, comițînd greșeala de a nu închide telefonul în timp ce studiam la BAR, m-am trezit sunat de la un număr necunoscut. Dracu m-a împins să răspund; în șoaptă, desigur. O voce de fătucă s-a recomandat a fi de la un site al cărui nume nu l-am reținut, deoarece era întîia oară cînd auzeam de el, și mi-a solicitat nici mai mult nici mai puțin decît părerea despre intenția PSD de a da OUG pentru amnistie. Despre Diversiunea care a fost chestia cu OUG, tipică unei țări ai cărei cetățeni au tras unul într-altul convinși că trag în teroriștii din decembrie 1989, voi scrie într-un alt număr, și mai pe larg, pentru că ea mi se pare simptomatică pentru capacitatea Forțelor obscure de a tîmpi pe loc și fără efort o întreagă națiune. Acum vreau să scriu despre acel nitam-nisam al fătucii, care, fără să mă fi anunțat în prealabil măcar cu cinci minute, dădea buzna nepoliticoasă în viața mea ca și cum i-aș fi fost ibovnic de pe Facebook.
Nu m-a surprins mitocănia. Aproape toți tinerii jurnaliști sunt nesimțiți de a binelea cînd vine vorba de a mă aborda pentru a-mi cere o intervenție.

Explicabil în acest context uluirea pe care mi-a produs-o tînărul Mihai Cistelican.
Pe la începutul lui iunie anul acesta, m-a cineva care s-a recomandat a fi Mihai Cistelican din Cluj.
Voia să facă un interviu cu mine despre debutul meu la Viața Studențească. Nițel surprins de tema interviului (de regulă tinerii sînt interesați de perioada numită Evenimentul zilei), i-am zis, atent să rănesc:
– Mîine nu pot, am ceva de făcut.
– Păi nu vreau să ne vedem mîine. V-am sunat să văd dacă sunteți de acord să-mi dați un interviu și dacă da, dacă pot să vin de la Cluj, să vi-l iau vineri, 6 iulie 2018.

Să leșin nu alta. În România ghionturilor la urcarea în autobuz, un tînăr mă suna pentru a-și programa un interviu cu o lună înainte. Îmi propusese nu numai ziua, dar și ora, ba chiar și timpul cît va dura interviul!

Deși am acceptat pentru 6 iulie 2018, cînd m-a sunat, la începutul săptămînii respective, pentru a-mi reaminti, mi-am dat seama că uitasem cu totul de interviu și-mi programasem o plecare inevitabilă la Găgești. Nu-i nimic, a zis Mihai Cistelican, o să merg să schimb biletul de avion, vinerea următoarea puteți? Pot, i-am răspuns, și în zilele următoare m-am trezit de la el pe e-mail cu o surpriză:
Fotocopia articolului meu de debut la Viața studențească și prin asta în presă.
Mihai Cistelican mă informa că în chip greșit susțin că anul acesta împlinesc 50 de ani de presă. Nu, împlineam, 51, deoarece articolul de debut apăruse în numărul din 13 decembrie 1967 al Vieții studențești. Eram student în anul al doilea la Filosofie la Cluj.

Într-o presă dominată de maximă superficealitate (cel puțin în cazul meu au fost numeroase interviuri pe parcursul cărora realizam că reporterul sau reporterița habar n-aveau de activitatea mea de jurnalist, scriitor, eseist, de destinul meu profesional), seriozitatea lui Mihai Cistelican m-a descumpănit. Mi-a confirmat-o pe parcursul interviului și mai ales după publicarea textului, prin notele de subsol. Păi note de subsol nu se mai pun nici măcar la tezele de doctorat, d-apoi la un interviu, condamnat din naștere la efemeritate!

Vineri, 13 iulie 2018, venit de la Cluj, Mihai Cistelecan m-a căutat la BAR. L-am invitat la mine acasă (stau la cîțiva pași de Bibliotecă), pentru a lucra în liniște la interviu. Cum însă comandasem la librăria Muzeului Literaturii Române 10 volume din Publicistica lui Nae Ionescu, l-am rugat să mă însoțească în ocolul pe la librărie. Muzeul Literaturii Române s-a mutat (poate vă mai amintiți am fost în prima linie a luptei pentru ca el să nu plece din sediul de pe Dacia) după un timp de interimat într-o clădire acceptabilă, de pe Griviței.

Și astfel am străbătut împreună cu tînărul intelectual ardelean, străzile întortocheate din zonă, pînă pe Iorga. Amîndoi ținînd în brațe cărțile mari, albe, din seria de Opere Nae Ionescu scoasă de Editura Muzeului Literaturii Române. El dezvăluindu-mi că data trecută a vizitat muzee importante din București, eu arătîndu-i cît de balcanic a rămas Orașul în centru (venea de la Cluj, nu-i așa?) cu eclectismul arhitectural absolut, dar mai ales cu refuzul ordini, al alinierii, care-l scotea din minți pe George Călinescu, și cu alternanța unei vile de lux cu o bojdeucă înconjurată de un teren plin de bălării. Parcă am fi la Istanbul, în Orașul Vechi, în partea dinspre Ziduri, i-am zis lui Mihai Cistelican, într-o ipostază de ghid pe invers în Orașul despre care ardelenii zic că Soarele de la București răsare.

Prompt, Mihai Cistelican a publicat interviul în Știri pe surse din 15 iulie 2018. O performanță, mai ales că nu era vorba de o simplă știre.
Cu ocazia acestui interviu l-am întrebat pe Mihai Cistelican despre viața și munca sa, cum procedez cu toți tinerii condeieri cu care vin în contact. Mi-am dat seama că e unul dintre tinerii jurnaliști care au înțeles că fără carte nu se poate face profesia de gazetar. E coeditor la două volume în curs de apariție la Editura Tribuna, Ion Agârbiceanu, articole cu caracter eclesiastic, că lucrează la o teză de doctorat la UBB despre publicistica lui Ion Brad, o teză care presupune o documentare infernală. Și volumele și teza stau sub îndrumarea profesorului universitar Ilie Rad, de la Departamentul de Jurnalism (Universitatea Babes-Bolyai), descoperitorul și editorul unui Jurnal prețios al lui Mihai Beniuc. Mihai Cistelican nu e încă angajat undeva în presă. Destinul său viitor va depinde – sînt sigur – de dreapta măsură între superficialitate permisă de munca de gazetar în România de azi și seriozitatea de om de cultură pe care i-o impune personalitatea sa.
De cum va alege va depinde dacă m-am înșelat sau nu în cele scrise mai sus despre el.

N.B. Voi reproduce interviul în numărul viitor.

Comentarii

14 Responses to Gîndul de duminică, 29 iulie 2018

  • Nimerit “GÎNDUL” ăsta, mai ales ca azi este ziua Imnului national !!!
    Unii vor da MUIE PSD-ului, maghiarii vor cânta imnul secuiesc, pe “ratb-uri” vor flutura steguleţe, mare … bucurie !
    MRUnguent participă la școala de vară, de la Tușnad, a udmr-ului, alaturi de victor orban !

    • Bă , jane , rău am ajuns dacă avem ziua unui cînticel , fost cîntec popular de leagăn , prelucrat de A Pann pt nevoi de moment la pașopt ( exact ca și reluarea , oportunistă din 89 !), cu melodie sinistră în gamă minoră , adică mobilizator fix deloc , și în care cuvîntul Moarte apare de 4 ori în 3 strofe .

  • Acel ‘cânticel’, cum îi spui tu, nu este chiar … ‘de leagăn’, ci o melodie bisericească, “Din sânul măicuţii mele”, compusă de Ghe. Ucenescu, un discipol al lui Anton Pann !
    Adevarul este că, precum imnul, mai repede ne adoarme, decât să ne … ‘deștepte’ !!!
    Dar, btw, care dintre cele patru imnuri, pe care le-am avut, ar fi cel mai potrivit?
    Eeh, … niciunu’, nu-i așa, vorba lui TT !
    Ar trebui să-l punem pe Salam, la treabă !!!

    • Bă , cu riscul să opăresc la cur tîrfelogii anticomuniști, care au auzit de comunism cam cum am auzit eu de sclavagism , eu aș înclina pt Te slăvim , Românie , pt că are o parte corală cam la nivel de operă bună .
      Eu sînt fan cîntece patriotice comuniste , cred că a fost singura parte reușită a propagănzii , am orgasme cam ca la Operă cînd ascult Pe drumul țării luminos , E pentru că pe lume partidul s-a născut și d-ăstea .
      Deșteaptă-te române e , scuzați , o mizerie . A fost , în ambele 2 cazuri cînd a fost folosit , dedicat momentului , după 6 luni a devenit vetust , și la pașopt , și la 89 . Este mistic și primitiv ortodox , sinistru , deloc mobilizator și centrat pe moarte , tirani și pe românul f.. permanent , cum f.. o slugă .Doar că nimeni n-a mai avut curaj să-l schimbe și ne-am pricopsit cu el ca cu rîia sau cu grafia latină . Noroc că și acuma o grămadă de țări tot Tricolorul , mult mai potrivit , îl pun la ocazii .

      • Bă, aici ai dreptate 100%! Ți-aș da 100 de laicuri dacă aș putea! Dar chestia cu „grafia latină” nu ai lămurit-o; în ce grafie ai fi vrut să scriem? Întrebarea nu e deloc tendențioasă și chiar aș vrea să-ți cunosc părerea.

        • Grafia latină e cu â și sunt. Aia slavă e cu i și sînt . Nu face confuzie între grupul de limbi și modul de scriere . Grafia slavă , culmea , e mai apropiată de cea latină , pt că sunt nu vine de la in patria nostra multe silvae sunt , ci de la sint . Â provoacă multe confuzii , ăia mai tembeli îl folosesc permanent , cum am dat ex că CNADR a scris pe Transfăgărășan pe panou oficial : Drum ânchis . Ânchis pînă la 30 iunie .
          Grafia slavă a fost schimbată de Cacademie în 93 , pe motivul cretin că ar fi sovietică . Niște idioți .
          Eu folosesc grafia slavă , mi se rupe de Academie , pînă cînd va veni o lege care va spune că , dacă nu scrii cu â , pățăști aia și aia . Poate nici atunci !

          • Mulțumesc! Dacă sunt tembeli care scriu ânchis în loc de închis, totuși nu cred că se vor găsi alți tembeli care să dea o lege prin care să fim obligați să scriem sunt în loc de sunt! Dar, cine știe, la câți tembeli sunt prin țara asta, nu ar fi de mirare să ne „trezim” și cu o asemenea bazaconie!

      • Si eu am zis, zic și voi zice la fel despre acel prim Imn !!!
        Era cel mai potrivit ca linie melodică, îi schimbam puţin versurile, alea cu … ‘poporul eliberator’, și aia era !!!
        Mai era o melodie interesantă, in vremea comunismului :
        Partidul, Ceausescu, Romania !
        Fusese compusă de George Grigoriu !
        Și asta mergea, cu un tempo schimbat si alte versuri !

      • De acord!

    • Cine-i TT ?

  • “Organizaţia” PSD — Rahova a primit cu mare bucurie vestea că acelui Răzvan (MUIEPSD) i s-a-ntocmit dosar penal, începând deja să-i “pregătească” celula, în care-și va primi … MUIA, înapoi !!!

  • Clujul este Clujul …

    • Ah, uitasem de Bobiș, agricultoru’ cu combinatoru’ !!!
      Are si el loc, acolo, ca de altfel toţi cei cu MUIE PSD !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *