Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Limba de miere în acțiune:  Klaus Iohannis e proclamat deja ca fiind deasupra Legii!

Așa cum am mai scris, chiar și după ce-am participat la un interviu în direct cu Klaus Iohannis, chiar și după ce i-am citit cartea, altfel de rutină electorală, Pas cu pas, nu pot spune că știu ceva despre președintele ales.

Mai mult cred că știu cei care l-au propulsat în fruntea țării și pe care îi vom vedea ițindu-se peste vreo lună, cînd se va pune problema reînnoirii mandatelor în fruntea Serviciilor noastre secrete, filiale din Balcani ale CIA.

Dacă despre cine e și ce vrea Klaus Iohannis nu știu nimic, deși l-am votat, convins că dau o mînă de ajutor celui mic și pricăjit, ca să descopăr că nu candidatul ACL era cel mic și pricăjit, ci dimpotrivă, cel considerat mare și tare, despre cei care stau în spatele lui, ascunzîndu-și rînjetul de dinți stricați după statura masivă a Neamțului, știu multe.

Unul dintre acești inși din dosul lui Klaus Iohannis, care-l manipulează deocamdată, pînă cînd – sper – intrat în prerogative, președintele ales, devenit președinte cu jurămînt în regulă, îi va da dea berbeleacul pe scările Palatului, e Cristian Pîrvulescu. Zis și politolog, prezentat de binevoitori drept nu știu ce șef la nu știu ce ProDemocrația, Cristian Pârvulescu s-a pretat în 2004, ca lider al unui ONG, la Diversiunea cu fraudarea alegerilor, care i-a adus lui Traian Băsescu victoria.

La înființarea USL a trecut cu arme și bagaje în tabăra PSD-istă. Acum e un fel de mujahedin al PNL, partid care ascunde PDL-ul lui Vasile Blaga, și, în această ipostază își îndeplinește misiunea de ideolog detașat pe lîngă Klaus Iohannis.

Din cîte se știe, Înalta Curte a admis Recursul ANI în procesul cu Klaus Iohannis.
Prima ședință din Procesul pe fond a fost programată pe 14 ianuarie 2015.
Așa cum am mai spus, Klaus Iohannis poate cîștiga procesul, deoarece domnia sa nu pune la îndoială Legea, ci încadrarea făcută de Raportul ANI.
La fel de bine îl poate pierde, plecînd de la învățătura că, Justiția fiind de genul feminin, căile ei sunt mai întortocheate decît ale Domnului.

Klaus Iohannis e cetățean al României.
Prin urmare, în privința Procesului, Klaus Iohannis nu poate fi mai presus de Lege.
Ce-a susținut ideologul PNL, Cristian Pârvulescu la Realitatea Tv, televiziunea președintelui ales?
Ceva care, dacă ar fi fost zis de vreun consilier de-al lui Victor Ponta, toți ofițerii acoperiți din presă ar fi sărit în sus de un metru, punîndu-și în primejdie epoleții care nu se văd.
Și anume că nici o Justiție de pe Lumea asta nu poate da o sentință defavorabilă lui Klaus Iohannis întrucît Klaus Iohannis a primit votul popular:
“Eu cred că ÎCCJ nu mai poate să se pronunţe în momentul în care naţiunea română, prin vot, s-a pronunţat, iar suveranitatea aparţine naţiunii. Eu cred că votul acoperă inclusiv acest proces. (…)Juridicul nu poate să facă abstracţie de realitate, de faptul că naţiunea română s-a pronunţat în majoritate covârşitoare”.

Vă vine să credeți?
Idelogul lui Klaus Iohannis pretinde că pe 16 noiembrie 2014 n-a fost cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial, ci o ședință festivă a Marelui Tribunal al Poporului, care l-a proclamat pe Klaus Iohannis nu președinte ales, ci   Ins deasupra Legii.

Credeți că vreun dentolog sau deontoloagă a recționat la această enormitate nu numai într-o democrație, dar chiar și în statul Islamic?
A reacționat doar un jurnalist care nu se dă deontolog: Bogdan Iacob, de la InPolitics.
Prin titlul comentariului său de pe site-ul InPolitics, Bogdan Iacob îl definește pe Cristian Pârvulescu, pentru incredibila sa afirmație, unul dintre monștrii din spatele lui Iohannis.

Nu crede că-i vorba de un monstru.
Cred că-i vorba de un fomist!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

30 comentarii pentru articolul „Limba de miere în acțiune:  Klaus Iohannis e proclamat deja ca fiind deasupra Legii!”

  • Domnule Cristoiu , urmaresc stupefiat emisiunea TVR de simbata ,ce ne reaminteste cum a calcat pe cadavre Ilici Iliescu pentru Putere …cum a fost prostita ,,clasa muncitoare” pentru ca ciuma rosie sa ii lase fara fabrici,uzine ,paduri ,paminturi,locuri de munca …! ,,clasa muncitoare” a primit la schimb in functie de locul fiecaruia ajutor de somaj , pensie sau binemeritatul ajutor social ! superb !

