Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de marți, 23 ianuarie 2018

Sîmbătă, 20 ianuarie 2018, a avut loc un megaprotest TeFeList. Ei și? S-a întîmplat ceva în România după asta?

Sîmbătă, 20 ianuarie 2018, seara, avut loc în București o manifestație de protest începută în Piața Universității și încheiate în fața Parlamentului.
Atît în timpul protestului, cît și după, presa TeFeListă s-a grăbit să facă dintr-o manifestare care nu ieșea prin nimic din hotarele uneia dintre multele acțiuni de stradă care au urmat Mișcărilor din ianuarie 2017 un moment de crăpare a Catapetesmei naționale, un eveniment care a cutremurat România, Țările din Europa Centrală și de Est, ba chiar și Eurasia.

Unul dintre instrumentele de umflare a semnificației l-a constituit ca de obicei în buna tradiție a României lui I. L. Caragiale numărarea participanților după metoda brevetată de Prinstanda în fața Coanei Zoițica.
Așa s-a ajuns la formulări de pustiu al minții precum Reporterul Hotnews a numărat 70 ooo de participanți sau cea de pe Ziare.com, aparținînd Colonelesei, potrivit căreia au protestat 100 000 de cetățeni, deoarece unii au venit sau au plecat pe parcurs. Dacă ne gîndim că prin zonă erau și cetățeni în căutarea unui pisoar care nu există și nu va exista niciodată cred că numărul, potrivit metodei de pe Ziare.com, a fost mult mai mare.
Manifestația, un amestec de 1 Mai muncitoresc prin aducerea copiilor de către părinți și montaj literar artistic omagial prin goana după născociri menite a agăța presa – invalizi în căruțuri pe rotile, de exemplu – a fost precedată de o huruitoare pregătire de artilerie.

Au trecut două zile de la manifestația de sîmbătă seara.
S-a întîmplat ceva în țara asta?
Nu s-a întîmplat nimic.
În spațiul public se discută aprins cine va fi și cine nu va fi ministru în noul Guvern, dacă Elena Udrea e sau nu însărcinată și dacă elevii să fie lăsați sau nu cu telefoane mobile la ore.

Singurul lucru bun întîmplat a fost anunțul lui Liviu Dragnea privind amînarea prin Ordonanță de Urgență a termenului de depunere a blestematei de hîrtii numărul 600. Numai că asta n-are nici o legătură cu megaprotestul, cum e alintat protestul din 20 ianuarie 2018 de presa TeFeListă. Pur și simplu Liviu Dragnea și-a dat seama că blestemata de hîrtie supăra rău de tot exact presa care susține PSD.

În perioada pregătirii de artilerie a manifestării, nelinștiți de manifestele incitatoare, de chemările lansate de Divizia Presă (Acum e ultima şansă), cititorii cu spaina de tulburări de proporţii m-au întrebat dacă nu sînt neliniştit.
Nu sunt! le-am răspuns
Cum nu sînteţi? Vor fi în stradă un milion de oameni. Se pune la cale luări cu asalt ale Guvernului, ale Parlamentului.
Ei şi? am replicat eu.

Să admitem că vor fi în stradă un milion de oameni.
O manifestare poate să schimbe ceva în ţara asta numai dacă ea provoacă schimbări în structura puterii.
Venirea Minerilor în septembrie 1991 a dus la căderea Guvernului Roman pentru că în interiorul Puterii grupul de la Cotroceni avea nevoie de venirea minerilor pentru a-l da jos pe Petre Roman.
În decembrie 2016, Guvernul Victor Ponta a căzut nu pentru că au fost mişcări de stradă, ci pentru că aşa a vrut PSD.
Cîştigarea alegerilor din 2016 cerea renunţarea pentru un an la Putere.
Klaus Iohannis a căzut în capcană şi şi-a pus Guvernul Meu.
Rezultatele le ştim.
PSD a cîştigat zdrobitor şi pentru că la Victoria a fost Guvernul Dacian Cioloş.

Mişcarea anunţată pentru 20 ianuarie 2018 ar fi putut schimba ceva dacă, în culise, o parte din PSD, sub conducerea lui Mihai Tudose, s-ar fi pregătit să folosească demonstraţiile pentru a rupe majoritatea parlamentară.
Era singura cale prin care Marele Protest putea schimba ceva.

Toată lumea s-a mirat de repeziciunea cu care Liviu Dragnea a convocat CexN pentru a tranşa Bătălia cu Mihai Tudose.
Să presupunem că 20 ianuarie 2018 ar fi prins Guvernul Tudose la Victoria.
Nu-i aşa că Mega Mitingul gîndit ca o manifestare istorică putea da Grupării Tudose pretextul puciului din PSD?
Luni, 13 ianuarie 2018, şedinţa CexN a tranşat bătălia în favoarea lui Liviu Dragnea.
În aceste condiţii, regizorii Mişcării TeFeListe n-au avut inspiraţia să contramandeze.
Totul a continuat potrivit Planului.
Potrivit Planului s-a mutat Demonstraţia în Piaţa Universităţii pentru ca prin ocuparea carosabilului să se creeze şansa unor incidente. N-a ieşit nimic. Şi chiar dacă ar fi ieşit, ce urmări putea avea asupra Guvernului cîtă vreme Guvernul e doar interimar?

E mai mult decît curios că zecile de mii de manifestanți n-au avut nici o revendicare concretă, n-au arătat prin lozinci scrise și lozinci vorbite că au ieșit în stradă pentru a schimba ceva.
Existau între noi fie vorba multe lucruri concrete pentru care s-ar fi putut osteni atîta lume în Piață
Ca de exemplu întrebarea adresată lui Klaus Iohannis: De ce ați mai dat o șansă PSD?
Sau ca să dăm un alt exemplu somația făcută Parlamentului de a nu o vota pe Viorica Dăncilă.
Nu vi se pare curios că Viorica Dăncilă, cea pentru care Klaus Iohannis a fost urecheat de TeFeLiști, a fost ocolită cu grijă de spontanii din 20 ianuarie 2018?
Să fie, oare, doar din cauza ninsorii?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

16 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 23 ianuarie 2018”

  • Constat cu tristețe că aproape toți actorii (politicieni, cetățeni cu „simț civic”, jurnaliști, reprezentanți ai soc. civile) se comportă ridicol, neabordând serios probl. reale ale țării. Toate acțiunile lor ne duc pe un drum înfundat, culmea, exact în cel mai favorabil moment pt. dezv. accelerată a României. Să fim oare blestemați ?

  • Maestre, iar il lasi pe niculaie sa taie comentariile ?

  • Avându-se în vedere restricțiile impuse de Primăria Capitalei referitoare la circulația cu cai prin oraș, considerați că Poliția Locală ar fi trebuit să rețină caii jandarmilor, cei care au fost scoși pe străzile capitalei, cu „prilejul” maifestației , și să amendeze Jandarmeria ?

  • Ați face domnul Cristoiu un comentariu despre, „activitatea politică a lui Popescu Tăriceanu „în căutarea” lui „Napoleon Paralelu”, cel care ar fi zis că ar fi „statul”, în „bună parte” din Europa”?

  • Sunt manopuliți, nu manipulați.

  • Totuși, ceva s-a întâmplat. La nivel micro. Ieri am văzut o scenă amuzantă. Un cuplu a renunțat să mai intre într-o prăvălie cu pretenții când a sesizat semnul # cocoțat pe firma de la intrare. Eram in spatele lor pe stradă și i-am auzit ce vorbeau. „Doar suntem ciuma roșie! Să nu-i îmbolnăvim” râdea degajat bărbatul. M-a apucat și pe mine râsul. După aspect, păreau clienți premium.

    • Stai flexată , nu e singurul caz , Noro ! Tu ești de-a lui Ibsen ?
      Eu , de cînd cu Rezist , nu mai calc la Reiffeisen și nu mă mai ating de borîturile marelui Rezistent Toni Delaco , cu brînzurile lui falsificate , care făcea zîmbre acu un an la Altă întrebare și zicea că nu mai dă el reclame laA3 și RTV . Ei , din partea mea poate să nu mai dea , eu trec peste Delaco lejer , mai nou , ba , dacă am ocazia , mai sparg ceva ambalaje , ca să fie aruncate , sper că i le dau ăia înapoi lu Delaco .
      Apropo, marele patriot Delaco își produce mizeriile scumpe ca dracu tot cu lapte de import de prin Ucraina , Belarus , Turcia , cu pesticide full !

  • Cine e coloneleasa?

  • vai,vai,vai de tara asta. Nu mergem la vot, dar avem timp sa mergem la proteste. Miine cine mai merge la munca?
    Poate este cazul ca ONG-urile sa platesca si ele impozite, cum platim cei ce muncesc, poate ceva in plus, pentru nemunca.

  • Populație trăită bine ( pe datorie). Cei care vin la manifestații cu copii, le arată acestora_ uite copile cum rupem încălțările, consumăm telefoane, vom cumpăra medicamentepentru liniște și răcelă, pe DATORIE , pe care tu copile, o vei plăti .

  • Poste au demonstrat ca sa nu uite lumea ca exista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *