cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Prizonier în închisoarea cărților de Ion Cristoiu (format ebook) este disponibilă pe:

Gîndul de duminică, 9 septembrie 2018

Unde trăgea Caragiale cînd venea la Sinaia, deși lui i-ar fi plăcut să stea la o bere în București

Parcă pentru a nu dezminți pariul pus de mine pe el ca publicist de talent, Ionuț Crivăț semnează în România liberă din 4 august 2018 reportajul Un weekend cu „trenul de plăcere“, prin Sinaia regilor și-a lui Caragiale. Ca autor al unor însemnări despre Sinaia lui Caragiale (Ionuț Crivăț mă citează la un moment dat), am parcurs reportajul cu mare interes. Sînt de acord cu autorul că Sinaia e un muzeu în aer liber. Eu însumi, ori de cîte ori ajung aici, fac lungi călătorii prin oraș ca printr-o localitate din străinătate în care am poposit în cadrul turismului de cunoaștere. La un moment dat, Ionuț Crivăț notează:

„Am încercat, spre exemplu, să vedem unde este celebra vilă Gentilini la care trăgea însuși Caragiale, acolo scriind celebrele schițe «Bubico», «Domnul Goe«, «Vizită la Sinaia». N-a fost chip, nici măcar vecinii gard în gard cu vila nu știau nimic.”

Ei bine, eu am descoperit vila și chiar am fotografiat-o. Spre deosebire de Ionuț Crivăț, eu am avut drept ajutor harta De văzut în Sinaia, atașată lucrării de excepție Sinaia. Orașul Elitelor. Arhitectură și Istorie, semnată de arhitect Dan Manea. Carte pe care am cumpărat-o de la librărie, să nu se creadă că autorul mi-a făcut-o cadou.

Despre aventura care a fost descoperirea vilei, am scris în jurnalul zilnic următoarele:
Ghidat de harta Sinaia la pas, plasată de arhitect Dan Manea în cartea sa Sinaia. Orașul Elitelor. Arhitectură și Istorie, pornesc în căutarea casei în care ședea Caragiale cînd venea cu familia la munte. Un text de pe internet mă informează că lui Caragiale îi venea rău numai la gîndul că trebuie să vină la munte. Deosebindu-l ca abonat al berăriei și al taifasurilor, nu mi-e greu să-l văd pe marele satiric înspăimîntat că trebuie să urce și să coboare, principala îndatorire a unui bucureștean ajuns la Sinaia. Cred că așa era fie și dacă îmi amintesc de Tren de plăcere, schița în al cărei personaj, Georgescu Mihalache, își blestemă zilele suind și coborînd prin oraș în căutarea nevestei, cînd el ar fi dat orice să poată sta la o bere. Parcă-l văd pe Caragiale bombănind că iar a trebuit să vină la Sinaia, cărat de familia iubitoare de munți, în timp ce el ar fi rămas la București, oraș al cărui șes nu te obligă să te cațeri ca o capră. Casa Caragiale, de care vorbește harta nu poate fi decît pe strada Caragiale – îmi spun – amintindu-mi că mergînd pe strada Avram Iancu, pentru a ocoli partea de jos a orașului, am văzut la un moment dat un indicator arătînd spre I. L. Caragiale, stradă care dădea în Bulevardul Republicii, cale de intrare în Sinaia dinspre București. O iau pe Avram Iancu, remarcînd din nou vilele monumentale, fără a ști că aparțin patrimoniului cultural al orașului, și ajuns în dreptul lui I. L Caragiale, fac la dreapta. La prima vilă, de pe dreapta, se lucrează cu schele, mai ceva ca la numărul 9 din O noapte furtunoasă. La un moment dat îmi va sări în ochi o vilă, (vezi foto) la numărul 3 de pe strada I. L Caragiale, despre care voi afla că se numește Casa Dobrogeanu Gherea, pentru a descoperi ulterior că aici a locuit Gherea, nu în postură de critic, ci de proprietar al restaurantului Gării din Ploiești, vila fiind chiar a lui, lipsită însă de tăblița indicatoare. Într-o altă după amiază consacrată mersului prin Sinaia ca prin Baden-Baden, dau însă peste Casa Caragiale. Pe harta lui Dan Manea e la numărul 95 și beneficiază de următorul text:

„Locuința lui I. L. Caragiale. Str. Avram Iancu, nr. 28. Este binecunoscută dragostea lui Caragiale pentru Sinaia (exagerare de tip publicitar, desigur) și amiciția sa pentru primarul Gh. Matheescu, care se pare că i-a fost model pentru celebrul personaj Mitică. Se pare că în anexa din spatele casei în care îi plăcea deseori să se retragă, a scris Bubico, Domnul Goe și Vizită la Sinaia.”

Cu harta în mînă, pentru că are poza casei, ajung pe Avram Iancu, la numărul 28, nu departe de strada Caragiale. Eram convins că șmecherul Caragiale trăgea la vila lui Matheescu și chiar am tăifăsuit nițel pe tema asta cu un domn la Chioșcul info turistic din Parc. După ce o văd și o trag în poză, citesc pe internet că vila era a lui Gentillini, și că I. L. Caragiale o închiria cînd venea la Sinaia, pentru familie; el prefera un soi de înjghebare din scînduri din curte după unii, din spatele casei, după alții. Cu Matheescu era doar amic, îi făcuse chiar o reclamă în versuri, deși eu cred că negustorul de coloniale îi plătea șederea la Sinaia. Nu-l văd altfel pe șmecherul Caragiale.

Harta De văzut în Sinaia a fost și este pentru mine un ghid de neprețuit în raitele date prin oraș pentru a descoperi vile celebre. Prezența Regelui la Sinaia, mai ales pe timpul verii, cînd reședința regală se muta oficial la Peleș, a făcut ca mulți oameni de afaceri, politicieni, oameni de cultură să-și ridice vile în Sinaia. Aceste vile au rămas în posteritate, indiferent de proprietarul lor de azi, după numele primului proprietar. Iată cîteva exemple:

Vila Emil Costinescu, de pe bulevardul Carol I, nr. 35:

Vila Gheorghe Enescu, de pe strada Aosta, nr. 17:

Casa Vasile Manole, de pe strada Avram Iancu, nr. 46, o stradă care ar trebui declarată monument cultural prin mulțimea de vile ridicate la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea:

Vila Tache Ionescu, Aleea Tache Ionescu, nr. 2:

Din nenorocire, aceste vile n-au nici o plăcuță care să amintească vizitatorilor de azi despre ce vilă e vorba. Face excepție Casa istoricului Nicolae Iorga, de pe strada Gheorghe Doja, nr. 1, care beneficiază de o plăcuță la intrarea pe poartă:

Din cîte mi-am dat seama plimbîndu-mă pe Bulevardul Carol I Primăria Sinaia are un proiect grandios de semnalizare a monumentelor istorice din oraș împreună cu o hartă a obiectivelor. Pînă acum au fost semnalate doar două monumente: Vila Costinescu și Primăria

O astfel de inițiativă am propus-o eu, plecînd de la experiența Parisului, tuturor primarilor de București întîlniți în cale. Nici unul n-a binevoit să ofere printr-un asemenea proiect bucureștinilor spectacolul unui Oraș Monument. Salutînd primele realizări ale proiectului de la Sinaia, îmi îngădui observația că tăblița semnalizatoare ar trebui să conțină mai multe amănunte despre monument, astfel că trecătorului oprit să citească să i se ofere și o lecție de istorie.

 

Comentarii

44 Responses to Gîndul de duminică, 9 septembrie 2018

  • Bogdan Chireac a numit-o ‘gospodină’, in cursul unei emisiuni ! Si cred că asta e, într-adevăr, uniCA CAlitate a acesteia !

    • Ba nu , domnule , mai are una : Îi PLACE ironia fină și glumele !
      Plus o voce de zici că-i Woody Udpecur !

  • Istoria este cartea cea dintai a unei natii

  • Revin.. E un bou aici care l-a depasit pe Stanca la numar de conturi: bulgaru, vulturul negru, acvila de munte, nick, terente, janot, jeanette, mihai avram si..mosul. Cum ai reusit, ba, sa ai miercuri postari si de pe ¨moșul¨, scris normal si de pe ¨moșul ¨, scris bold? Or fi doua conturi diferite, pt ca eu n-am reusit.. Sper, pentru integritatea lui IC, ca nu esti administratorul blogului..Oricum, replicile cretine, primite ieri, par a fi de la acelasi descreierat.

    • Revenind, nu-ţi scoţi in evidenţă decât prostia ‘subliminală’, bagându-i pe toţi in același ‘ţukal’ !
      Întreabă-l pe ‘moșul’ cum a … reușit ‘performanţa’, deși răspunsul e simplu !
      DIN SETĂRILE GENERALE, respectiv :
      AFIȘAJ — TIP SET CARACTERE !!!
      Oricum eu, chiar n-am nici-o legătură cu cei ‘enumeraţi’ ! Cred că-ţi pierzi timpul, in loc să comentezi … ‘la obect’ !!!

      • Un exemplu:
        Luni 27 aug, la ora 4 noaptea, posteaza TERENTE un text. Nu-i apare, asa ca mai posteaza acelasi text de pe NICK. Textul de pe Terente apare a doua zi, pt ca a asteptat mediere ( fiind prima data cd folosea contul). La inca 15 min, apare o postare a lui.. MIHAI AVRAM. Putin probabil ca la 4 noaptea sa nu fie acelasi specimen. Plus ca folosesti acelasi stil, aceleasi expresii, pt ca e greu sa tii evidenta..

      • terente on 27 August 2018 at 03:04
        Ce-aveti, fratilor, nu putéţi dormi, că-i luna plină? Sau, încă nici n-ati ajuns acasă de la nunta lu’ ăla micu’ ?

        nick on 27 August 2018 at 03:05
        Ce-aveti, fratilor, nu putéţi dormi, că-i luna plină? Sau, încă nici n-ati ajuns acasă de la nunta lu’ ăla micu’ ?

    • Se pare ca ai cosmaruri cu bulgari … multiplicati.
      Daca ai avea decenta sa citesti editorialele maestrului si sa postezi la obiect, ai reusi sa scapi si de visele tale urâte. Sau, mai ai o solutie. Vezi ca idolul tau, Petrescu, ameninta sa invadeze alt blog, urmeaza-l, doar asa vei scapa de bulgari si te vei linisti!

    • Dacă tot este la modă

    • revin și eu.

    • Scriere nickname cu caracter aldin.

    • Scriere normală.

      • Corect. Si daca ai avea un singur cont, ti-ar aparea la ¨name¨ direct numele. Nu ar trebui sa-l introduci manual..

    • Bă , Niccolo , te-nțeleg , da e pierdere de vreme să stai să identifici cine-s Dumm, Vulgaru sau ciorile rîioase . Mai înjură-i din cînd în cînd , sau ignoră-i , de ăștia există pe orice blog , fac parte din peisaj .

      • Asta, de cd a aparut pe blog, ca ¨bulgaru¨, se lauda ca e troll. Am scris ca sa stie lumea cu cine are de-a face, ca Cernat se muia cu el pe contul Terente, in timp ce-i cerea prietenia pe ala cu Vulturul… 🙂

        • Măi bibicule, dacă tu crezi că ai dreptate, hai sa- l ‘provocăm’ pe admin să ne blocheze (toate) conturile !
          Adică să vedem cine DISPARE PRIMUL DE PE BLOG !
          Acum cred c-ai înteles, da !
          Nu-ţi mai pune unicul neuron, la încercarea asta, că cam … ‘grea’,
          pt tine !!!

        • Ai văzut, vreodată, un blog mai … ‘măreţ’ ?

      • … peisaj pe care tu nu-l viciezi chiar cu nimic, caraghiosule!

  • “… tăblița semnalizatoare ar trebui să conțină mai multe amănunte despre monument, astfel că trecătorului oprit să citească să i se ofere și o lecție de istorie.”
    Va sustin observatia, maestre. În Franta, orice locsor din natura are asemenea tablite pe care poti citi pâna si despre plantele si animalele care traiesc prin împrejurimi.

  • Caragiale a murit ‘fericit’, dacă se poate spune așa, zic unii ‘autori’ !
    După o partidă de amor cu Cella Delavrancea, care locuia in casa familiei, se pare că nenea Iancu a avut un acces de tuse, in urma căruia a facut un stop cardiac!
    Tatăl Cellei il rugase pe dramaturg să aibă grijă de fiica lui, in virtutea prieteniei lor !
    Și, se pare c-a avut grijă… mai mult decât trebuia !!!
    Cu ceva ani inainte, nenea Iancu, mare ‘cuceritor’, avusese ‘grijă’ chiar și de Veronica Micle … !!!

  • Ș-am zis iute, ca muștaru’,
    Unu e, pe blog, … bulgaru’ !
    Nu-nici vultur, nici acvilă,
    Geaba-îi plâng, unii, de ‘milă’ !
    Ha, ha, haaa !!!

  • Nea Cristoiule, ai zice și dumneata că este și nea CTP-escu un “cameleon”, în presă, deși alții îi zic “elefant” , ca să zicem și despre ziariștii vremii, că ziseși despre Caragiale ? Remarci touși ,nea Cristoiule , că până și lupul care își schimbă părul, are o “tendință” ,de “cameleonism” ?
    Pe de altă parte, îți face bine “privirea asta spre istorie” ? N-o fi ,”astenie de toamnă” ?

  • Bine v-am găsit, băieţi ! Aveţi câte-o banană, de la mine !
    Poate, chiar și-un ananas, dacă sunteţi … ‘cuminţei’ !

    • Ai grijă, că pe aici, pe blog, sunt căutate … ‘bananele’, mai ales de cei cu … GURA POTRIVITĂ !!!

    • Băi, pooishor, iti dau lecții, dacă mă mai ph**ţi mult la kp, când vrei si pe ce ‘site’ vrei ! Eu nu mă consider troll, ci … ‘antrenor’ !!! Dar nu primesc, la ‘sala de antrenament, handicapaţi, sau frustraţi, ca tine !#! Mai bine un comando de jmekeri, decât un un batalion de ‘dăștepţi’, ca tine !!! Aștept să dai coors … provocării !!!

      • Măi bulgare, nu te mai da ‘mare’, că n’ai mai multe ‘coante’, decât alţi ‘pensionari’, ai cris’blogului !!!
        Că doar nu toate conturile ‘noi’ or fi ale tale !

      • He,he,he…¨Vanity, definitely my favourite sin¨. Stai linistit bulgare, eu nu am de demonstrat nimanui, nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *