Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de marți, 2 ianuarie 2018

Fascinanta soluţie mioritică pentru toate problemele: afişul mobilizator!

Trecînd voios pe toate canalele, mă opresc pe unul franțuzesc generalist, care dă un reportaj despre România. Nu scrie nicăieri că-i vorba despre patria noastră de pe malul Dunării. Şi, totuşi, secvenţa pe care mi-a căzut privirea – o căruţă în prim plan şi un poliţist şapcaliu în plan secund – mi-a spus imediat unde şi cînd se petrece acţiunea.

Reportajul e dedicat eforturilor depuse de România pentru a-şi face frontiera de Vest impenetrabilă la trecerile ilegale. Eforturi e impropriu spus. Materialul, ancheta mai degrabă reportaj, se axează pe balcanismul românesc. Avînd pe dedesubt, ca un şuvoi de apă rece, ironia franţuzească, imaginile, dialogurile, comentariile conturează o lume unică în Europa, la întîlnirea şmecheriei cu primitivismul. Se face mare haz de o maşină dăruită de Germania moldo-valahilor de la frontieră pentru a depista fiinţele vii pe baza căldurii emanate, o maşină cu care boşimanii noştri se mîndresc şi sînt gata s-o folosească aiurea, cînd trebuie şi cînd nu trebuie.

Francezii sînt nespus de îngrijoraţi de invazia de forţă de muncă ieftină dinspre lumea barbară. Patronii sînt satisfăcuţi. Mînă de lucru ieftină şi calificată. Spală WC-urile doctoriţele de specialitate şi dau cu mătura doctorii docenţi. Salariaţii din Vest muncesc doar în anumite condiţii, weekendul e weekend, greva e grevă, se respectă, că nu degeaba au obţinut prin luptă muncitorii repaosul duminical.
Ăştia din Est, din România, din Bangladesh şi din Sri Lanka, fac de toate fără să crîcnească, nu pretind salarii mari, n-au revendicări.

Dînd curs stării de spirit, guvernul Franţei a trimis la Vama Borş doi ofiţeri cu misiunea de a asista pe colegii (zic ei la televizor, în sinea lor zic, boşimanii) lor la verificarea papierselor prezentate de cei ce merg în Franţa.

Supremă bătaie de joc:
Camera video stă mult timp, focalizînd, pe un afiş tipărit şi lipit pe scîndura cabinelor. Sînt afişe cu texte mobilizînd la luptă împotriva corupţiei.
Comentatorul nu spune nimic despre iniţiativa de a face propagandă şi agitaţie împotriva corupţiei.
Noi însă, din ciulamaua moldo-valahă născuţi, recunoaştem de îndată eterna şi fascinanta soluţie mioritică pentru toate problemele: afişul mobilizator!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Gîndul de marți, 2 ianuarie 2018”

  • O fi crezut cineva ca au luat tarile estice in UE pentru ca aveau locuri vacante de directori si nu stiau cum sa le ocupe? Banuiesc ca nu.
    Asa si cu afisul mobilizator: pe marginea autostrazii sunt afise cu „viteza ucide”. Cine le vede apasa pe accelerator sa treaca mai repede de ele „ca sa nu-l ucida viteza”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *