Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Deși nu sunt monarhist, optez pentru Prințul Nicolae în disputa cu cuplul Margareta-Radu Duda!

Miercuri seara, Robert Turcescu m-a invitat să comentez la Unde Tv, televiziunea sa online, Comunicatul Consiliului Regal privind starea sănătăţii Regelui Mihai.
Robert Turcescu a observat din start, în conţinutul acestui comunicat, o ciudăţenie:
Precizările privind bolile de care suferă Majestatea Sa.
Nu era de ajuns să se spună că e grav bolnav? s-a întrebat Robert Turcescu.
Fireşte că era de ajuns, fie şi pentru că amănuntele medicale privind o boală sînt date publicităţii după moartea bolnavului, şi atunci pentru a risipi bănuielile în legătură cu moartea naturală a respectivului.

Din Istorie ştiu că astfel de Comunicate se dau cînd personajul public e pe moarte sau chiar după ce a murit.
În cazul Regelui Mihai nu văd rostul acestui Comunicat ce pare a pregăti opinia publică pentru inevitabil.
Regele Mihai nu era şef de stat în exerciţiu pentru ca opinia publică să se întrebe de ce nu mai apare în public.
Pe Regele Mihai nu-l aşteptau în aceste zile manifestări publice la care-şi anunţase prezenţa şi care ar fi stîrnit întrebări dacă Regele lipsea fără o justificare de genul celei din Comunicat.

Cheia întregului moment stă în Mesajul citit de Şeful Casei Regale ca fiind al Regelui Mihai:
„Sînt sigur că fiică-mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice.
Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezeint sfatul său Custodelui Coroanei”.

Principesa Margareta a României a fost desemnată Prinţesă Moştenitoare a României şi Custode al Coroanei României în 30 decembrie 2007.
Din 2014, de cînd Regele Mihai a dispărut din viaţa publică, Margareta i-a ţinut locul în toate manifestările publice.

Ce ne spune Mesajul din 1 martie 2016?
Că acum Margareta a preluat și prerogativele regale. Mesajul e practic o renunțare la tron din partea Regelui Mihai și o preluare a Tronului de către Principesa Margareta.

Ne confirmă acest adevăr postarea pe Facebook a Roxanei Iordache, cunoscută jurnalistă monarhistă:
„Am scris şi am făcut orice altceva, ore în şir, m-am plimbat, am dat la porumbei în aer liber, ca să iau o pauză de respiraţie, să mi se pară că nu-i adevărat ce se întâmplă cu Majestatea Sa Regele Mihai. N-am vrut să vă spun atunci chiar aşa, pentru că niciodată n-am vrut să cred, deşi ştiam că e într-o stare de sănătate extrem de fragilă, devastat de suferinţa consoartei sale de aproape 80 de ani şi tocmai de-aia am scris ce-am scris anul trecut de Sfintele Sărbători, ca să-L lase-n pace, să nu-i mai atribuie mesaje incalificabile, inclusiv comerciale. Acum recidivează, de data asta, chiar abominabil, „Consiliul Regal” în care nici nu ştiu cum de se complace maestrul Adrian Vasiliu – nici nu cred c-a fost prezent, cum n-a fost prezent nici la scoaterea Prinţului Nicolae din linia de succesiune. Unu, că NU dai publicităţii asemenea diagnostic, decât dacă eşti sadic şi cinic, cu inima de piatră, ca să rupi inimile celor fideli. Şi doi, dar nu în ultimul rând, nu-i atribui Regelui cu limbă de moarte retragerea de la Tron şi reconfirmarea unei succesiuni precare.”

Prin Mesajul din 1 martie 2016, Margareta devine practic Regina României.
Consiliul Regal nu mai e al Regelui Mihai, ci al ei.
Funeraliile o vor prinde în postura de Regină.

Mult mai important, Nicolae, care se pare că n-a putut ajunge pînă acum la bunicul său, va trebui să se adreseze Margaretei, dat fiind că Regele Mihai a părăsit scena publică.
De ce?
Răspunsul ni-l dă Scandalul cu excluderea prinţului Nicolae din 1 august 2015.

Deşi Principesa Margareta a fost desemnată drept moştenitoare şi Custode al Coroanei, Prinţul Nicolae cucerise inimile multor monarhişti.
Tînăr modern, mai apropiat prin felul de a fi de monarhiile moderne, adaptate toate la generaţia Internetului, Principele risca să cucerească şi inimile românilor care nu sînt monarhişti.
Atît monarhiştii, cît şi românii nu-l suferă pe prinţul Duda.
Principesa Margareta e asociată cu numele lui Radu Duda.
Între cei doi bărbaţi – Prinţul Nicolae şi Principele Duda, românii au optat pentru Nicolae.
Că e aşa s-a văzut imediat după reacţia violentă a multor monarhişti după excluderea misterioasă a lui Nicolae din Casa Regală.

Eu nu sînt monarhist. Cu toate acestea optez pentru Prinţul Nicolae.
Fie şi pentru că – repet, e un personaj viu, modern, om cu slăbiciunile omenești, în timp ce Casa Regală a rămas întipărită în Monarhia de tip hieratic.

După excluderea lui Nicolae s-au făcut multe speculaţii în legătură cu starea de sănătate a Regelui Mihai.
S-a şoptit că Regele e ţinut deoparte de viaţa publică, dar şi de nepotul Nicolae de Principesa Margareta, mai precis de Radu Duda.

Mesajul Regelui are semnificaţia unui cedări a Tronului către Margareta, fie şi prin punerea Consiliului Regal la dispoziţia Margaretei.
Prin aceasta Margareta devine Regină înainte ca Regele Mihai să moară.
Se evită astfel presiunile simpatizanţilor lui Nicolae după moartea Regelui.

În aceste condiţii doar precizarea grav bolnav ar fi adîncit suspiciunile că e o nouă Operaţiune a lui Radu Duda.
Prin amănuntele medicale exacte s-au reuşit două lucruri:
1) Să se contracareze orice şoaptă, orice zvon că Regele ar fi practic ostaticul cuplului Radu Duda – Margareta.
2) Să se abată atenţia monarhiştilor de la realitatea transferului de putere.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

34 comentarii pentru articolul „Deși nu sunt monarhist, optez pentru Prințul Nicolae în disputa cu cuplul Margareta-Radu Duda!”

  • ,,dupa desfiintarea UE,in ROMANIA se vor stabili Pagubele POPORULUI ROMAN datorate integrarii ilegale,abuzive in UE,,,Factorii POLITICI responsabili VOR FI ANCHETATI PENAL SI JUDECATI!!!,,,din pacate,dupa Desfiintarea UE,ROMANIA arata ca dupa un razboi=economie distrusa,populatie decimata,,,,=GENOCIDUL asupra POPORULUI ROMAN este IMPRESCRIPTIBIL si JUDECATA SE APROPIE!!!!!!https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1713325855568898&set=o.695393927263090&type=1&theater

  • Monarhia la noi este un JOC de copii inapoiati mintal. Am vazut un „purtator de cuvant ” al Curtii Regale, abia vedea, care citea un comunicat , daca nu hilar, cel putin caraghios, cum ca majestatea sa, ” se retrage” din viata publica. Cred ca nu suntem toti idioti, chiar daca am plans in 1990 pentru Mihai i. Acest om nu mai este in viata publica de mult, locul fiindu-i luat , fireste inumbra, de securistul Duda. Nu ma intereseaza absolut jocul acesta de-a monarhia, ea ne fiind recunoscuta de nici o casa regala din europa. Deci …ex regele are 93 de ani. este de mult sclerozat, despre ce viata publica este vorba? De cand a iesit cu iliescu, Voiculescu si alti imbecili, n-a mai iesit nicaiesri, decat in tara LUI, Elvetia.

  • Cred ca Duda se vrea rege!

  • Casa Regala face apel la discretie privind suferinta regelui – ce idioti !

  • M.H. nu este rege pentru ca Romania nu este monarhie… cine DORESTE sa foloseasca titlul o face din politete, pe care o merita au ba.

    Asa cum Margareta Duda nu-i regina numanui si nici nu va fi in viat ei….

    Si, pot sa dea ei cate comunicate doresc…. tot aia este.

  • Nu don Cristoiu! Margareta nu e inca regina. Comunicatul e limpede: „custode”… un soi de regenta, nicidecum monarh! Tare mi-e teama ca singurul rege comunist din istoria omenirii e mort si ingropat, daca nu biologic, atunci cel putin in stare de inconstienta indusa de tratamentul cu opiacee imposibil de evitat la cancer. E foarte posibil ca decaderea din drepturi a lui Nicolae sa fi fost un fals al camarilei regale, fals posibil a fi descoperit la citirea testamentului!

  • Nu sunt de acord cu Nicolae.Nu recunoaste copilul.

  • Adevarat Maestre…REGELE MIHAI nu era seful statului in exercitiu ci insasi STATUL! Moral….REGELE este STATUL si acest lucru il sti,maestre ,la fel de bine ca si mine! Sa nu deraiem…..va citesc si spun ca imi place insa ceea ce nu intelegeti este ca REGELE are supusi si in CASA REGALA nu se cumpara voturi!

    • O fi statul pentru tine, nu si pentru majoritarea romanilor. Iar ex-regele, atata vreme cat nu mai e in functie, nu poate sa-si lase tronul mostenire nimanui si nici sa schimbe Constitutia Regala, cea care era in vigoare la desfiintarea monarhiei in Romania, care functioneaza dupa legea salica. Asa ca, lasati-o balta pe madam Duda, ca nu ar fi in drept sa preia tronul si nici coroana. Iar tu mai studiaza verbul ,,a sti”, asa cum si casa ta regala ar trebui sa mai invete nitel limba romana inainte de a-si ridica nasul prea sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *