Gîndul de duminică, 7 februarie 2016

Din ciclul Nu mă insulta zicîndu-mi ziarist român! Azi: Deși nu sunt însurați cu Klaus Iohannis, mulți gazetari din presă anunță solemn că se despart de el

Am văzut recent pe un canal tv al cărui nume nu mi-l mai amintesc, pentru că e unul dintre zecile hrănite din reluări, un documentar despre Beatles.
La vremea isteriei planetare, zise și Beatles mania, n-am avut fericirea de a ști prea multe despre puștii care au revoluționat și moravurile, nu numai muzica, răspunzînd prin tot ce făceau unei generații născute postbelic, un fel de generație a decrețeilor din ceaușism.
Eram elev de liceu și de internat la Panciu, și numai la Beatles nu-mi stătea capul. Eram în socialismul încă dejist și, pe deasupra, trebuia să mă întrețin singur. Aveam prea multe probleme cu viața mea ca să mai am și probleme cu viața puștilor plini de bani.

Am scris toate acestea nu dintr-o criză de tumult al memoriei, tipice bătrîneții, ci pentru a explica într-un fel nedumerirea mea la spectacolul isteriei provocate de ivirea Beatles într-un loc. În America mai ales, la coborîrea din avion sau din mașini, pe parcursul turneului, filmul surprinde adolescente care țipau de parcă ar fi fost cerute de neveste de unul dintre puștii celebri sau se tăvăleau pe jos de disperare că n-au smuls un autograf.

Din cînd în cînd, membrii formaţiei se întîlneau cu publicul.
Puştii, răzgîiaţi, se dădeau în spectacol.
Unul dintre ei îşi aprinde ţigara.
După întîlnire, reporterul descoperă o jună care rupe poza respectivului, plîngînd în hohote.
– M-a dezamăgit! zicea ea în pauzele pe care i le îngăduia trasul mucilor.

Om din Găgeşti Deal fiind, m-am întrebat de ce se consumau atîta junele zise şi fane, punînd patimă în atitudinea faţă de nişte tipi străini (nici măcar nu erau americani), cărora puţin le păsa de nefericirea unei admiratoare care dormea cu pozele celor din Beatles pe perna umedă de lacrimi.
În definitiv, le puteau asculta muzica, le puteau urmări concertele, ba chiar și vorbele de la conferințele de presă şi fără a încerca faţă de ei trăiri mai tari ca faţă de iubiţi, soţi sau părinţi.

Zilele acestea întreaga presă a scris despre prezenţa lui Dan Mihalache, şeful Administraţiei prezidenţiale, alături de Mihai Gâdea la o sindrofie a saşilor de la Munchen şi, apoi, la întîlnirea cu Donald Rumsfeld.
Despre felul babuinistic în care românaşii noştri de la Washington au postat, după întîlnirea cu Donald Rusmfeld, poze pline de fudulie pentru că au avut onoarea de a se trage în poză cu fostul ministru al Apărării, acum tras definitiv la garajul politicii americane, am scris pe cristoiublog.ro anterior.

Din acest punct de vedere, n-am înţeles şi nu voi înţelege în veci întreg tărăboiul mediatic stîrnit de prezenţa lui Mihai Gâdea alături de Alina Gorghiu şi Dan Mihalache.
Ei şi ce dacă au fost împreună la Ronald Rumsfeld?
Asta nu mi-l face pe Mihai Gâdea altceva decît un predicator de telenovelă.
Asta nu mi-l face pe Dan Mihalache altceva decît un PSD- ist care-și încasează salariul cu Dreapta.
Asta nu mi-o face pe Alina Gorghiu altceva decît o bilă de popice care se crede Glob pămîntesc.
Prezenţa lui Mihai Gâdea alături de Dan Mihalache prin cele străinătăţuri a stîrnită însă, într-o anumită parte a presei, trăiri zguduitoare, clătinătoare de personalitate.

Toate împărtășite față de Klaus Iohannis!
S-au exprimat în scris, cu dramatisme de telenovelă, indignări, revolte, dezamăgiri, tristeţi stîrnite de ceea ce s-a numit alianța lui Klaus Iohannis cu Antena 3.
Reamintind că ei l-au sprijinit pe Klaus Iohannis în campanie în timp ce Mihai Gâdea şi colegii săi de la Antena 3 l-au sprjinit pe Victor Ponta, mulţi jurnalişti au proclamat că sînt dezamăgiţi de Klaus Iohannis.
Gata! – anunță ei printre suspine- se despart definitiv de Klaus Iohannis.

Las la o parte faptul că din prezența lui Mihai Gâdea alături de Dan Mihalache în America nu se poate trage concluzia unei alianțe a lui Klaus Iohannis cu Antena 3.
Dar chiar dacă ar fi așa – dacă Klaus Iohannis s-ar fi aliat cu Antena 3- nu văd rostul zbuciumului sufletesc împărtășit de confrați mai tineri și mai copți.
Din cîte știu eu cel puțin, Klaus Iohannis e un politician.
Nu le e zbuciumaților nici tată, nici frate, nici măcar verișor sau cumnat și cu atît mai puțin ibovnică.
Nu se poate scrie despre ce face și ce zice Klaus Iohannis și altfel decît cu patima celui înșelat în amor?

Dragii moşului!
Un jurnalist adevărat nu împărtăşeşte trăiri de telenovelă faţă de un politician.
Dacă e reporter informează despre ce face şi ce spune omul politic.
Dacă e comentator analizează la rece faptele şi vorbele politicianului.
Un jurnalist adevărat nu dispreţuieşte, nu simpatizează şi nici nu antipatizează omul politic.
Pentru un jurnalist adevărat – repete ce-am mai spus de atîtea ori – omul politic e ca broasca pentru zoolog.
Pur și simplu un obiect de studiu.
Se vede treaba însă că România n-are ziarişti, ci june cărora le curg mucii plîngînd că un puști din Beatles le-a dezamăgit!