  • Draga Dobrita, trezeste-te, lasa lozincile – care comunism- oameni de 30-40 ani sant numiti comunisti- cre ca nici macar Iliescu nu mai este comunist

  • Foarte bine punctat. Tocmai asta inseamna statul de drept. Problema e ca Parvulescu nu e prost si stie asta foarte bine.

  • Cea mai mare parte a voturilor au venit de la ura fata de Ponta,inca o parte din indemnul lui Basescu,iar ultima parte masinaria de partid.Meritele candidatului sunt minime cu toate ridicarile in slavi de acum.CU DAN MIHALACHE SEF AL CANCELARIEI,CU PIRVULESCU DIN UMBRA ,ATANASIU SEF DE PARTID ,BLAGA BODYGUARD NU VAD DELOC BUN ACEST DRUM.NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE NICI CHIAR VOTUL POPULAR. IN LOGICA LUI PIRVULESCU ,IOHANNIS ESTE INDREPTATIT SA SCHIMBE SINGUR CONSTITUTIA,LEGILE,SI CHIAR SA INCHIDA CITEVA TELEVIZIUNI CA DOAR ARE VOTUL POPULAR IN SPATE.TREZITI-VA.

  • D—le Cristoiu, nu înţelegeţi că s—a votat împotriva comuniştilor şi a loazelor acestora ? Poporul nostru nu i—a dorit niciodată , au fost impuşi şi au condus numai prin ameninţare şi forţă bolşevică ! S—a terminat cu ei! Revizuieşte—ţi poziţia domnule declarat comunist ! Românii nu sunt proşti !

  • Spun unii ca nu conteaza! Indiferent de decizia Inaltei Curti, Iohannis ramane presedinte, bucurandu-se de imunitatea prezidentiala. Nu sunt jurist, insa domnul Iohannis spunea ca va renunta la ea. Pe de alta parte, chiar de-ar fi asa, sa-l apere imunitatea, va avea un mandat imoral, nu va mai avea deplina legitimitate. Bine-ati spus: mai intai de toate, Klaus Iohannis este cetatean al republicii. Klaus Iohannis este la fel de cetatean ca fiecare dintre noi, nimeni nu-i mai presus de lege. Dupa aceea, desigur, este presedinte, asta o sa fie „meseria” lui in viitorii, sa zicem, cinci ani. Ma tem ca in jurul domniei-sale se strang fripturistii si fosti uselisti, Mihalache e unul dintre ei. Graba de a intra la guvernare, sau felul in care a anuntat-o, ca vor veni, alaturi de liberali si de dansul, unii viitori transfugi, traseisti sau, ma rog, tradatori, cum vrem sa-i numim, ai actualei coalitii la putere, ar trebui sa dea de gandit. Nu cred ca a fost votat pentru ca sa-si aduca liberalii la putere oricum si prin orice mijloc. Sper sa nu fie asa!

  • mi-am adus aminte ca inainte de necazul cu Bica, pe cand se comentau pozele de la Paris ale madamei Udrea, un ziarist a zis ceva in genul „poate ca nu Udrea era urmarita, mai e in poza si sefa DIICOT…” parca asa povesteati maestre, nu? ce nas aveti…sau surse?

  • Eu cred ca-i un timpit. Nefiind politician pot sa-mi permit sa-l numesc asa . Si inca in alte multe feluri.

  • Atunci de ce s-or mai face alegeri daca ii pune americanii ,cum spuneti? Sa ii lasam pe ei sa ne aleaga presedintii…Ma enerveaza frazele astea,ca a fost pus/ales de americani.Si daca iesea ponta,cine il alegea?tot ei?! In rest,ca sunt o groaza de lingusitori pe linga K.I.,da. Sper ca nu ii i-a in seama,sau sa il strice…Asa se strica toti,doar T.B. nu le-a luat in seama,e cam…sigurul.

  • Corect, dle Cristoiu! Acest fomist pe nume Cristian Pârvulescu este un om de principii nestramutate: mereu la masa (in lesa) celui mai tare! Iar acum cel mai tare va fi Iohannis! Va fi el capabil sa se aseptizeze de astfel de indivizi nocivi sau pana la urma noi, basiștii, „adepții bisericii lui BASESCU” vom ajunge sa regretam votul pe care i l am dat DE NEVOIE! Sa nu ne grăbim, totuși, si sa asteptam FAPTELE președintelui Iohannis!

  • Dle Cristoiu, hai mai bine sa ii cerem lucruri clare, de ex inlaturarea lui Mihalache, o pozitie pentru noile minuni din parlament etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *