Gîndul de luni, 14 martie 2016

Klaus Iohannis ori se schimbă, ori pleacă !

Evenimentul zilei a avut inițiativa unei anchete printre analiștii politici despre articolul din Der Spiegel despre diletantismul lui Klaus Iohannis. Un articol de o duritate rar întîlnită de mine în cei 26 de ani de postdecembrism într-o publicație de prestigiu față de un președinte român. Alături de alții, am răspuns și eu invitației de a-mi expune părerea. O redau mai jos, împreună cu speranța că incredibila Criză de absență de la nivelul Administrației prezidențiale va deveni subiect de dezbatere națională, întrucît ea afectează grav chiar interesul național.

În alte locuri ale lumii, în țări care nu sunt membre NATO și UE, o asemenea Criză ar fi îndemnat de mulți un grup de ofițeri să-l debarce pe președintele momîie printr-un puci încredințați că salvează astfel țara.

Deși primit pe meleaguri românești ca un text din sfintele scripturi, adică beneficiind de o autoritate absolută, articolul din Der Spiegel putea foarte bine să apară în orice ziar din România, deoarece el exprimă punctul de vedere al aproape unanimității jurnaliștilor de la noi, inclusiv al celor considerați iohaniști.

Mandatul de până acum al lui Klaus Iohannis este un dezastru. Astfel încât, dacă ar avea o minimă responsabilitate față de țară, dar și față de el, Klaus Iohannis ori se schimbă, ori pleacă! E limpede că principala slăbiciune a mandatului, sesizată de articolul din Der Spiegel, dar dezvăluită de aproape toți comentatorii din România, constă în tratarea Președinției ca o vacanță perpetuă.

Punctul culminant al dezastrului a fost atins săptămâna care s-a încheiat. În timp ce România fierbea de scandalul interceptărilor, președintele și consoarta se străduiau (repet, se străduiau!) să demonstreze românilor că ei nu au nicio treabă cu țara al cărei președinte este Klaus Iohannis.
Întors la București direct de pe plajă, președintele a participat la o ședință CSAT – expediată în chip iresponsabil, deoarece o chestiune atât de delicată precum decizia CCR avea nevoie de multe ore de controverse în Consiliu pentru a se ajunge la o OUG acceptabilă, a ieșit cu o declarație de presă laconică, în condițiile în care prin Constituție el răspunde de serviciile secrete, după care a plecat.

Imaginea presupusă ar fi cea de președinte care se uită la ceas, grăbit să termine lucrul la Cotroceni, deoarece era după ora 13.00 vineri, când el, ca bugetar, pleacă acasă. Și mai grav, imaginea presupusă ar fi cea a consoartei stând după perdele și arătându-i din când în când ceasul, pentru a merge amândoi acasă la Sibiu.

Schimbarea lui Klaus Iohannis nu e atât de complicată cum pare, dacă – și repet dacă, are minima înzestrare de om politic. Și anume, să purceadă rapid la un dialog cu poporul, să explice punctul său de vedere în chestiuni controversate.

Un moment de criză, o problemă controversată, un proiect important, declanșează în mod automat reacția principalelor instituții din statul român. Din confruntarea lor, ca în orice democrație, se naște o soluție care, dacă nu întotdeauna e cea mai corectă, are însă enormul avantaj c-a fost rezultatul unei confruntări publice între principalele instituții. La noi, în ultimul, timp reacțiile apar imediat din partea Guvernului, a Parlamentului, a Presei, a Societății civile. Lipsește însă reacția cea mai importantă:
Cea a Președinției.

Cea mai importantă, deoarece:

  1. Președintele e singura persoană aleasă prin vot direct și universal din România.
  2. Președintele întruchipează mai mult decît orice alt înalt demnitar voința Poporului
  3. Președintele are prin Constituție misiunea de arbitru al confruntării politice interne.

Prin absența Președinției din dezbaterea publică a unei probleme se produce un grav dezechilibru în raporturile dintre puterile din stat.

Mult mai grav, în absența vocii Președintelui se aude vocea fostului președinte. Plecînd de la premisa corectă că Traian Băsescu vorbește de pe pozițiile unui om care știe cît președintele în exercițiu, în absența vocii lui Klaus Iohannis punctul de vedere al lui Traian Băsescu trece drept punctul de vedere al Președinției. Punctul de vedere al lui Traian Băsescu e însă punctul de vedere al unui lider al Opoziției, scutit de constrîngerile funcției de președinte în exercițiu, dar mai ales minat de interese politice de partid.

Există în articolul din Der Spiegel o mustrare care e de fapt punctul de plecare al textului. E vorba de retragerea decorației lui Tokes. Ceea ce nouă jurnaliștilor români, vârâți în ciorba naționalist balcanică ne-a scăpat, n-a scăpat jurnalistului din Occident: retragerea decorației celui considerat de toate bibliotecile din lume drept declanșator al Revoluției din 89 – reprezintă un gest al lui Klaus Iohannis pe care el nu o să-l înțeleagă nici după ce își va încheia mandatul înainte de termen. Decorația i-a fost dată lui Tokes pentru meritele în Revoluția Română. Ea i-a fost retrasă pentru declarațiile făcute de acesta considerate ca acțiune anticonstituțională. Nu-l simpatizez pe Tokes, dar retragerea decorației n-are nici o justificare:

  1. Laszlo Tokes n-a fost dovedit oficial, cu probe, că a acționat în decembrie 1989 ca agent al Securității sau a unei Puteri străine. Știu, s-a scris – și eu am făcut asta!- multe despre faptul că Tokels n-a acționat de capul lui. Una e însă să se scrie și alta e să se decidă de o instanță. Retragerea decorației ar fi fost justificată, doar dacă o decizie a instanței arăta că el a acționat în decembrie 1989 ca agent al unui serviciu secret.
  2. Într-o Europă în care se trăncănește de dimineață pînă seara despre tot felul de separatisme, declarațiile lui Laszlo Tokes sînt văzute de Occident ca simpli opinii. O sancționare a acestor opinii de către șeful statului român e de neconceput de către Occident.

N.B. După un nărav pe care-l știu din 1990 pînă acum, trompetele prezidențiale s-au grăbit să-i sară în ajutor lui Klaus Iohannis dezvăluind „cine e în spatele” articolului din Der Spiegel. Normal ar fi fost să aducă argumente că mandatul lui Klaus Iohannis nu e un dezastru, ci e cel mai bun de la Decebal încoace. Ca toate slugile, au preferat ceea ce știu să facă: Să ciomăgească pe autorul articolului. Știți la cine mă refer? Țineți-vă bine! La Mihai Gâdea! Duminică seara, la Sinteza zilei Mihai Gâdea s-a întrecut în îmbăloșări de indignare că iubitul nostru președinte e atacat de un articol în spatele căruia să află Traian Băsescu. Ați înțeles acum, probabil, de ce-a sărit Rața mecanică în ajutorul Trustului lui Dan Voiculescu. Potrivit unei negustorii încheiate cu mult înainte de momentul incredibil al contestării unei decizii judecătorești de către șeful statului, negustorie care funcționează din plin.

Comentarii

72 Responses to Gîndul de luni, 14 martie 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Paris, cea mai vizitată capitală din lume – partea a II-a

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 20. Mineriadele au fost evenimentele pe care eu, ca jurnalist, le-am urmărit de la un capăt la altul
1946. Un eveniment cu vădite conotații electorale: Vizita Patriarhului Nicodim la Moscova
Streaptease în compartiment
Dialog între grăjdarul Hălășag și copii săi: „– Cine ne-a învăţat să facem colectiv? – Tovarăşul Stalin!”
Misteriosul tovarăş Raul Castro | 6. Stăpînul Cubei a fost cuplul Fidel-Raul