Gîndul de sîmbătă, 27 februarie 2016

O întrebare pe care mi-o puneam cu 18 ani în urmă, valabilă și azi: Şi dacă la cîrma navei e unul beat?

Stîrnit de unele fapte petrecute la nivel înalt în perioada respectivă, în numărul de luni 10 august 1998 al ziarului Cotidianul, publicație pe care o conduceam și la care țineam zilnic editorialul de prima pagină, am publicat textul intitulat Şi dacă la cîrma navei e unul beat? L-am redescoperit într-una din zilele trecute și m-a frapat că în urmă cu 18 ani îmi puneam o problemă, valabilă și azi, cînd asistăm la cele mai înalte nivele la fapte și vorbe descumpănitoare, care te fac să te întrebi Şi dacă la cîrma navei e unul beat?

Reproduc aici fragmentul cu pricina, întrebîndu-mă dacă dvs ați avut vreodată impresia în acești 26 de ani că la cîrma navei e unul beat?
„De mai multă vreme, în editorialele şi în intervenţiile televizate am pus următoarea problemă, fixată în conştiinţa mea de cunoaşterea unor moment tragice ale istoriei noastre naţionale, cum ar fi, de exemplu, cel al transformării României Mari în România Mică. Citind enorm despre anul 1940, am fost frapat de un lucru. În anii premergători tragicului eveniment, Carol al II-lea declara românilor: „Nici o brazdă de pămînt nu vom ceda!” Luîndu-l în serios, românii şi-au văzut mai departe de treabă. Regele – şi-au spus ei – e acolo, sus, la cîrma corabiei, acolo unde vin informaţii secrete la care noi, muritorii de rînd, n-avem acces. Dacă el însuşi spune că nici o brazdă de pămînt nu vom ceda înseamnă că nu vorbeşte aiurea. Înseamnă că el, Regele, pleacă în declaraţia sa de la cunoaşterea exactă a stării Armatei, a situaţiei internaţionale, a alianţelor României. Şi a venit anul 1940. România a cedat nu o brazdă de pămînt, ci uriaşe părţi ale teritoriului său naţional: Basarabia, Bucovina, Cadrilaterul, Ardealul de Nord. Fără a trage un cartuş. Ce-a mai rămas din declaraţia solemnă a lui Carol al II-lea, că nu vom ceda nici o brazdă de pămînt? Pe ce se baza Regele cînd făcea o asemenea declaraţie pompoasă? Pe nimic, spunem noi acum, cînd ştim că în perioada premergătoare lui 1940, nava numită România a fost condusă de un cîrmaci beat.
Cunoscînd această lecţie a istoriei, am dreptul să mă întreb: pot eu, trăitor pe aceste meleaguri, dormi liniştit gîndindu-mă că omaenii pe care i-am ales să ne conducă ştiu să procedeze în aşa fel încît corabia care e ţara să nu se facă ţăndări pe mările învolburate ale istoriei? Un timp mi-am spus că n-am de ce să mă îngrijorez. Preşedintele, primul-ministru, liderii coaliţiei majoritare au acces la informaţii confidenţiale, venite pe numeroase canale, beneficiază de o viziune de ansamblu asupra ţării şi asupra lumii. În această ipostază, cei aflaţi la cîrma ţării se pot constitui într-o garanţie că României nu i se va întîmpla nimic rău. O serie de lucruri aberante petrecute după 1996 au făcut să-mi pierd încetul cu încetul încrederea în cei care ne conduc azi.
Și să mă întreb neliniştit:
Și dacă la cîrma navei e unul beat?”

Comentarii

37 Responses to Gîndul de sîmbătă, 27 februarie 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Paris, cea mai vizitată capitală din lume – partea a II-a

Streaptease în compartiment
Dialog între grăjdarul Hălășag și copii săi: „– Cine ne-a învăţat să facem colectiv? – Tovarăşul Stalin!”
1946. Un eveniment cu vădite conotații electorale: Vizita Patriarhului Nicodim la Moscova
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 20. Mineriadele au fost evenimentele pe care eu, ca jurnalist, le-am urmărit de la un capăt la altul
Misteriosul tovarăş Raul Castro | 6. Stăpînul Cubei a fost cuplul Fidel-Raul