Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de miercuri, 24 februarie 2016

Sub protecția lui Klaus Iohannis, Antenele vor sta mult și bine în clădirea din Băneasa, obținută de Dan Voiculescu prin jefuirea avuției naționale!

Vineri, 19 februarie 2016, scriam pe cristoiublog.ro că principalul rezultat al Scandalului ANAF versus Antene, exacerbat de intervenţia lui Klaus Iohannis împotriva aplicării unei sentinţe definitive de dragul Trustului patronat de Dan Voiculescu e deja previzibil:
„Cei de la Antene vor sta mai departe într-un imobil al Statului fără să plătească chirie şi mai ales pot susţine că sentinţa prin care Dan Voiculescu a ajuns la puşcărie e nedreaptă, prin ipostaza de victime îşi pot permite acum să împroaşte cu rahat şi mai abitir, autorităţile tremură numai la gîndul c-ar putea da nas în nas cu un ziarist de la Antena care, supărat că i s-a cerut să nu scuipe pe jos, va zbiera că s-a atentat la libertatea presei, sumele babane primite de ciomăgarii lui Dan Voiculescu vor curge mai departe cu spor, mai ales că aceştia se pot mîndri cu ratingul uriaş din ultimul timp, politicienii, scăpaţi pe ei de frică, vor cotiza şi mai mult la puterea Mogulului”.

Viaţa mi-a dat dreptate.
Deşi în cadrul Spectacolului de prost gust Săriţi, libertatea presei e violată în grup! cei din Trustul lui Dan Voiculescu au zbierat zile întregi că luni, 22 februarie 2016, vor fi scoşi în stradă, luni, emiteau fără probleme din clădirea din Băneasa. Şi dat fiind că preşedintele a intervenit în favoarea lor, vor sta acolo mult şi bine. Toate declaraţiile ANAF despre cum se va face şi se va drege e praf în ochi proştilor. Sentinţa definitivă nu se va aplica niciodată. Sau, mă rog, nu se va aplica atîta timp cît preşedinte e Klaus Iohannis.
Va începe cunoscutul circ românesc al tergiversării proceselor în Justiție. O dată se va îmbolnăvi o judecătoare, altădată va lipsi avocatul Trustului și de mai multe ori nu se va prezentat ANAF. Între timp vor veni alegerile sau mai precis campania electorală și lumea va uita de faptul că sentința definitivă nu s-a aplicat.

Viaţa mi-a dat dreptate şi în ce privește aserţiunea „prin ipostaza de victime îşi pot permite să împroaşte cu rahat şi mai abitir”.
O dată încheiat Scandalul, membrii Mafiei mediatice a lui Dan Voiculescu au pornit vînătoarea împotriva celor care au cutezat să afirme că totul e un spectacol publicitar, regizat împreună cu administraţia prezidenţială.
Fiind printre cei care au dezvăluit mascarada jucată de Trust împreună cu Administrația prezidențială, mi s-a consacrat o emisiune de linşaj mediatic.

Cercetătorul Ion Novăcescu a publicat la editura Adevărul o carte excepţională: Linşajul mediatic în politica românească. 1919. Adevărul versus Ion I.C. Brătianu.
E vorba de Campania de presă dusă de Adevărul din 1919 pentru șantajarea marelui om politic Ionel Brătianu. Radiografia momentului din 1919 îi dă lui Ion Novăcescu posibilitatea de arăta cititorilor ce înseamnă linşajul mediatic.

Dacă n-ați făcut-o pînă acum, sînt sigur că veţi citi cartea lui Ion Novăcescu.
Pînă atunci, voi arăta la rece, ce înseamnă un şantaj mediatic pornind de la cazul meu:
Cine a urmărit emisiunea lui Mihai Gâdea va fi observat că punctul central a fost un tabel cu sumele încasate de mine de la Trustul Intact între 2005 şi 2009.

