Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

O nouă majoritate parlamentară pe șest: PNL, UNPR, UDMR, Minoritățile Naționale și o parte din PSD!

În noaptea de marți, 3 noiembrie 2015, spre miercuri, 4 noiembrie 2015, înainte ca Victor Ponta să-și dea demisia, publicam pe cristoiublog.ro textul intitulat: Ultimul asalt împotriva Guvernului Ponta! Pe 16 noiembrie 2015, Klaus Iohannis trebuie să aibă Guvernul Meu!

Miercuri, 4 noiembrie 2015, Victor Ponta a demisionat.
Miercuri, 10 noiembrie 2015, Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș să formeze noul Guvern.
Așa cum scriu în ediția tipărită a Evz de mîine (textul de deja online), Klaus Iohannis va avea nu un Guvern al Meu, ci un Guvern mai mult decît al meu.
Nu cred că se îndoiește cineva de relația care se va institui între președinte și un premier precum Dacian Cioloș:
Cea de slugărnicie deplină a premierului față de președinte, ba chiar și față de camerista președintelui, dat fiind că niciodată nu se știe ce rol adevărat joacă o cameristă în viața unui bărbat.

Divizia Presă a Binomului SRI-DNA, cu instituțiile fanion Digi 24 și Hotnews, nu ostenește a ridica în slăvi punerea între paranteze a Partidelor, după modelul introdus în istoria României de priapicul Carol al II-lea.
Evident, e invocată societatea civilă, ba chiar și Strada, altfel spus, alte două creații ale Binomului, ca văzîndu-și în soluția de la Cotroceni satisfacerea doleanțelor lor mai mult sau mai puțin zbierate.
În realitate, nu e vorba de nici un Guvern tehnocrat.
E un Guvern al unei noi majorități PNL, UNPR, UDMR, Minoritățile naționale și o parte din PSD, căreia i s-a pus, pentru a părea o altă Marie, pălăria guvernului de tehnocrați.

Să mă explic.
Dacă mai avem Constituție și nu cumva sergenții majori mesianici au suspendat-o pe timp nelimitat, Guvernul, oricît de curat, spălat și dat cu parfum de Bruxelles ar fi el, trebuie să treacă prin Parlament.
Ca să treacă prin Parlament e nevoie de votul unei noi Majorități.
Această Majoritate s-a format deja, dar din motive lesne de înțeles (PNL nu-și poate permite să se alieze oficial cu Gabriel Oprea), ea va rămîne secretă.
Indiscutabil, la trecerea Guvernului, vor vota pentru PNL, UNPR, UDMR, Minoritățile naționale și, după părerea mea, și o parte a PSD, care va primi ordin de la conducere să voteze deși conducerea PSD va anunța că votează împotrivă.
Pentru obținerea acestui vot, Dacian Cioloș va trebui să aibă consultări cu partidele.
La consultări, fiecare partid din noua majoritate, dar mai ales PNL, flămînd după ani de Opoziție, își va plasa „tehnocrații” săi în Guvern.
Pe dinafară tehnocrat.
Pe dinăuntru, dacă-l zgîrîi puțin, din clientela politică și chiar din clientela de bordel ale unui partid care va asigura majoritatea. E o șmecherie pe care a făcut-o PDL, dacă vă amintiți după căderea Guvernului Boc. În Guvernul MRU au fost promovate fețe noi, care erau în realitate păpușele ale fostelor fețe.

Acest negoț va avea loc în culise.
La ieșirea de la negocieri, fiecare lider de partid va susține că va vota pentru nou Guvern deoarece noul Guvern s-a angajat să transpună în practică una dintre ideile mărețe ale partidului. PNL va aduce drept argument suplimentar Așa a vrut domnul președinte! iar UNPR (ați ghicit!) interesul național. Nu-i exclus ca și o parte din PSD-iști să voteze Guvernul Dacian Cioloș. În definitiv, cine poate ști ai cui tehnocrați sunt cei din noul Guvern.

Evenimentelor din decembrie 1989 li s-au spus o Sîngeroasă rotație de cadre.
Celor din noiembrie 2015 le putem spune deja o De foc rotație de cadre.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

53 comentarii pentru articolul „O nouă majoritate parlamentară pe șest: PNL, UNPR, UDMR, Minoritățile Naționale și o parte din PSD!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *