Gîndul de sîmbătă, 28 februarie 2015

Păcatul de neiertat al Elenei Udrea: Deconspirarea Planului de răsturnare a Guvernului Victor Ponta cu ajutorul DNA

Pentru Denunţul depus la DNA în 30 ianuarie 2015, Elena Udrea s-a pricopsit cu patru dosare penale şi patru cereri de arestare preventivă.
Denunţul e din punct de vedere juridic egal cu zero.
De ce a stîrnit atîta furie?
Pentru că el atrăgea atenția nu atît asupra Conspirației care a dus la victoria incredibilă a lui Klaus Iohannis (cîtă vreme Klaus Iohannis e președinte, pot fi făcute tone de dezvăluiri despre Conspirație, nici dracu nu-l va clinti pe Prea Alesul din jilț!), cît asupra Planului în desfășurare de răsturnare a Guvernului PSD cu ajutorul dosarelor de la DNA.

Elena Udrea se întreabă de ce a fost constrîns George Maior să demisioneze?
Și tot ea răspunde:
Pentru că era singurul care îl mai susținea pe Victor Ponta. Chiar și eu spun că Victor Ponta trebuie să plece de la Guvern, dar prin proceduri democratice, nu prin intervenția ocultă asupra parlamentarilor și a liderilor de partide pentru schimbarea majorității, ori prin folosirea DNA-ului. Astăzi se lucrează la formarea unei noi majorități prin presiunea asupra celor care pot fi acuzați în diferite cauze penale. La fel, cei care au deja acuzații formulate, dar sunt necesari planului (…) sunt protejați și de justiție și de atacurile presei. Pe câți din greii PNL îi vedeți în aceste zile la DNA? Dar, ce nu știu ei este că vor fi chemați după ce nu vor mai fi utili.
Exercitarea puterii de către forțe oculte, prin mijloace netransparente, folosind mijloace de orice fel, este un mare deficit pentru democrație. Politicienii, oricât ar fi de răi, se supun controlului poporului prin alegeri.

Într-adevăr, forțarea demisiei lui George Maior a fost începutul Planului A  de debarcare a lui Victor Ponta. După scandalul produs de deconspirarea Planului de către Elena Udrea, s-a renunțat la schimbarea prin folosirea cătușelor și s-a trecut la Planul B. Planul B, de rupere a PSD prin manevra lui Mircea Geoană, a eșuat.

S-a revenit la Planul A.
Așa cum lasă să se înțeleagă Elena Udrea, el constă în:

  1. Șantajarea lui Gabriel Oprea cu dosare penale.
  2. Șubrezirea lui Victor Ponta prin ceea ce eu numesc tîrcolire, iar specialiștii îi zic a pune presiune pe… . Cumnatul e arestat. A urmat chemarea sorei la DNA. Nu din punct de vedere juridic era necesară, ci din punct de vedere mediatic. Vine rîndul lui Sebastian Ghiță. Repet, din punct de vedere juridic sînt acțiuni egale cu zero. Ele sînt regizate însă din punct de vedere politico-mediatic, pentru a crea imaginea unui Victor Ponta implicat prin familie și prieteni în afaceri dubioase. E ceea ce s-a întîmplat în cazul Operațiunii cu fratele lui Traian Băsescu.

Mă înșel?
Va fi simplu de verificat în perioada următoare.
Dacă UNPR rămîne în Coaliție, m-am înșelat.
Dacă însă UNPR se rupe de PSD înseamnă că nu m-am înșelat.

Din acest punct de vedere, graba cu care Gabriel Oprea și-a anunțat sprijinul pentru Eduard Hellvig, fără a se consulta cu Victor Ponta, dă seamă de îndeplinirea primului punct al Planului:
Crearea premiselor pentru ca trecerea de partea lui Klaus Iohannis și în privința Guvernului să nu fie abruptă.
Aprobarea lui Eduard Hellvig de către UNPR e preludiul la uriașul coit politic care va urma.

Comentarii
Radu Adrian Radu Adrian says:

Corecta analiza!

Pe zi ce trece constat ca Romania merge inainte si fara….politicieni.

Dacă puterea e preluată prin conspiraţii, atunci votul poporului ce mai contează ?

A fost o perioada cand va urmaream postarile. S-a intamplat ceva cu Dv. D-le Ion Cristoiu. Sa inteleg ca in 2 noiembrie ati votat Udrea sau ” prindeti avioane ” ?

Scenarii, scenarii,scenarii! Presupunerea ar putea fi valabila daca ceea ce spune Udrea ar fi “conceptia” proprie! Sant sigur ca ea “recita” niste texte ale altora, nu ca fiind blonda nu o duce mintea, dar interesele gruparilor mafiote sant prea pentruca o blonda sa fie independenta! Nu ma intereseaza tot soiul de scenarii puse la cale nici macar adevarul care nune foloseste la nimic daca nu il putem influenta!Important ca timp de 25 de ani si in mod deosebit in ultimii 10 , am fost condusi de o gasca de derbedei si curve promovati si protejati in toate structurile puterii ! De ei nuvom putea scapa in urmatorii 50 de ani nicidecum decat printr-un cataclism natural!

Florin Vlad Florin Vlad says:

Deci arestarea Elenei Udrea e parte dintr-un plan ce vizeaza debarcarea actualului premier de catre fortele care l-au instalat la Cotroceni pe actualul presedinte. Elena Udrea cunoaste acest plan, si pentru a i se inchide gura, a fost arestata. Dincolo de faptul ca nu inteleg cum de d-nul Cristoiu, care ne spune pe fata cum stau lucrurile mai e inca in libertate, ma intreb si eu, asa ca unul nu atat de bine informat ca dumnealui, nu cumva asta e mana lui Putin? Sau poate e mana ungurilor, sau a evreilor sau a masonilor! Nu credeti? Poate credeti si voi in ceea ce spun eu cam cat crede si d-nul Cristoiu in ceea ce spune.

Cociorva Ion Cociorva Ion says:

Da, increngaturile oculte sunt mult mai intinse decat mizeriile politice care se vad cu ochiul liber. Uneori am impresia ca politica de suprafata este o biata farsa care sa-i multumeasca pe fraieri, asa incat mafia sa lucreze nestingherita in subteranele politico-securistice.

Numai cu aprobarea UNPR-ului,uriasul coi(t) nu poate avea nicio sansa daca nu e dublat….Singura solutie este ca la conducerea PNL sa ramana numai dl.Vasile Blaga,el este singura garantie care poate asigura ”echilibrul”…

Maestre ,oare o mai putem ajuta ??? Acum ,ceva Vreme ,va ceream ,sa o ajutati ………….acum ,o mai putem ajuta ???

tare esti cap ,prietene , nu te mai uita dracului la Antena 3 si Rtv ,va spala aia creierul ,nu puteti judeca ,daca e alba sau neagra ,fraieri sunteti ,esti

Craioveanu ,gandeste ,daca e asa cum vezi tu la tv ,indiferent unde te uiti ,daca ai minte

Alin Caita Alin Caita says:

la presedentie e un vid…sub masca stupida “sa fim altfel” …altfel cum…adica nicicum?…ai senzatia ca tara asta nu e condusa de nimeni…sarac de el…e asa de sters….nemti sunt oamen mandri si volubili si plini de viata, mai ales sasii bavarezi….eu cred ca iohanis e facut cu ceva cioban din saliste …ca numa aia se exprima sriind pe bata…

Planuri, ne planuri, pe mine ma intereseaza adevarul.

Marsilia, marele port de Provence – partea I

Cel care merge la Gara de Nord
Sentinela despre Rebeliunea legionară
Un James Bond prea British
Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro | 7. Fidel, un copil nelegitim, făcut de taică-său cu servitoarea
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 13. Focurile au fost bine ţintite, făceau parte dintr-un scenariu