În sine, Tabelul nu spune nimic. Depinde cum îl folosești. Pentru prezentarea corectă a realităților sau pentru linșaj mediatic.
Respectarea minimelor reguli deontologice reclama din partea lui Mihai Gâdea următoarele:

  1. Să fie prezentat în premieră un document. Tabelul, însoțit de atacurile de rigoare, a mai fost dat de Antena 3 în alte emisiuni consacrate linșării mele.
  2. Să precizeze că e o sumă de bani obţinută de mine în urma unei activităţi prestate, pe bază de contract de colaborare, timp de patru ani astfel:
    1. Am scris zi de zi, timp de 4 ani, un editorial pentru Jurnalul naţional.
    2. Am fost seară de seară, la Sinteza zilei, timp de patru ani.
    3. Am avut o emisiune duminică după-amiaza de interviu timp de 4 ani.
    4. Am publicat săptămînal un editorial la Săptămîna financiară.
    5. Am fost supervizorul procesului de înfiinţare şi consolidare a Antenei 2, avîndu-l ca director pe Mihai Gâdea.

Nu trec consilierea Cameliei Voiculescu.
Din două motive:
1) A fost gratuită.
Am refuzat orice remuneraţie.
2) Am sfătuit-o să-l pună pe Mihai Gâdea director la Antena 2.

Acestor amănunte, absolut obligatorii trebuie să li se adauge două adevăruri:

  1. N-am discutat contractele cu Dan Voiculescu, ci cu directorii instituţiilor de presă cu care am colaborat. Niciodată n-am discutat ca ziarist colaborator cu patronii chestiuni privind colaborarea mea.
  2.  N-am adus vorba niciodată în discuţiile cu patronii chestiunea contractelor mele.
    Toate sumele au fost urmarea unor prestaţii. Unele capitale, cum ar fi, de exemplu, lansarea Antenei 3, în mare parte dependentă de prezența numelui meu.
    Ori de cîte ori Dan Voiculescu dădea un ordin de linşare a cuiva la Sinteza zilei, ca să scape de intratul în rahat, Mihai Gâdea obiecta că eu nu voi fi de acord.

Mihai Gâdea se declara 24 din 24 de ore discipolul meu.
Prezentînd corect lucrurile, telespectatorul ar fi realizat că, deşi colaboram la mai multe publicații ale Trustului și deși mă numeam Ion Cristoiu, cîteva componente ale Trustului, cîştigam lunar infinit mai puţin decît cîștigă acum Radu Tudor sau Dana Grecu. De Mihai Gâdea nu mai vorbesc.

O dată precizate aceste lucruri, era absolut obligatoriu să mi se ceară şi punctul meu de vedere. Nu mi s-a cerut. Refuzul de a prezenta și punctul de vedere al celui atacat e practică obișnuită la Antena 3, înlesnită de complicitatea CNA, instituție putredă de PSD-ism. O dată realizate aceste condiţii, emisiunea ar fi respectat normele profesiei dacă ar fi fost o dezbatere pro şi contra în chestiunea:
Poate un jurnalist să înjure Trustul la care a colaborat şi de la care o obţinut o sumă de bani?

A fost aşa ceva emisiunea lui Mihai Gâdea?
Nu.
A fost un linşaj mediatic.
Tabelul, secvenţele montate tendenţios, discursurile moderatorului s-au strîns într-o emisiune tipică Antenei 3 gen Șo pe el!

Mihai Gâdea n-a făcut o emisiune pentru a informa sau a comenta faptele mele.
A făcut o emisiune pentru a mă înjura de la un capăt la altul.
Oricine a văzut emisiunea şi-a dat seama că e un linşaj mediatic.

În aceste condiţii, orice jurnalist care respectă minimele norme profesionale, fie nu prelua aşa-zisele informaţii despre mine, fie, dacă le prelua, îmi cerea şi mie punctul de vedere şi, în plus, arăta cititorului în ce context au fost ele vehiculate.

Pe mine, linşarea mediatică de la Antena 3 nu m-a surprins.
Atît tabelul, cît şi montajele au mai fost date de cîteva ori de Mihai Gâdea în emisiuni pedepsitoare.
Pe mine m-a surprins reacţia altor jurnalişti.

Ziare.com, un site care se pretinde a fi forul de veghe al deontologiei, condus de Iona Ene Dogioiu, a preluat acuzaţiile lui Mihai Gâdea prezentîndu-le ca adevărate şi fără a-mi cere punctul de vedere.
Un site mizer despre care am mai scris, aflat sub influenţa lui Traian Băsescu, a preluat acuzaţiile lui Mihai Gâdea insultîndu-mă că mănînc rahat. (Am sesizat imediat sintagma preferată a lui Traian Băsescu).
Aşa s-a atins culmea că Antena 3 m-a linșat, pentru că sînt omul lui Traian Băsescu, iar un site sub influenţa lui Traian Băsescu a prezentat drept adevărate spusele lui Mihai Gâdea pentru a mă insulta.

Nici una dintre instituţiile de presă la care colaborez – Evenimentul zilei, B1 Tv, România Tv, n-a catadicsit să ia atitudine faţă de acest linşaj.
Nu pentru că era vorba de mine, ci pentru că atrăgea atenția că libertatea presei lui Dan Voiculescu, bocită de păduchii noștri politici, e de fapt libertatea de a asasina mediatic pe cei care nu convin patronului.

De 26 de ani, aflat în războaie continue cu stăpînii clipei, am fost ținta unor linșaje mediatice mai crîncene decît cel desfășurat de Mihai Gâdea. Cele scrise despre mine de CV Tudor în România Mare ca vizitiu al lui Ion Iliescu întrec orice închipuire în materie de limbaj huliganic.

Așa cum se vede din acest articol, gazetar fiind, mă pot apăra și singur.
Dar cei care nu se pot apăra, cum ar fi de pildă politicienii sau oamenii de afaceri sau intelectualii?
Pe aceștia cine-i apără de linșajele mediatice comandate din spatele gratiilor de Dan Voiculescu?
Nimeni.
Și atunci cum să nu-i înțelegem pe politicienii care, de teamă să nu fie asasinați mediatic, își achită conștiincioși taxa de protecție?!

N.B. Ca să pun capăt acestor acuzaţii care nu sînt noi la Trustul lui Dan Voiculescu (au mai fost folosite în vreo cîteva emisiuni anterioare de linşaj mediatic) pun şi eu o întrebare de bun simţ:
Dacă era atît de rentabilă pentru mine colaborarea mea cu Trustul lui Dan Voiculescu, de ce am plecat în 2009?
Potrivit acuzaţiilor, la Trustul lui Dan Voiculescu cîştigam bani frumoşi, fără să fac nimic.
Păi, atunci de ce am plecat de la Trust în 2009 dacă era atît de bine?
Că nu prea văd ce-am cîştigat de la Traian Băsescu!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

51 comentarii pentru articolul „Gîndul de miercuri, 24 februarie 2016”

  • Cabinet Colaborator SRI dr.Adrian TATU
    INTELLIGENCE OFFICE
    str.Gh.Doja nr.12,bl.DJ,sc.4,ap.66
    GALATI ROMANIA
    Tel.:+40.236.42.666.1; +40.763.468.879
    Mail: royal.therapies@yahoo.com
    http://www.facebook.com/adrian.tatu.98

    Catre Biserica Ortodoxa Romana(B.O.R.)
    In atentia PATRIARHULUI DANIEL

    SOLICITARE EXPRESA

    Deoarece Marii PREOTI CRESTINI ORTODOCSI(ex.Parintele IUSTIN PARVU, Parintele Cleopa, Parintele Arsenie Boca, etc.) prin studiul BIBLIEI, cu HAR si DUH SFANT de la DUMNEZEU au stabilit ca Entitatea Malefica tip DUH, numita ANTIHRIST se afla la Bruxelles in Parlamentul European ce conduce Uniunea Europeana, Va solicitam in mod expres sa demarati in toate Bisericile si Manastirile B.O.R. Programul specific de Rugaciuni Publice impotriva ANTIHRISTULUI de la Bruxelles conform ritualului ortodox.
    Datorita Rugaciunilor foarte puternice ANTIHRISTUL de la Bruxelles va fi distrus si UE se va desfiinta,SRI ca structura de INTELLIGENCE pregatind eliberarea poporului roman majoritar iudeo-crestin si instaurarea noului regim politico-administrativ in Romania; in noul context geopolitic din EUROPA unde Uniunea Europeana- o structura suprastatala politico-administrativa profund atee, cu spirit discriminatoriu de tip fascist, se va desfiinta in curand datorita gravelor abuzuri si ilegalitati savarsite in forma continuata asupra popoarelor europene, majoritar Iudeo-Crestine, Va informam ca deja se pregateste si unirea teritoriala a Republicii ROMANIA cu republica MOLDOVA intr-o noua forma statala numita ROMANIA(sau DACIA) care va fi MONARHIE ca PRINCIPAT al NOULUI IERUSALIM si IERUSALIMULUI conform Documentului Oficial International BIBLIA ce contine TORA.
    Deoarece la nivel ezoteric se stie ce implicatii periculoase are prezenta ANTIHRISTULUI, vom solicita si Bisericii Ortodoxe Ruse care actioneaza pe Ritul Vechi (asa cum era si ORTODOXISMUL Stramosilor Nostri-Stefan Cel Mare, Mihai Viteazul, George Cosbuc, Ion Creanga, Mihai Eminescu, Alexandru I.Cuza,etc.) sa inceapa Rugaciunile Publice impotriva ANTIHRISTULUI in special in Bisericile si Manastirile din republica MOLDOVA,cat si din Ucraina, zone care nu au fost “inghitite”de UE-ul lui ANTIHRIST si in care DUHUL SFANT este mult mai prezent.

    Va repetam ca Mileniul III este declarat RELIGIOS si VIITORUL OMENIRII se va face conform Principiilor Divine din CARTILE SACRE-BIBLIA si CORANUL! Si ROMANIA ca tara declarata Iudeo-Crestina se va supune LEGILOR din Documentul Oficial International BIBLIA care contine TORA! SHALOM ROMANIA!
    DUMNEZEU CU NOI!amin.

    Dr.ADRIAN TATU
    Colaborator SRI
    Fondator al sistemului de securitate al ROMANIEI independente
    25.02.2016

  • Si care este problema ta?

  • desigur,ca orice CRESTIN&CRESTINA poate spune o RUGACIUNE care are PUTERE MAXIMA impotriva ANTIHRISTULUI de la BRUXELLES=”Doamne,Dumnezeule te rog sa ne pazesti si sa ne aperi de ANTIHRISTUL de la BRUXELLES!Iti multumesc Tie Doamne,in Spiritul si Numele Lui ISUS din Nazaret pentru ca esti cu noi si ne salvezi!!!AMIN*** <3 "=PUTEREA RUGACIUNII ESTE MAXIMA si ASIGURA MOARTEA ANTIHRISTULUI DE LA BRUXELLES!!!,,,si la VATICAN care nu a fost inghitit de UE nefiind membra UE pe care nu o recunoaste se fac RUGACIUNI impotriva ANTIHRISTULUI!!!,,,deja,MOARTEA ANTIHRISTULUI DE LA BRUXELLES este CLARA!!!!!!!!,,,multumim de asemenea RABINILOR care fac RUGACIUNILE SPECIALE pentru APARITIA LUI MASHIAH=MESIA care a omorat ANTIHRISTUL!!!TODA RABA!!! <3 TODA RABA,EL <3 1 11.

  • Suntem liberi să citim, să vedem orice si să avem păreri, idei si convingeri diferite, dar, cred că este foarte important să nu urâm si să nu linșăm mediatic pe nimeni! Este si crestineste! Acest trust nu face presă, îmi pare rău!

  • Dna Burcea ,daca sunt oameni care se uita la ANTENE ,ce va deranjeza ?Este sau nu este adevarat cam tot ce-au relatat ?Dumneavoastra vedeti postacii care se ascund sub alte nume ce ineptii scot ?Pe dl CRISTOIUCINE NU-L CUNOASTE ?Ce nu este adevarat ca a incasat bani de la ANTENE ,nu s-a sucit dupa plecarea de la Trust ?Sa functioneze doar posturile tv. unde apare prin interventii doar el ?Eu sunt de aceeasi varsta cu dumnealui ,am cumparat cartile dlui ,l-am cunoscut si personal ,am curajul sa-l intreb ,nu aruncati cu noroi ,nu sunteti formator de opinie ,avem drepturi egale toti cetatenii acestei ROMANII nu este doar ROMANIA dumneavostra !

  • P.S. In rest, de acord cu tot ceea ce ati scris. Foarte bun articolul.

  • Am si eu o intrebare: care este site-ul Presedintelui Traian Basescu care este impotriva Dvs? Nu-mi vine sa cred ca acesta, daca e asa cum scrieti Dvs., reprezinta opinia fostului presedinte. Parerea mea…

  • maestre cu tot respectful spuneti ca A3 a produs un linsaj mediatic la adresa dvs,asa o fi, dar opiniile dumneavostra la adresa antenelor incepind din 2009 pina in present cum le considerati?

  • Maestre, nu are rost să vă necăjiți, ce om, cu puțină minte, mai privește la antenatrei?

  • Romania este o alta tara decat Norvegia. In Romania batutu cu paru si aruncatu cetateanului in Dunare, iti aduce pensie Speciala lunara de 5100 lei.
    https://www.facebook.com/InLinieDreapta/videos/410039072502212/?fref=nf
    De ce PROSTII clasei au Salarii si Pensii Speciale?

    Prostii clasei s-au facut ofiteri, judecatori, politicieni si astfel au ajuns sa aiba salarii si pensii Speciale. Prostii clasei ar trebui sa aiba salarii si pensii Minime deoarece participa la Marea coruptie din tara.
    Elevii cretini din clasa care nu erau in stare decat sa memoreze s-au dus la Universitate, la Istorie, Limbi straine, Drept, Sociologie…si au devenit ofiteri, judecatori, politicieni.
    Elevii semicretini s-au dus la Studii Economice, Medicina…
    Cei mai destepti elevi s-au dus la Facultatea de Electronica din Bucuresti.
    Acad. Gheorghe Buzdugan spunea: am venit sa predau la Electronica nu la Mecanica deoarece voi sunteti cei mai destepti studenti.
    Cei mai destepti au fost cei care au plecat primii din Romania sa concureze in tari mult mai competitive.
    Prostii clasei au ramas, fiind majoritari ei ne conduc!
    Cluj Napoca cel mai corupt oras, cei mai corupti judecatori nimeni nu este acuzat astazi de coruptie, cea mai corupta primarie(un angajat spunea “nu ma dau jos din pat pentru 50000 de euro), prefectura, consiliu judetean…
    Noaptea, dimineata studentii secui Oligofreni bat in pereti si urla!
    In Cluj porcul sta in cocina, gaina sta in cotet iar studentii secui care valoreaza mai putin decat o surubelnita stau in bloc deoarece parintii lor retardati si alcoolici fura padurile patriei!

    PS.Universitatea Babeş-Bolyai in 10 ani a triplat numarul de studenti, pentru a vinde studentilor oligofreni din Secuime pana in Mocanime diplome fara valoare, pentru ca niste profesori universitari idioti sa faca bani!!
    https://www.researchgate.net/publication/282733832_Evolution

  • Nu va aparati singur, multi cititori au scris ca banii sunt munciti nu imprumutati si nici facuti cadou!

  • Cum le-am scris si celor de la ziare,com.,ATI MUNCIT PENTRU BANI NU VA DAT VARANUL CU IMPRUMUT CA LA ALTII.In rest numai de bine maestre si nu uitati ca dvs scrieti pentru alt fel de cititori decat fanii a3.

  • lasa , maestre ,ca nu esti mai breaz ca ei….l-ai pupat in cur pe basescu pana la greata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *