Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de miercuri, 3 octombrie 2018

O neghiobie antidemocratică: Boicotarea Referendumului

Sîmbătă, 6 și duminică, 7 octombrie 2018, potrivit Hotărîrii de guvern din 18 septembrie 2018, va avea loc un referendum la care cetățenii cu drept de vot vor trebui să răspundă la întrebarea:

„Sînteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”.

Beneficiind de condiția de cetățeni ai unei țări democratice, alegătorii pot vota cu Da sau Nu. De asemenea, în postdecembrism alegătorii avînd ca opțiune electorală și neprezentarea la vot, ei se pot sau nu prezenta la urne. Din acest punct de vedere, referendumul din 6 și 7 octombrie 2018 are drept necunoscute răspunsurile la întrebările:

  1. Se vor prezenta la vot un număr suficienți de alegători pentru ca Referendumul să fie validat?
  2. Care va fi raportul dintre cei care spun Nu și cei care spun Da?

Ca orice referendum, pentru inițiatorii referendumului contează nu numai dacă procentajul de răspunsuri Da va fi de cel puțin 50% plus unu, dar și dacă se va întruni numărul necesar de prezenți pentru ca referendumul să fie validat.
Referendumul a stîrnit pe meleagurile noastre de Deal-Vale o aprigă bătălie politică.
Avînd în vedere că atmosfera generală e favorabilă unui răspuns Da, mai mult ca sigur bătălia se duce pe prezența la urne. Această prezență trebuie să fie, potrivit Legii referendumului, de 30% din numărul total de alegători, ceea ce înseamnă 5.675.249.

Cetățeanul turmentat din O scrisoare pierdută întreabă cu cine să voteze. Nu pentru că ar vrea să opteze între Opoziție și Putere, ci pentru că, alegător inevitabil cu Puterea, el nu știe care e candidatul Puterii, deoarece formațiunea de Guvernămînt e divizată în circumscripția respectivă.
Presupunîndu-mă o clipă Cetățean turmentat, am vrut să văd dacă să mă duc sau nu la vot și dacă da ce să votez.
M-am uitat încă o dată pe Comunicatul Guvernului. Din el n-am înțeles nimic în stare a mă îmboldi să merg la vot și cu atît mai puțin dacă să votez Da sau Nu. Cum adică să mă ostenesc să ies din casă în weekend ca să zic Da sau Nu la întrebarea Sînteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?

Presupunîndu-mă la fel de încăpățînat ca și Cetățeanul Turmentat cînd vine vorba de mers la vot, am vrut să aflu răspunsul fără a mai pierde timpul cu căutarea amănuntelor despre legea de revizuire în forma aprobată de Senat.
Cel mai bun mijloc rămîne pentru un Cetățean Turmentat îndemnurile vedetelor vieții publice, ale partidelor, ale liderilor de opinie.

Lideri politici și lideri de opinie mă îndemnau să merg la vot pentru a salva familia tradițională. Din cîte știam eu, familia tradițională, alcătuită dintr-un bărbat și o femeie, nu e pusă în pericol de nici o forță politică. Pentru a mă osteni să merg la urne ar trebui ca eu, adept al relației bărbat-femeie ca esență a căsătoriei sau a concubinajului sau chiar a întîlnirii erotice întîmplătoare, să fiu amenințat de un proiect de lege. O lege potrivit căreia s-ar interzice nu numai căsătoria dintre un bărbat și o femeie, dar și relația erotică. Dacă ar fi așa – mi-am zis – e musai să merg la vot pentru că din naștere nu pot avea relație decît cu o femeie.

Alți lideri politici și de opinie mă îndemnau să nu merg la vot sau dacă mă duc să spun nu, deoarece dacă spun da s-ar interzice dreptul la iubire. Ia te uită! Mi-am zis, sub întrebarea cu legea de revizuire a Constituției se ascunde intenția de a interzice iubirea. Nu prea vedeam cum s-ar putea întîmpla așa tărășenie în România democratică, știut fiind că în istoria omenirii nici măcar cei mai cruzi dictatori n-au putut interzice iubirea.

Am întîlnit și lideri politici și lideri de opinie care mă îndemnau să nu merg la vot, deoarece Referendumul e susținut de PSD și mai mult e o manevră a lui Liviu Dragnea. Nu sînt admirator nici al PSD și nici al lui Liviu Dragnea. Chiar dacă Turmentat în privința Referendumului, nu sînt ilogic. Potrivit logicii nu văd de ce un referendum susținut de PSD ar fi din start, fără a mă mai osteni să-mi pun întrebări, de boicotat pe loc.

Cum nici o intervenție din spațiul public n-a reușit să mă lămurească, oftînd, am purces la o minimă documentare. Am aflat astfel următoarele:
Coaliția pentru familie, o asociație neafiliată confesional sau politic, înființată în 2013, a strîns în 2015 trei milioane de semnături pentru revizuirea articolului 48 , aliniatul 1, din Constituție care prevede printre altele că:
„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi (…)”.
Coaliția a considerat că această definiție înlesnește adoptarea unor legi prin care să fie posibile legal căsătoriile civile între persoane de același sex.
Prin urmare inițiativa cetățească propune înlocuirea articolului 48 din prezent cu un articol în care sintagma „între soți” e înlocuită cu „între un bărbat și o femeie”.

Chestiunea legalități sau ilegalității unei căsătorii între persoane de același sex e una dintre cele care au stîrnit și stîrnesc controverse în toată lumea. 13 state europene dau posibilitatea căsătoriei civile între persoane de același sex. 9 state europene, între care se numără Polonia și Ungaria, țări catolice, dar și Serbia și Ucraina, țări ortodoxe, interzic prin Constituție astfel de căsătorii. Prin urmare, inițiativa cetățenească propune interzicerea prin Constituție a căsătoriei civile între persoane de același sex.

Constituția prevede proceduri precise pentru revizuirea Constituției la propunerea a cel puțin 500000 de cetățeni cu drept de vot. Potrivit articolului 151 din Constituție, propunerea cetățenească e supusă unui vot în Camera Deputaților și în Senat prin care Parlamentul, cu două treimi, se pronunță dacă e sau nu de acord. Prevederea a fost introdusă în Constituție nu pentru cazul special al Coaliției pentru familie, ci pentru că revizuirea Constituției e un act de mare importanță, care nu poate fi lăsat exclusiv la mîna unei inițiative cetățenești. După votarea legii, trebuie organizat un referendum prin care să se supună cetățenilor cu drept de vot chestiunea dacă sînt sau nu de acord cu această limitare prin Constituție a căsătoriilor între persoane de același sex.

Așa stînd lucrurile trebuie precizat că sîmbătă și duminică nu se votează dacă familia se întemeiază pe căsnicia între bărbat și femeie sau, cum susțin adepții lui Da, pe familia tradițională, ci dacă o asemenea restricție trebuie trecută în Constituție.
Precizarea e deosebit de importantă, pentru că ea aduce discuția de pe terenul funambulesc al datului cu părerea pe terenul faptelor.

În aceste condiții, ale întoarcerii la realități, se impun cîteva adevăruri de care orice român trebuie să țină cont înainte de a decide dacă să meargă sau nu la vot și, o dată ajuns la urne, dacă să spună da sau nu:

  • Sîmbătă și duminică poporul român nu e chemat să aprobe prin vot modificarea Constituției în sensul dorit de inițiativa cetățenească, ci dacă articolul 48 trebuie modificat sau dimpotrivă lăsat așa. Desigur, toate sondajele arată că rezultatul e favorabil lui Da. Asta nu înseamnă că referendumul trebuie boicotat cum cer adversarii modificării. Evident, dacă nu se atinge pragul de participare și deci referendumul nu e validat, articolul 48 rămîne neschimbat. Numai că referendumul trebuie să dea seamă de poziția poporului român față de impunerea unei restricții pentru o minoritate prin Constituție. Dacă adepții lui Nu boicotează referendumul există riscul ca, deși prezența nu se realizează, procentajul în favoarea lui Da, singurul care dă imaginea publică, să fie urieșește în favoarea lui Da. Din acest punct de vedere, ar fi nu numai un lucru incorect, deoarece s-ar crea impresia unui popor în rîndul căruia nu s-a manifestat și un electorat cu un alt punct de vedere decît al majorității, dar și un rezultat care nu exprimă adevăratul raport dintre Da și Nu. Ca să nu mai spunem că o validare a Referendumului în condițiile boicotului ar da naștere unui fals. Se va spune că electoratul român a votat zdrobitor în favoarea restricției prin Constituție. Pe de altă parte prezența la vot va depinde și de alți factori decît boicotul. Există riscul ca o slabă prezență să primească interpretarea falsă că românii nu sînt de acord să se modifice Constituția.
  • Adepții lui Da susțin conștient sau nu imaginea în plan extern de țară în care căsătoriile între persoane de același sex sînt interzise prin Constituție. Asta e mult mai mult decît interzicerea propriu zisă a căsătoriilor între persoane de același sex.
  • Biserica ortodoxă și biserica catolică sînt susținătoare fățișe ale participării și a lui Da la referendum. Un eșec al participării sau al lui Da ar fi considerat și pe drept cuvînt un eșec dezastruos al celor două biserici în România. Se explică astfel de ce cele două biserici trebuie să fie în prima linie a bătăliei pentru Da.
  • Guvernul României nu e inițiatorul, ci organizatorul referendumului. PSD, ca partid de guvernămînt, încearcă să facă din organizare un gest în favoarea Coaliției pentru familie. Nimic mai fals. Guvernul României, Parlamentul era obligate să dea curs inițiativei cetățenești de 3 milioane de semnături. Obligate nu de Biserică, nu de opțiunea pentru familia tradițională, ci de democrație. Pentru prima dată după 1989 România dă curs unei inițiative cetățenești de modificare a Constituției. Dacă participarea e masivă ar fi un succes al inițiativei cetățenești ca instrument democratic și un imbold de apariție și a altor inițiative cetățenești de modificare a Constituției.

Sînt astfel multe argumente pentru ca românii să meargă la vot pentru a spune Da sau Nu.
Boicotarea referendumului e o neghiobie antidemocratică.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

51 comentarii pentru articolul „Gîndul de miercuri, 3 octombrie 2018”

  • Vrajeli. Boicotul e o strategie care a avut succes, impiedicand demiterea lui Basescu, ceea ce ati sustinut la vremea respectiva. Daca USR ajunge la putere si propune un referendum anti-penali in Parlament, PSD si ALDE vor sustine cu siguranta boicotul. E vorba despre capacitatea de mobilizare, atat. In 2003 era consens ca tre sa fim in NATO si UE, asa ca s-a fortat la limita a.i. sa se obtina voturile necesare. Romanii apatici atunci, apatici acum. Dar e ok, asa e daoist. Scopul scuza mijloacele.

  • Macoveika a ‘comis-o’ astăzi în PE !!!
    A ucis limba română cu acea zicere :
    ROMÂNII E UN POPOR VIU !!!

  • Întrebarea referendumului nu este cea mai potrivită ! Trebuia precizat că modificările se referă strict la definirea familiei !
    Altfel, votând DA, am putea să ‘fim de acord’ și cu alte modificari ale constitutiei, aduse in parlament !!!

    • Ai dreptate, o asemenea întrebare poate ascunde orice, dar si multa prostie. O fi compus-o Dancila. Arata si ca o bataie de joc la adresa celor care se vor duce la vot.

    • Atentie! Nu la definirea familiei ci la definirea actului numit casatorie! E o nuanta. O familie poate exista factual si in afara casatoriei.

      • Art. 48 spune clar că ” Familia se întemeiază pe baza căsătoriei între … soţi” !!!
        Aici intervine schimbarea, respectiv se va modific, apărând „bărbat si femeie” !!!
        Deci e cam tot despre familie, nu așa !!!

        • Frate, o familie poate exista si in afara casatoriei. Sunt destule exemple. familia e un concept mai larg. Aici se vrea punerea in discutie a unor drepturi ce revin legal celor casatoriti. Esenta e ca referendumul da ocazia poporului roman sa se exprime, ceea ce e corect. Problema e ca cei care doresc boicotul, sunt clar impotriva vointei populare si nu accepta alte opinii, fiind aproape convinsi ca rezultatul covarsitor va fi da. Dar nu vor sa accepte o infrangere. Adevarati democrati, parca ar fi autistii aia de la UE care judeca Romania fara sa asculte toate argumentele pro si contra. Plus ca la noi mai e si nebunia ca tot ce vine din occident e parfumat si tot ce e romanesc pute.

          • Fals. Eu, de exemplu, doresc boicotul ca o riposta la actiunea celor care vor sa introduca în Constitutie un articol discriminatoriu, nedemocratic. Cei care gândesc ca mine vor proceda la fel. Cine va împiedica pe voi, care gânditi altfel, sa mergeti la vot si daca sunteti majoritari, sa va impuneti vointa populara?

          • @domi
            E foarte bine ca te opui. Dar nu era mai bine sa mergi si sa votezi NU? Imi confirmi ce am spus mai devreme. Decat sa va confruntati pe voturi, preferati sa stati ascunsi, poate nu iese cvorumul, in loc sa iesiti la batalie si sa acceptati barbateste rezultatul, oricare ar fi el. Daca iese rezultatul DA dar la limita de cvorum, iar o sa sariti ca aia nu e majoritate si nu se pune. Adica, orice, numai sa se faca cum vreti voi. Adica democratie dar numai cum vrem noi astia europenii. Bine ca nu ne impune UE sa mergem in maini pe strada ca sigur s-ar gasi multi cu pantofi in mana! Eu unul accept orice rezultat, atat timp cat toata lumea s-a exprimat, chiar daca nu-mi place. Asa mi se pare fair-play. Ce zici, te risti?

          • @domi
            Si aia care vor casatorie cu porcu’ tot discriminati sunt, nu? Hai sa-i lasam si pe aia sa se casatoreasca, sa nu fie discriminati. O sa zici ca nu e liber consimtit actul. Dar cand il tai e liber consimtit cumva? Dar deja nu ma mai mira nimic. am citit de unul care s-a-nsurat cu telefonul, alta care s-a maritat cu ea insasi. E bine si la vara cald! In fine, fiecare face cum il taie capul pana ne ducem pe copca si se salveaza planeta si fara noi oamenii.

          • @cib
            Îti lipsesc atâtea cunostiinte încât mi-ar lua prea mult timp sa-ti explic. Citeste ce i-am raspuns lui Baltag si ai grija de ficatii tai, asa cum îi recomandai tu însuti altcuiva.
            P.S. Vezi ca smiorcaiala asta a ta continua ca toate relele le datoram UE si americanilor nu tine întotdeauna.

          • … cunostinte…

          • @domi
            Ramane cum am stabilit. Degeaba ii pupati pe occidentali in dos, tot slugi va considera. Dar nu conteaza, maine veti vota si obligativitatea homosexuălitatii. Ca asa e modern si progresist. Cat despre cunostintele mele lipsa, mi le asum dar nu am nevoie de tipul ala de cunostinte pe care le posezi din belsug. Am zis!

          • Chiar asa, ia gândeste-te cum te-ai simti daca homosexualii ar fi majoritari si ti-ar impune si tie sa fii ca ei.

          • @domi
            Nu pot fi majoritari. Ar insemna ca specia se inmulteste altfel. E o realitate biologica. Altfel ar fi un nonsens. Dar ma rog, am eu lacune in domeniu! Oricum, musulmanii vor rezolva problema cand vor deveni majoritari in Europa.

          • Am invocat o situatie imposibila, doar pentru a sublinia ideea..
            Cu musulmanii, vom trai si vom vedea… 😆
            Oricum, îti multumesc pentru dialog, esti unul dintre putinii postaci cu care se poate discuta contradictoriu, în mod civilizat pe acest blog.

          • Băi ‘telectualilor’, nu mai are omu’ un’ să vã rãspunzã, în mod … ‘decent’ !
            Acu-l chem pe nikola și v’aratã el !!!

          • Dar la parteneriatul civil, ca sa nu-i spun ‘concubinaj’, s-a gandit cineva ?
            Poate nu toti vor ‘căsătorie’ cu … acte !!!
            Ãsta unde se regăsește ?

          • @vulturu negru
            Te rog sa nu-l invoci pe Nikola, asta-i în stare sa apara ca o piaza rea, doar sa strice atmosfera!

          • @ mihai avram
            În majoritatea tarilor în care este legiferata casatoria persoanelor de acelasi sex, este posibil si parteneriatul lor civil. Este o chestiune de optiune, asa cum este normal sa fie pentru toate cuplurile.

  • domi. Ti se pare ca ai citit mult. Fii sigur ca altii au citit si mai mult decat tine. A citi mult nu inseamna sa -ti pervertesti mintea. Homosexualitatea o fi o boala, dar e si un obicei, o moda, o manifestare a puterii discretionare, vezi proliferarea ei in cercurile nobilimii romane atotputernica. Ca atare, ea prolifereaza daca este incurajata. Iar imensa pornografie creata de Occident nu face altceva decat sa o incurajeze, sa-i aduca noi discipoli, prozeliti. Adica sa nenoroceasca oameni mai slabi de inger, mai slabi la minte.

    • Vezi ca nu citesti destul, ca nu întelegi, ca faci confuzii ? Specialistii nu afirma ca homosexualitatea este BILOGICA, referindu-se la boala. Ei se refera la niste modificari chimice si nu genetice, ca urmare a mediului intrauterin.

    • Esti obsedat de industria pornografica! Lasa-i în pace, astia îsi vad de treaba lor, cu sau fara homosexuali, cu sau fara referendumuri discriminatoare.

    • Homosexualii din antichitate erau homosexuali din aceleasi cauze despre care vorbeam mai sus.
      Leonardi da Vinci, Michelangelo, Goethe, Oscar Wilde, Ceaikowschi… la fel.

  • „Cu cât esti mai citit, cu atât esti mai tolerant.
    Homosexualitatea nu este o optiune de alegere, nici culturala, ci, BIOLOGICA.”
    Ignoranta si incultura naste elucubratii de genul celor postate de Baltag.
    „Puneti mâna si cititi, frati crestini!”
    (Dragos Cârneci, doctor în psihologie, specialist în neurostiinte)

  • Poate viaţa unora poate să fie ca un mare rahat, dar în nici un caz a mea sau a apropiaţilor mei !
    Oricum, este greu ca dintr-un rahat să faci bici, care să si pocnească !

  • Eu merg sa votez si votul meu va fi DA.
    P.S. Observ ca toti ‘luminatii’ invoca costul acestui referendum – aceeasi ‘luminati’ care se plangeau mai deunazi de scaderea bugetului serviciilor. Altfel, bagam in basul securistilor cam juma’ de milliard de euro anual. Numai bugetul SRI, inainte de rectificarea bugetara, era de vreo 2.3 miliarde de lei (cred ca daca combini bugetul a jumatate de ministere nu ajungi la suma asta).
    Ei bine, numai cu ce s-a taiat anul acesta de la bugetul SRI s-a facut rost de suficienti bani pentru origanizarea a cel putin 5 referendumuri. Problem?

    • Plus ce s-a tăiat de la KWJ !!!

    • Sigur ca prostii si nu „luminatii” arunca pe fereastra banii economisiti! Doar acest referedum ne mai lipsea, ca în rest, avem de toate.

    • Tu si Baltag si altii veti vota DA pentru ca asa va cere PSD si nu pentru ca ati avea vreo convingere personala.

      • Si daca ar fi asa ce? Sa inteleg ca e mai bine sa stau acasa pentru ca asa imi cer (se)curistii?

      • Votând NU, de fapt se validează optiunea DA, dar se asigură… CVORUMUL !!!
        Așa că mai bine nu ne prezentam la vot !!!

  • Și boicotul este, in felul lui, tot un ‘exerciţiu’ al democraţiei, nu așa?
    Eu credeam că o să invoci un alt motiv !
    In viitorul apropiat, din câte se pare, UE va obliga toate statele membre sa accepte și căsătoriile între persoane de acelasi sex, dându-se o altă ‘definiţie’ familiei !
    Ori dacă există, in Constituţie, un articol care definește strict acest lucru, probabil ca fi mai greu, in cazul nostru, întrucât ar însemna nerespectarea Constituţiei !
    Mă rog, este părerea mea !

    • Maretia democratiei sta in faptul ca forta argumentului inlocuieste argumentul fortei. Boicotul seamana cu un fel de „ne luam jucariile si plecam”. Intr-adevar democratia nu e un panaceu al societatii umane dar altceva nu avem mai bun. Pe de alta parte si boicotul face parte din bataliile politice si cateodata are castig de cauza (nu neaparat una pozitiva, vezi boicotul de la referendumul pentru demiterea lui Basescu). Ca sa fac un pic pe avocatul diavolului, presupunand ca referendumul va fi validat cu DA si Constitutia se va modifica in sensul castigatorilor, nimeni nu garanteaza ca maine nu se va forta iar schimbarea in sensul opus prin re-revizuirea acesteia. Nimic nu e batut in cuie si lumea e in miscare spre mai bine sau mai rau. Dar ca si la olimpiada, important e sa participi, nu neaparat sa si castigi, chiar daca iti doresti cu ardoare acest lucru. If life is such a big shit, at least let’s try to get some fun out of it!
      PS Oricum natura le va rezolva si selecta pe toate! Poate ca si disparitia omului va fi o binecuvantare pentru restul planetei. Cine stie?

  • Ce observ – strinsa alianta intre sinecuristi , securisti si curisti !

  • O parere de om realist: In Romania nu conteaza daca se organizeaza un referendum consultativ sau imperativ si nici rezultatul acestuia. Deoarece Romania se situeaza intotdeauna in pozitia ghiocelului , astfel incat stapanii sau „licuricii” vor avea ultimul cuvant. Acum pluteste un pic de confuzie in aer deoarece „licuricii” se imbrancesc intre ei pe scena mare dar oricum realitatea concreta va fi modelata de acestia. In absolut orice domeniu al vietii sociale, economice sau politice.

    • Dar tu, chiar crezi, că era necesar acest referendum, mai ales cu ‘tema’ aceasta ?
      Dacă ‘da’, din ce motive ?!?

      • Teoretic, referendumul face parte din jocul democratic. In mod normal orice tema ridicata de o parte a societatii poate deveni subiect ptr referendum. In cazul de fata avem o tema de actualitate din agenda marxist -globalista la care o parte a societatii a dorit sa reactioneze. Democratic si constitutional. Da, consider ca trebuie mers si votat (conform constiintei proprii), macar ca exercitiu al democratiei. Totusi, trecand peste aceste consideratii, partea pesimista din mine ma obliga sa nu abdic de la cele spuse in comentul anterior.

  • Boicotul este doar o strategie,oricum la toate scrutinurile 50% stau acasa.AHAAA! ati castigat voi,DAR ai nostrii ,care sunt mai multi decat voi,AU STAT ACASA.Minte de Gaga #rezistent.

    • Corect rationament. De aceea boicoteaza. Le este frica de faptul ca lumea ar vedea ca sunt clar minoritari. E vorba de lasitate.

      • Aiurea! Daca îsi atrag destui adepti care sa boicoteze, înseamna ca pot deveni majoritari.

        • Si care ar fi problema, dacă ar ieși la vot NU !!!
          Căz doar nu vom ‘deveni’, toţi … lgbt-iști !?!

  • O „neghiobie antidemocratica” este ideea de schimbare a constitutiei pe subiectul familiei traditionale. Boicotul nu este un gest antidemocratic, referendumul acesta idiot care papa o gramada de bani de-a moaca, merita sa fie boicotat!

  • BOICOTUL e singura solutie! Nu participam la referendumul pentru Mafie!

  • Ideea boicotului a fost lansată pe o retea socială de catre unul dintre cei mai fanatici sustinători ai ideogiei lgbt ! Ghici ciupercă ce-i !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *