Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

La Roma, Klaus Iohannis a participat la un minimontaj literar-artistitic de tip nord-coreean pus la cale de liderii UE

În numărul anterior al cristoiublog.ro am dezvăluit diversiunea ieftină prin care Presa noastră i-a conferit lui Klaus Iohannis postura de lider care a reuşit într-o singură zi (o zi bună, cum răspundea, dînd motănește din coadă preşedintele, la întrebarea pusă cu limba de un gazetar român), printr-un singur discurs ținut celorlalţi lideri europeni, să răstoarne Declaraţia de la Roma 2017 în forma inițială, astfel încît ea să concretizeze, de la un capăt la altul, doar poziţia României.
A fost nevoie pentru o asemenea diversiune, imposibilă pe alte tărîmuri europene, nu atît de o întrebare aducătoare de elogii, cît mai ales de o presă absolut dezinteresată de ceea ce se întîmplă dincolo de fruntarii, limpede expresie a celebrului autism naţional.

Pe fondul uriaşei disponibilităţi a Presei noastre de a înghiţi orice din afară, a fost posibilă şi prezentarea tirimbombistă a festivităţilor de la Roma, încheiate cu noua Declaraţie de la Roma. De fapt, prezentarea sorcovistă a momentului din 25 martie 2017 era inevitabilă în presa noastră cîtă vreme ea l-a înfăţişat pe Klaus Iohannis ca un nou Nicolae Ceauşescu. „Geniala contribuţie” a Preşedintelui la afirmarea României în lume nu putea fi cîntată cîtă vreme festivităţile de la Roma ar fi fost surprinse în adevărata lor realitate.

Sîmbătă, 25 martie 2017, regizorii noii UE – UE cu mai multe viteze – au meşterit la Roma o reuniune informală a Consiliului European dedicată împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
Manifestarea, care s-a vrut una grandioasă, dar care n-a reuşit să fie decît o încercare în stil nord-coreean de a ascunde sub preşul faptelor şi vorbelor de PR realităţile dramatice ale UE, a conţinut o serie de momente simbolice, încheiate cu semnarea – tot simbolică – a unei Declaraţii finale, intitulate pompos Declaraţia de la Roma, pentru a face din momentul din 2017 unul asemănător celui din 1957.
Spre deosebire de presa dîmboviţeană, presa occidentală a scos în evidenţă, nu fără sarcasm, prăpastia dintre dificultăţile cu care se confruntă Uniunea Europeană. Ediţia electronică a ziarului Le Monde din 25 martie 2017, scrie sub titlul sceptic: La Roma, primăvara europeană va mai aştepta despre montajul literar-artistic omagial (în cinstea Aniversării Tratatului de la Roma!) regizat de liderii europeni:

„Dacă nu se întîmplă un accident, celebrarea celor 60 de ani de la Tratatul de la Roma, care a instituit Comunitatea Economică Europeană (CEE), ar trebui să furnizeze imagini frumoase, sîmbătă, 25 martie: defilări de benere înstalate în Piaţa Coloseumului, alinierea liderilor europeni în splendida sală a Horaţilor şi Curiaţilor a Capitolului, unde a fost semnat documentul fondator, fără a pune la socoteală audienţa papală colectivă, care a avut loc în ajun, vineri.”

Euobserver din 25 martie 2017 surprinde un simbol amar în sărbătorirea aniversării chiar la Roma:

„Atmosfera a fost pesimistă, întrucît cea de a 60-a aniversare a UE a fost celebrată cu doar patru zile înainte ca Marea Britanie să notifice cererea sa de retragere, primul membru care va părăsi uniunea vreodată.
Simbolismul întrunirii liderilor europeni de-a lungul ruinelor anticului Imperiu Roman nu poate fi mai elocvent, deoarece uniunea se străduie din răsputeri să se reînnoiască în faţa populismului în creştere, a naţionalismului, a Brexitului, a politicii SUA din ce în ce mai impredictibilă, şi a reînnoitelor ameninţări ruseşti.”

Cine a urmărit cu luciditate de istoric al clipei sindrofia de la Roma a sesizat imediat, dincolo de desfăşurarea publicitată de televiziuni, ambiţia liderilor europeni, mai precis a celor prezenţi la reuniunea informală de la Versailles – Germania, Franţa, Italia, Spania – de a da reuniunii notele unui moment istoric.
Şi Angela Merkel, pe cale de a pierde alegerile din Germania, şi François Hollande, un preşedinte al Franţei atît de nevolnic încît n-a mai îndrăznit să candideze pentru un nou mandat – s-au vrut, fie şi pentru o zi, asemenea celor care, în urmă cu 60 de ani, au făcut istorie semnînd Tratatul de înfiinţare a Uniunii Europene. Un truc prin care cei de azi s-au vrut asemenea celor de ieri a fost semnarea Documentului intitulat Declaraţia de la Roma, de către cei 27 de lideri ai UE de azi.

Între cele două documente se întinde însă o prăpastie:

  1. 1) Cel semnat în urmă cu 60 de ani marca debutul unei renaşteri a Europei unite după dezunirea care a fost cel de-al Doilea Război Mondial. Documentul semnat acum marchează Debutul unor mari cumpene pentru proiectul European.
    Le Monde scrie:
    „Europenii în formula 27 (fără Regatul Unit, pe cale de a pleca) vor merge ei dincolo de faţa de familie pentru a întoarce pagina unei Uniuni Europene (UE) afectate de diviziunile interne, de viitorul Brexit, slabă faţă de Rusia ameninţătoare a lui Vladimir Putin şi de America imprevizibilă a lui Donald Trump?
    Deocamdată, nu există nici o iluzie asupra întinderii istorice a evenimentului. Procesul Brexit va începe miercuri, 29 martie. La Bruxelles, există temeri privind lungul tunel al negocierilor, surse de multiple diviziuni potenţiale în rîndul celor 27”.
    Declaraţia finală stupefiază prin bla-bla-blau-rile strălucitoare plasate pentru a ascunde disensiunile din cadrul U.E. O Declarație care dă seamă, prin platitudinea sa, de disperarea ștabilor UE la gîndul că unii șefi de state ar putea să n-o semneze. Notează Euobserver în corespondența sa din 25 martie 2017:
    „Mărul discordiei a fost modul de formare a Declaraţiei de la Roma, Polonia şi Grecia ridicînd obiecţii pe ultimul moment, accentuînd profunda divizare ce a tulburat aniversarea.”
    Aşa s-a ajuns ca Declaraţia finală să evite formula Europa cu mai multe viteze, înlocuind-o cu una mai dulce – Europa cu mai multe ritmuri. De fapt, ambiţia cuplului franco-german de a promova Europa cu mai multe viteze n-a fost abandonată. Ca s-o semneze şi Polonia Declaraţia finală a apelat la un eufemism. Ceva în genul a-i spune unei femei că e de moravuri uşoare şi nu de-a dreptul, că e o curvă ordinară.
  2. În 1957, cînd se semna Declaraţia, Uniunea Europeană conferea speranţa unor noi şi noi membri.
    În 2017, semnarea Declaraţiei a avut loc în condiţiile Brexitului (pe cale de a fi declanşat) şi în cele ale creşterii de la o zi la alta ale nemulţumirilor faţă de Proiectul european.
    Omul de bun-simţ observă uluit cum fac liderii europeni din rahat bici. Altfel spus cum prezintă drept victorie faptul că în Olanda n-au învins populiştii sau că în Franţa Emmanuel Macron, candidatul Sistemului, e pe primul loc în sondaje. Într-o tentativă ridicolă de a idealiza realitatea în chip bolşevic, ei trec cu vederea locul 2 pe care s-au situat Populiştii în Olanda şi ascensiunea Frontului Popular în Franţa. Din faptul că populiştii nu conduc (încă) în ţările UE nu înseamnă că, în Vest cel puţin (cei din Est sunt prea săraci ca să refuze Clubul), cetăţenii nu sunt tot mai nemulţumiţi de Uniunea Europeană în forma a actuală, condusă de o Birocraţie de tăria Nomenklaturii din CAER.
    Dacă Proiectul n-ar fi pus sub semnul întrebării, partidele populiste ar fi marginale în ţările bogate ale Uniunii Europene.
  3. Semnatarii Declaraţiei de la Roma din 1957 au intrat în Istorie prin Proiectul genial care le-a trecut prin cap şi pe care l-au concretizat.
    Semnatarii Declaraţiei din 2017 nu se pot mîndri cu aşa ceva. Crearea unui moment festivist, în stilul nord-coreean, pentru a ascunde realităţile hîde nu cere cine ştie ce inspiraţie istorică. Orice fătucă de la PR s-ar fi gîndit la aşa ceva. Cît despre organizarea sindrofiei şi realizarea compromisurilor pentru ca Declaraţia să fie semnată de toţi liderii europeni, pentru aşa ceva nu trebuie cine ştie ce efort. Îl poate face şi primarul unui cătun de ţară.

Ca toate nunţile cu fast şi cu jucatul cearşafului, festivitatea de la Roma a trecut.
Luni, cînd însuraţii vor merge la serviciu se va vedea că momentul nord-coreean de la Roma n-a rezolvat nimic.
Le Monde scrie în acest sens:

„În ce priveşte redemararea UE, nimeni nu se îmbată cu apă rece: nimic nu se va întîmpla înainte de alegerile din Franţa (în mai) şi Germania 9 septembrie). O fereastră de oportunitate pentru o iniţiativă de relansare ar putea să se deschidă în ianuarie 2018. Dar şi atunci cu condiţia de a scăpa de o victorie a lui Marie Le Pen. În caz contrar, liderii bruxellezi sunt de acord, UE va fi în agonie.

Dar chiar dacă Francezi vor alege un proeuropean pe 7 mai, chiar dacă social-democratul Martin Schulz va parveni s-o detroneze pe Angela Merkel, lăsînd speranţa unei noi dinamici franco-germane echilibrele europene par dificil de făcut să se mişte”.

Contrar imaginii de propagandă ceauşistă creată în Presa de la noi de diversiunea Cotrocenistă, momentul Roma a fost o nouă dovadă că UE e în criză.
Dacă am avea lideri preocupaţi înainte de toate de interesele naţionale și nu de cele ale Puterilor Garante, asta n-ar trebui să ne îngrijoreze.
Cum însă România e mai slugarnică azi faţă de Bruxelles decît era ieri faţă Moscova, Criza UE înseamnă şi Criza noastră.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „La Roma, Klaus Iohannis a participat la un minimontaj literar-artistitic de tip nord-coreean pus la cale de liderii UE”

  • Azi Oligofrennis a avut una din cele mai bune zile; a semnat un decret de promulgare a unei legi dragi: declarat ziua prea bună sărbătoare naţională. Dacă decorează azi încă un turnător la Securitate, ar avea cea mai fericită zi din viaţa lui.
    Un preşedinte prea bun pentru zilele noastre!

  • „Curtea Constitutionala anunta ca a sesizat Inspectia Judiciara in privinta unui judecator constantean care a criticat decizia CCR in privinta anchetarii adoptarii Ordonantei 13.”

    Am auzit c-ar fi semnat sesizarea şi Livia Stanciu. 😀

    Onorată Instanţă, da’ de ce nu admiteţi că judecătorul nu cunoaşte legea, statutul şi sancţiunile?
    Vorba românului: Nemo legem ignorare censetur. 😀

    Judecătorul:
    – Inculpat, Nemo legem ignorare censetur!
    – Poftim?
    – Adică, nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii.
    – Adică eu cunosc toate legile? Glumiţi, dom judecător.
    – Inculpat, aici nu ne ţinem de glume. Asta-i prezunţia cunoaşterii legii.
    – Domn judecător,vrei să mă băgi la mărturie mincinoasă, mânca-ţi-aş.
    – De unde scoţI o asemenea idee, inculpat?
    – Piranda mea mi-a spus “Vezi, Ţigane, tu nu ştii carte. Dacă minţi că ai citit toate legile, te pune judecătorul să scrii ceva, te prinde cu mâţa-n sac şi te bagă la 5 ani pentru mărturie mincinoasă.”
    – Stai liniştit, ţigane! Aşa prevede un principiu de drept , trebuie să-l respect . Aşa am învăţat la drept, să presupun că ştii ce lege ai încălcat.
    – Am înţeles unde aţi învăţat asta, dom judecător. Cu dreptu’ a ieşit şi Piranda mea de la fabrica de diplome Spiru Haret.
    – Sfidezi curtea. Cum îţi permiţi?
    – Păi, nu ne-a costat mult, dom judecător…

  • La ce s-a gândit Oligofrennis înainte să trântească răspunsul lăudăros cu „ziua bună”?
    1. La aşa întrebare imbecilă, cum să dau altfel de răspuns?
    2. Oare căţi ca Cărbunaru? Faină divizie!
    3. Am un răspuns pe măsură. Fain popor!

  • Spre deosebire de judecătorii Curţii Constituţionale, Ministrul Justiţiei,Tudorel Toader, are avantajul că se poate autosesiza. 😀
    Nu aş exclude nici să fi existat unele debateri punctuale cu foştii colegi de la CCR, la câte una mică sau berică, pe seama acestui dezavantaj al CCR, când ar fi dorit să intervină, dar legea i-a îndemnat la abstinenţă. Adică din când în când, să se fi observat în acest cadru profesional specific, cu mult timp în urmă, simptomele bolilor din vârful DNA-ului.

  • Clopotniţa cătuşelor DNA-ului şi practica de premiere a diviziei de presă SRI-DNA cu informaţii din dosarele instrumentate vor lipsi din raportul Ministrului Justiţiei?
    Dacă vor lipsi la inventar, Tudorel Toader va fi reuşit o frecţie la piciorul de lemn al scaunului Bestiei.
    Dar diareea de 3-4 cereri de arestare preventivă – simultane, pe acelaşi cap de parlamentar – va primi măcar recomandarea unui psihiatru competent, în vederea cercetării medicale a materialului săditor din capul Bestiei rătăcite în capul scărilor din DNA?
    Dacă nu, Tudorel Toader merită să fie acuzat de tăinuirea pericolului social ascuns în bolile grave ale Bestiei paranormale şi de complicitate la interzicerea tratamentului de specialitate al alienaţilor – scăpaţi de sub control în pepiniera de portocali din DNA.

    • Un sofism bestial al alienaţilor din DNA este să ceară de la Parlament încuviinţarea arestării preventive a unui ministru-parlamentar, înainte de începerea urmăririi penale în aceeaşi cauză. Procurorul pornit să se gândească la arestare – PREVENTIVĂ FAŢĂ DE CE ANUME?- şi apoi s-o propună spre încuviinţare, fără să fi început mai întâi urmărirea penală (adică fără să administreze nicio probă prealabilă justificativă pentru arestare, ÎN CONDIŢII LEGALE adică în cadrul urmăririi penale începute conform legii penale ) probează practică judiciară de balamuc. Dovada sare-n ochi, întrucât urmărirea penală LIPSEŞTE CU SIGURANŢĂ înainte ca cererea cu un asemenea obiect să fi fost adoptată de camera din care face parte parlamentarul hăituit prematur.

      • Doar unui procuror anormal la cap îi trece prin cap să pună căruţa arestării preventive înaintea calului putere, posibil să rezulte din cercetare, dar numai după începerea urmăririi penale, nicidecum anterior.
        Când Bestia a propus unei camere să ceară ÎNECEPEREA urmăririi penale SIMULTAN cu cererea de încuviinţare a reţinerii/arestării preventive, ce a fost mai întâi? Embrionul urmăririi penale sau avortonul Portocală cu clopotniţa cătuşelor deja în mâna, gata pentru arestare predestinată?
        Ce-a fost întâi? Telepatica impertinenţă a Bestiei că respectiva cameră va emite cererea de ÎNCEPERE a urmăririi penale sau boala vacii nebune după arestarea pecetluită înainte de orice concepţie penală?
        Preconceputa arestare preventivă denotă un Alzheimer profesional periculos încă de la prima strigare de arestare fără începerea urmăririi, darămite să recidiveze simultan de 3-4 ori pe acelaşi cap; alienarea asta n-are seamăn, d-aia are pepinieră originală de portocali.

      • Fiecare neuron dereglat din capul Bestiei nu priveşte strict câte o anume mizerie profesională, ci probează potenţialul extinderii cercetărilor medicale. 😀

  • Maestre, tristete mare la Moscova?
    Nu mai fiti asa pesimist si suspicios, o sa vedeti ca o sa fie bine.
    Klaus era intre Merkel si Hollande, ce parere aveti? ca ‘istoric al clipei’ va intreb.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *