cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de joi, 11 ianuarie 2018

Rar mi-a fost dat să văd pe cineva atît de devotat unei misiuni precum premierul Mihai Tudose! Misiunea de a asigura dezastrul Guvernării PSD!

Știți care e știrea zilei de marți, 9 ianuarie 2018?
Nu, nu vă precipitați spre lumea politicii, nici măcar spre lumea penalului devenit telenovelă.
Știrea zilei nu e nici refuzul lui Mihai Tudose de a-l demite pe șeful Poliției pe țară, deși ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, lideră PSD, ca și premierul, a cerut asta, într-un efort de a răspunde presiunii opiniei publice în chestiunea incredibilă a polițistului pedofil și violator, nici primirea de către Klaus Iohannis, în conflict cu Constituția și integritatea, a conducerii OMV, companie austriacă, dintre cele cu care se dă huța președintele, nici cea despre fisura ivită deja în ancheta Lucan.

Știrea zilei, știrea cu adevărat importantă, știrea cu șanse de a intra în istorie, vine ca de obicei din zona care scapă presei, politicii, și administrației.
Vine din România reală.
Inaugurarea celor 12,5 kilometri de autostradă dintre Aiud și Decea, reprezentînd lotul 3 al autostrăzii de 70 de kilometri Sebeș- Alba, a fost amînată pentru luna martie.

De ce?
Ne răspund articolele apărute ici colo în istorica zi de 9 ianuarie 2018:

„Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a declarat, marţi, presei, după inspecţia pentru recepţionarea lotului 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, că anumite neconformităţi descoperite în luna noiembrie 2017 s-au menţinut.

«Am constatat că s-au menţinut anumite neconformităţi descoperite şi în luna noiembrie a anului trecut. (…)»

Constructorului i s-a pus în vedere să remedieze deficienţele constatate anul trecut, potrivit lui Şerbănescu.

«Vorbim de exces de bitum, vorbim de probleme legate de rugozitate, adică de aderenţa în sine a asfaltului, vorbim de elemente de planeitate executate neconform, care, din perspectiva circulaţiei, pot crea probleme”, a completat Alin Şerbănescu.”» (…)

La inspecţie a fost prezent şi constructorul, care urmează să dea explicaţii în cadrul comisiei.”

De ce e asta știrea zilei, știrea anului, știrea deceniului, și, într-un fel știrea României reale?
Răspunsul ni-l dă incredibila istorie a celor 12,5 kilometri din autostrada Sebeș-Alba.
O istorie desprinsă parcă din Gogol, scriitorul care a consemnat halucinantele realități ale Rusiei țariste din vremea sa.

Din cîte se știe, anul 2017, primul an al guvernării PSD-ALDE, primul an din istoria postdecembristă în care un partid a deținut întreaga putere – parlamentară, locală și de presă – a trecut fără a fi inaugurat nici măcar un kilometru de autostradă. De prin vară se discuta posibilitatea ca măcar în decembrie, ca un cadou făcut românilor de Crăciun, să se inaugureze, dintre cei 70 de kilometri (atenție, 70, nu 700!) de autostradă dintre Sebeș și Alba, 12,5 kilometri, lotul 3 al porțiunii.

Pe 27 noiembrie 2017 presa noastră publica următoarea știre:

„Recepţia lotulului 3 din Autostrada Sebeş-Turda (A10) ar putea avea loc marţi, 28 noiembrie, spun reprezentanţii API care îl citează pe Sorin Dicu, director general adjunct al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).”

Pe 28 noiembrie 2017 recepția s-a amînat pentru finele lui decembrie 2017.
CNAIR pune în vedere constructorului să rezolve urgent cîteva probleme, astfel că lotul 3 să fie inaugurat în decembrie 2017. Constructorul se angajează că de Anul Nou mașinile vor zbura pe cei 12,5 kilometri.

Pe 17 decembrie 2017 în presa noastră apărea următoarea informație:

„Pentru lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, unde antreprenor este Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 99%. Cu toate acestea a fost nevoie ca recepţia la finalizarea lucrărilor să fie reprogramată pentru data de 9 ianuarie 2018, deoarece s-au constatat mai multe neconformităţi. (…) Un alt element care a făcut imposibilă recepţia lucrărilor este reprezentat de existenţa unor zone cu exces de bitum.”

Și atunci conducerea CNADR ne informa că nu s-a rezolvat problema bitumului și mai ales că s-a pus în vedere constructorului să rezolve problema pînă în 9 ianuarie 2018.
Și atunci constructorul se angaja să rezolve problemele pînă la noul termen.

Sîntem în ianuarie 2018.
Cu patru ani în urmă, mai precis în 16 aprilie 2014, ministrul de atunci al Transporturilor, Dan Șova, semna contractele pentru realizarea celor 70 de kilometri ai autostrăzii Sebeș-Alba, o autostradă de legătură între alte două autostrăzi. Cei 70 de kilometri au fost împărțiți în patru loturi. Fiecare lot a revenit unei alte firme. Bucata de 12,45 kilometri dintre Aiud și Decea, a primit numele de lotul 3. Acest lot a fost încredințat asocierii dintre două firme italienești Tirrena Scavi și Societa Italiana per Condotte d’Acqua.
Prin contract loturile 1 și 2 aveau termene de finalizare octombrie 2016.
Loturile 3 și 4, martie 2016.

Începerea lucrărilor beneficiază de o publicitate guvernamentală neobișnuită. Parcă n-ar fi fost vorba de 70 de kilometri de autostradă banală, ci de 700, și aceia traversînd nu pămîntul românesc, ci Everestul, pe deasupra și pe dedesubt, concomitent. Vineri 9 mai 2014, aflat la Cluj, premierul Victor Ponta anunță că ziua următoare, 10 mai 2014,Dan Șova va semna ordinul de începere a lucrărilor la autostrada Sebeș- Alba.
A doua zi, Dan Șova anunță c-a semnat ordinul și că lucrările încep pe 20 mai 2014.

Făcînd din semnare o ceremonie ca de încheiere a Războiului de 30 de ani, Dan Șova declară în direct la RRA:

„Termenul de realizare este 22 de luni, 4 luni de proiectare şi 18 luni de execuţie propriu-zisă. Sper să reuşim să terminăm până în 31 decembrie 2015, pentru că loturile, şi lotul 3, şi lotul 4, şi lotul 1 de altfel au lungimi de 12, 16, respectiv 17 km. Deci sunt loturi scurte de autostradă, teoretic se pot realiza.”

Într-adevăr, sînt loturi scurte de autostradă. N-ar fi nici o minune dacă ele ar fi data gata nu în martie 2016 și octombrie 2016, cum prevede contractul, ci cu patru luni mai devreme, cum se dezmiardă Dan Șova.

A trecut decembrie 2015.
La nici un tronson nu s-au încheiat lucrările.

Pe 19 ianuarie 2016, CNAIR anunță că în abia în 2016 vor fi dați în folosință cei 70 de kilometri de autostradă.
A trecut 2016.
Nu s-a dat în folosință nici măcar un metru din autostrada de 70 de kilometri.

Pe 13 iulie 2016, ministrul tehnocrat al Transporturilor, Sorin Bușe, în vizită pe șantier, anunță că în iunie 2017 vor fi gata loturile 3 și 4.
Pe 24 aprilie 2017, cu două luni înainte de a se circula pe cei 12, 5 kilometri, ministrul Transporturilor în Guvernul PSD, Răzvan Cuc, anunță că Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş – Turda, în lungime totală de aproape 29 de kilometri, vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2017.

Noiembrie 2017.
Mai e o lună pînă la încheierea noului termen de finalizare a celor două loturi.
Recepția se amînă pînă la începutul lui ianuarie 2018.
Pe 9 ianuarie 2018, o nouă amînare.

Trimis în judecată de DNA, în 24 iunie 2014 Dan Șova demisionează din funcția de ministru al Transporturilor. Îi ia locul Ioan Rus, de la PSD. Pe 11 iunie 2015, Ioan Rus pleacă din fruntea ministerului, în urma unui scandal iscat de o declarație a sa cu cîntec. Vine în locul lui, Iulian Matache. Căderea Guvernului Ponta aduce un nou ministru: Dan Marian Costescu. Pe 7 iulie 2016, pleacă și acesta. Vine în locul lui Petru Sorin Bușe. Noul Guvern PSD din 4 ianuarie 2017 are ca ministru la Transporturi pe Alexandru Răzvan Cuc. Harnic, acesta merge de cîteva ori pe șantierul celor 12,5 kilometri. Constată că antrepenorul nu se omoară cu munca. Antreprenorul promite că va rezolva problema. Ministrul promite românilor că nu se va lăsa pînă nu va da în folosință măcar unul dintre tronsoane. Altfle spus cei 12, 5 kilometri. Bietul Cuc e dat afară în cadrul războiului din PSD. Vine Felix Stroe. După un avînt de a-și pune oamenii la Gara de nord, noul ministru a intrat în hibernare.

Așadar, timp de patru ani, sub două președinții și patru Guverne și mai mulți miniștri ai Transporturilor, România s-a opintit să dea în folosință 70 de kilometri de autostradă. După un entuziasm gălăgios, optimismul dispare. Numărul de kilometri se reduce la 12,5, cît numără doar un lot din autostradă. Nici aceștia nu sînt dați în folosință după patru ani de la începerea lucrărilor. PSD a jurat că în noiembrie 2017 va fi gata flinticul. După care a jurat că va fi gata în la finele lui decembrie 2017. După care s-a angajat că va fi gata pe 9 ianuarie 2018.
Acum s-a angajat pentru martie 2018.

Ar fi fost de așteptat ca marți, 9 ianuarie 2018, premierul Mihai Tudose să ia foc la știrea că bucățica de autostradă n-a fost inaugurată.
În definitiv, de aia e premier. Ca să adminstreze țara.
A reacționat în vreun fel Mihai Tudose?
Firește că nu.
El a avut mai departe drept principală preocupare războiul cu Liviu Dragnea. Care război face parte din Operațiunea mai amplă coordonată de Cotroceni vizînd spargerea PSD.
Trebuie să recunoaștem că în îndeplinirea acestei misiuni Mihai Tudose e excepțional.
Rar mi-a fost dat să văd pe cineva atît de harnic, atît de devotat îndeplinirii unei misiuni.

De ce n-a tresărit Mihai Tudose la știrea că lotul 3 din autostrada Sebeș-Alba a fost din nou amînat, după patru ani de amînări incredibile?
Pentru că asta face parte din dezastrul Guvernării PSD.
Ori Mihai Tudose a fost pus premier cu misiunea precisă de asigura acest dezastru.

Comentarii

5 Responses to Gîndul de joi, 11 ianuarie 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *