Gîndul de sîmbătă, 26 martie 2016

O fotografie istorică din revista Teatrul, martie 1988: Radu Duda, pe scena Teatrului Național Iași

Din cîte se ştie, între octombrie 1987 şi decembrie 1989 am fost redactor şef al revistei Teatrul.
Două dintre fotografiile publicate de revistă în această perioadă le consider istorice:
Cea care surprinde o scenă din spectacolul Doi pe un balansoar de William Gibson, de la Teatrul Naţional Iaşi, cu Radu Duda în rolul lui Jerry (numărul din martie 1988) şi cea care fixează pentru posteritate o scenă din spectacolul Eminescu … după Eminescu, susţinut la Ateneul român de Ion Caramitru şi Dan Grigore în 1989. (numărul din septembrie 1989).

2016-03-10 14.28.34_edited 2016-03-11 10.26.20_edited 2016-03-11 10.26.42_edited

Rubrica la care au apărut aceste fotografii se numea Actori şi roluri.

Plasată pe coperta interioară, în paralel cu pagina de sumar, rubrica avea menirea de- a semnala interpretări de excepţie de la vremea respectivă. Dintre interpretările lui martie 1988, am selectat-o pe cea lui Radu Duda şi a lui Carmen Tănase, amîndoi actori la Teatrul Naţional din Iaşi, iar dintre interpretările lui noiembrie 1989, pe cea a lui Ion Caramitru şi Dan Grigore.

Din perspectiva anilor care au trecut de atunci, le consider azi fotografii semnificative nu numai pentru istoria teatrul românesc, dar şi pentru Istoria ţării.
Radu Duda e azi Principe al României, Ion Caramitru e directorul Teatrului Naţional Bucureşti, iar Dan Grigore, un fost membru faimos al CNA.

E interesant şi cum am dat peste aceste fotografii, îngropate în depozitele Bibliotecilor din România.
Zilele trecute am comandat la sala unu de la Biblioteca Academiei Române colecţia revistei Teatrul din perioada cînd am fost redactor şef.
Aveam nevoie de colecţie pentru a-mi lămuri o nedumerire.

În iunie 1988, fusesem în Sicilia la Primul Colocviu internaţional al revistelor de teatru.
Două fapte m-au marcat pe parcursul acestei călătorii.

1. Pentru că gazdele (cei de la o revistă italiană de teatru) plăteau totul, inclusiv drumul, de la Consiliul Culturii nu mi s-a aprobat nici un sfanţ valută pentru cheltuieli personale minime. Om cu frica lui Dumnezeu, n-am cutezat să schimb lei la piaţa neagră. Astfel că am ajuns la Colocviu fără nici un ban în buzunar. Ştiind că sînt din România lui Nicolae Ceauşescu, colegii de la alte reviste din Vest au fost generoşi şi la o ieşire în oraş mi-au plătit cafeaua. Cea mai de treabă a fost trimisa ziarului Tribune de Geneve. De la colocviu urma să mă opresc la Roma pentru o conferinţă plătită. Eu însă nu aveam bani pentru a ajunge de la aeroportul Fumicino la Academia di Romania, unde urma să fiu cazat. Pe aeroportul din Catania, colega de la Tribune de Geneve mi-a arătat în Le Monde, cumpărat de ea în dimineaţa respectivă, un articol împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Din vorbă-n vorbă i-am zis de marea mea problemă cu mersul de la aeroport în centrul Romei. Ziaristei i s-a făcu milă de mine şi mi-a dat 20 de dolari. 20 de dolari! Îl apucasem pe Dumnezeu de un picior! Eram gata să pun o lumînare în semn de recunoştinţă pentru gestul făcut faţă de mine, gest salvator, deoarece nu-mi imaginam că puteam ajunde pe jos de la Fiumicino în centrul Romei. Atenţie nu erau bani de taxi, Doamne fereşte! cum să-mi îngădui eu aşa lux? ci de autobuz şi eventual de mers la WC.

2. La Colocviu mi-am dat seama că aveam cea mai urîtă revistă din Europa sub aspect grafic. Întors acasă, m-am aruncat cu toată energia de care eram capabil în obţinerea aprobărilor pentru o nouă machetă. Atîta doar. O nouă machetă, nu dreptul de a scrie împotriva Partidului. Am făcut o machetă splendidă (nu eu, ci specialiştii), am trimis-o împreună cu tot felul de adrese la toate forurile responsabile. Urmarea? N-am obţinut aprobarea pentru noua machetă pînă în decembrie 1989. Aprobarea depindea de Nicolae Ceauşescu. Cei din preajma lui n-aveau curajul să-i ceară aprobarea. Ştiţi de ce? Se temeau că va afla de existenţa unei reviste Teatrul şi va cere să fie suprimată pe motiv de economii. Așa că Nicolae Ceaușescu a murit executat la Tîrgoviște fără să-mi dea aprobarea pentru noua machetă a revistei Teatrul.

Anul acesta am fost la Taormina, în Sicilia. Îmi aminteam vag că la Taormina fusesem în 1988. Da, dar oricît mă uitam în jur, nu recunoşteam nimic din cele văzute în urmă cu aproape treizeci de ani.
Ca să verific dacă am fost la Taormina, m-am apucat de răsfoit colecţia revistei Teatrul.
Şi aşa am dat peste cele două fotografii care rămîn – repet, istorice din multe puncte de vedere.

Comentarii

Un asazis actor.N-are talent…

…Duda ca duda 🙂 …zic s-o cautati pe milostiva ziarista si sa-i expediati datoria…+dobanda 😉

Preda Ion Preda Ion says:

Dar cine este ziarista, va rog.

Preda Ion …citeste articolul de pe blog 😉

Marsilia, marele port de Provence – partea I

Un James Bond prea British
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 13. Focurile au fost bine ţintite, făceau parte dintr-un scenariu
Sentinela despre Rebeliunea legionară
Cel care merge la Gara de Nord
Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro | 7. Fidel, un copil nelegitim, făcut de taică-său cu servitoarea