Scandalul Comunicatului: Cînd ne-a intrat în sînge Sifilisul slugărniciei față de Înalta Poartă?!

Pe site-ul Purtătorului de cuvînt al Departamentului de Stat al SUA a apărut luni, 27 noiembrie 2017, acest text:

„Romania: Proposals Affecting the Independence of the The United States notes with concern that the Parliament of Romania is considering legislation that could undermine the fight against corruption and weaken judicial independence in Romania. This legislation, which was originally proposed by the Ministry of Justice, threatens the progress Romania has made in recent years to build strong judicial institutions shielded from political interference. We urge the Parliament of Romania to reject proposals that weaken the rule of law and endanger the fight against corruption.”

Din cîte se vede, e vorba de un text care n-a fost citit într-o conferință de presă, nu aparține unui oficial, ci purtătorului de cuvînt al Departamentului de Stat, postat – așa cum excelent arată Bogdan Iacob pe InPolitics.ro – într-o secțiune de mic litraj a site-ului, un text de rutină, în genul celor emise de Ambasada americană de la București cînd răspunde unei solicitări pro-DNA din partea unei unități militare combatante din Divizia Presă a Binomului.

Din cîte se știe, romanii urmăreau cu sufletul la gură interpretările date de preoți conținutului organelor animalelor scoase din interior după sacrificiu. Deoarece textul de pe site e în engleză, locul preoților din Imperiul Roman l-au luat în aceste zile, în Babuinia noastră veselă, traducătorii din limba engleză. Verbul to urge are în limba engleză mai multe definiții. El înseamnă și a cere imperios, și a îndemna, și a solicita. Textul a fost redactat de unul dintre funcționarii Departamentului Presă al Departamentului de Stat. La care dintre ele se va fi gîndit funcționarul? Care funcționar din birocrația de la Washingon, tocmai va fi venit la serviciu supărat că fosta nevastă nu-l lasă să-și vadă copilul sau vesel, pentru c-a făcut rost de bilete la un meci de baseball.

În alte părți ale lumii, cu țări care sînt locuite de oameni, nu de babuini, răspunsul la întrebarea asta ar putea precocupa cel mult pe studenții de la limba și literatura engleză.
La noi, în Babuinia, răspunsul a devenit preocuparea crucială a clasei politice, a presei și chiar a celor care sînt prin bodegi pentru a mai scăpa de urîtul de afară.
A zis textul în traducere că se cere, sau că se îndeamnă, sau că trebuie? S-a referit la legile Justiției în general sau doar la anumite prevederi ale acestora? A zis să le retragem sau să fim atenți cînd le vom dezbate și vota în Parlament?
Răspunsurile diferă de la partid la partid, de la un politician la altul, de la o televiziune la alta.

Reamintesc un fapt de bun simț.
Nu e o declarație a lui Donald Trump. Nu e o Declarație a vicepreședintelui american, al cărui nume îmi scapă, deoarece în administrația Trump singurul care există mediatic e președintele. Nu e nici o declarație a secretarului de stat, despre care nu sînt sigur că între timp nu l-a demis Donald Trump pe Twitter.
Și cu toate acestea, cele cîteva rînduri au provocat în Babuinia noastră o tulburare mai dihai decît dacă Moscova ne-ar fi dat ultimatum să cedăm Federației Ruse Munții Carpați cu Babele cu tot.

Liderii Opoziției, în frunte cu ștrengarul Ludovic Orban, s-au grăbit să iasă cu declarații care făceau clăbuci de bucurie că liderii PSD sînt pe cale să plece de la Putere, alungați de americani.
Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, pe post de Ilf și Petrov, au redactat și iscălit o epistolă care reafirmă independența de stat a României.
Și asta doar pentru că pe site-ul Departamentului de stat, mai precis într-o secțiune de rutină a acestuia, a fost postat un text care exprimă un anume punct de vedere în legătură cu Legile Justiției, punct de vedere, după opinia noastră, trimis de la București, de Hans Klemm, acest Andrei Vîșinski care mănîncă hamburgeri și nu blinele.

Cu ceva timp în urmă, a poposit pentru o noapte, la București, într-o escală, secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson.
Potrivit Ambasadei SUA a poposit ca să doarmă.
Ei bine, în presa și-n politica românească, faptul a devenit eveniment.
Înălțimea sa a binevoit să sforăie la București și nu la Budapesta!
Moment glorios din Istoria patriei!
Asta îmi amintește de o schiță a lui Hașek în care locuitorii unui orășel erau tare mîndri că pe vremuri un personaj din istoria Cehiei se oprise și se urinase sub un copac de la periferie.
Ridicaseră și un monument în amintirea gloriosului moment.

Nu vreau să pierd timpul reluînd ce-am scris și am vorbit despre nenorocita condiție a României zise și independente de cameristă a Puterilor Garante în frunte cu America.
De la ambasadorul american la București, la el în țară un neica nimeni, un pițifelnic, un funcționar care la Departamentul de Stat împarte biroul cu încă vreo alți patru funcționari, pînă la portarii de tot soiul de la Washington, cărora liderii noștri politici le cerșesc o audiență (a se vedea voiajul peste Ocean al lui Ludovic Orban), toți se distrează pe seama Babuinilor din acest colț al Lumii.

Nu e o noutate.
Am scris de m-am plictisit despre Înalta Poartă în istoria acestei țări căreia regimul fanariot i-a dat boala cea mai grea și mai rușinoasă pentru o națiune:
Sifilisul slugărniciei.
Atunci, pe vremea fanarioților, a intrat în sîngele românesc năravul intrigii la Înalta Poartă.
Domnitorul, un grec din Fanar, ajungea în fruntea uneia dintre Țările Românești în schimbul mituirii a tot ce mișca la Înalta Poartă. În Principele lui Eugen Barbu, mama viitorului domnitor se culcase cu grăjdarul Vizirului (nu cu Vizirul, Doamne ferește! cum să ajungă biata din Principate la Înalta Sculă?) pentru ca fiul să fie numit în fruntea țării. De cum ajungea la București sau la Iași, domnitorul se apuca de strîns bani pentru a-și achita datoriile făcute deja și pentru a întreține administrația coruptă de la Instambul. Între timp, boierii, mulți dintre ei mai pricopsiți decît Domnitorul, umblau pe la Înalta Poartă pentru a-i lua locul celui din fruntea țării. Tot prin mituire, tot prin intrigă.
Așa a intrat în sîngele românesc sifilisul credinței că puterea din Țările Românești depinde numai și numai de portarii de la Înalta Poartă.

Pe acest fond, alte și alte Înalte Porți au fost de a lungul Istoriei ulterioare fanarioților folosite drept arbitru pentru mîncătoriile interne. Ion Antonescu a supraviețuit confruntării cu legionarii nu prin forțe proprii – Armata invocată ca fiind de partea sa era un rahat –, ci prin sprijinul lui Hitler. Ar fi fost de-ajuns ca ambasada Germaniei la București să dea un Comunicat fie și de neutralitate, pentru ca Ion Antonescu nu numai să piardă puterea, dar și să ajungă la plutonul de execuție. Supraviețuirea politică numai și numai prin intervenția Germaniei l-au făcut pe Mareșal dependent de Berlin. Adăugînd acestei realități cea pe care generalul Ion Gheorghe, ambasadorul nostru la Berlin, o numea șantajul cu Ardealul – Germania folosea ura dintre România și Ungaria pentru a le stăpîni mai bine – avem explicația deciziei dezastruoase de a trimite la Stalingrad, chiar fără ca Hitler să fi cerut asta, a două Armate Române. Dezastrul de la Stalingrad ne-a rupt șira spinării pentru următorii ani de Război. Ușurința cu care Armata Roșie a pătruns pe teritoriul românesc fără a se teme de Rezistența pe care ulterior au depus-o nemții pentru a-și apăra țara își are izvorul în dezastrul de la Stalingrad.

Inutil să mai vorbesc despre spectacolul slugărnicie de după 23 august 1944 față de noua Înaltă Poartă, numită acum Moscova. De la ținerea lui Dej în hotel o săptămînă înainte ca Stalin să tranșeze bătălia cu Ana Pauker, pentru a cărei înfrîngere venise la Moscova Dej, pînă la enormul avantaj de a avea nevastă rusoaică sau de a fi făcut studiiile la Moscova sau la Frunze, toate vorbesc despre sifilisul slugărniciei la români.

Tratarea României ca o Babuinie de către Departamentul de Stat a stîrnit la noi un val de învinovățiri ale Americii.
E o prostie.
O axiomă a vieții internaționale dintotdeauna e cea potrivit căreia nu există nici simpatii, nici antipatii între țările lumii. Există doar interese. Marile Puteri, precum America, acționează potrivit intereselor lor de Mari Puteri. Unul dintre acestea – explicabil în chip elementar – constă în folosirea țărilor mici și mijlocii pe altarul intereselor naționale ale unei Mari Puteri. Să nu condamnăm Înaltele Porți pentru aroganța ciocoiască cu care tratează România. Și România ar fi făcut la fel dacă era Mare Putere. Poziția de soră mai mare, care spune surorii mai mici să se șteargă la nas cu batista și nu cu dosul palmei, față de Republica Moldova, e o dovadă că și noi am fi procedat față de alte Babuinii, dacă am fi fost o Mare Putere Europeană.
Singurii responsabili de tratarea României drept slugă sîntem noi.

N.B. Am totuși satisfacția răutăcioasă de a vedea cum le-a tras-o Hans Klemm celor doi babuini șefi: Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. După ce aceștia s-au grăbit să treacă prin Parlament Legea achiziției de rachete Patriot, Lege de care depindea eternizarea lui Hans Klemm în fruntea Ambasadei SUA de la București, fostul strîngător de corset al lui Hilarry Clinton a dat undă verde Comunicatului de pe site.
Și ei, babuinii, care se iluzionau că Hans Klemm va respecta înțelegerea!