Gîndul de marți, 3 iulie 2018

În chestiunea Legii perimetrelor petroliere offsshore, Liviu Dragnea vrea să negocieze cu americanii în numele interesului național sau în numele interesului său propriu?

Despre spectacolul de supuși otomani oferit de politicienii români veniți la sindrofia de la reședința ambasadorului american la București am scris în numărul anterior. Nu sînt naționalist isteric, nu mă dau patriot, nu mă înfășor în drapelul național ca într-un capot de cucoană trecută, nu mănînc unguri pe pîine și nu fac ochi dulci patriei, pentru ca, măgulită, aceasta să nu-și dea seama c-o buzunăresc. În calitate de cetățean al Uniunii Europene mă simt umilit zilnic de temenelele făcute de politicieni și jurnaliști unor ființe din carne și oase, prin nimic deosebite de noi, românii, ba chiar în multe cazuri, sub nivelul nostru de inteligență și onestitate, numai și numai pentru că ele sînt din punct de vedere oficial diplomați ai unor Mari Puteri sau funcționari ai unor organisme internaționale. Prin urmare, voi continua să denunț cum pot și cît pot babuinismul moldo-valah autohton, asumat de nomenclatura politică și intelectuală de la noi în numele milioanelor de români care nu le-au dat mandat să fie slugi pe față ai străinilor cu fes de la București.

Ocupat cu spectacolul, am trecut cu vederea cele două discursuri ținute la sindrofie de ambasadorul american la București și de Klaus Iohannis.
Trecînd peste măgăria de a ataca Guvernul român de pe terenul ambasadei SUA, altfel spus, de pe un teritoriu străin, Klaus Iohannis mi-a atras atenția printr-o referire în premieră într-un astel de discurs, de regulă dînd în clocot de bla-bla-blauri din noul limbaj de lemn postdecembrist:

„Cooperarea dintre România şi Statele Unite în plan politic, militar şi de securitate a ajuns la un nivel excepţional. Încurajez totodată identificarea de soluţii creative şi eficiente pentru a consolida în continuare şi dimensiunea economică, inclusiv prin investiţii şi proiecte de afaceri comune în domenii strategice de interes reciproc, cum este, de exemplu, cel energetic.”

La chestiunea energiei s-a referit în chip surprinzător și ambasadorul american:

„Vom încuraja contribuţiile României la securitatea energetică a Europei, inclusiv prin luarea măsurilor necesare investiţiilor strategice în producţia de energie în Marea Neagră, cu un enorm potenţial de a transforma România într-un centru regional de producţie dar şi distribuţie de energie.”

Măi să fie! am simțit nevoia să exclamăm, dîndu-ne pe ceafă o căciulă imaginară.
Și președintele și ambasadorul s-au referit la energie!
Ce i-a apucat?

Scriam cîndva că în timpul unei vizite a lui Ion Iliescu la Washington, după primirea la președintele Bush, la întîlnirea cu presa de la Blair House, reședința pusă la dispoziția oaspetelui român, Ion Ilescu s-a referit pe neașteptate în declarația sa de presă despre vizită la necesitatea istorică de a construi autostrăzi. Eram la Washington, venisem să vedem dacă partenerul strategic vrea să continuăm concubinajul politico-militar și deodată, netam nesam, Ion Iliescu a început să vorbească despre autostrăzi. Despre cele din România, desigur, nu despre cele din America! Abia după ce, întorși în țară, am aflat că se pusese de un contract cu Bechtel, am priceput ce-l apucase pe Ion Iliescu. Se angajase în fața președintelui american, dependent electoral de mari companii din SUA, că va încheia un contract cu Bechtel pentru construirea unei autostrăzi. Ce fel de contract s-a încheiat știm deja. Unul prin care compania ne-a luat banii și ne-a lăsat cu ochii în soare în materie de autostradă.

Cunoscînd asta, m-am întrebat de îndată ce ascundeau referirile celor doi la energie.
O întrebare legitimă dacă ne gîndim că și ambasadorul american și Klaus Iohannis servesc în România alte interese decît cele ale națiunii. Ambasadorul american pe cele ale țării sale. Klaus Iohannis, pe cele ale străinilor care l-au proțăpit în fruntea țării după formula prin care Înalta Poartă își planta slugile din Fanar ca domnitori în
Țările Române.

Am găsit răspunsul într-o postare de vineri, 29 iunie 2018, pe facebookul Ambasadei SUA la București:

„Resursele românești de hidrocarburi din Marea Neagră reprezintă o promițătoare și încă nevalorificată sursă de energie care ar întări piețele de energie și securitatea energetică a regiunii. Urmărim îndeaproape evoluțiile pe măsură ce Parlamentul și Guvernul României elaborează legislația care va asigura cadrul fiscal și legal stabil de care este nevoie pentru ca firmele din domeniul energetic să investească în exploatarea acestei resurse.”

Dincolo de tonul diplomatic, textul dă seamă de o amenințare:
Ambasada SUA urmărește îndeaproape evoluția unei legi în Parlament.

Despre ce Lege e vorba?
Două mari companii, ExxonMobil și OMV, vor începe să exploateze comercial miliarde de metri cubi de gaze din blocul Neptun din Marea Neagră.
Pentru aceasta e nevoie de trecerea prin Parlament a unei Legi numite a Perimetrelor petroliere offshore.
Inițiat de Guvernul tehnocrat Dacian Cioloș (iată una dintre cauzele aducerii la Victoria în 2015 a Guvernului Meu!), proiectul de Lege a trecut de Senat sub guvernarea Mihai Tudose.

La vremea respectivă, gestului nu i s-a dat prea mare atenție.
În cazul acestei Legi, Camera decizională e cea a Deputaților.
Legea a ajuns la Camera Deputaților.
Aici pînă la ora actuală n-a trecut de trei Comisii ale Camerei deputaților care trebuie să întocmească un Raport comun. Fără acest Raport, Legea nu poate fi discutată în plen. Apropierea finelui de sesiune parlamentară a alarmat Ambasada americană. Se contura tot mai clară posibilitatea ca Legea să fie amînată pentru la toamnă.

De ce a fost ținută Legea în loc?
După unii, pentru că – așa cum deja se scrie în presa independentă – evident, nu în cea alcătuită din unități militare, pusă în slujba intereselor străine, – legiuitorul vrea ca și noi românii, să obținem ceva din exploatarea gazelor din subsolul nostru, în timp ce companiile vor ca noi să nu luăm nimic. Prin urmare, Legea trebuie amînată pînă cînd companiile vor fi de acord cu o formă a documentului care să ofere avantaje și statului român și prin asta tuturor românilor. Din beneficiile uriașe scoase din exploatarea comercială a gazului trebuie să ne alegem și noi, babuinii, cu ceva, deja conștienți că în alte împrejurări ne-am ales cu praful de pe tobă.
După alții, Legea e ținută în loc, pentru că Liviu Dragnea vrea să-și negocieze cu americanii propriile interese.

Dintr-un Comunicat venit de la Parlament, am aflat că Legea a fost pusă pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare. Evident, sub rezerva că va fi alcătuit la timp Raportul celor trei Comisii.
Va fi adoptată în sesiunea extraordinară Legea cerută de companiile americane?
Răspunsul nu e sigur.
Și tocmai acest lucru explică o realitate care scapă ochiului obosit, incapabil să treacă dincolo de aparențe.

Dacă ar fi să te iei după presa românească, ne aflăm în plin război politic. Depunerea unei moțiuni de cenzură, căderea moțiunii, ticluirea de manifestații violente în jurul Parlamentului ca formă de presiune asupra aleșilor poporului, condamnarea lui Liviu Dragnea, anunțul privind începerea urmăririi penale in rem în cazul dosarului de înaltă trădare, accelerarea dezbaterii codurilor în parlament. Judecând după toate acestea ai impresia unui Război văicărit de unii drept Războiul româno-român.

Sunt însă numai aparentele de suprafață ale unui război. Adevăratul război e dezvăluit de referirile la energie din discursurile celor doi de la recepția de patru iulie. Așa cum am discutat la emisiunea Sandrei Stoicescu, așa-zisul Comunicat al celor 12 ambasade prin care se lansează avertismente în chestiunea modificării Codurilor, e opera exclusivă a ambasadorului american, care obținut prin telefon acceptul unor ambasadori străini de la noi să iscălească un text conceput la Ambasada americană. E un răspuns al ambasadorului american la tărăgănarea Legii în Parlament. După unii un răspuns la încercarea lui Liviu Dragnea de a-și negocia cu ajutorul Legii propriile interese. După alții, un răspuns la încăpățînarea noastră de a nu da gazul pe nimic.

Care sunt cu adevărat elementele de dispută, pînă unde poate merge România cu concesiile, de ce întîrzie trecerea legii, sînt chestiuni de destin pentru România. Descoperirea zăcămintelor de gaz și exploatarea lor sunt fapte care pot schimba situația geopolitică a României. Trebuie văzut pînă unde putem merge cu smulgerea de avantaje din partea companiilor americane, interesate, evident de a nu ne da nici un avantaj, pentru că orice avantaj acordat băștinașilor înseamnă reducerea profitului lor. Marea problemă rămîne războiul subteran, adevăratul război din România de azi și nu războiul politic, deplîns de multă lume, mai precis, faptul că acest război subteran e ținut ascuns de opinia publică.

Cu ce se alege România din exploatarea uriașelor zăcăminte de gaze din Marea Neagră e o chestiune de destin național.
N-ar trebui să știm și noi, simplii cetățeni, despre ce-i vorba?
Și dacă americanii pun presiune pe noi pentru a adopta o lege prin care a nu știu cîta oară bogățiile naturale ale țării să fie sursă de beneficii doar pentru alții, nu și nu pentru noi, românii, de ce nu se adresează PSD românilor, pentru a sări în ajutor Puterii în lupta cu interesele străine meschine?

Tăcerea din partea Guvernului, a conducerii PSD ne spune că Puterea are interesul să țină acest Război ascuns românilor.
Nu cumva pentru ca să nu se afle dacă Liviu Dragnea vrea să negocieze cu americanii în numele interesului național sau în numele interesului său propriu?