Gîndul de luni, 9 ianuarie 2017

Am un Dosar a cărui publicare ar zgudui România! Cine-l vrea?!

Dintre toate cele şase autodenunţuri ale lui Sebastian Ghiţă (pun alături de cele cinci difuzate la finele lui 2016 şi începutul lui 2017, şi pe cel din septembrie 2016, despre albirea Codruţei Kovesi), cel mai de luat în seamă mi se pare autodenunţul despre implicarea lui Sebastian Ghiţă în execuţia mafiotă cu ajutorul Justiţiei, zise şi independente, a lui Sorin Ovidiu Vântu.
Pentru că am făcut rost de Rechizitoriu, voi radiografia pe îndelete într-un alt număr, Operaţiunea mafiotă prin care Sorin Ovidiu Vântu a fost trimis la puşcărie pe timp de şase luni, pentru a fi scos din joc şi pentru a i se putea aranja alte şi alte procese.
E nevoie de aceasta, deoarece autodenuţul lui Sebastian Ghiţă ne atrage atenţia asupra unei realităţi incredibile:
Sub pretextul că e independentă, în România Binomului SRI-DNA, Justiţia a devenit principalul instrument de răfuieli politico-mafiote.
Prin Justiţie înţelegînd nu numai procurorii, dar şi judecătorii.
Nu toţi, fireşte, doar cei şantajaţi, aflaţi în cîmpul tactic sau pur şi simplu corupţi.

Nu cred că s-a găsit pe planetă o mai mare șmecherie decît asta, de la noi:
Forțele oculte impun jurnaliștilor și politicienilor să nu se atingă de Justiție, deoarece, vorba Raței Mecanice de la Cotroceni, ea e garantul națiunii, pentru ca sub faldurile așa zisei independențe a Justiției, ele să să-și facă de cap în România.

În cazul Sorin Ovidiu Vântu, dezvăluirile au adus în prim plan cîteva premiere în materie de Justiţie, printre care la loc se frunte se numără:
Rapiditatea cu care Parchetul General a luat în seamă şi a trecut la anchetarea pe baza lui, un denunţ trimis de Sebastian Ghiţă pe e-mail la adresa publică a Parchetului pusă la dispoziţia simplilor cetăţeni.
E-mail-ul a fost trimis pe 3 aprilie 2011, duminică seara, la adresa sesizare@mpublic.ro.
4 zile mai tîrziu, pe 7 aprilie 2011, Parchetul se sesizează din oficiu.
Pe 8 aprilie cauza e declinată Parchetului de pe lîngă Judecătoria Buftea.
În aceeaşi zi, cauza e retrimisă la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, pentru a fi preluată.
În aceeaşi zi, Codruţa Kovesi, în calitate de Procuror General, dispune preluarea cauzei de către Secţia de urmărire penală.
De ce?
Pentru ca ea, cauza, să ajungă la cine trebuia:
La Procurorul Marius Iacob, şeful de Secţie.
Acesta o preia.
Pe 20 mai 2011, după o lună şi ceva, Rechizitoriul e gata! Sorin Ovidiu Vântu e trimis în judecată.
Pare o performanţă de neegalat?
Pare.
Pentru că, potrivit documentelor pe care le-am primit zilele acestea, cazul Sorin Ovidiu Vântu, evident fabricat, potrivit dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă e întrecut de un alt caz:
Cel al plîngerii lui Ştefan Călinescu, la vremea respectivă preşedinte al UGSR, caz rezolvat de Claudia Roşu, procuroarea DNA în sarcina căreia a căzut toate dosarele cu cîntec din cadrul aşa-zisei Luptei împotriva corupţiei.
Plîngerea a fost depusă pe 18 aprilie 2011.
Pe 2 mai 2011, Dosarul e deja rezolvat în favoarea lui Ștefan Călinescu.

Nu e singura premieră înregistrată de acest caz unic în istoria Justiției din postdecembrism.
Mai sunt și alte premiere.
În anul de graţie 2008, un domn pe numele său Ştefan Călinescu (în prezent decedat), înfiinţează UGSR, prin simpla reunire a patru federaţii sindicale.
Pe 12 aprilie 2010, în urma unui recurs, Justiţia a admis înregistrarea UGSR ca Uniune de tip sindical conferativ.
UGSR fusese confederaţia de sindicate din perioada Ceauşescu pînă în 1989.
Sentinţa a fost corectă.
Dacă nu încalcă legea, în România se pot înfiinţa zeci de organizaţii cu numele unor organizaţii care au funcţionat pînă în decembrie 1989.
Se înţelege că prin sentinţă nu se înţelegea şi dreptul UGSR de acum de a fi moştenitoarea UGSR de pe vremea comunistă.

Nici n-avea cum să fie moştenitoarea.
Pe 23 ianuarie 1990, prin sentinţă judecătorească, UGSR se transformă în UFSLR, avînd ca organ de conducere, Comitetul Naţional Provizoriu de organizare a Sindicatelor Libere din România. (CNPOSLR).
Coordonatorul acestui Comitet e nimeni altul decît Ştefan Călinescu.
Pe 16 martie 1990, prin sentinţa nr. 782, Judecătoria sector 1 admite înfiinţarea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR).
Conform Statului CNSLR preia Patrimoniul UGSR.
Cel care înscrie la Tribunal CNSLR e nimeni altul decît Ştefan Călinescu, coordonatorul CNPOSLR din 1990.

Tot Ştefan Călinescu semnează pe 4 iulie 1990 Procesul Verbal prin care CNPOSLR (al cărui şef era) predă CNSLR patrimoniul fostului UGSR.
Pînă în 2008, timp de 18 ani, cel care a contribuit la transformarea UGSR în CNSLR îşi vede de treabă, cea de consilier la noile sindicate.
Ce l-a apucat să înfiinţeze UGSR după 18 ani?
Cum ce l-a apucat?
Voia să pună mîna pe patrimoniul fostului UGSR, pe care tot el îl dăduse CNSLR.
Patrimoniul fusese între timp jefuit, după cîte se ştie.
Mai rămăsese însă ceva nejefuit:
Fosta clădire a Senatului din Bucureşti, Clădirea MAE etc.

Se înţelege că Ştefan Călinescu nu era singur.
Făcea parte dintr-un grup infracţional organizat după formula celor care au jefuit ANRP.

Ştefan Călinescu deschide acţiune civilă menită a declara nulitatea absolută a Procesului Verbal din 4 iulie 1990, astfel încît UGSR-ul din 2010 să devină moştenitoare legitimă a UGSR dinainte de 1989 şi, evident, să pună mîna pe patrimoniu.
Prin Sentinţa din 11 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă, respinge solicitarea UGSR.
Lucru normal.
Înființarea unei organizații cu un anume titlu n-o transformă pe aceasta în chip automat în moștenitoarea celei care a deținut acest titlu.
După șmecheria propusă de Ștefan Călinescu, oricine poate înființa azi UTC, după care să se pretindă moștenitorul patrimoniului deținut de fostul UTC.
Grupul infracţional rămîne cu buzele umflate.

Aparent.
Pe lumea asta mai există însă şi DNA, instituţia cea mai puternică din România, instituția care poate rezolva totul.
Pe 18 aprilie 2011, Ştefan Călinescu face o plîngere la DNA.

Aşa cum se vede din facsimil, Plîngerea înregistrează o premieră:
E trimisă special pentru a fi rezolvată de Claudia Roşu.
Deşi pilotat de Codruţa Kovesi, lui Sebastian Ghiţă nu-i trece prin cap să trimită e-mailul lui Marius Iacob.
Aşa cum se vede mai sus, la nivelul Parchetului General, mai existau scrupule.
Pentru a ajunge la cine trebuie se fac o serie de mişculaţii.
În cazul DNA, nu mai există nici măcar prudența de ochii lumii.

Cauza e preluată chiar de Claudia Roşu, deşi, potrivit tuturor regulilor, trebuia dată unui alt procuror.
Chiar dacă avusese onoarea să fie aleasă drept adrisant de un cetăţean dintre toţi procurorii DNA, Claudia Roşu, citind Plîngerea ar fi trebuit să se întrebe:

1. Ce l-a apucat pe un tip ca după 21 de ani să se revolte că i-a fost falsificată semnătura pe un înscris public?
2. De ce se adresa DNA cu un caz de fals, act de competenţa Parchetului?
3. De ce dracu, după ce că am atîtea alte dosare de corupţie pe cap, să-l mai iau şi pe ăsta?

Claudia Roşu nu-şi pune aceste întrebări.
Fără a sta o clipă pe gînduri, lasă baltă toate celelalte dosare şi se ocupă doar de falsul în acte de acum 21 de ani.
Dosarul fabricat al SOV a avut nevoie de o lună şi ceva.
Dosarul UGSR e dat gata în 2 (două!!!) săptămîni.
Pe 2 mai 2011, Claudia Roşu dă în Dosarul nr. 95/P/2011 o Rezoluţie prin care confirmă plîngerea lui Ştefan Călinescu.

Potrivit Rezoluţiei Procesul Verbal din 4 aprilie 1990 e fals.
Şi dacă e fals, se înţelege că UGSR-ul din 2010 poate revendica patrimoniul UGSR de dinainte de 1990, deoarece predarea patrimoniului de către chiar Ştefan Călinescu a fost urmarea unui fals.

Ilie Porojan, cel care a semnat în numele lui Ștefan Călinescu în 1990, a fost găsit vinovat de fals în înscrisuri oficiale.
El beneficiază de prescripţie.
De aia a şi recunoscut în faţa procuroarei c-a semnat în locul lui Ştefan Călinescu, fără ca acesta s-o ştie!!!
Prin asta i se dau lui Ștefan Călinescu argumentele pe care le va folosi în instanțe pentru a recupera Sediul fostului Senat.

Punerea Claudiei Roşu în slujba lui Ştefan Călinescu nu se opreşte aici.
Pentru că avea nevoie şi de alte documente ca să pună şi el mîna pe ceva patrimoniu mai trimite o Plîngere pe Adresa DNA în legătură cu evenimentele din 1990.
Plîngerea e depusă pe 14.07.2011.
Pe 19 septembrie 2011, după două luni, aşadar, plîngerea e soluţionată în favoarea lui Ştefan Călinescu.
În toată această perioadă, prin Claudia Roșu, DNA îi trimite lui Ștefan Călinescu, în chip oficial, date din istoria UGSR pentru a-i fi de folos în recuperarea patrimoniului UGSR.

Evident, se ridică întrebarea:
Ce-a apucat-o pe Claudia Roşu să-şi dedice viaţa şi activitatea rezolvării în regim de urgenţă a plîngerilor lui Ştefan Călinescu?
Răspunsul se găseşte într-un Dosar din care am extras piesele de mai sus.
E un Dosar care arată, cu documente, cum e folosit DNA într-una dintre cele mai mari afaceri mafiote postdecembriste.
Cel care mi-a dat documentele susţine că a încercat să stîrnească atenţia multor organe de presă cu această afacere.
Toate l-au refuzat, cînd au văzut că-i vorba de Claudia Roşu de la DNA.

Ancheta, care ar cutremura România cere forţa unei redacţii, forţă pe care eu, care scriu pe blog de unul singur, n-o am.
Se găseşte vreo redacţie din România căreia să-i predau cazul?
Dacă da, documentele sînt la mine!