Gîndul de marți, 5 ianuarie 2016

Doar întîmplare? Dosarul Teroriștilor din decembrie 1989 a fost închis pe 23 octombrie 2015, cu o săptămînă înaintea Tragediei de la Colectiv!

De pe blogul lui Victor Ciutacu, semnalat de unele site-uri, aflu că un textul meu O enigmă mai mare decît Teroriștii din decembrie 1989: A știut Klaus Iohannis cu mult înainte de noaptea de 30 octombrie 2015 de izbucnirea incendiului de la Colectiv?!, publicat pe cristoiublog.ro, luni, 4 ianuarie 2016, la trezirea națiunii din somnul cel de moarte al siestei de Sărbătorile de iarnă, a stîrnit mînia unora care mă combat nu în ceea ce scriu, ci în ceea ce vor ei să creadă cititorii că sunt:
Un ziarist plătit de forțe obscure să-l atac pe Klaus Iohannis, noua statuie ecvestră a presei românești, suit pe postament în locul lui Traian Băsescu, dat jos și trimis la arhivă.

Dacă aș fi fost mai tînăr, în nici un caz liber și frumos precum ofițerii acoperiți, specializați în răcnitul în portavoce la mișcările de stradă convocate de Servicii pe Internet, probabil că m-aș fi grăbit să văd cine m-a înjurat și după lectura lăturilor mediatice, să le zic și eu vreo două pițifelnicilor.
Sunt însă – vorba polițistului din filmele americane de duzină – prea bătrîn ca să mai fac așa ceva.
Nu neapărat bătrîn biologic, ci bătrîn ca jurnalist, care am avut norocul de a trăi două sisteme a la roumaine: comunismul și capitalismul.

În comunism m-a scos din sărite faptul că n-aveam dreptul să pun întrebări sau mai precis anumite întrebări.
Cînd voiai să întrebi ceva despre care era interzis să întrebi încercai experiența puradelului care-și întreabă părinții cum dracu l-a putut aduce barza în cioc direct în salonul de la maternitate, iar părinții îi răspund cu Nu mai pune întrebări tîmpite, că te cîrpesc!

În anul 1952, dacă te întrebai de ce-a refuzat Stalin, pe 21 iunie 1941 dimineața, în ciuda a zeci de semnale, să ordone Armatei Roșii să răspundă invaziei nemțești, riscai să ajungi în lagăr.
După Raportul secret al lui Hrușciov de la Congresul PCUS din februarie 1956, care a proclamat că Stalin a fost un criminal, dacă te întrebai Și dacă Stalin s-a înșelat, ca tot omul? riscai să ajungi în lagăr.

Am intrat în capitalism convins că dintre toate drepturile la care rîvneam de cel de a pune întrebări voi beneficia fără nici o problemă.
Și convins de asta, m-am apucat să pun întrebări.
Primele întrebări puse de mine în public au fost cele despre Revoluția din decembrie 1989, din eseul 22 decembrie 1989, O după amiază cu prea multe întrebări, apărut în Expres din 23 februarie 1990. În prefața la republicarea acestui eseu în 2006, descriam astfel atmosfera din primele luni ale lui 1990, în care au picat întrebările mele:
„Numai cine a trăit ca jurnalist sau politician vremurile respective ştie ce însemna în februarie 1990, la doar o lună şi ceva de la căderea lui Ceauşescu, să-ţi pui întrebări despre ceea ce toată lumea numea Revoluţia din decembrie 1989.
Presa – de stat, dar şi cea particulară – nu ostenea să cădelniţeze evenimentele din decembrie 1989. La TVR, la Radio, în paginile fostelor gazete de partid şi de stat, împopoţonate cu titluri noi, adecvate conjuncturii, peste Ceauşescu curgeau valuri de mînie democratică. Valuri de mînie deloc diferite de cele de mînie proletară pe care împuşcatul de la Tîrgovişte le revărsase, în tinereţea sa revoluţionară, asupra lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi a altor exponenţi ai burghezo-moşierimii.
Se înţelege că despre evenimentele din decembrie 1989 nu se putea scrie altfel decît în termenii propuşi şi impuşi de noua Putere, Puterea fesenistă: revoltă spontană, ridicarea poporului la luptă, jertfa tinerilor, represiune criminală etc. etc.
În această atmosferă de isterie FSN-istă, iscăleam, în numărul din 23 februarie 1990, al săptămînalului Expres, amplul articol: 22 decembrie 1989 – O după-amiază cu prea multe întrebări.
Aşa cum se înţelege şi din titlu, îmi permiteam, la două luni de la căderea lui Ceauşescu, să-mi pun şi să pun mai multe întrebări asupra evenimentelor din 22 decembrie 1989.
Întrebări avîndu-şi temeiul în credinţa că nu tot ceea ce văzusem la televizor fusese şi real; real cu adevărat.
Repet:
Eram la finele lui februarie 1990. Nici măcar în Occident nu apăruseră articolele şi cărţile care să se îndoiască de versiunea oficială asupra după-amiezii de 22 decembrie 1989.
Cum se petrec lucrurile cînd opinia publică e aţîţată pînă la isterie într-o anumită direcţie, orice semn de direcţie contrară stîrnea ostilitate.
O nemaipomenită ostilitate.
Ca să nu mai vorbim că, la ora respectivă, deţineam doar documentele versiunii oficiale: comunicatele FSN, banda video a Revoluţiei în direct la TVR, mărturiile celor de la Baricadă.”

România postdecembristă a trăit între 30 octombrie 2015 și 17 noiembrie 2015 o premieră unică nu doar în postdecembrism, dar și în istoria sa modernă:
Partidele politice din România, a căror esență e dată de crîncena bătălie pentru cucerirea și pentru păstrarea puterii, au acceptat fără să crîcnească soluția unui Guvern personal al președintelui Klaus Iohannis. Dacă adăugăm faptul că președintele și-a impus oamenii în fruntea serviciilor secrete, că șefa DNA, Codruța Kovessi, mai că nu-i sărută mîna pentru a-și demonstra supușenia, că în afara unor mici excepții, date de jurnaliști aflați pe cont propriu, toate televiziunile de știri, în fruntea cu Antena 3, toate site-urile, toate ziarele fac temenele zilnice Stăpînului de la Cotroceni, se poate spune, fără a greși că pentru prima dată în istoria postdecembristă, un Președinte reușește să dețină puterea absolută prin punerea între paranteze a partidelor politice?

Motivul invocat pentru această suspendare a voinței populare exprimate prin vot?
Potrivit lui Klaus Iohannis, Tragedia de la Colectiv are drept principală cauză Corupția care a atins întreaga clasă politică. Un lider PNL, fost PDL, Teodor Stolojan, devenit propagandist a Tezei lansate de președinte și de aparatul său de propagandă, declara la RFI că Guvernul Personal al lui Klaus Iohannis dă partidelor politice un răgaz pentru a se curăța de corupți.

Pe acest fond, s-a creat în România o atmosferă amintind izbitor de cea din primele luni ale lui 1990.
Ca și atunci, instalarea Guvernului personal al lui Klaus Iohannis e binecuvîntată de propaganda prezidențială drept Revoluție, transpunere în viață a voinței Străzii, respectarea Idealurilor de la Colectiv, drept dovadă a forței Poporului întruchipat de tinerii liberi și frumoși.

Diversiunea cu Teroriștii i-a adus lui Ion Iliescu puterea absolută după decembrie 1989.
În seara zilei de 23 decembrie 1989, într-o cuvîntare ținută în direct la TVR, Ion Iliescu pune acțiunea ala zișilor teroriști pe seama lui Nicolae Ceaușescu:
„Dragi cetăţeni,
Am avut o zi plină şi grea. Venim chiar de la comandamentul militar al Frontului Salvării Naţionale. Datorită acţiunilor criminale ale unor bande de terorişti instruiţi special pentru lupta împotriva maselor populare şi apărarea dictatorului, activitatea noastră normală nu s-a putut desfăşura normal în cursul acestei zile. Am fost nevoiţi să dăm prioritate acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor. Existenţa acestor grupe de terorişti, a unor indivizi fanatizaţi, care acţionează cu o cruzime fără precedent, trăgînd în locuinţe, în cetăţeni, provocînd victime în rîndul militarilor, este încă o expresie elocventă a caracterului antipopular al dictaturii Ceauşescu, care a făcut enorm de mult rău poporului şi care nu a economisit mijloace enorme şi acţiuni gîndite, ordonate pentru constituirea unor asemenea unităţi de represiune.
Vrem să vă spunem că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor. De fapt există un consens naţional împotriva dictaturii.
Acţiunile diversioniste, teroriste, criminale ale grupelor de terorişti, care vor să împiedice funcţionarea noii puteri şi să destabilizeze societatea noastră este o ultimă zvîrcolire a acestei creaţii monstruoase a dictaturii antipopulare“.

Printre întrebările pe care mi le puneam cu voce tare în eseul din 23 februarie 1990 despre decembrie 1989 era și aceasta:
Cine i-a spus lui Ion Iliescu că în București și în țară acționează grupe de teroriști care au fost pregătiți din vreme de Nicolae Ceaușescu pentru a împiedica „funcţionarea noii puteri”, adică puterea lui?

Nici azi, după atîtea comisii de anchetă și grupuri de procurori care au investigat Diversiunea cu teroriștii, responsabilă de moartea a peste o mie de oameni nevinovați, nu s-a aflat răspunsul la această întrebare legitimă, legitimă deoarece fie Ion Iliescu a fost tras pe sfoară de autorii Diversiunii criminale, fie el știa că e o Diversiune criminală, dar a mințit Poporul pentru a dobîndi puterea absolută.

Am fi putut afla răspunsul dacă Dosarul Revoluție n-ar fi fost închis pe neașteptate.
Să fie o pură întîmplare că el a fost închis pe 23 octombrie 2015, cu o săptămînă inainte de Tragedia de la Colectiv?

Sîmbătă dimineața, la ora 11, cînd ancheta nici nu demarase, Klaus Iohannis lansează deja primele concluzii, menite a pune Tragedia pe seama unor cauze mult mai ample decît simpla neglijență:
„Am deja indicii că nu au fost respectate reglementări legale, am indicii că ignorarea normelor și a legii a dus la această tragedie”.

Duminică, 1 noiembrie 2015, seara, în jurul orei 20, Klaus Iohannis postează pe Facebook un Mesaj video adresat Poporului român, idee menită a trage concluzii din cele întîmplate la Colectiv, un Mesaj în care pune Tragedia pe seama Corupției.

Tragedia de la Colectiv putea avea multe cauze:
De la iresponsabilitatea tembelă a unor cetățeni, patronii sau organizatorii spectacolului, pînă la o mînă criminală, care putea fi chiar mîna unui terorist sau a unui dezechilibrat.

Din start Klaus Iohannis pune Tragedia pe seama unor stări de lucruri generale de care sunt reponsabile Guvernul Victor Ponta, clasa politică.
Investigația Institului de la Petroșani durează de două luni și va mai dura încă două.
Ancheta penală în desfășurată de Parchetul General nu s-a încheiat nici acum, la două luni de la debut.
La fel, ancheta DNA nu s-a încheiat nici ea.
Specialiștilor de la Petroșani le vor trebui patru luni pentru a ajunge la o concluzie privind cauzele Tragediei.
Lui Klaus Iohannis i-au fost deajuns cîteva ore.

Cine i-a spus lui Klaus Iohannis că la Colectiv a fost vorba de corupție și nu de altceva?
Iată întrebare pe care o pun eu acum, la fel ca și în cazul tezei lansate de Ion Iliescu despre terorișit.
O pun în numele dreptul democratic de a pune întrebări.
Sunt însă sigur că, la fel ca în cazul lui Ion Iliescu, nu vom avea răspunsul nici după 26 de ani.
Adică nici în 2041.
Pentru că și atunci Dosarul Tragediei, deschis după ce Klaus Iohannis nu va mai fi președinte, va fi închis de un alt președinte!

Comentarii
Ion Romanul Ion Romanul says:

Insinuare,scenarita !Cu teroristii o stiu;am scapat din marsavia respectiva.

Eu mai am putintica rabdare.Voi astepta raportul desi cam intuiesc ce limbaj de lemn o sa ne ameteasca de cap!

L-au deschis,au facut tam tam si brusc l-au închis?Nu merită să ne mai intrebam.Sa luom lucrurile asa cum sunt.Nici o speranta,din păcate.

1.) Corectie – in postarea din 5.1.2016 scrieti ” Luni 3 ianuarie ” … a fost 4 ianuarie. Nu de alta dar am citit despre Italia cautand un “indice” … bine, nu mult timp, ca chiar proasta sa cred ca erau ascunse in Scilla nu sunt… articolul l-am terminat oricum, parea un loc frumos.

2.) Sunteti generos, ” No Country for Old Men” este o porcarie nu “de duzina”.

2.) N-ati avut nici macar norocul de a trai in comunism si capitalism…. partea cu alegerea jurnalismului a fost norocoasa daca nu chiar o inspiratie.

3.) Klaus este MULT prea prost sa fi stiut “ceva” sau sa fi stiut ce spune (asta ar deschide usa altor ipoteze daca nu ar fi faptul ca) SI foarte multi ofiteri (din toate “serviciile” ) spun O GROAZA de tampenii (unii chiar in lant).

Continuati,maestre sa puneti intrebari.Chiar daca deranjeaza linistea imparatului ficus.Mult mai multi sunt cei care va apreciaza si va respecta.

Calabria, laba cizmei italiene – partea a II-a

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 12. În aceste momente ţara e moartă. Are nevoie de un bărbat istoric
Cînd condamnaţii la moarte scoteau limba
Un document românesc uitat: Siebenbürgen
Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro | 6. Angel Castro – Fondatorul Clanului Castro
La Tribunalul Suprem