Revin jihadiștii în țările-mamă. România nu știe nimic despre militanții săi din Stat Islamic

Unde ni sunt islamiștii?

În martie 2015, surse care citau serviciile speciale americane anunțau că în Siria  cel puțin un cetățean român era înrolat și lupta în rândul milițiilor grupului sunnit terorist Stat Islamic (Daesh, ISIS). În 2016, un raport european confirma prezența unor voluntari români, alături de islamiștii din Siria. Realitatea din teren și impactul mediatic- cele care au fluidizat traficul uman spre Califatul din deșert, ar confirma că, inevitabil, radicali islamiști sau convertiți la Islam din România (stat care s-a trezit după Revoluție, pe rute ale terorismului) s-au aflat sub steagul Daesh pentru a trage cu pușca în „necredincioși”. Surprinzător, în octombrie 2017, jihadiștii români din grupul terorist Stat Islamic nu mai apăreau în statisticile referitoare la „luptătorii străini”: prezumtiv, dacă militanții Daesh de origine română nu mai fuseseră găsiți în Califat, ei fuseseră eliminați fizic în lupte sau se aflau, deja, reîntorși în România, ca să-și continue „opera” de radicalizare: în rândul maselor largi de oameni ai muncii, de la orașe și sate.

România și Triunghiul Bermudelor 

…. rămân astfel zonele cu cele mai multe mistere pe lupta anti-teroristă. În aprilie 2013, „califul” Abu Bakr al Baghdadi  anunța formarea grupului terorist sunnit Stat Islamic (ISIS sau Daesh), cel care ulterior, avea să proclame pentru vara anului 2014, independența unui Califat Islamic ce includea teritorii largi din Siria și Irak, capturate prin forță armată. De la acel moment până în prezent, lucrurile au evoluat rapid, iar la finalul anului 2017,  Statul Islamic apare ca fiind deja desființat de atacurile Coaliției militare anti-teroriste: acesta avea să fie, de facto, semnalul revenirii pe continent a mercenarilor Stat Islamic care proveneau din Europa. Astăzi, nu știe nimeni dintre angajații Statului Român cu atribuții în domeniu cine sunt jihadiștii români, cum și câți au ajuns în Siria sau Irak, cum și câți au revenit în România, ce moschee frecventează ei și eventual, ce preferințe culinare au pentru micul-dejun. Asta deoarece, așa cum s-a mai menționat în publicația „cristoiublog.ro”,  Țara președintelui Klaus Iohannis- cu tot cu unele  din instituțiiile sale, funcționează doar de două ori pe lună: la avans și la lichidarea de chenzină. Este cert că pe fondul nepăsării autorităților, urmând exemplul altor combatanți străini, românii jihadiști care au luptat sub comanda „califului” Abu Bakr al Baghdadi s-au repatriat prin Turcia în patria- mamă, România, înainte sau imediat după ce guvernele din Siria (în noiembrie 2017) și Irak (în decembrie 2017) au proclamat țările lor ca fiind „libere de Stat Islamic”. Rămâne incertă doar capacitatea administrației românești de a gestiona un pericol care în restul Europei este tratat cu seriozitate, cu țări europene- mari „exportatoare” de teroriști voluntari Daesh precum Belgia (478 de teroriști), Germania (cca.  1910 de teroriști) sau Franța (aproape 2000), care țin fenimenul revenitrii „luptătorilor străini” sub un strict control. România președintelui Iohannis nu numără azi nimic: țara este doar una a „lucrului bine făcut” dar care nu depășește niciodată nivelul „palavrelor bine făcute”.

Un exemplu britanic 

În octombrie 2017, Ministru de stat pentru Oficiul de Externe și Commonwealth, Rory Stewart, declara fără echivoc că britanicii înrolați în grupul terorist Stat Islamic trebuie vânați și eliminați în Siria, mai degrabă decât să fie lăsați să revină acasă. Conform unui raport al serviciilor speciale britanice, MI5, aproape 400 de cetățeni britanici reveniseră deja în Regat până la finele anului 2017, după înfrângerea organizației teroriste Stat Islamic în Siria și Irak, iar 60 dintre ei au primit deja condamnări penale pentru apartenența la o organizație teroristă. Autoritățile britanice urmau să decidă dacă, dincolo de pedeapsa penală, există cazuri individuale printre ei în care ar putea fi aplicată „reeducarea” islamiștilor. Exceptând România, statele europene urmaseră deja exemplul britanic: au o strategie formulată, au un listing cu așa-numiții  „luptători străini Daesh”- cetățeni proprii care fuseseră înrolați în unitățile jihadiste din Siria și Irak, cunosc poziția acelor militanți, o monitorizează, discută în Parlament sau la Guvern statutul foștilor membri Daesh- de fii rătăcitori care au fost activi într-o mișcare teroristă, evaluează  riscul pentru securitatea națională reprezentat de acești oameni, investighează penal activitatea cu potențial terorist a acestor oameni. În schimb, în România  („proasta cu bani a Europei” care anunță pe toate drumurile europene că „exportă securitate”), o țară care nu are rapoarte gen MI 5 ale serviciilor speciale referitoare la acest subiect dar care anunță periodic „dejucări de atentate teroriste”, ar fi incert să fie decis statutul foștilor teroriști Daesh pe acest fond de lipsă acută a informațiilor. Normal, vajnicul Consiliu Suprem de Apărare a Țării (CSAT)- sublim dar lipsind cu desăvârșire, condus cu președintele țării Klaus Iohannis, ar fi fost îndrituit să cerceteze „riscurile la securitatea națională” prezentate de militanții-fantomă români care s-au bătut în Siria pentru un grup terorist. Nu s-a întâmplat asta și nici nu se va întâmpla prea curând fiindcă, la final de 2017, România nu cunoaște aproape nimic despre teroriștii săi, nu are planuri practice de combatere a finanțării sau activismului terorist- are doar declarații pentru presă și o speranță secretă că hidra o va ocoli. România mai are și pretenția de stat funcțional, un fapt care până la proba contrarie, trebuie demonstrat inclusiv pe tărâmul transparenței luptei anti-teroriste. Ca un exemplu „învecinat”, vecinul Bulgaria cunoștea în 2017 că 10 dintre cetățenii săi activaseră ca militanți ai Stat Islamic în Califatul sirian.

Am întrebat Ministerul de Externe

… al României dacă are cunoștință despre o bază de date care să cuprindă numele cetățenilor români care au fost sau sunt activi în unitățile grupului terorist radical Stat Islamic din Siria si Irak. Menționăm că ministrul de Externe Meleșcanu este membru în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, iar Afacerile Externe gestionează și problematica europeană a României. Este un fel pretențios a spune că gluga de coceni românească are, totuși, propria politică externă, care nu vine întotdeauna prin fax de la Bruxelles sau Washington. Răspunsul MAE a fost unul standard și sec: „Datele solicitate nu sunt de resortul (sic!- n.n.) Ministerului Afacerilor Externe”, a transmis Biroul de Presă al MAE pentru e-publicația „cristoiublog.ro”. Cu atâtea atribuții arondate, MAE consideră, incredibil, că nu are nicio legătură cu chestiunea „luptătorilor Daesh”. Nu am fi solicitat vreodată ministrului Meleșcanu să aibă poziția tranșantă a britanicului Rory Stewart, de la Commonwealth. Dar Mesajul acestui mare campion al șprițurilor diplomatice care este Meleșcanu se prezintă ca unul dintre multele Mesaje de la nivelul Administrației centrale a țării, prin care sunt expuse nedisimulat suficiența, starea de lehamite și perfectul dezinteres pentru securitatea țării și pentru acel „deranj” teribil pentru Europa care se numește „revenirea acasă a luptătorilor străini Daesh”.

De ce am întrebat la MAE?

Nu cunoaștem precis de ce am întrebat la MAE despre Daesh. Ministrul Meleșcanu este probabil unul din puținii (dacă nu singurul) miniștri de Externe ai UE care nu cunosc foarte clar diferența între „migranți” și „refugiați”: cum ar putea așadar MAE să explice public diferența între un oltean care luptă pentru Daesh în Siria și un oltean care revine la prazul de acasă, după înfrângerea grupului terorist? Să reamintim, că în august 2017, Meleșcanu se angaja în fața UE să preia încă 1942 de „refugiați” din Grecia și Italia, ba a și anunțat mass-media de la București despre această decizie. Iar presa mioritică a citat enormitatea cu copy și paste. „cristoiublog.ro” a fost publicația care, la momentul respectiv, a atras atenția că, potrivit UE (Agenția EASO), „refugiații” lui Meleșcanu nu erau „refugiați” ci „migranți” (prezumtiv „migranți economici”- adică solicitanți de azil, din state fără conflicte militare precum Eritreea), iar faptul că un ministru de Externe al României nu făcea diferența între un „solicitant de azil” și un „refugiat” putea să fie exploatat puternic de conducerea neo-liberală de la Bruxelles (Comisia Europeană), care încurajează tacit un masiv exod de migranți ilegali dinspre state cu potențial terorist-islamist spre Europa.

Președinția și Ministerul Afacerilor Interne 

… nu au, de asemenea, cunoștință de numele vreunor voluntari români care au luptat pentru Califatul din Siria și care, prezumtiv, au revenit acasă în 2016-2017: Președinția nu poate oferi (de obicei) „detalii”, iar MAI- întrebat de luptătorii Daesh, invocă funcționalitatea instituțiilor din subordine și monitorizarea traficului de frontieră. Consiliul de Apărare este autoritatea investită cu coordonarea activităţilor care privesc siguranţa naţională, dar dacă judecăm luările de poziție ale președintelui Iohannis, CSAT-ul de azi garantează practic „dreptul la secretomanie” fără limite (pe domeniul luptei anti-teroriste) al Serviciilor secrete românești. În „vremuri normale”, secretomania autorităților este în sine, un risc pentru siguranța națională. În timp ce state europene precum Marea Britanie își află vizibil și amănunțit militanții care au luptat pentru Daesh, dar și finanțările lor- cu date, cu nume, acțiuni, prevenție și politici la nivel național, Președinția lui Klaus Iohannis este mai mută decât un mormânt de călăreț celt și toate acestea, într-un context ciudat în care Comisia Europeană face presiuni ca să aducă în statele membre UE migranți neverificați, din state cu terorism, islamism și grupuri radicale active. Este greu de presupus în acest context, că România lui Klaus Iohannis va mai afla vreodată dacă există o Analiză la nivel național (așa cum au alte state europene) referitoare la finanțarea terorismului de pe teritoriul României sau dacă o investigație referitoare la „luptătorii Daesh” de peste hotare va fi decisă într-un timp util.

Aflarea în treabă la Cotroceni

… se manifestă plenar inclusiv prin răspunsuri stufoase care nu transmit nimic, iar răspunsul recent al lui Iohannis la Solicitarea de informații a publicației cristoiublog.ro ar trebui expus într-un Muzeu dedicat lucrurilor inutile, imediat lângă ceașca proiectată cu toartă la interior. Redăm mai jos un Comunicat de răspuns al Cotrocenilor- o reușită din domeniu a Biroului de presă, care în loc să ne transmită simplu și firesc „Nu vă dăm nicio informație”, a folosit un metru pătrat de fraze fracturate prin cifre. „Privind prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, a unor informații, vă comunicăm următoarele: În conformitate cu prevederile Legii nr. 415/2002, privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cu modificările și completările ulterioare, datele solicitate de dumneavoastră se încadrează în categoria informațiilor secrete de stat, fiind reglementate de prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și nu se circumscriu prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public; Potrivit prevederilor Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, Serviciul Român de Informații este autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, iar cooperarea între instituțiile cu atribuții în domeniu se realizează în conformitate cu dispozițiile aceleiași legi. Drept urmare, în temeiul exigențelor legale sus-menționate, a căror aplicare în activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Țării este imperativă, nu vă putem transmite mai multe detalii.”

După cum lesne se observă

… jumătate din textul răspunsului Președinției este umplut cu legi organice, iar cealaltă jumătate- cu legi ale Palatului Cotroceni. Evident, strivit între atâtea legislații, simplul cetățean nu va afla niciodată nimic. Rătăcită între atâtea neputințe, România încearcă azi să își regăsească prestigiul de stat autentic furnizor de securitate regională, iar cele mai bune soluții provin mereu dintre cele aflate la îndemână. România ar puteam, de exemplu, să identifice rapid membrii de naționalitate română ai Daesh, transmițând prin Agenția Națională Fiscală ANAF, direct în fosta capitală a grupului islamist, Raqqa, somații în limba română pentru schimbarea rezidenței fiscale.