cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de miercuri, 6 decembrie 2017

Regele Mihai merge, în fine, la Judecata Istoriei!

La Librăria Cărturești, din Centrul Capitalei, unde principalul miros e de Facebook, deoarece localul e frecventat cu precădere de june și juni care nu cumpără nimic (obosesc dacă trebuie să citească mai mult decît un SMS), dar intră că-i cool să fii văzut aici, există un despărțămînt special, de lucrări dedicate Regelui Mihai.
Sînt multe cărți pe rafturi.
N-are nici un rost să le cumperi pe toate.
E de-ajuns să citești una pentru a-ți spune că le-ai citit pe toate.
Pentru că toate nu sînt rodul inteligenței curioase, dispuse să judece obiectiv, ci rodul trăirilor, mai precis al unei singure trăiri:
Admirația, împinsă pînă la leșinul suspinînd, față de subiect, Regele Mihai.

Regele Mihai a fost o personalitate complexă și contradictorie.
Dintre toate aspectele acestei personalităţi, definitorie mi se pare cea de personaj martor, dar și făcător de Istorie.
Voind odată să pun o picătură de lămîie într-o emisiune grețos de dulce despre Regele Mihai, am zis, glumind, că Majestatea sa ar merita nu numai interesul, dar și admirația noastră, pentru că l-a cunoscut pe Mareșalul Antonescu. N-am zis, ca să nu rănesc monarhismul celor din platou, că l-a și închis în cămara de timbre a lui taică-său. Am zis doar că Regele Mihai, ajutat și de Dumnezeu, a supraviețuit fizic tuturor marilor personalități ale istoriei noastre și ale Istoriei europene, pe care le-a cunoscut.
Nu numai că le-a cunoscut, dar a și făcut cu ele Istorie.

Din acest punct de vedere, ar fi interesant de știut dacă Regele Mihai a ținut un Jurnal sau dacă și-a scris memoriile. Precizez asta, deoarece toate interviurile date de Regele Mihai după 1947 sînt lipsite de orice relevanță ca document istoric. De la întrebările care nu sînt întrebări, ci niște trîntiri cu capul în țărînă, urmate de o tîrîre în coate și genunchi pentru a pupa papucul interlocutorului, pînă la răspunsuri care nu sînt răspunsuri, ci niște ridicări maiestuoase din umeri, interviurile, chiar și cele de o carte, date de Rege sînt din punct de vedere documentar nule. Pentru a afla adevărul despre Audiența Mareșalului din 23 august 1944, am citit cu creionul în mînă toate referirile Majestății sale la acest moment. Nu mi-a fost de nici un folos. Regele, unul dintre cei trei participanți la acest moment istoric, își schimbă radical mărturiile asupra unor fapte exacte, de la o perioadă istorică la alta, în funcție de interesele sale politice. După 1990, de exemplu, în climatul favorabil Mareșalului Antonescu, Regele nu mai e, ca în interviurile anterioare, dușman al lui Ion Antonescu, pe care-l prezintă la audiență într-o lumină caldă. Cînd climatul se schimbă, și varianta în piatră a Mareșalului e spartă cu ciocanul bolșevic, Regele are din nou o părere proastă despre cel cu care a condus România în anii Războiului Sfînt.

Regele Mihai a fost unul dintre cei mai privilegiați martori ai Istoriei românești.
Din nefericire, pînă acum n-am beneficiat de fructele unei asemenea ipostaze.
De aceea nu pot decît să deplîng faptul că pînă acum în spațiul public n-a circulat nici măcar un zvon despre vreun jurnal ținut în secret de Rege, despre vreun manuscris pus la păstrare pentru a fi publicat doar după moarte sau despre vreun interviu veritabil, sincer, dureros de sincer, cu Majestatea Sa.
Ar putea exista un asemenea document?
Ar putea.
Sînt însă sigur că dacă ar exista, el nu va vedea niciodată lumina tiparului, deoarece moștenitorii, așa cum au procedat cu fizicul Majestății Sale, în ultimii ani, i-au arestat și memoria, din motive lesne de înțeles dacă ne gîndim la Interes.

Regele Mihai n-a fost numai un martor al Istoriei. A fost și un făuritor de Istorie. Aceasta e după opinia mea dimensiunea care justifică în chip corect emoția națională stîrnită de vestea morții sale.
Dacă a fost făuritor de Istorie, dacă a fost așadar un personaj istoric, cum se explică faptul că tot ce s-a scris pînă acum despre Rege merită doar coșul de gunoi prin nota definitorie de maculatură peste care s-au așternut doar dulcegării de Cult al Personalității în varianta sa duioasă?
Se explică foarte simplu.

Discutînd despre ce scriem fiecare dintre cei care colaborăm la Evenimentul zilei despre Regele Mihai, Dan Andronic m-a prevenit că el se va ocupa de Regele simbol sau, cum zice mai tînărul meu confrate, de Regele de poveste. Dan Andronic a pus punctul pe i. De la plecarea din țară în 1947 și pînă azi, Regele Mihai n-a fost văzut o clipă altceva decît o un simbol. Un simbol nu al personalității făuritoare de Istorie, ci un simbol al Victimei, al Mioriței care behăie la Istorie. Regele Mihai n-a fost judecat niciodată pînă acum în chip științific ca personaj istoric, cum s-a întîmplat și se întîmplă cu toate marile personalități din trecutul nostru, toate supuse judecății critice, indispensabile în fixarea unui loc și a unui rol, ci doar ca Victimă a cuiva sau a ceva. El a fost rînd pe rînd simbolul Victimei lui Antonescu, a lui Stalin, a lui Ion Iliescu, și în fine a propriei familii. Nici o carte dintre cele dedicate lui Mihai I nu e scrisă altfel decît cu mînie și cu lacrimi. Cu mînie față de cei care l-au oprimat pe bietul Rege. Cu lacrimi față de destinul tragic al Regelui.

Se înțelege în acest context că aprecierea Regelui cu mijloacele iscodirii istorice, cu acea obiectivitate pe care Xenopol și-o dorea în aprecierea lui Alexandru Ioan Cuza (să scrii despre un contemporan ca despre un faraon, așa de rece să fie judecata), a fost practic imposibilă. De aici multitudinea de legende suspinînde, unele chiar de telenovelă, care țin locul adevărului istoric despre diferite momente și perioade din destinul Regelui Mihai ca personaj istoric. Așa s-a ivit și s-a răspîndit în spațiul public legenda despre trîntirea ușii de către Vîșinski în audiența din 27 februarie 1945, trîntire în urma căreia Regele a acceptat să-l desemneze pe Petru Groza cu formarea Guvernului. Istoricii serioși au arătat cu documente că lucrurile n-au fost așa, că această legendă a fost creată și întreținută din nevoia de a-l păstra pe Rege ca pe un simbol al Victimei Ocupantului sovietic.

Au fost luate în seamă aceste adevăruri spuse și demonstrate de istorici?
Firește că nu.
Ele au fost imediat supuse terfelirii pe motiv că fac jocul comuniștilor, al Moscovei, al lui Ion Iliescu, dar mai ales al dușmanilor Monarhiei, cînd abia adevărul istoric și nu legenda ne poate da o imagine adevărată a bărbăției lui Mihai I în vremurile cumplite de după ocupația sovietică, vremuri în care el, Regele, a trebuit să joace pe sîrmă pentru a mai micșora, fără a duce la fatala debarcare sau chiar executare, cum s-a întîmplat cu Regele bulgar, din nenorocirile dorite de Moscova pentru România.

O legendă de tot hazul e și cea care explică acceptarea Abdicării prin șantajul cu uciderea a o mie de studenți, legendă spulberată chiar și fără a cere dovada c-a fost un șantaj:
Simpla trecere în revistă a Situației noastre în decembrie 1947, situația unei țări demult lăsate de Occident dincolo de cortina de fier ne dezvăluie că prezența unui monarh în fruntea unei țări comuniste era deja o aberație.
Să ne imaginăm cum i-ar fi stat lui Mihai I să fie Regele unei țări care ar fi făcut parte din Tratatul de la Varșovia. Astfel că forțarea abdicării a fost un cadou făcut Regelui de comuniști, și nu o lovitură. L-au salvat de la ridicol.

Imposibilitatea de a scrie despre Regele Mihai altfel decît ca despre o icoană făcătoare de minuni, un fel de reverențe infinite ale condeiului, a făcut ca nici unul dintre momentele controversate din destinul Regelui, și, prin asta, al României, să nu fie supus judecății nemiloase, dar drepte a Istoriei. Nu s-au stabilit pînă acum, ca să dau doar cîteva exemple, rolul și locul lui Mihai I în Trecerea Nistrului, în actul de la 23 august 1944, în cucerirea puterii de către comuniști sau locul și rolul său în istoria postdecembristă.

Abia acum, de fapt nu imediat, ci după un timp, faptele lui Mihai I ca personaj istoric vor putea fi cercetate și judecate cu obiectivitate.
Despre cel care moare Biserica spune că merge la Judecata Tatălui.
În cazul Regelui Mihai trebuie să adăugăm:
Și la Judecata Istoriei!

N.B. Pînă cînd Regele Mihai va ajunge la Judecata Istoriei, nu pot să nu remarc, amuzat și nu uimit, pentru că mă așteptam la așa ceva, declanșarea de către veste morții a Concursului național de jelit și de supraevaluare a celui dispărut potrivi învățăturii Despre morți mai mult decît bine. Pentru români, gestionarea evenimentului care e moartea Regelui va fi un nou examen căzut la ceea ce Occidentul luminat numește păstrarea măsurii în exprimarea publică a unei trăiri, chiar și cînd aceasta e de telenovelă.

Comentarii

24 Responses to Gîndul de miercuri, 6 decembrie 2017

  • In sfarsit, cineva are curajul sa spuna “Regele s-ar putea sa fie gol”. Multumesc domnule Cristoiu. Incepusem sa cred ca suntem Babuinia pura.
    PS: hai ca pana la un punct pot sa inteleg despre Mihai. Dar cand vad acum ce se dau de ceasul mortii toti sa ii dea si lu’ doamna Duda o sinecura grasa, ma cam ia cu draci 🙁

  • Ps: dupa ce am postat, am remarcat ca pana si aici e plin de slugi nascute si crescute

  • Numai bine despre Majestatea Sa . Cine azi spune altceva, sa taca. Da, sunt multe de comentat, dar lipsa de pietate ne omoara. Suntem la capatul rabdarii. Dumnezeu sa-l ierte si sa ne ierte pe toti! Domnule Cristoiu va ro sa inchideti comentariile la acest post. Asa este decent. Cu stima,

  • Regina Marii Britanii este maritata cu un cetatean de peste 60 de ani. Acesta nu este rege, are titlul de print consort. Marea Britanie este o monarhie consolidata. Romania este o republica, recunoscuta de toate forurile internationale. Republica Romania are un rege pe care il deplang cu maxima isterie toate televiziunile, toata presa si o multime de oameni.
    A avut si o regina, o doamna care a fost maritata cu un rege care nu mai era rege (abdicase, fortat sau nu). Ce fel de regina a fost, in ce monarhie? Ce casa regala esta aceasta, daca nici celelalte monarhii existnte in Europa nu o mai recunosc? Exemplul cel mai recent este festivitatea organizata ce casa regala britanica in urma cu doua saptamni, la care nu a fost invitat nici un reprezentant al casei regale romanesti?
    Ce se va intampla mai departe? Margareta va deveni regina? Va fi unsa intr-o ceremonie de patriarh? Cum, unde (la Alba sau la Curtea de Arges)?Dar Duda ce titlu va primi?
    Putea fostul rege sa abroge legea salica, lege care a functionat la inscaunarea regelui Ferdinand, printr-un decret ”regal”? Daca Romania nu a devenit intre timp o monarhia dictatoriala, atunci numai parlamentul putea face acest lucru.

    • like!

    • Domnule ”Adrian”, bați câmpii istorice precum o maimuță țambalul. Nu vreau să te jignesc, nu am niciun interes și nici nu sunt monarhist. Mă deranjează proștii de profesie. Ce cauți în haznaua ”regală” a comunistului Cristoiu? Eu trec pe aici de bună voie, pentru a mă convinge că treaba e nasoală rău de tot. Caut din ăștia ca tine. Ești sigur că te cheamă ”Adrian” ? Nu sunt obișnuit să vorbesc sub educația mea. Totuși, îți zic ceva ce trebuie să rămână între noi doi: S-o pupi în c…pe Margareta. Și pe Duda vizavi.

      • Și pe mine , să nu facă drumul de 2 ori !

      • E ciudat ca un individ care semnează “anonim” sa fie preocupat de numele altor persoane. Și nici nu e de mirare ca la adăpostul acestui anonimat își permite sa fie mitocan. Cele scrise de mine sunt valabile, iar cine și ce pupa reiese din postări.

        • Stai pe loc. Nu ești ”Adrian”. Nimic nu e ”ciudat”. Nu sunt ”un anonim”. Vânez scârbe! Deja ești digerat. La mintea ta uimită…deja te-am kkt.

        • Bă , Adriene , eu n-aș vrea să fiu mitocan, dar pot să te bag , scuzați , în mă-ta ?

  • Monarheala este cancerigenă!?
    Slugărnicia este inscrisă genetic in fibra acestui popor, mai exact a păturii sale intelectualoide( care vorbește in numele lui).
    Din tot ce ați auzit in cufureala lingătorilor curului lui Ceaușescu nimic nu era nou, nimic nu era creat după 1945. Cufureala venea de departe.
    Curul lui Ceaușescu de Scornicești nu era nimic altceva decât curu lui Carol I, Ferdinand I , Carol II, Mihai I, de Hohenzolern Sigmaringen. Toate, inclusiv al lui Ceaușescu erau cururi divine, sfinte. Divinul, sfântul e un atribut care face din oricare cur un simbol, o icoană care pișă un fel de lacrimi.
    Toate spălăturile cururilor acestora le puteți re- mirosi urmărind zilele aceste posturile TVR 1 și posturile de știri. Lingătorii de cururi divine au mult de lucru și asta ii face fericiți, importanți, unici, la doar doi milimetri de cururile sfinte,adorate, cel puțin 40 de zile.

  • Articolul lui Ion Cristoiu este foarte bun, este pe tiparul său, inconfundabil. In sfârșit un jurnalist lipsit de oportunismul slinos al majorității confraților și cumnaților.

  • Nu este drept sa scrii despre Majestatea Sa, Regele Mihai, atata timp cat, inconstient, ii iei in brate pe Traian Basescu, individ care s-a pronuntat oribil vis a vis de Monarhie. Daca ai coloana vertebrala si iti iubesti Tara nu te poti asocia, nicicand, cu indivizi, precum denigratorul Regelui Mihai, Traian Basescu. Majestatile Lor, Regele Mihai si Regina Ana au fost in studioul meu de televiziune, la mine acasa; am avut aceasta MARE ONOARE. DUMNEZE SA-I ODIHNEASCA!

  • Domnule Cristoiu, dintr-o râmă nu poți face anacondă. Chiar dacă și una și cealaltă se târăsc, deosebirile sunt mai mari și mai numeroase decât asemănările. De ieri văd râmele târându-se în fața Dudei și lingându-i toate cele, poate, poate or da de ceva dulce. Slabă speranță!

  • Feliciotari ptr articol. Regele Mihai a fost o mamaliga a timpului sau.

    • În schimb, eu nu spun FELICIOTĂRI boschetarilor care te-au găsit în canal, după ce te-a aruncat mă-ta! Mare noroc ai avut, agramatule!

  • Presupun că opiniile exprimate majoritar sunt ale demonstranților din Piața Victoriei. Ale celor care cer ca magistrații să nu fie responsabili de deciziile pe care le iau. În acest caz mi se pare normal ca nici medicii să nu mai fie responsabili de deciziile pe care le iau. De ce un magistrat, care are de câteva ori mai mare salariul decât al unui medic ar trebui să nu răspundă, iar medicul să răspundă? Să se facă totul după normalitatea văzută de cei din Piața Victoriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *