Cehia cere revizuirea cazului în care un cetăţean al său a fost atacat şi ucis în Anglia, în timp ce despre moartea violentă a românului Girdoc nu se mai ştie nimic

Nu-i nicio pură ficţiune- dacă te ştii “liber”, poţi scrie despre ce îţi place, scrii despre ce cunoşti. Eventual, scrii despre ce-ţi permiţi. Acoperi cu leucoplast camera video de la computer, cum făcea defectorul NSA Edward Snowden, ca să nu fie înregistrat de serviciile secrete americane– pe programul de supraveghere globală a Europenilor crescut de cunoscutul fost preşedinte nord-american Barack Obama. Acoperi la o adică şi televizorul- după ce publicaţia Wikileaks a anunţat că “serviciile” din SUA şi Europa folosesc mai nou televizoarele (chiar deconectate de la reţeaua electrică) ca pe “difuzoare” ce preiau şi retransmit discuţiile din orice încăpere. Dacă în continuare tu şi tastatura nu vă simţiţi „singuri”, suni la Primărie pentru autorizaţie şi- ţi acoperi casa cu o pătură uriaşă de la vreo fabrică „Integrata de lână” din România- dacă mai supravieţuieşte vreuna în ţară. De la horn în jos, cu Moş Crăciun exilat să intre în casă la iarnă prin forţarea uşii. De pe acoperiş poţi să sari direct în computerul personal. Te izolezi în tine, te înclini înaintea ta şi-ţi dai drumul la vale, cu pluta pe Internet. Sunt unii care nu s-au mai întors.

România plăteşte preţ greu atacurilor teroriste islamiste din Marea Britanie din ultimele două luni. Doi dintre cetăţenii săi, Andreea Cristea din Constanţa şi Claudiu Girdoc, ambii în vârstă de 31 ani, au murit în atacuri în care s-a folosit ca armă autoturismul. Cristea se afla în vacanţă la Londra în momentul în care a fost lovită de maşina teroristului Kalid Masud, un extremist afiliat organizaţiei islamice sunite Daesh. Transportată la un spital din Londra, tânăra a decedat pe 7 aprilie a.c., după o suferinţă de aproape 3 săptămâni. Girdoc a murit strivit de autoturismul unui individ care, pe 26 fev., a plonjat pe trotuar într-un grup de pietoni, în zona Bellingham din Londra. În mod bizar, teroristul- despre care nu există practic informaţii- a fost eliberat pe cauţiune până la începerea procesului din luna mai. Inacceptabil, cronologiile întocmite de ziarele occidentale pentru atacurile teroriste care au folosit maşini ca arme (in Suedia, UK, Germania, Franţa, Belgia), nu conţin şi atacul din Bellingham.

Plecăm spre Londra, zile după ce premierul britanic Theresa May a trimis la Bruxelles scrisoarea de intenţie pentru retragerea “ireversibilă” a Regatului Unit britanic din cadrul Uniunii Europene: lăsăm deoparte toxinele ştirilor zilnice, abandonăm frustrări şi nodul în gât, ne urnim la drum. Azi facem ceea ce nici Napoleon Bonaparte cu armata sa nu a reuşit: tăiem Imperiul Britanic prin Victoria Street, mărşăluim întins dinspre Gara Victoria către Westminster, acolo unde este sediul Legislativului britanic. Atmosfera londoneză e “incendiară”, din fericire la figurat.

La St. Petersburg (Rusia) au explodat vagoane de metrou, Marea Britanie organizează alegeri generale în iunie a.c., iar la Bruxelles, un anume Gilles de Kerchove- un fel de responsabil cu anti-terorismul al UE (bizar, există aşa ceva) tocmai avertizează că Europa trebuie să fie pregătită pentru alte atacuri teroriste. În loc să învârtă burgeri la o prăvălie junk-food, Kerchove e plătit cu vreo 100000 euro la Bruxelles ca să distribuie “avertismente” , mulţam fain, noroc că există populaţia pe străzi ca să protejeze şi “anti-teroriştii” Europei. Se întorc jihadiştii din Siria, insistă Kerchove- un tatae bonom care deja ne evocă imagini cu islamişti “la cravată”, sosiţi la graniţele UE cu paşapoarte pârlite cu praf de puşcă şi masticând în fălcile lucioase kebab în formă de grenadă.

Mergem tot înainte pe Victoria Street, pe drum un tip ne oferă un ziar. “Nu ştiu, domnle, ce-or avea unii engleji de scrie ciudat despre români”, zice românul Dan “Leo” Buricea, de-alături. “Românii e oameni normali, munceşte. Dacă merge vreunul pe un Market Street din Anglia, nu se uită nimeni în urma lui, n-avem ochi la ceafă” (Şi aici Buricea se întoarce puţin, să ne arate evidenţele- pe ceafa lui nu-i nimic special) “Ba pot unii să ne şi mulţumească- învăţăm şi noi de la ei, da’ învaţă şi ei de la noi. În 2011, un prieten român lucra la un Azil de Bătrâni de lângă Cuckfield, prin Sussex. Omul era la Cursul de Protecţia Sănătăţii şi i-a zis directoarei Azilului că la cutremure, dacă e careva blocat într-o casă şubredă, poa’ să scape cu viaţă stând sub tocul de la uşă. Cocoana aia, o filipineză, a rămas cu gura căscată- ea nu auzise de aşa ceva, aşa că a prelucrat treaba asta cu tot staff-ul din Azil, ca să afle toţi ce-au ei de făcut la cutremure, să se strângă ciopor sub tocul uşii- mai erau acolo infirmieri din India şi Filipine. Mă rog, filipineza nu crescuse în Japonia- de unde să ştie ea atâtea despre cutremure, dar din câte cred, nici băiatul nostru român nu copilărise prin Tokio”.

Mergem tot înainte printre oameni şi autobuze, Westminster a devenit zilele acestea cap de linie pentru un uriaş, multicolor pelerinaj: lumea duce acolo flori olandeze şi mesaje scrise despre dragoste şi Isus, după ce, pe 22 martie a.c., la orele amiezii, teroristul Kalid Masud a plonjat într-un autoturism de teren în mijlocul turiştilor din zona podului Westminster, strivind haotic femei, adolescenţi şi bărbaţi. Anterior, pe 26 februarie a.c., în zona Bellingham din Londra, şoferul unui autoturism Mercedes a lovit cu intenţie un grup de români aflaţi pe trotuar, provocând moartea lui Claudiu Girdoc (31 ani) şi rănirea altor patru persoane. În timp ce atacul de la Westminster, declarat “terorist” în următoarele cinci minute de la consumare, a provocat o mobilizare masivă a forţelor de poliţie şi din serviciile secrete, atacul din Bellingham- Londra, derulat în condiţii cvasi-identice, apare ca fiind deja îngropat. “Terorismul” este negat de poliţie, nu există informaţii despre şoferul bolidului ucigaş- eliberat pe cauţiune, iar ecourile în diplomaţia UE, respectiv a României sunt deja stinse. Pe ghidurile turistice, din Westminster până în Bellingham sunt cca 20000 de paşi. Sau 20000 de mile sub mări, până la adevăr.

La alţii, “ecourile” sunt ca fabricile japoneze: lucrează peste program. Ministrul de Externe ceh Lubomir Zaoralek tocmai a anunţat că se întâlneşte cu omologul britanic Boris Johnson (popularul BoJo) la Bruxelles pentru a discuta pe “Cazul Zdenek Makar”- un cetăţean ceh care a fost atacat şi ucis în stradă de doi britanici. Solicitarea cehă vine la o zi după ce un juriu de la Tribunalul Old Bailey (Londra) l-a achitat pe ucigaşul cehului, Raymond Sculley, considerând în ciuda unor evidenţe, că acesta ar fi fost în “auto-apărare” şi excluzând din start ipoteza că atacul ar fi fost determinat de ura faţă de străini. Diplomaţia cehă este nemulţumită de decizia Curţii britanice şi doreşte o revizuire procedurală a acestui caz. În acest timp, pentru moartea anonimă a cvasi-anonimului român Claudiu Girdoc nu se screme niciun munte ca să fete un şoricel. Presa română a fost aproape laconică în relatări, Ministerul de Externe nu are “amănunte noi”, tabloidele britanice nu menţionează atacul în nicio cronologie a atacurilor teroriste în care s-a folosit o maşină ca armă. Diferenţa de tratare a cazurilor “Zdenek Makar” şi “Claudiu Girdoc” confirmă zicerea “Văz umil, simţ monstrous”.

Tot înainte pe strada Victoria, este o zi frumoasă, fără maşini care urcă în viteză pe trotuar. Prin vara anului trecut, în iulie, autobuzele etajate ale TfL (Transport for London) purtau bannere uriaşe pe care scria mare “Allah”, te-ai fi putut crede în Arabia Saudită. Era ”imaginea” pentru un proiect sprijinit de primarul Londrei Sadiq Khan, pe nişte scopuri destul de vagi (bannerele trebuia să reamintească lumii de conflictul din Siria), derulat în inima unei societăţi britanice ce părea şi atunci – ca şi azi, dealtfel- nerefăcută emoţional după incidentele teroriste.

Pe ghidurile turistice, de la Victoria Station până în Westminster sunt 1260 de paşi. Primii 800 ne strecurăm de-a lungul bulevardului, striviţi între blocurile de metal şi sticlă. Trecătorii ronţăie popcorn sau fac poze “selfie”, un tip cântă subţirel la chitară rece (“He said: Joe!” “I said: Yo!” “Are U busy” “I said: No!”..) cu o pălărie la picioare. Goală. Alţii beau cafea şi citesc tabloide, imaginea perfectă a păcii sociale.

Tabloide. Ziariştii de la “Daily Mail”, care au relatat pe o slabă documentare despre “bandele” de români ce atacă saloane musulmane de frizerie din Luton (50 km de capitala Londra) cu bastoane de base-ball, au intrat deunăzi sub criticile opiniei publice britanice după ce au relatat întâlnirea premierului britanic Theresa May şi a premierului scoţian Nicola Sturgeon insistând pe… picioarele celor două doamne. Aşadar, tabloidul britanic se pricepe cert la picioarele politicienilor- femei, dar şi la românii care târăsc beţe prin Anglia. Ce-i drept, ar putea fi mai complicat pentru unii gazetari londonezi să scrie despre românii care agită bâte într-o “zonă Sharia” din oraşul Luton (acolo unde s-a radicalizat însuşi teroristul islamist Kalid Masud), decât să încropească o informare de presă despre două perechi de picioare încrucişate- prezente la întâlnirea diplomatică Theresa May- Nicola Sturgeon.

Ajungem în sfârşit în Westminster, cu podul, intersecţia şi clădirile masive din jur. Aici a fost masacrul. La porţile Parlamentului, un grup de fete agită pancarte în care solicită interzicerea vânzării de animale în magazine. Lumea se plimbă, stă pe bănci, viaţa pare că a revenit la normal în Londra. Dacă nu ar fi muntele de flori de peste stradă, ai crede că viaţa a revenit la normal. Ai crede că viaţa tuturor este normală. S-au dus zilele când personaje precum “contra-teroristul” Gilles de Kerchove cu “avertismentele” lui anti-teroriste produse pe un salar de vreo 100000 de euro, erau trecute la “ştiri ciudate”. Azi, ştirile ciudate am devenit noi, oamenii de pe stradă.

Traian Horia