Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

O greșeală politică de neiertat: votul dat de Senat pentru păstrarea imunității lui Gabriel Oprea

Luni seara, convocat să intervin telefonic la B1Tv, am încercat să dezleg cu Silviu Mânăstire, realizatorul Dosarului de politician, una dintre enigmele sfîrşitului de toamnă 2016:
Convocarea lui Vasile Blaga la DNA ca martor într-un dosar misterios.

B1Tv, prin emisiunea lui Silviu Mânăstire, a fost singura instituţie de presă care a văzut în gestul DNA ceva nelalocul lui.
Restul Presei nu şi-a pus nici o întrebare în legătură cu momentul Blaga, deşi una se impunea şi dacă în locul ziariştilor ar fi făcut presă broscuţele de rîu.

Vasile Blaga nu e un fitecine.
E copreşedinte (în fapt, preşedinte, pentru că Alina Gorghiu e ocupată să înveţe să scrie Ana are mere pe Facebook) al PNL, Partidul Meu, al lui Klaus Iohannis, partid socotit de mulţi drept cel pentru a cărui victorie la scrutinul din decembrie Sistemul instituţiilor de forţă va da ţara cu fundu-n sus.
Condiţia lui Vasile Blaga, dar şi mult linguşita transparenţă, ar fi cerut drept act normal un Comunicat al DNA, menit a informat opinia publică în legătură cu convocarea, fie şi ca martor al unui politician de talia lui Vasile Blaga.
Mă refer la obișnuitul Comunicat oficial nu la vorbele gen hai sictir! rostite de purtătoarea ce cuvînt a DNA la un post de radio, care a reușit să dea de ea.
Întrebarea inevitabilă era aceasta:
De ce n-a dat DNA nici un Comunicat?

Nu a fost singurul lucru aiurea din momentul de luni, 19 septembrie 2016.
În mod obişnuit, după fiecare astfel de popas la DNA, ofiţerii acoperiţi din Divizia Presă primesc informaţii în exclusivitate.
Uneori, pentru a mînji personalitatea celui ajuns la DNA.
Alteori, pentru a le face un cadou ofiţerilor acoperiţi, beneficiari astfel ai unor informaţii în exclusivitate.
Această regulă n-a mai fost respectată în cazul Vasile Blaga.

Despre ce s-a petrecut luni, 19 septembrie 2016, a fost lăsat să vorbească doar Vasile Blaga.
Şi acesta a zis, atît la intrare, cît şi la ieşire, c-a fost chemat să depună mărturie despre accidentul de maşină al lui Liviu Popa, şeful IPJ Bihor.
În absenţa oricărei alte informaţii, presa indepedentă (Presa Poliţiei Politice a făcut ciocu mic, la ordin!) s-a aventurat în fel de fel de speculaţii.

Concomitent cu convocarea lui Vasile Blaga, s-a anunţat că la IPJ Bihor se fac percheziţii în vederea unui dosar de corupţie.
Cum la volanul maşinii accidentate se afla Liviu Popa, neam de-al lui Vasile Blaga, datul cu părerea s-a concentrat pe raţionamentul următor:
Liviu Popa e implicat într-un dosar de corupţie.
Vasile Blaga a fost chemat în legătură cu acest dosar.

Numai că numitul Liviu Popa, presupus de presă a fi acuzat într-un dosar de corupție, a fost convocat la DNA abia marți, 20 septembrie 2016, a stat acolo doar 20 de minute, după care a plecat acasă viu și nevătămat.

Dacă acesta ar fi dosarul pentru care a fost Vasile Blaga la DNA, atunci asistăm la o premieră în Justiție:
Martorul e chemat înaintea suspectului, ca să depună mărturie într-un dosar care nu s-a deschis încă.

Surprins şi el de ciudăţeniile de luni, 19 septembrie 2016, Silviu Mânăstire a susţinut ipoteza unei puneri la punct a lui Vasile Blaga pentru declaraţiile sale împotriva tehnocraţilor.
L-am contrazis în direct, reamintindu-i cîteva adevăruri:

Klaus Iohannis, cel ale cărui hachiţe le satisface Codruţa Kovesi, nu vrea guvern de tehnocraţi.
Vrea guvern politic (PNL sau PNL-PSD), cu Dacian Cioloş premier.
Personajul cheie al unui Guvern e premierul. Miniştrii pot fi – s-a văzut în cazul actualului Guvern, şi nişte boschetari ademeniţi la Victoria de o masă caldă.
Pentru deţinerea Puterii, premierul e totul.
Nu se pune problema ca tehnocrații din Guvern să fie răzgîiați.

Un scor bun al PNL în alegeri e o chestiune de viaţă şi de moarte pentru Codruţa Kovesi. Cum să lovească ea Partidul Meu (şi aşa cu probleme în sondaje) prin terfelirea lui Vasile Blaga? Ca să vină la putere o majoritate PSD- ALDE, care să-i facă viața amară?

Pentru persoana fizică Codruţa Kovesi, Vasile Blaga e un fel de unchi.
Cum să-i dai un ghiont unchiului?

Prin urmare, eu am susţinut în direct o altă ipoteză:
Vasile Blaga a fost convocat la DNA de dragul spectacolului.
Să zică babuinii, care au văzut că sînt chemaţi doar cei din PSD şi din ALDE, că DNA îi convoacă şi pe cei din PNL.
Nu contează că Vasile Blaga a fost convocat ca martor.
Fătucele de la televiziunile de ştiri l-au prezentat, gîfîinde, ca un convocat la DNA.
Iar opinia publică, formîndu-și păreri doar din auzite, va fi fost convinsă că și Vasile Blaga, nu numai Victor Ponta, a fost înhățat de DNA.

Marţi, 20 septembrie 2016, însă, am luat seamă la o realitate ciudată:
Transformarea deciziei senatoriale de a nu-i ridica imunitatea lui Gabriel Oprea într-un moment dramatic al României lui 2016, ceva nu prea depărtat de mineriadele din 1990 şi 1991.
Pe cale de a se rupe, Divizia Presă a Binomului SRI-DNA şi-a găsit unitatea și cadența.
Înşişi comandanții unităților care sunt site-urile acestei Divizii şi-au pus moletierele puturoase şi epoleţii strălucitori pentru a publica nu comentarii, ci denunţuri.

Despre intervenţia ambasadorului american (brusc deşteptat la dat din gură după mîrlănia cu steagul secuiesc) şi a ambasadorului britanic (cel care a făcut-o pe mortu-n păpuşoi la măgăria Sky News) inutil să mai vorbesc.
Klaus Iohannis a condamnat decizia Senatului.
Ca în teatrul lui Caragiale, politicieni, popimea, avocați, chivuțe și cetățeni turmentați și-au dat cu părerea de pe poziții despre care Dacian Cioloș ar scrie pe Facebook, după miezul nopții, că sunt de integritate.
Fătucele şi guguştiucii de la ziarele şi televiziunile ale căror patroni au fost victimele abuzurilor DNA s-au grăbit să suspine la poalele DNA.
Ca prin minune au apărut lista senatorilor care au votat pentru păstrarea imunității, bocetele, deja prea multe ale mamei lui Gigină (atenție! durerea de mamă e mută, nu trăncănitoare!), ba chiar și notațiile de semidoct ale unui milițian care, în loc să zică ceva din țignal, scrie pe Facebook de dimineață pînă seară.

Văzînd această dezlănţuire uriaşă, incredibilă prin raportare la reacţiile stîrnite de alte decizii asemănătoare ale Parlamentului, m-am gîndit că altul a fost motivul spectacolului cu Vasile Blaga la DNA.
Rodica Stănoiu îmi spunea, ca specialistă, că dosarul lui Gabriel Oprea cu uciderea din culpă va fi respins fără probleme.
Aşa de aiurea e conceput de DNA.
În aceste condiţii, ar fi fost în interesul lui Gabriel Oprea să ajungă în instanță, pentru a nu rămîne cu eticheta de criminal.

În primăvară Gabriel Oprea a cerut senatorilor, într-un alt dosar, să voteze pentru ridicare imunității.
Acum însă s-a dat de ceasul morții să i se păstreze imunitatea.
Greșeală de neiertat, deoarece, mergînd în instanță, avînd șanse să fie achitat, ar fi adus drept argument al nevinovăției sentința, pe cînd acum va rămîne toată viața cu eticheta de criminal, față de care nu va putea face nimic, nici măcar să-i dea în judecată pe cei care-l acuză public de asta.

Decizia senatorilor de a-l feri pe Gabriel Oprea de mersul în instanță e și ea de neînțeles.
Las la o parte faptul că e vorba despre o acuzație care stîrnește emoții uriașe, moartea din culpă, acuzație care transformă Senatul în apărător al unui criminal.
Las la o parte că prin decizia de luni PSD și-a bătut un prim cui în sicriul electoral, pentru că pe seama acestui partid e pusă aberația din Senat.
Gabriel Oprea nu mai înseamnă nimic ca factor de putere.
Ce interes aveau senatorii să-i apere imunitatea?!
Niciun interes.
O dovedeşte decizia Comisiei juridice a Senatului în favoarea ridicării imunităţii.

De ce a votat Senatul împotriva cererii DNA?
Pentru c-a stat sub puterea emoţiei stîrnite de convocarea la DNA a lui Vasile Blaga pentru un accident de maşină.
În cazul lui Gabriel Oprea, tot de un accident de circulaţie era vorba.
Preluarea de către DNA şi a accidentelor de circulaţie a făcut ca ambele partide să se ridice împotriva cererii.
PNL, prin absenţa unor senatori.
PSD, prin votul împotriva cererii DNA.

Şi astfel, luni, 19 septembrie 2016 am asistat la o Diversiune bine meşterită de binomul SRI-DNA.
Manipularea Senatului în aşa fel încît Gabriel Oprea să fie scăpat de Proces.
Dacă ne gîndim la antipatia stîrnită de General în rîndurile Presei vom dibui că dosarul a fost ales în chip genial.
Dacă ne gîndim că poliţistul mort a fost bocit la vremea respectivă de Divizia Presă vom vedea că dosarul a fost ales în chip genial.

Ce s-a rezolvat prin Diversiunea asta?

  1. DNA, pus pe coji de nucă de scandalurile din ultimul timp (DIPI, Tony Blair, procurorul de la Ploieşti) s-a reabilitat în chip spectaculos.
    Codruţa Kovesi şi-a regăsit, graţie şi campaniei declanşate de ofiţerii acoperiţi, profilul de Jean d’Arc a anticorupţiei.
    Toate bătăliile împotriva folosirii luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote au fost de prisos. Se vorbește acum de abuzurile Senatului și nu de cele ale DNA.
  2. PSD, partid angajat deja în competiția electorală, a primit o primă lovitură. Mai mult ca sigur acuzația de partid apărător al unui criminal va fi folosită în bătălia pentru alegeri.
  3. Senatul și prin el Parlamentul a mai primit o lovitură. O lovitură dorită de Sistemul instituțiilor de forță, pentru că orice compromitere a instituțiilor democratice curge în favoarea Sistemului.
  4. Lovitura s-a răsfrînt şi asupra lui C.P. Tăriceanu, preşedintele Senatului.

Diversiunea cu convocarea lui Vasile Blaga la DNA e începutul bătăliei pe viaţă şi pe moarte angajate de Sistem pentru a vota el în locul Poporului român!
Se înțelege că această diversiune n-ar fi fost posibilă dacă senatorii ar fi dovedit o minimă luciditate politică și dacă șefii PSD ar fi sesizat, înaintea votului, primejdia solidarizării cu Gabriel Oprea și s-ar fi delimitat de senatorii PSD fie și măcar declarînd că partidul le cere să voteze pentru ridicare imunității.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

16 comentarii pentru articolul „O greșeală politică de neiertat: votul dat de Senat pentru păstrarea imunității lui Gabriel Oprea”

  • Respect domnule Cristoiu! Intotdeauna ati stiut sa fiti factorul de echilibru chiar si cu riscul de a fi gresit inteles!

  • „maestre” multumim ca ne-ai luminat am aflat cine face politica in tara asta…

  • Simplu. Blaga a fost ‘chemat’ la DNA nu pt a fi anchetat ci pt a i se transmite ultimele ordine primite de sefa ( lucratoarea) DNA , de la sefii ei care i-au ‘dat-tainul’ la numire. Asta pt a mai dezmorti , de forma, activitatea PDL-istilor din PNL…, restul il vor face serviciile , dupa vot.

  • Pe bune? Adica, tot ce ati scris, ati scris serios??!! Ma rog, nu stiu daca ar fi de glumit cu asa ceva…

  • Mama care si-a ingropat copilul sa caute vinovatul unde trebuie . Cind s-a angajat a stiut unde se angajeaza si ce face , vinovati sint cei care nu au asigurat drumul si nu au pus semnalizatoare la groapa sapata , oricine putea sa cada in ea . Are generalul Izmana destule bube in cap dar aici nu el e vinovat . Venitiva-n fire si nu mai trageti concluzii pripite .

  • Imi pare rau nu ma pot exprima public (ai dreptate in ceea ce priveste aroganta)

  • Aroganta e un termen mult prea finuț!

  • Sunt neutru fata de votul pentru dl Oprea. Dar daca intr-o structura militarizata un component al avantgarzii – cel responsabil de informarea comandantului de operatiune sa informeze asupra pericolelor si obstacolelor inainte de trecerea unitatii mobile poate fi acuzat doar in doua feluri nendeplinirea consemnului si trebuia deferit unui tribunal militar, nu doar daca a anuntat prin statie de obstacol, degradat pentru ca in timp de razboi ar fi fost executat imediat sau 2 PROSTIE in care macar ca o compensare postmortem trebuia degradat in contrapartida la agresivitatea de limbaj a aparatorilor lui. OPREA poate fi acuzat de aroganta si multe altele dar cat timp era intr-un convoi indiferent de scopul si traseul lui nu era decat un calator.

  • De cand ma stiu locuiesc in Bucurestii Noi.Candva era un cartier verde si plin de viata,plin de oameni gospodari si de copii.Aveam si fabrici,gradinite de stat si un lac curat.Acum…Acum in cartier avem vile si blocuri construite pe spaga de nu poti sta in curte fara sa se uite vecinii din balcoane ce faci,lacul e o mizerie plina de cadavre de animale,fabricile sunt marketuri sau munti de gunoaie,copiii au plecat peste munti si mari.
    Pe-aici doar popa mai trece sa te duca la groapa si in timpul campaniilor electorale trec cei ce se viseaza la putere,Toti trec.Mai nou a trecut si firea,si iohanis si tudorache.Si toti promit.Si noi de 27 de ani ii tot votam ca prostii.Si tot nu avem o masina pe Fabrica de Caramida,batranii si femeile insarcinate sau cu copii nu se pot deplasa deoarece faci juma’ de ora pana la primul mijloc de transport daca ai picioare bune,lucrarile la metrou merg ca melcu’ in conopida,pe locul fostei intreprinderi Laromet domneste un munte de mizerie si pamant,masinile stau pe trotuare si tu mergi pe carosabil printre masini prin balti,gunoaie si noroaie.
    Concluzia?Parca iti vine sa-ti iei lumea in cap si sa te duci vazand cu ochii mai ales dupa ce suni la toate companiile de taxi din Bucuresti ca sa iesi din vagauna asta si niciuna nu are taxi disponibil;desi va jur ca le-am platit cursa dublu si cand m-au luat de acasa si cand m-au adus stramband din nas,muica lor de hoti.

  • DNA, fabrica dosare politicienilor din motive lesne de inteles. Oprea este deja trimis in judecata ptr abuz in serviciu,fapta ptr care poate fi pedepsit cu privare de libertate ptr mai multi ani decat ptr ucidere din culpa. Ptr a fi cercetat ,ptr abuz in serviciu, aceiasi senatori au votat ptr ridicarea imunitatii lui Oprea.

  • In ce priveste acuzatia de omor din culpa, nu cred ca se sustine, in cazul lui Oprea, decat daca le-ar fi spus el politistilor ceva de genul: „ba, nu conteaza ca ploua afara si stiu ca sunt niste gropi nesemnalizate pe traseu, sa circulati cu viteza mare, ca va ia mama dracu’ daca pierd meciul!” Abuzul in serviciu se sustine, dar, desi nu sunt un simpatizant al lui, e clara si o influenta politica a lui Iohannis, pt ca n-a raspuns comenzilor lui si nu s-a lepadat de PSD! Vorb-aia, macar D-ZEU SA-L IERTE, daca greseala politica e de neiertat

    • Ardelean Andrei Ai citit actiunea?Unde?Fazele premergatoare urmaririi penale sunt secrete.Devin publice cand ajung in instanta.La momentul accidentului Oprea era ministru de interne ,viceprimministrusi primministru pentru ca Ponta era in concediu.Era demnitar important?Eu cred ca avea nevoie de coloana oficiala si de protectie chiar si sub plapuma.

  • Diversiune foarte reusita, prin incadrarea dosarului la DNA cu accidentul de circulatie,( care nu este de competenta DNA) Oprea omul sistemului a fost salvat de la inceput,iar senatul a votat ca oile de frica, oricum va fi achitat mai tarziu, dar va ramane cu tinicheaua de coada toata viata.

  • Deci sa recapitulam, dle Cristoiu: Popa face accident pe 5 septembrie, cand mergea spre Bucuresti, in urma aflarii vestii ca se afla in carti, dupa demisia lui Toba! Sarac fiind si fara masina, i-a imprumutat masina rudei sale, buldogul Vasile! Cu gandul la eventuala numire, face un accident. Unii vor sa lase impresia ca, mai nou, DNA se ocupa si de accidente de circulatie! A dracului coincidenta, exact in ziua-n care e perchezitionat Popa intr-un dosar de coruptie, pt fapte din 2012-2014, buldogul e chemat la DNA sa dea explicatii despre imprumutatul masinii si accident! Nea Vasile ne ia de prosti, dar pana si fatza lui ii trada nelinistea, pt ca altul a fost motivul convocarii! Deocamdata, se pare, e protejat buldogul, de catre Iohannis, asa ca DNA foloseste niste manusi fine, cand il „atinge”! In schimb, sper ca PNL sa fie „atins” cum trebuie, la vot! In ce-l priveste pe Oprea, si eu spun ca trebuia sa ceara el vot in favoarea urmaririi penale, daca se considera nevinovat si crede ca DNA nu are probe, ba, mai mult, spun unii ca nu e de competenta DNA acest caz! Din pacate pt democratie, sustinatorii pesedisti sunt prea indoctrinati, ca sa-i deranjeze acest vot, mai ales ca e impotriva DNA, si vor vota in draci PSD la alegeri, chiar daca partidul va fi acuzat ca a sustinut un penal, iar reactiile internationale nu vor fi pozitive!

  • D-le Cristoiu,ati omis sa spuneti ca Blaga este cel care are legatura si cu numire fratelui Codrutei la societatea de gaz si in consecinta ii este recunoscatoare,praf in ochii prostilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *