Gîndul de sîmbătă, 20 februarie 2016

Nu de dragul libertății presei a comis Călin Popescu Tăriceanu abuzul din Senat, ci de dragul libertății sale!

Telenovela Salvați libertatea Presei lui Dan Voiculescu! a culminat miercuri, 17 februarie 2016, cu un moment incredibil:
Premierul Dacian Cioloș a fost chemat în fața Senatului și pus pe coji de nucă mai ceva decît adversarii lui Dan Voiculescu din amvonul lui Mihai Gâdea, pe motiv că ANAF a atacat libertatea presei.

Lăsînd la o parte faptul că în fața Senatului trebuia chemat șeful ANAF, și nu premierul, liderii Triunghiului Roșu PSD-UNPR-ALDE știind că un premier nu poate interveni într-o operațiune a Fiscului, așa cum Liviu Dragnea nu poate interveni pentru ca Ion Iliescu să rămînă în Istorie drept Ionel Brătianu, momentul s-a constituit într-o taxă de protecție plătită de politicienii din toate partidele, inclusiv din PDL-ul lui Traian Băsescu de pe vremuri, Trustului de șantaj al lui Dan Voiculescu.

Că angajații lui Dan Voiculescu profită de o acțiune a Fiscului pentru a-și face publicitate, invocînd libertatea de expresie – auzi, tocmai ei, care au aplaudat ori de cîte ori un alt jurnalist decît unul din gașca lor a fost pedepsit de Stat! – e de la sine înțeles.
Tragerea proștilor pe sfoară a fost instrumentul prin care Dan Voiculescu a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din România, cu un palat ai cărui pereți sînt plini de portretul său din cap pînă în picioare.

Dar că Senatul României să se scape pe el de teama că Gașca lui Voiculescu îl va umple de rahat de dimineață pînă seara dacă nu se execută e deja inimaginabil.
Și o nouă dovadă că Parlamentul României e alcătuit din tot ce are mai prost Poporul român: de la mica ciupeală pînă la marea lașitate.

Vîrful de lance al întregii Operațiuni a fost Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.
El a deturnat Ordinea de zi a Senatului de luni; el a tras sfori pentru convocarea lui Dacian Cioloș; membrii partidului său de dus pe o motoretă, în frunte cu halucinanta Cristiana Anghel (dacă n-ar exista ar trebui inventată!) și Daniel Barbu, un personaj care lasă impresia că nu s-a șters la gură după ce a mîncat grăsime, au fost cei mai activi susținători ai abuzului.

Ca și în alte cazuri în care a făcut-o pe luptătorul pentru democrație, Călin Popescu Tăriceanu a invocat cuvinte mari, printre care s-a numărat libertatea presei.
Călin Popescu Tăriceanu a fost poreclit Moliceanu pentru comoditatea sa funciară.
Nu s-ar ridica de la un pahar de vin și de la o friptură nici dacă România ar fi invadată de extratereștri.

Ce l-a apucat în cazul Antene de a consumat într-o singură zi energie cît cheltuie de obicei într-o lună?
Grija de libertatea presei?
Aiurea!
Călin Popescu Tăriceanu știe că în cazul Antenelor nimeni n-a pus la îndoială libertatea presei lui Dan Voiculescu.
Ca dovadă că argații Mogulului fac în continuare emisiuni în care terfelesc, în văzul CNA, pe toți cei care nu participă la Manipularea lor.
Și chiar dacă ar fi fost vorba de o reală amenințare la adresa libertății presei, nu-l văd eu pe Călin Popescu Tăriceanu hărnicindu-se brusc de dragul libertății.

Călin Popescu Tăriceanu se ostenește pănă la transpirație de dragul lui.
Mai precis de dragul libertății lui.
Și dacă parcurgi cu un ochi leneș documentele Dosarului Ferma regală Băneasa, vei vedea că principalul responsabil de jefuirea Institutului nu e nimeni altul decît Călin Popescu Tăriceanu. Desigur, credincios principiului că un Rechizitoriu e scris de mîna omului, nu susțin că și așa e. Susțin că din documentele făcute publice de DNA se vede clar că retrocedarea ilegală s-a făcut de către Consiliul de administrație nu în schimbul mitei, ci la presiune politică.

A cui presiune politică?
Ne răspunde declarația depusă la Dosar a unuia dintre membrii Consiliului de administrație:
„Mai arăt că între cele două şedinţe Truică a venit la instituit cu un cetăţean străin, pe care l-a prezentat ca fiind consilierul de imagine al lui Călin Popescu Tăriceanu. Nu am reţinut numele acestuia, dar mi-a dat cartea de vizită. … Mi-am dat seama ulterior după cîteva luni că au venit pentru a ne impresiona, în sensul de a ne arăta nivelul de influenţă. Pe moment am fost impresionat dar ulterior am realizat care a fost scopul acestei întîlniri.”

Avem astfel explicația marii enigme a acestei afaceri:
De i-a apucat pe membrii Consiliului de au votat retrocedarea ilegală a unui teren de care aveau nevoie pentru a-și desfășura activitatea.
S-au făcut asupra lor presiuni politice.

Spune același lucru și Rechizitoriul despre implicarea în Afacere a lui Gheorghe Sin, secretarul Academiei. Retrocedarea s-a făcut printre altele și „prin convingerea prin influenţă politică a secretarului Academiei, inculpatul Sin Gheorghe”. Într-adevăr, documentele arată că academicianul nu s-a spurcat la mită. Academicianul a fost convins prin influență politică.

De cine?
De Remus Truică?
Păi, Remus Truică era un neica nimeni la vremea respectivă:
Convingerea prin influență politică – cel puțin așa se înțelege din Dosar, a venit dinspre premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Nu, nu pentru el, ci pentru cei doi consilieri străini, adevărații beneficiari ai jafului din avuția națională care a fost Ferma Băneasa. Unul dintre jafurile tipice banditismului postdecembrist. O livadă a fost pusă la pămînt pentru profiturile speculanților imobiliari.

A făcut asta Călin Popescu Tăriceanu de dragul ochilor frumoși ai respectivilor?
Firește că nu.
Cei doi erau consilieri electorali ai premierului din partea PNL, partid condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Consilierii străini te îndoaie cînd e vorba de bani.
De unde să dea Călin Popescu Tăriceanu în chip legal banii pretinși de cei doi?
Cum de unde?
De la stat.

Potrivit bunului obicei al demnitarului român celor doi li s-a facilitat afacerea numită Ferma regală Băneasa.
Banii scoși de aceștia – pentru că aceștia sînt principalii beneficiari ai afacerii, nu Remus Truică, o interfață care a ciugulit niște firimituri, nu Prințul Paul, tras pe sfoară de ei, au fost suficienți pentru a acoperi costul consultațiilor electorale date lui Călin Popescu Tăriceanu.

Ca și în cazul ANRP Dosarul n-a ajuns la nivelul de la care s-a ordonat afacerea:
Cel politic.
Nu știu dacă se va ajunge vreodată.
Cei doi consultanți au relații puternice în afară.
În plus, ca și în alte cazuri, Binomul SRI-DNA ține dosarul la dospit, în sertare.

Călin Popescu Tăriceanu știe de aceste documente de la Dosar.
Din chiar clipa cînd a fost chemată la DNA fosta nevastă și-a dat seama că el e ținta.
Și și-a luat măsuri de precauție.

De regulă, proștii precum Gabriel Oprea, încearcă să se salveze dîndu-se pe lîngă Binom.
Călin Popescu Tăriceanu, care nu-i prost, a ales o cale mult mai eficientă.
Războiul cu Binomul!
Dacă te înhață strigi că ești victima luptei tale neînfricate împotriva abuzurilor Binomului.
Sau și mai abil, te gîndești că nu vor avea curaj să te înhațe.

Din aceeași strategie face parte și abuzul comis în Senat în folos propriu.
Pentru a se apăra Călin Popescu Tăriceanu are nevoie de un Trust de presă fără scrupule cînd e vorba de o negustorie.
Trustul lui Dan Voiculescu, în care deontologia e o iluzie, e un astfel de Trust.

Potrivit unui articol din legile împotriva corupției, se pedepsește infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Călin Popescu Tăriceanu și a folosit funcția de președinte al Senatului în scopul obținerii pentru el a unor foloase necuvenite. Habar n-am dacă Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu e sau nu corect.
Pe mine m-a interesat explicația surprinzătoarei griji a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru libertatea de expresie.
Care e, de fapt, grija pentru propria sa libertate!

N.B Un alt luptător pentru libertatea presei e Liviu Dragnea, originar din Teleorman. Pe lîngă neghiobii incredibile chiar și la un președinte PSD ( comisarii ANAF au venit cu bîte la Antena 3!), Liviu Dragnea îl amenință pe Dacian Cioloș cu moțiunea de cenzură dacă se aplică hotărîrea judecătorească. Nici vorbă de preocuparea pentru libertatea presei în această declarație de neconceput chiar și la liderul unui partid care a disprețuit statul de drept de pe vremea mineriadelor. Liviu Dragnea e preocupat de demiterea de către Guvern a prefecților PSD-iști. Cînd s-a făcut negustoria cu debarcarea lui Victor Ponta, de la Cotroceni Liviu Dragnea a fost asigurat că nimeni nu se va atinge de oamenii PSD din structuri. Acum, iată , Dacian Cioloș dă iama în PSD-iști. Iar Liviu Dragnea, care i-a tras pe sfoară pe ceilalți PSD-elei asigurîndu-i că nimeni nu se va atinge de oamenii partidului, îl șantajează pe Dacian Cioloș cu Moțiunea de cenzură!

Cometarii

39 Responses to Gîndul de sîmbătă, 20 februarie 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Marsilia, marele port de Provence – partea I

Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro | 8. Scandalul exproprierii
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 14. Și redacția Zig- Zag a fost devastată de mineri!
Cerşetorii care ştiu pe de rost Iliada
Fortul Napoleon de la Ostende
Cînd CIA finanțează pe sub mînă Cultura