Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Gîndul de joi, 7 iulie 2016

Da, sunt un nostalgic. Al vremurilor în care în România era o democrație autentică, impusă de popor, și nu o democrație de republică bananieră, impusă de Ambasada SUA la București

S-a spus despre mine că sunt un nostalgic al vremurilor comuniste.
Da, sunt un nostalgic al vremurilor comuniste în lucrurile bune și pe care capitalismul românesc sălbatic ar fi trebuit să le preia.

Egalitatea de șanse era unul dintre acele lucruri bune.
Dacă nu era această egalitate – concretizată și în bursele de care beneficiau cei buni la învățătură, aș fi rămas agricultor în Găgești. Poate cel mai citit agricultor din sat, dar agricultor. Ai mei n-ar fi avut bani să mă trimită la liceu și apoi la facultate.
Un alt lucru bun era sărbătoarea pe care o constituia apariția unei cărți, premiera unui spectacol, transformarea marilor scriitori și a marilor artiști în printre cei mai importanți oameni din Republică.

Da, sunt un nostalgic al vremurilor comuniste.
Sunt și – dacă nu mai ales, un nostalgic al vremurilor postdecembriste cînd în România era o democrație autentică, impusă de popor prin alegeri libere şi corecte, și nu democrația de republică bananieră de acum, impusă de Ambasada SUA, noul nostru Frate mai Mare (ce blestem pentru Poporul acesta să fie călărit tot timpul de un Frate mai Mare, fie de la Sud, fie de la Răsărit, fie de la Apus!) prin sergenții majori din Instituțiile de forță.
Ce vremuri!

Premierul era șeful partidului care cîștiga alegerile după o campanie în care candidații ședeau și-n cap numai să obțină voturile noastre.
Îmi spunea cineva că într-o campanie prin Maramureș, Ion Iliescu trebuise să bea atîta țuică pentru a face pe placul celor în ale căror case intrau că la un moment dat cei din staff s-au temut să nu fie nevoie de o dezalcoolizare.
Azi e premier Dacian Cioloș, un tip altfel simpatic, dar care n-a candidat în viața lui nici măcar pentru un post de primar și dacă s-ar fi prezentat la locale n-ar fi cîștigat în Găgești nici măcar postul de consilier comunal. Cu toate acestea Dacian Cioloș va fi premier și după alegeri, cel puțin pentru asta lucrează de zor Sistemul.
Ce vremuri!

Alegerile libere și corecte desemnau miniștrii, liderii partidelor, vedetele vieții politice.
Azi desemnează în locul lor etern numita Codruța Kovesi, cea mai puternică femeie din România după moartea Elenei Ceaușescu.
Ce vremuri!

Marţi, 5 iulie 2016, la cîteva ore bune de la ceea ce Vasile Dâncu a proclamat drept un moment astral în viaţa sa, de însemnătatea Debarcării în Normandia pentru Coaliţia antihitleristă – şi anume Şansa de a-i vedea Faţa Majestăţii Sale, Klaus Iohannis, în direct şi la orele dimineţii, premierul Dacian Cioloş a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, remanierea a patru membri ai din Guvernului zis şi tehnocrat.

Ca jurnalist bătrîn, care am publicat toată viaţa texte şi în presă, nu numai pe Facebook, n-am putut decît să tresar breaking-news-ist la un asemenea anunţ:
Patru miniştri demişi din Guvern şi înlocuiţi cu alţi patru!
Ce eveniment!

Pe vremurile adevăratei democrații, la care eu mă întorc cu nostalgie, un asemenea eveniment zguduia scena politico-mediatică de o făcea să vibreze seismic.
Acum, în vremurile democrației de republică bananieră, parcă nu s-ar fi întîmplat nimic.
Liderii partidelor de Opoziţie convocau imediat conferinţe de presă pentru a se întreba asupra motivelor care au dus la schimbaae a patru miniştri din Guvern care au fost numiţi cu doar opt luni în urmă.
Presa ar fi făcut mare tărăboi în chestiunea argumentelor care au stat la temelia deciziei de înlocuire a unui ministru cu un altul, întreprinzînd lungi incursiuni în activitatea celor demisi şi în C.V.-ul celor numiţi.
N-a fost nimic din toate acestea.

Liviu Dragnea, liderul Opoziţiei întruchipate de PSD, formaţiune care a votat cu ambele mîini pentru instalarea Guvernului Dacian Cioloş, s-a mulţumit să ne informeze că înainte de a face anunţul premierul i-a dat un telefon pentru a-l avertiza să nu fie surprins.
Despre copreşedinta PNL, Alina Gorghiu n-are nici un rost să mai vorbesc.
Paraşutata lui Klaus Iohannis în fruntea PNL a scris ceva şcolăresc, cu zbenghiuri de sărit într-un picior, pe tabla Facebook-ului.
Atîta o duce căpşorul!

Despre presă, are vreun rost să mă interesez ce-a făcut şi ce-a dres cu acest prilej?
Firește că nu.
Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Din start, jurnaliştilor prezenţi li s-a precizat că „pot pune doar trei întrebări şi la temă”!
Scurt pe doi.
Doar trei întrebări şi la temă, ca nu cumva făptura numită Dacian Cioloş să fie obosită şi mai tare, după efortul depus de dimineaţă de a lansa Proiectul de ţară România competitivă, atît de încîlcit că însuşi Dacian Cioloş, despre care se presupune că gîndeşte şi-n franceză, n-a priceput nimic.

Și dacă lor jurnaliștilor prezenți nu le place chestia asta domnul premier îi bagă și-n măsa.
Pe franțuzește, desigur, că pe românește nu merită efortul.
Jurnaliştii prezenţi n-au făcut gălăgie, n-au tropăit, n-au fluierat şi nici măcar n-au aruncat cu pantofii înspre tribună în semn de protest.
Bravele noastre oiţe, trimise ale unei prese care agonizează la marginea drumului pe care merge Adevărata presă, s-au resemnat sub biciul guvernamental şi au plecat capetele una în fundul celeilalte.

Dintre cele trei întrebări mi-a atras atenţia ultima şi nu pentru că ar fi crăpat pe la cusături de deşteptăciuni, ci pentru că autoarei i s-a dat cuvîntul astfel:
„– Ultima întrebare, Maria, te rog”
Stenograma consemnează în dreptul întrebării:
„Maria:”
Maria şi mai cum?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

61 comentarii pentru articolul „Gîndul de joi, 7 iulie 2016”

  • scuze, deci securitatea(politia politica) te agata cu vreo chestie , te ducea la fragezit intr-o casa conspirativa , sau la bulau si iti dadeau dupa vreo trei zile un angajament gata facut pe care il semnai si astfel erai capturat in mrejele securitatii(asa a fost si marele M.M.) Bineinteles trebuia sa fii baiat destept, adica ceva cum este MRU si dupa aia te trezeai deputat, director, ministru , consul, etc, sau cum s-a trezit Basescu, mare capitan, mare la Anvers, etc. Daca asta intelegi talica prin democratie sa executi ordine, ei bine atunci ai o mare problema si ne facem sa credem ca de fapt nu gandesti chiar de capul lui talica, ci mai degraba la ordin !

  • Te contrazic nea Ioane, pe vremea cand zici, democratia era impusa de temuta securitate si nu se votau decat pe aia care aveau dosar bun la securitate ! Daca nu stii, uite cum era mersul: securitatea te af

  • Ce fumeaza Domnul Cristoiu ca vreau si eu ! 🙂

  • Maestre nu mai vă înțeleg în 2012 ați fost printre puținii jurnaliști care s-au opus lovituri de stat pusă la cale de la Moscova și acum faceți jocurile rușilor explicația logica care este de fapt

  • Dle Daniel Tarcan: Indiferent de cine ne calareste noi tot o viata de necaz avem. Nu ne scapa de saracie nimeni,chiar si o colonie americana.. Strabunii nostri ne-au lasat o tara bogata cu o independenta si noi ce vom lasa urmasilor nostri,o colonie? Destul de trist si grav cum am ajuns.

  • Si eu am aceeasi nostalgie! Eu pe vremea comunismului am dus-o mult,mult mai bine.

  • Democratie impusa de popor?!?Pai,aia era comunism,atit.Cind a fost democratie autentica la noi?poate inainte de razboi. Popor de babuini….NU ambasada SUA ne-a poreclit sau ne considera asa,ci,dvs ati inventat denumirea.Cum o impune america?Si de ar fi asa,mai bine ei decit…rusia.Dar,desigur,aia impusa de rusia ar fi mai buna probabil….

  • Adevarul este ca nivelul de trai pentru marea majoritate a romanilor (peste 95%) , din anii dintre 1964-1981, nu a fost niciodata atins, nici inainte de razboi si nici dupa dec. ’89. Sa vorbim despre locuri de munca, dreptul la concedii in statiuni, cu preturi reduse, despre dreptul de a studia , de a termina o facultate, daca te ducea capul, nu numai daca au parintii bani. Despre chiria modica in aparatamentele repartizate de stat, nu de luarea cu japca a acestora de catre camatarii/bamcheri. Despre faptul ca o familie nu cheltuia mai mult de 25-30 % din venituri pe intretinere, chirie… Despre faptul ca se invata carte, ca nivelul celor care terminau un liceu teoretic, de exemplu era cu mult mai mare decat al celor care termina facultati astazi. Sunt multe lucruri care au fost bine facute, pentru marea majoritate a oamenilor in acea perioada si care daca ar fi fost optimizate , in democratia postdecembrista, cu ceea ce este bun in capitalism, ne-ar fi fost mai bine tuturor, nu numai unui procent insignifiant din populatie. Dar s-a distrus tot, agricultura, industrie, flota, relatii comerciale care aduceau bani ….

    • De acord, in Romania s-a trait cel mai bine intre 1964 si 1981…dupa aceea parca s-au deochiat toti si au sabotat sistemul pentru a-l compromite ! Cred ca si Ceausescu a sabotat comunismul cu tampenia aia cu cultul personalitatii si deasemeni cu ingradirea libertatilor cetatenesti, ca sa nu mai zic ca si atunci erau multi privilegiati, dar oricum era mai multa decenta si solidaritate !

  • Dl Cristoiu nu a spus despre comunism ca fost un regim bun …doar ca unele lucruri nu au fost rele ! Ce este rau ? Multe regimuri democratice au egalitate de șanse …În România ,s – a instalat ,,capitalismul sălbatic ,, iar copiii țăranilor nu au șanse ,sa studieze ….

  • preferati sa ne calareasca Rusia?? eu prefer sa devenim colonie americana, precum Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Germania, Italia…unde nivelul de trai e sus…si asta pt ca noi nu suntem in stare sa ne auto-guvernam…

  • DEMOCRATIE-AUTENTICA ??? IN ROMANIA ???CAND,???HAI NEA NELU”,,UN PIC DE ,,SOBRIETATE,,,LA VARSTA LU” MATALE ????

  • Dl Cristoiou..sunteti naiv…cand a f vreodata Romania o ”democratie autentica” in ultimii 26 de ani??? De 26 de ani Romania e mai degraba CLEPTOCRATIE…nu vedeti asta?? Noi nu suntem in stare sa ne auto-guvernam din pacate..pt ca politicienii fura!!! Dpmdv, bafta noastra ca suntem in NATO si UE, ca-i mai strang de c…ie pe dalde Dragnea, Tariceanu, Blaga & Co…

  • doar dupa comunism ca nu poti fi nostalgic dupa monarhie

  • Si eu gindesc la fel , poate ca sintem din aceeasi generatie . Da, in comunism se facea carte pentru capacitatea intelectuala a fiecarui copil . Erau scolile de meserii , 2-3 ani pe cheltuiala statului . Eram mult mai sanatosi atunci , pentruca se minca sanatos . Acum mincam mult si prost . Da , aveam sentimentul ca avem o tara asa cum era ea cu un opincar presedinte , dar care in 25 de ani a construit industria unei tari si case pentru toti romanii care lucrau . Acum ce mai avem ? nimic , am ramas in curul gol .

  • pune in balanta si bunele si relele .fara a scoate lucruti fdin conext .atunci sa vedem unde inclina balanta.

  • Egalitate pe naiba! Veneau „cadrele” in vizita la combinat, iar in timp ce mancau, li se aduceau fetele de la echipa de dansuri sa le danseze. Ei erau clasa superioara, restul gargara. Sigur ca dictaturile au si partile lor bune, conducerea poate sa-si puna mai usor in practica proiectele, fie bune, fie rele. Nostalgici sunt si dupa Hitler, Stalin, Mao, Pinochet, Franco, etc. Faptul ca un popor nu se descurca bine intr-o democratie, nu inseamna ca perioada dictaturii anterioare a fost mai buna. Tata, Dumnezeu sa-l ierte, a murit comunist convins, a votat cu Iliescu pana la sfarsit. Bunicul, caruia i s-a luat pamantul, parte din el primit prin participarea la razboi, parte adunat cu sacrificii si chizuinta, i-a injurat toata viata. De la el am aflat cum s-au instalat comunistii in sat, cum unii dintre cei lenesi si oportunisti au devenit „liderii” satului, impinsi de noile autoritati. Nicolae. S. Nicolae venise in sat cu doua valize prafuite, trimis de partid sa implementeze colectivizarea, el a fost noul argat de stat, a luat de la oameni cu forta aproape tot ce aveau, lasandu-le ce reuseau sa ascunda. Satenii s-a impotrivit cat a putut, pana la urma au cedat, n-au mai putut face fata. Ar fi multe de spus, insa nu pot deplange acea perioada, e vina noastra ca nu stim sa ne descurcam acum, votand pe cine nu merita.

  • Dna MARIE ANN ,acum cati se chinuie ?

  • Un om la varsta dansului nu poti schimba…dar nici nu da stafeta generatiilor ce vor urma…chiar e budist…savureaza momentul ..doar castiga bine… dar mai liniste si pace era la comunisti…asta am tradus eu in lb. mea

  • ??? Da. Si eu sunt o nostalgica a vremurilor comuniste. Atunci nicio promovare intr-o functie nu se facea numai pe baza pregatirii profesionale si a competentelor candidatului la functia respectiva. In orice functie erai raspundeai de TOT ce faceai, aveai responsabilitate pentru pentru indeplinirea sarcinilor conforme cu fisa postului. Acum ………toata lumea este buna pe orice post fie ca are sau nu pregatire in domeniu, important este sa ai cine sa te impinga in fata, de la un partid, de la un serviciu secret, de la un minister. Cat priveste justitia nu are rost sa comentam, ce este acuma ………….nu puteam prevedea in urma cu 25-26 de ani nici in cel mai negru cosmar.

  • Dumneavoastra ati trait vreodata viata celor care s-au chinuit realmente in comunism?Va placea cum ii tinea Ceasca pe oameni in saracie?Se manca cu ratia,oribil!4 oua de familie pe luna,1 kg de portocale doar de Craciun dupa ce se statea la o coada lunga,lunga pe un ger napraznic..Banane nu mai consumasem de cand eram mica,asta insemna prin anii ’78-’79.Cand le povestesc elevilor la scoala,aproape ca nu ma cred!”Ce regim retardat”,imi spun cu totii!Noroc ca nu l-au trait si ei!Or fi fost si lucruri bune dar si cate negative au fost!E foarte adevarat ca nici dupa Revolutie nu a fost prea grozav.Ar fi trebuit sa fie mult mai bine dar din pacate,nu s-a intamplat asa ceva.

    • ………wow ce bine ne este acum…….suntem bogati……..Unde traiesti stimata doamna Marie Ann ?????????

    • Viorica Pop Pai nici acum nu ne este bine,asta ati inteles?S-a continuat pe linia veche dar cu un iz chipurile „democratic”,de fapt,un haos continuu din ’90 pana acum,purtand diverse masti..

    • Mananca „bors , ce sa-i faci un popor de oameni inteligenti. Dovada o avem clara in fata ochilor.

    • Viorica Pop Telul nostru in viata este sa fim bogati sau sa traim pur si simplu decent?

    • legatura intre ce si ce?

    • Marie Ann COMUNISTI CE AU FACUT, VIOL CEVA?????

    • George Calaretu si Constanta Calaretu : sunteti calaretul fara cal si fara cap…cu un limbaj josnic, trivial,de maidan comunist

    • George Calaretu Scrie macar corect un cuvant daca tot te bagi in seama:”comunistii”,cu doi de „i”!Nici macar n-ai citit ce am scris eu mai sus,probabil e greu pentru tine.Daca citeai,nu ma mai intrebai nimic.

    • Câți ani aveai in 1989 ? In „comunism” nu am vazut oameni cerșind, oameni fara adapost sau oameni mancand din gunoaie! Si mai ales nu am vazut pe nimeni mort de foame!

    • Tiberiu Stoicescu se murea de foame pentru ca se manca cu ratia!problema la noi e nu ca a disparut comunismul ci faptul ca nu a aparut ceva mai bun dupa ce am pus capat acelui regim.

    • Viorica Pop Cam greu de crezut ca sunteti o persoana onorabila dupa ce am citit ce postati la profilul dumneavoastra de pe facebook.Multe desene de-a dreptul vulgare.Ce fel de „doamna” sunteti?Postati caricaturi care dauneaza serios imaginii femeii din Romania si totusi sunteti „o doamna”,nu?Sau ma insel??

  • Democratie autentica comunista?!!! A aparut tulburelul, deja, maestre? Siret ca intotdeauna, doar ca „pisu’ contra vantului” nu aduce trafic asa cum aducea, odata, tiraj la Evz. Acum sunt fo 10-12 vizualizari!

  • Aveti dreptate! Si eu sunt un nostalgic comunist pentru aceleasi motive prezentate de Dl Cristoiu, cu atat mai mult cu cat traiesc de aproape 13 ani intr-o tara cu adevarat capitalista: Canada.

    • Constantzo, eu am fost educat pe timpul comunismului si mama mi-a zis ca atunci cand o catea latra la mine sa nu ma asez in patru labe sa latru si eu ca tine. Se vede treaba ca esti nefericita si prost crescuta.

  • Egalitatea exista dupa ce nu mai respiri… nici democratia nu-i un scop ci un mijloc de a preveni tirania (nici asta n-a mers la noi).

    Ne uitam in urma degeaba…. si inainte nu-i nimic sa inspire incredere sau entuziasm. Sa facem ca budistii si sa traim ‘ momentul ‘ .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *