Marţi, 13 septembrie 2016, François Hollande a întreprins o vizită de stat de o zi în România.
Presa franceză nu s-a dat de ceasul morţii să scrie despre această vizită. Puţinele ziare şi televiziuni care au publicat informaţii s-au mulțit să reia în mare parte un comentariu al AFP.
Lectura acestor materiale, cam toate la fel, ne îngăduie să vedem cum explică presa franceză vizita lui Hollande la Bucureşti.
Tv 5 Monde din 13 septembrie 2016, îşi începe astfel articolul de pe site:
„François Hollande începe marţi dimineaţă (la Bucureşti) o vizită de stat de o zi, nouă etapă pe drumul către summitul celor 27 care se va ţine vineri la Bratislava pentru a încerca să relanseze proiectul european zguduit de ieşirea Regatului Unit din UE.”
Liberation, tot de marţi, 13 septembrie 2016, aduce amănunte, convocînd punctul de vedere al preşedinţiei franceze:
„După Paris, această vizită vizează să «arate că Franţa deţine iniţiativa în raport cu toate ţările din UE, la Atena, vineri, cu ţările din Sud şi la Bucureşti cu o ţară din Europa Orientală, înzestrată cu o puternică implicare europeană»”.
Vineri, 9 septembrie 2016, François Hollande a participat la mini summitul celor 7 ţări din Sud:
Grecia, Franţa, Portugalia, Italia, Spania, Cipru, Malta.
După Brexit, cele două mari puteri europene, Germania şi Franţa, fericite c-au scăpat de Perfidul Albion, se întrec în a arăta că soarta UE a rămas pe umerii lor.
Şi dacă umerii lor sînt atît de împovăraţi, e musai ca François Hollande şi Angela Merkel să se folosească de ipostaza lor de salvatori ai proiectului european.
Aşadar, François Hollande a venit în România din interesele stricte ale Franţei.
Cel politic – de a arăta ce lider european e prăbuşitul în sondaje Holland.
Cel economic, de a mai pune mîna pe ceva companii din România.
Potrivit presei franceze, oamenii de afaceri din Hexagon sînt încîntaţi de faptul că impozitul pe profit al companiilor străine în România e cel mai mic din UE.
Altfel spus, în loc să intre la nenorocitul nostru de Buget, banii obţinuţi de companiile occidentale în România merg în buzunarele acţionarilor occidentali.
Aşa cum am mai scris, nimic nu mă face să mă simt mai umilit că aparţin unui popor de babuini decît felul slugarnic în care e primit în România un şef de stat al unei Puteri Europene.
Potrivit presei franceze şi potrivit realităţii, François Hollande a venit în România pentru a se da mare sculă în Europa.
În România, preşedintele Franţei, aproape scuipat pe stradă în țara sa, a fost primit ca Isus la a doua venire.
Autorităţile au asfaltat peste noapte Şoseaua Bucureşti-Măgurele, astupînd gurile de canal.
După plecarea Înaltului Oaspete, asfaltul a fost spart pentru a scoate la suprafaţă gurile de canal.
Aşadar, Şoseaua Bucureşti-Măgurele a fost pînă acum într-un hal fără de hal.
Contribuabilul român şi-a stricat suspensiile în şanţurile şi gropile din asfalt.
Nimeni nu s-a gîndit văzînd halul fără de hal al Şoselei:
Măi, ce-o zice contribuabilul român?
Cînd s-a aflat că vine Înaltul Oaspete, Autorităţile au intrat în panică.
Ce-o să zică Înaltul Oaspete cînd o vedea Şoseaua?
Într-o ţară normală, locuită de oameni şi nu de babuini, ar fi fost de aşteptat ca autorităţile să se întrebe neliniştite ce zice contribuabilul român şi nu Înaltul Oaspete!
Absurditatea cu Şoseaua asfaltată peste noapte, pentru că vine Preşedintele Franţei, m-a trimis cu gîndul la muierea zăludă, care, auzind că vine la ei în casă şeful lui bărbatu-său – toarnă pe ea o butelcă de parfum ca să nu simtă Înaltul Oaspete că pute.
Ar fi fost de aşteptat ca presa română, presupus europeană, să comenteze vizita la temperatura de luciditate a presei franceze.
Nu s-a întîmplat aşa.
Presa română, presăde babuini, s-a grăbit să înalţe spre văzduh trompetele delirului:
O vizită istorică – acesta a fost titlul dat de aproape toate site-urile.
Vizita n-a fost numai în interesul lui François Hollande.
Vizita a fost şi-n interesul lui Klaus Iohannis.
Unui popor de babuini trebuie să-i arăţi că te tragi în poză cu unul dintre stăpînii Europei.
În chestiunea Proiectului european – aşa cum am arătat într-un text din Evz.ro, România şi-a asumat, prin Klaus Iohannis, rolul de slugă care le scuipă pe celelalte slugi pentru a fi pe plac Stăpînului.
O asemenea prestaţie de limbism din partea lui Klaus Iohanis merita un bacşiş.
Vizita lui François Hollande a fost acest bacşiş pentru Klaus Iohannis.
Chiar dacă babuini, românii s-au întrebat, văzînd tărăboiul cu vizita:
Bine, bine, dar noi ce cîştigăm din afacerea asta?
Ştiind că românii îşi vor pune întrebarea, Klaus Iohannis a trîntit o minciună mare cît Cotroceniul:
România va intra în Schengen.
Ne-a promis asta François Hollande.
Tulnicele cotroceniste din presă s-au pornit să hăulească a entuziasm:
România intră în Schengen.
Am citit cu atenţie Declaraţia lui François Hollande la Conferinţa de presă din 13 septembrie 2016.
Preşedintele Franţei nu suflă un cuvînt despre România în Schengen.
El laudă România, pentru că s-a grăbit să implementeze, fără a fi în Schengen, Programul PNR pentru controlul circulaţiei persoanelor care tranzitează prin aeroporturi.
Ne mîngîie pe căpuşor, aşadar, că am cheltuit bani pentru Securitatea ţărilor UE fără a beneficia de Schengen.
De altfel, orice om normal – cu excepţia babuinului, şi-ar fi dat seama că nici un şef de stat din Occident nu şi-ar îngădui să redeschidă discuţia despre primirea României în Schengen acum cînd isteria atacurilor teroriste şi spaima de imigranţi au pus stăpînire pe cetăţenii din Occident.
Dacă François Hollande ar fi făcut o asemenea promisiune la Bucureşti mai mult ca sigur ar fi fost sfîşiat la întoarcerea acasă.
Excitată de minciuna de la Bucureşti cu primirea în Schengen, după summitul de la Bratislava, presa l-a asaltat cu întrebări de presă românească.
Răspunsul lui Klaus Iohannis la doar trei zile de la anunţul făcut la Cotroceni:
„Chestiunea Schengen nu este rezolvată, dar cred că sîntem pe o evoluţie cu trend pozitiv”.
Păi, într-o evoluţie cu trend pozitiv sîntem din 2011!
Mărgica colorată adusă de François Hollande babuinilor nu era nici măcar mărgică. Era o minciunică a lui Klaus Iohannis!
„Mărgica colorată”? Domnule Cristoiu, ați rămas fără corectori de texte la ‘Evenimentul zilei’? Că, pentru un jurnalist cu experiența dvs., mi se pare că.cam nu sună prea bine începutul de articol…
)) I-ati dat macel
Nu cred ca Maestrul (nume de alint) Cristoiu citeste raspunsurile si comentariile de pe contul sau FB. In privinta asta seamana cu francejii. Care nu citesc nimic, fin’ca sunt ocupati cu scrisul. Si pe urma, sa citesti toata ziua Ba tampitule, mai du-te si la culcare, e anost.
http://adevarul.ro/news/eveniment/ion-cristoiu-b1-tv-mama-bogdan-gigina-trebui-taca-8_57e244a75ab6550cb8da1c7b/index.html
Nicusor Cernat Credeti ca se va conforma ?!?
Maestre, nu-l mai suparati!…gata, i-am zis si eu!
Stai linistita, tu nu faci parte dintre babuini!
Suntem luptatori !
Cine stie cit ai furat de acoperi hotii!Intotdeauna ai fost un lingau si daca cineva n-a fost de acord cu ideiile tale aberante ai inceput sa le faci probleme.Ai uitat de caritas??Cind te-ai dus sa depui bani ,legitimandute ca marele cristoiu si cei de acolo te-au refuzt ,ai inceput sa scrii articole impotriva lor dar,daca ti-ar fi acceptat banii te durea in partea dorsala de popor,asa ca,ar fi cazul sa-ti inghiti vorbele ca nimeni nu pune botul la ele.
Nutisor, stiu ca esti de la tara si ai o scuza, totusi ce-nseamna „legitimandute”, ca am citit toata gramatica si tot nu mi-am dat seama!! Si 2, despre care hoti vorbesti, cand zici ca-i acopera dl Cristoiu, ca in articol nu se face referire la niciun hot, cu atat mai putin „acoperit”! Ok, pot accepta ca Iohannis e un hot, cand vorbim despre casele lui, numai ca el e deja „descoperit”! O fi Hollande?…nu cred, el e doar hot de femei! Descoperit!
Va contrazic, dle Cristoiu, in sensul ca „minciunica” o reprezinta „trendul pozitiv”, iar intrarea in Schengen, promisa de Hollande, e o minciuna gogonata!