Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de sîmbătă, 2 ianuarie 2016

Din ciclul Avem o țară. Ce dracu facem cu ea?! Azi: Celelalte ghișee sînt închise în două limbi – română – Închis și engleză – Close

Porțile care au cheltuit banii. Fîșia de asfalt, denumită pompos șosea, se strecoară cu dificultate printre casele de chirpici văruite în albastru indecis, în peretele de la drum al cărora se văd ferestre astupate cu hîrtie de ziar de anul trecut, coapte de căldură.

Linia despărțitoare dintre asfalt și șanț lipsește, astfel că șoseaua se pierde în buruienile bogate și inutile care prefațează gardurile de nuiele, toate într-o rînă.

Ici-colo, amenajate într-un fost grajd, cîte un minimarket cu ifose de boutique, în fapt, un magazin mixt de pe vremuri, vînzînd Coca-Cola în loc de Cico.

Coboară cele cîteva trepte din piatră de rîu, fetișcane zdravene, cu bucile strînse în pantaloni albi și maiouri din care e lăsat afară buricul. Țin într-o mînă telemobilul, iar în cealaltă, pungile de plastic, burdușite cu sticle de lapte și suluri de hîrtie igienică.

Pe stînga, după un șir lung de garduri putrede, se înalță o poartă uriașă, cu stîlpi de piatră, ținînd în sus sulițele de fier forjat, date cu praf argintiu, ca să strălucească aristocratic.

Te-ai aștepta ca dincolo de poarta măreață, la capătul unei alei de marmură, să dai cu privirile peste o vilă cu avînturi de palat.
Nu, curtea uriașă, năpădită de bălării, dezvăluie o casă din chirpici cu acoperiș de stuf.
Proprietarul, unul plecat la muncă în Italia, și-a început noua casă prin amenajarea acestor porți mărețe.
Cum însă și-a cheltuit toți banii cu porțile, s-a mulțumit cu o căsuță pirpirie, cu greu deosebită de un bordei.

*

Căutînd semnalul de telemobil. La vreun sfert de oră de mers după ieșirea din oraș, pămîntul ia locul asfaltului.
Drumul, pentru că drum e acum, străbate cătunul unui sat de munte, răsfirat pe înălțimile din jur.
Pe lîngă drum, boscorodește în legea lui un pîrîiaș ivit dintr-o cișmea defectă.

Rațe greoaie, cu aerul mulțumit al unor gospodine întoarse de la Piață, unde au găsit, în fine, roșii ieftine din Turcia, străbat drumul în șir indian îndreptîndu-se spre rîul care trece pe lîngă sat fără să se oprească, deoarece se grăbește să se sinucidă prin revărsarea în Dunăre.

O scîndură ascuțită la un capăt cu o toporișcă eficientă sugerează că, luînd-o spre o poteca dintre cele două garduri căzute într-o rînă, ajungi la Sursa de apă potabilă.
O confirmă o fetiță cu fusta roșie și fes alb care vine pe potecă spre drumul principal ducînd cu vizibile eforturi o găleată plină cu apă.

Casele, ca niște bordeie, zac în curțile năpădite de buruieni, într-o tăcere ca de cetăți ale căror stăpîni – cavalerii – au plecat în Cruciadă.

Din minimarket, un edificiu din chirpici, răzbat pe ușa scoasă din țîțîni, ca să nu mai fie lovită cu piciorul, smiorcăielile cu sughițuri ale unor manele la modă.

Muieri nețesălate, în capoate murdare, prost încheiate în față, ies din ogrăzi cu pas hotărît, pentru a parveni la Dîmbul din Centru, singurul loc din sat unde e semnal de telemobil.

*

Gara de Nord, seara. Trenul care merge la Brașov are o oră întîrziere.
Trenul vine de undeva, își trage sufletul în Gara de Nord, unde i se mai pune o plăcuță, și pleacă altundeva.
Cei care vor să ajungă altundeva – la Brașov, adică – se bulucesc la Ghișeul Informații, pentru a cere amănunte dat fiind că ne aflăm în plină transparență democratică.

Din cele cinci ferestruici din sticla Ghișeului doar una funcționează.
Celelalte sînt închise în două limbi – română – Închis și engleză – Close.

Răspunzătoare la întrebări e o tipă masivă, într-un halat de spălătoreasă cu ziua, care stă să plesnească pe ea.
La orice întrebare despre trenul de Brașov ea răspunde invariabil, fără să-l privească pe cel din fața ei:
Vine de la Constanța!

Răspunsul nu pornește însă direct de la ea, ci de la pîlnia unui megafon care se vede cu greu căscată deasupra ferestruicii, lipită de geam.
Pasagerul așteaptă sunetul dinspre buzele funcționarei.

Tunînd deasupra, infinit mai puternic decît l-ar rosti buzele femeii, răspunsul îi sperie pe mulți, îmboldindu-i s-o rupă la fugă.

Un neamț întreabă în nemțește cînd pleacă trenul spre Leipzig.
– Vine de la Constanța! răspunde Masiva.

La fiecare gură a peronului la care trag trenurile chiar și cînd au întîrziere, au fost fixate în beton armat scrumiere de tablă.

Într-o noapte au dispărut toate, desprinse din beton prin rupere cu unelte potrivite. Cele mai multe pot fi întîlnite prin curțile din Ferentari, folosite de gospodar ca să nu scuipe pe jos, deoarece așa ceva nu-i demn de un cetățean al Uniunii Europene.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

20 comentarii pentru articolul „Gîndul de sîmbătă, 2 ianuarie 2016”

  • Avem o tara pitoreasca si din loc in loc viu colorata!

  • ”Ici-colo, amenajate într-un fost grajd, cîte un minimarket cu ifose de boutique, în fapt, un magazin mixt de pe vremuri, vînzînd Coca-Cola în loc de Cico”. Cico Dumitrescu, marinar pe marea trădare din `89. Așa că e România actuală și consecventă cu Caragiale: ”să se schimbe primesc, dar nu să dispară Securitatea, nomenclaturiștii, turnătorii și asistații care votează nimic pe-un mic…”

  • Ion democratia a dat sansa Romanilor TU esti om informat IN SERBIA lui TITO se pleca ca si la noi azi EI bine sarbi munceau in minerit Australia si in alte tari unde era munci grele au adus

    Bani in tara lor si tito ia incurajat sa construiasca o serbie moderna SI asta na durat mult CAND Ttito a murit Codoci Carcotasi si Razbunarea Etnica a inceput STI CE sa ales de Serbia in Razboiul Alegeri OILOR din marea Turma Serbia era Oi din toate rasele SA ales praful de tot ce au muncit An castigat Politica dezbinari sau ucis intre ei sau terorizat VEZI om cu minte si inteligenta Inceputul prost in dezbinare Tinutul secuiesc ,oare sas fi bagat ei Unguri Codita veninoasa in treburile bine ordonate sarbesti TITO plange si in Mormant Blestemul lui va duuura secole.

  • Mie mi se pare că descrie o Românie gen Caragiale sau una mai veche de prin 1900…

  • Muieri nețesălate, în capoate murdare, prost încheiate în față, ies din ogrăzi cu pas hotărît, pentru a parveni la Dîmbul din Centru, singurul loc din sat unde e semnal de telemobil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *