Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
O secvență dintr-un film de premiile Oscar în Războiul Sfînt, după Trecerea Nistrului
Riscînd să-i nemulțumesc pe unii cititori, înnebuniți după politica internă chiar și cînd aceasta trage la aghioase, cum se întîmplă acum, în vacanța de 1 mai, unul dintre numeroasele stat cu burta la soare, care definește destinul nostru de neam latino-balcanic, mă voi ocupa și în acest număr de Istorie, mai precis de Istoria ca telenovelă, cum mi-am intitulat eu o serie de cărți deja publicate.
Recunosc sincer că postările dedicate Istoriei își au una dintre explicații și în faptul că sunt la Găgești Deal, cufundat în trecutul care e Războiul Sfînt. Întoarcerea în prezent, de la Trecerea Nistrului la Trecerea lui Liviu Dragnea în fruntea Guvernului, și de la Asedierea Odessei la Asedierea Codruței Kovesi, ar cere din partea mea nu numai efort, dar și sacrificarea unei munci în a cărei utilitate cred – cea a Istoriei ca Biblie pentru prezent – față de iscodirea prezentului, tot mai de prisos pe zi ce trece, pentru că oricum nimeni nu ține seamă de ceea ce se scrie din proprie inițiativă și nu din ordin pe unitate.
Printre altele parcurg cele trei volume din seria intitulată Veteranii pe drumul onoarei și jertfei, scoase de Asociația Națională a Veteranilor de Război, cu mulți ani în urmă, despre participarea Armatei Române la Campania din Est. Seria cuprinde și două volume despre Campania din Vest, dar acesta nu mă interesează, pentru că văd în Întoarcerea Armelor de la 23 august 1944, fără a fi admirator al lui Ion Antonescu, una dintre cele mai mari rușini naționale.
Dacă ieșeam din Război mai înțelegeam.
Dar să pui aceiași ostași și aceiași ofițeri care, timp de trei ani, fuseseră camarazi de arme cu Nemții, împărțiseră cu aceștia colbul stepelor și gloanțele rusești, să se lupte cu aceștia de partea celor care timp de trei ani fuseseră Dușmanii de la Răsărit, Păgînii, Bolșevicii fără Dumnezeu, Slujitorii Satanei, mi se pare o schizofrenie de care doar o națiune bolnavă moral e în stare. De aceea, ori de cîte ori întîlnesc în cărțile despre Armata Română în al Doilea Război Mondial pagini de texte și de hărți care descriu Luptele duse de Armata Română alături de Armata Roșie, împotriva Germaniei, le sar în chip automat, ca pe niște pagini care descriu ceva incredibil. Da, știu, în Campania din Est au luptat mulți români (și tatăl meu, după ce ajunsese pînă la Dalnik), au murit mulți români și s-au manifestat ca profesioniști mulți ofițeri. Dar numai gîndul că toți aceștia erau obligați să lupte cot la cot cu dușmanul de pînă mai ieri și deseori să se supună comandanților împotriva cărora luptaseră de la Prut pînă în Caucaz și pînă la Cotul Donului mă face să evit paginile despre Războiul din Vest.
În volumul doi al seriei, intitulat De la Nistru la Marea de Azov. Iulie 1941- iulie 1942, am găsit, ca de altfel în toate celelalte trei, fragmente de viață demne de a fi redate într-o carte sau mai degrabă într-un film.
Două dintre aceste fragmente de viață le prezint cititorilor mei, convins că, așa cum s-a întîmplat și cu alte texte dedicate Istoriei, le vor stîrni interesul.
Din paginile consacrate luptelor sîngeroase pentru cucerirea Odesei, rețin, ca pentru o secvență de film american, personajul plutonier major Ilie Păun, de la manutanță, aducătorul de mîncare, povestit de colonel (r) Nicolae Chirițescu, pe front, sublocotenent, comandant de pluton și al companiei 11 a Regimentului 2/9 Vînători Gardă, Divizia 1 Gardă.
Amintirile colonelului se referă la ziua de 11 august 1941, una dintre zilele de asediere a Odesei de către Armata a 4-a, comandată încă de generalul Nicolae Ciupercă. Batalionul înainta pe drumul spre Mannheim, localitate din primul semicerc de apărare a orașului de către ruși:
„Deodată s-a dezlănțuit un foc foarte intens de infanterie cu cartușe trasoare și proiectile de brand. Întreg dispozitivul a rămas pe loc îngropîndu-se imediat la teren. Se lăsase înserarea și tragerile s-au potolit. Către ora 10 seara au venit pe poziție căruțele cu mîncare, de mult așteptate. ( În amintirile multor veterani din al doilea Război, venirea mîncării e unul dintre momentele cele mai fericite ale campaniei n.n.) Ostașii companiilor 10 și 11 au servit masa pe creasta dealului din fața localității, pe care se opriseră. La înapoiere, plutonierul major Ilie Păun, din compania mea, n-a uitat să întrebe, ca de obicei, spre indignarea ostașilor:
– Pentru mîine, cîte pîini să aduc mai puțin?..(…)
Plutonierul major Ilie Păun nu era prea agreat de ostașii din linia întîi, pentru obiceiul lui de a întreba invariabil cînd pleca de pe poziție, așa cum am amintit:
– Pentru mîine, cîte pîini să aduc mai puțin?
Toate insistențele mele de a-l dezbăra de acest obicei au fost zadarnice. Cînd îl vedeau venind cu căruța, el așezat lîngă conductor chiar la urcușuri sau pe noroi, se bucurau, fiindcă le aducea marmitele cu mîncare, lăzi cu muniție, scrisori, vești etc, dar cînd pleca, îl blestemau pentru vorbele lui spurcate.
Într-o seară, cînd ne aflam în fața localității Mannheim și era gata să ajungă aproape de poziție, căruța a călcat pe o mină. Un trăsnet înfiorător, o lumină orbitoare și totul s-a făcut praf, Un picior al conductorului, cu biciul înfipt în mod curios în pulpă, a fost aruncat în apropierea locașului în care mă aflam. Primul gînd care mi-a trecut prin cap a fost că am rămas fără hrană, dar și fără gospodarul companiei. După circa 10 minute apare însă Păun cu un bețișor în mînă, alături de plutonierul din compania 10. De data aceasta nu mai mersese cocoțat lîngă conductor, ci mult înapoia căruțelor. Destinul acționează uneori fără logică. La apropierea de noi, cu un rînjet sardonic în colțul gurii, plutonierul major Ilie Păun se adresă ostașilor:
– Pentru mîine cîte pîini să aduc mai puțin?…”
S-o recunoaștem.
Secvența în care plutonierul, scăpat printr-o minune dumnezeiască de la sfîrtecare, continuă să pună întrebarea sa sinistră, e una de film de Oscar.
*
Sergent t.r.(r) Mircea Ovidiu, la vremea respectivă sergent în Regimentul 1 Grăniceri, Divizia 1 Grăniceri, își amintește de confruntarea de la Dubinova, sîngeroasă, pentru că acum, după trecerea Nistrului, românii întîmpinau o rezistență rusească mult mai puternică decît cea din Basarabia, ceea ce ne sugerează că pînă la Nistru fusese vorba și de o retragere strategică, dintr-un teritoriu pe care nu-l considerau ca făcînd parte din Mama Rusia:
„Ajunse la șanțul anticar de la Dubinova, subunitățile noastre au dus lupte grele. Tunurile trăgeau direct, iar brandurile de 81, 4 mm deschideau focuri cu cadență maximă. Sprijinite de care de luptă, trupele sovietice au fost obligate să se oprească și apoi să se retragă. În aceste lupte a dispărut și sublocotenentul Mircea Ionescu, care n-a mai putut fi găsit niciodată. Era rănit de un glonț și trebuia să plece în țară pentru spitalizare. Îl aștepta familia la București”.
Despre dispăruți am mai citit. Spargerea Frontului la Cotul Donului, loc intrat în visele urîte ale Istoriei noastre naționale, a însemnat printre altele și o cifră însemnată de dispăruți. Acum, însă cînd dau cu ochii de un om, de o persoană, despre care memorialistul spune c-a dispărut dincolo de Nistru și că n-a mai putut fi găsit niciodată, realizez bizareria de literatură latino-americană. Cum adică, a dispărut? Spațiul în care s-au desfășurat luptele era unul locuit de oameni. Dacă a murit, cum de nu i-au găsit cadavrul ai noștri? Întrebare justificată: ai noștri înaintau, nu se retrăgeau, orice cadavru ar fi fost în calea lor. Apoi, dacă a căzut prizonier, cum de nu s-a mai știut nimic de el? Dar familia, familia care-l aștepta la București? Ce a făcut familia ca să-l găsească, să afle știri despre el?
Cum adică să dispară pur și simplu un om și să nu se mai știe nimic despre el în veci?
Comentarii
Azi nu mai conteaza cati soldati ai, ci cate arme ai. Razboiul conventional e zero. Aplicabil doar prin Africa si Bangla\desh. Ce „mobilizare”, nene, s-a dus vremea aia.. iti trebuie cativa ofiteri sa stie sa dea set-up ptr rachete. Viata evolueaza, la fel si modul cum mor soldatii si civilii
Nea Ioane, te-ai gândit ce-ar însemna, o mobilizare generală (Doamne ferește!), în zilele noastre ?!? Îți , sau mai bine zis , vă spun eu ! „Vă”, … adică… vouă, cititorilor !
În primul rând, dacă facem un „exercițiu de imaginație „, ne vom gândi că mulți dintre cei „mobilizaţi” nu se vor prezenta, preferând să plece din ţară, cu mult înainte, având informații în acest sens !
Dacă nu vor reuși asta, vor încerca să dezerteze, după plecarea în teatrul de operațiuni, sau poate chiar să se sinucidă!!! De … „eroism” nici nu se va pune problema !!! Sau de alte „fapte de arme” , eventual poate niscai violuri printre nevestele … „inamice” !!!
Precizez, dacă mai era cazul că nu mă refer la militarii angajați în armată, ci la tinerii de „dorobanţi”, sau/și la unii rezerviști!!! Asta în cazul în care nu vom fi ţinta unui atac nuclear, și nu va mai fi cazul de o mobilizare pt. război !!!
Considerați că despre chestia asta cu „partea civilă” s-ar putea zice cå ar fi un fel de propunere, din partea actualei conduceri a SRI, de transformare a serviciilor secrete într-un fel de „agenții civile” ale statului ?
@ Și altfel ? Zice și cardan la dvs. pe blog ?
Remarcați totuși că după aceea au câtigat „ateii”, susținuți de „axă” ? Cum ați comenta ?
Toti zevzecii astia care neaga*razboaiele sfinte* fiindca daca ei nu inteleg ce se intampla, atunci vezi Doamne nimic nu exista. Cunoasterea lor limitata e strict realitatea. Pai bei romani verzi, hraniti cu rahatul arogantzei de capra raioasa a activistului tipic ceaushist, traiti in plin ev al razboaielor sfinte, mai uitati-va si voi la Stiri cand explodeaza ceva prin Occident si barbosii cer Jihad, traiti si azi in razboaie sfinte, sunteti incercuiti de ele. Maestrul stie bine de ce bate saua da e iapa prea bleaga. Nici nu e de mirare ca Europenii dorm si azi, cand au atatia **savantzi* pacaliti in istorie.
Amon Cardin, cand iti iei heroina abtine-te de la Comentarii. Regele Mihai l- predat pe Antonescu rusilor ca sa isi salveze pielea. Regishorul tau. nu l-a ” demis”ci l-a predat inamicului. Tu un sclav aperi aici alt sclav. Iar campania din Rasarit a fost numita*rasbel sfant* fiindca trimitea o tara crestina la razboi impotriva unor atei, ptr recuperarea unor teritorii. Nu e nimic ciudat in tiplologia acelor vremi. Dar tu, Amon Cardin, un natarau cu spoiala de cultura (idiotul scrie mereu*citez din memorie*, ca sa sugereze probabil ca e un Vadim in viata) nu poti reinvia cliseele si atmosfera de atunci nici daca ti-ar mai face muma-ta 10 frati gemeni. Fereasca Dumnezeu!
Remarcați totuși ce înseamnă și progresul în „meseria” de jurnalist; dacå nu ajungi șef la SRI,
serviu secret „parte civilă” în dosarul Hexi Pharma, ați putea ajunge șef de proiect la Transgaz ? Binențeles ,probabil pentru cei ceva mai tineri, nemaifiind așa cum era pe vremurile când v-ai apucat dumneavoastră de jurnalism, pentru a deveni „șef de gazetă” ?
Dac erați mai tânăr poate vă puneau ăștia pe dumneavoastră șef de proiect pe la Transgaz ? Dar așa, vreun „ajutor de veteran al presei” ,nu a avut nici o formațiune politică inițiativă să acorde, ?
E tipic romanesc sa injuri un alt roman ,mai ales conducator,ca sa fii ..impartial! Am fi participat la razboi cu voia sau fara voia noastra ,indiferent cine era conducator! Germania avea nevoie de de petrolul,alimentele si teritoriul romanesc ,ptr. a duce razboiul .Vom porni si cu noii ocupanti ,pardon aliati,iar cand va fi cazul vom pune cusmele in sulite si vom face fetze fetze.Tot invingatorii vor scrie istoria.A fost un razboi de agresiune,insa putem spune ca Cioran ;este mai glorios un razboi de agresiune pierdut decat o suta de razboaie de aparare castigate, mai ales ca armata a inaintat sute de kilometri pe teritoriul marelui imperiu de la Rasarit.Dar , cinste invingatorilor,onoare invinsilor! Si sa invatam din lectiile istoriei si din relatiile actuale ale Rusiei si Germaniei care au dat cea mai mare jertfa in ww2
Denumirea de -sfant -este propagandistica ca si la cruciade.Am mers in razboiul sfant ca sa avem dreptul de a legitima comunismul ateu !
Cu stima Maeste !
Maestre, sunt fiu de veteran si invalid de razboi! Guvernantii nostrii au marit de toate, dar nu si pensiile IOVR! Au dat putinel! Sa le dea cit mai mult acestor adevarati eroii ai neamului, nu sugativelor de prin companiile nationale, care mai mult incurca, decit muncesc! Folositi-va de influenta de jurnalist pe linga factorii de raspundere din M Muncii si evntual Guvern. Acest batrani, putini la numar, merita un efort pe masura sacrificiului lor!
Maestre… ca istoric – fie si „al clipei” – ar trebui sa stiti ca întoarcerea armelor ne-a adus retrocedarea nord-vestului Ardealului, care pîna la hotarîrea Conventiei de la Paris s-a aflat nemijlocit sub administratia armatei sovietice. Fara 23 Agust 1944 întraga halca de carne româneasca azvirlita de „aliatul” german ungurilor s-ar fi numit azi „stravechi pamînt ucrainean”, asemenea altor teritorii romînesti, în caz ca le cunoasteti si va duceati la Cluj cu pasaport. Pentru cultura Dvs. generala, domnule „istoric”: cucerirea ultimei brazde românesti la Carei nu a însemnat cîtusi de putin anularea Diktatului de la Viena, dar ea a fost temeiul în care aliatii occidentali au impus singurul act de dreptate posibil în împrejurarile date. Iar artizanul „loviturii de stat” din 23 August a fost M. S. Regele Mihai I, iar nu partidul comunist romîn, cum ati învatat la scoala Dvs. de filozofi, din cadrele cariea nu ati iesit pîna azi.
În elegant balans pe sîrma cugetarii
Cultivi echidistanta între sublim si greata,
Rîvnesti cununi de laur si-un cont mai acatarii,
Dar ochiu-ti filosofic maestre-i sub albeata…
Constantin Dragos 😀
Cum vă simițiți ca „veteran al presei”, ce luptă pentru „statornicia” ei ?
Alo, semn de intrebare. Tu in limba romana nu poti scrie? Daca esti in stare doar de comunicare prin semne, uite ca Maestrul nu are o versiune si ptr maimute. Asa esti in viata, asa esti si la Comentarii- un biet semn de intrebare.
Amon Cardan regisorul tau Mihai a fost un diletant care a imbracat si camasa legionara si s-a dat apoi si dupa Antonescu, si dupa rusi, si dupa aliati, numa sa ii fie bine. Nu. a scapat fiindca rusii nu au glumit dupa ce Marile puteri le-au predat Romania. Faptul ca nevolnicul asta l-a arestat prin viclenie pe Maresal il descalifica. Ca rege. daca ii cerea lu Antonescu sa predea sabia si sa intre singur intr-o celula, Antonescu ar fi facut-o, ala avea onoare militara. Dar Mihaitza a preferat**complotul” el si cu servitorii lui de la Palat care il ghidonau. L-au chemat la palat ptr *comunicari* si au ascuns niste soldatzi sa il aresteze. Istoria Romaniei e un lant de tradari, de la Decebal la penalii Dragnea-tariceanu.
Nu exista razboi sfant. A afirma asa ceva este cea mai mare josnicie. Daca vad ce eforturi se fac pentru a salva viata unui om in timp de pace si cat valoreaza viata aceluiasi in timpul razboiului (nici macar cat un „rahat de pisica”) mi se face groaza de nemernicia rasei omenesti. Din pacate omenirea nu invata nimic din istorie si provoaca mereu noi razboaie care inrautatesc situatia. Marele licurici de peste ocean este campionul mondial la aceasta disciplina.
Maestre, nu uitati ca imediat dupa actul capitularii neconditionate a Romaniei de la 23 August ( ca asta fost: o capitilare neconditionata, conditie stabilita de Aliati pentru Germania si satelitii ei), nemtii au fost cei care au initiat atacurile impotriva armatei romane.