Mitingurile TFListe de la București au golit de conținut un cuvânt nobil, care își merita un destin mai bun

(Text și foto: Traian Horia)

Pe 26 august 2017, publicația cristoiublog.ro transmitea prim-ministrului Mihai Tudose o solicitare de informații referitoare la un controversat anunț al Ministerului Afacerilor Externe de acceptare în România a 1942 de „refugiați” relocați din Grecia și Italia. Tudose și biroul său de presă nu au răspuns publicației cristoiublog.ro și nici nu o vor face vreodată. Aceasta fiindcă singurele răspunsuri care contează pentru Tudose sunt cele care încep cu „Mai vedem…”. Așa s-a și cunoscut prim-ministrul României, cu protestatarii TFLiști din Piața Victoriei: la o șuetă prelungită de „Mai vedem”, pe Legile Justiției.

Lupta pentru democrație este 

… ca un meniu de fast-food: dacă iei deoparte copanele și pieptul, mai rămâi cu un carton unsuros. Utilizarea în exces a celebrului hashtag „rezist” la mitingurile TFListe de la București a golit de conținut un cuvânt nobil, care își merita un destin mai bun. Nu se înțelege prea bine la ce trebuie să „reziste” azi Tefelismul- tinerii fericiți, liberi și liberali de la „proteste” nu sunt atinși nici măcar cu o amendă, iar dacă răstoarnă o scenă de Crăciun în Piața Victoriei, incidentul e privit de premierul Tudose ca spectacol banal de French Can-Can. Mai mult, când pe 27 decembrie 2017 premierul a coborât în Piață să stea de vorbă cu TFLiștii, a devenit clar pentru toată lumea că dacă o broască râioasă ar ruga organizatorii protestelor să-și pună trei dorințe secrete, măcar două dintre dorințele astea l-ar implica pe Mihai Tudose.

Căci coborând în Piață

 … printre TFLiști, prim-ministrul a luat țara pe care o administrează, România, la subsuoară și a dus-o mult către extrema stângă. Dacă Biroul lui de presă de la Guvern ar fi conspectat lista zecilor de „organizații civice” (43 au numărat pe degete fătucile din presa dâmbovițeană care au acoperit „evenimentul”) care întrețin protestele din Piața Victoriei, ar fi, găsit Grupul de Dialog Social (George Soros) ca o cloșcă uriașă înconjurată de pagini de Facebook și grupuri obscure, fără pagină de internet, dar împănate cu tot felul de „rezistenți” din Munchen și Craiova, poate și din Târgu de Floci, sau târgul Miroși. Câtă „organizație civică” încape la o adică într-o pagină de Facebook, una cu care Tudose și-a luat din timpul de lucru ca să „negocieze” în stradă, Legile Justiției?

Premierul României nu a luat

… în considerare un risc, mare cât o cedare: faptul că angajarea unor discuții cu TFLul poate fi asimilată unei discuții (chiar prin „intermediarii” din stradă) cu controversatul miliardar George Soros, omul care este acuzat în țara lui (Statele Unite) că sprijină financiar grupuri de extremă stângă auto-intitulate Antifa. Ba, vreun liftier mai dezghețat de la Palatul Victoria ar fi putut să-i explice prim-ministrului României că Grupul de Dialog Social este doar un vârf de aisberg pentru România, că Soros a fondat, începând din anii 90, în statele fostului bloc comunist, o formidabilă „armată tăcută”, cu servanți în ONGuri și presă și cu investiții minime, non-guvernamentale. Unde au fost puțini (așa cum sunt azi TFLiștii din Piața Victoriei) rețeaua a mai adăugat două-trei căciuli dincolo de creneluri, a mai înființat un articol pe AP ca să se arate mai mulți și s-au declarat „reprezentanți ai poporului”. Era rahatul făcut bici, în varianta sa cea mai autentic neo-liberală.

ONGurile lui George Soros s-au „născut” 

… unele pe altele, s-au finanțat frecvent unele pe altele, și-au alăturat „rețele globale” de jurnaliști create special pentru „alăturare” și, acolo „unde a fost nevoie” pe hărțile lui Soros, au creat ad-hoc „opinie publică”. Făcută, nu născută. Ceea ce se întâmplă în România s-a întâmplat cu mici variațiuni în Polonia și Ungaria, acolo unde legislații pe Justiție sau pe Sectorul non-guvernamental au scos în stradă „opinie publică” împânzită de TFLiști cu cioc, ochelari, finanțări și pretenții. Există, ce-i drept, o oarecare diferență: fără îndoială, la Budapesta sau Varșovia, capitale ale unor state catolice cu respect pentru Dumnezeu și Lege, omuleții lui Soros ar fi fost luați pe sus de forțele de ordine dacă distrugeau o scenă de Crăciun. La București, în schimb, a descins prim-ministrul Tudose, a susurat în urechea Primarului General Gabriela Firea că este OK, a protejat simplu și firesc TFLismul ce răstoarnă delicat scene de Crăciun și a mai dus România oleacă spre extrema stângă politică.

Ce nu place TFLului. Un egzamplu. 

În iunie 2017, Parlamentul Ungariei trecea o lege care impunea restricții ONGurilor finanțate din afara țării. Legea cerea înregistrarea ca „finanțat din exterior” a oricărui ONG care primea finanțări mai mari de 24 000 de euro și obliga la dezvăluirea numelui sponsorilor de peste hotare. Autoritățile ungare au explicat că inițiativa legislativă dorea să combată frauda, finanțarea terorismului și secretizarea numelor celor care, an de an, umpleau vistieria unor ONGuri „bogate” din țară, țeluri caracterizate chiar de Comisia de la Veneția ca fiind „legitime”. Contextul internațional era la fel de bogat – după Soros, din Israel până în Estul Europei, noțiunea de ONG apărea ca pervertită și exista un noian de acuzații cu privire la tentativele „activiștilor” (neapărat pentru „drepturile omului”) de a influența procesul democratic, folosind nedemocratic finanțările nerambursabile. În mod deloc neașteptat, „opinia publică” și Comisia Europeană, sprijinite de presa globalistă au mai pus trei- patru cușme în spatele crenelurilor, s-au înmulțit în reportajele din presa marxistă americană de genul Politico sau AP și au criticat virulent inițiativa legislativă ungară. ONGurile controlate de Soros nu au protestat la masacrarea Cataloniei independente cu poliția, câinii și bastoanele, în schimb au acuzat furios o banală cerere de transparență a finanțărilor ONG ca fiind sfârșit tragic al democrației locale.

Mediocritatea

… spiritul de turmă sfântă, robotizarea actului democratic, jemanfișismul, ignoranța și disprețul pentru noțiunea de stat suveran, atât de dragi unor radicali care împing globalismul lui George Soros către Estul și Centrul Europei au inflamat atmosfera politică a unei zone largi din Europa care altădată avea pretenții de normalitate. La drept vorbind, o lege de deconspirare a surselor de finanțare a ONGurilor a fost și va fi sănătoasă pentru orice mediul non-guvernamental, inclusiv cel din România. Asta fiindcă transparența place oricui, iar democrația înseamnă în primul rând transparență. Azi, când activiștii GDS mobilizează câte-o felie de „opinie publică” proclamându-se implicit reprezentanți ai poporului și marșează (savant juridic lângă învățat juridic, activist lângă activist și cu voia tuturor, ultimul pe listă, Soros lângă Soros) cu pieptul de aramă împotriva hidrei politice ce vrea alte Legi ale Justiției, cuvine-se să redefinim proprietarul Democrației.

Să redefinim Democrația

Democrația este a lor, a TFLiștilor, ei o cunosc, ei îi fac zilnic un make-up lucios, o ung cu scuipat și-i fac freza, o confiscă de câte ori vreun obez din politică vrea să abuzeze de prospețimea ei. Democrația o au ei, TFLiștii care au demontat scena de Crăciun din Piață și care azi, incredibil, urează boborului „Crăciun Fericit!”. Sunt proprietari ei, TFLiștii care l-au alungat pre Moș Crăciun dar îl cheamă pe Moș Gerilă la negocieri. Democrație este atunci când prim-ministrul României, Mihai Tudose, nu răspunde unora, dar răspunde altora. Tudose nu are un răspuns pentru cristoiublog.ro (întrebări prea grele, care-o fi diferența între 1942 de „refugiați” relocați din Grecia și Italia și 1942 de „migranți” relocați din Grecia și Italia), dar răspunde prompt, cu spațiu de protest și cu palavre, profesioniștilor protestului din Piața Victoriei: oameni care i-au venit premierului cu complicate cereri școlărești de genul „vrem demisia ministrului pe Legile Justiției și trimite, te rugăm, hârtiile astea pân la Comisie, la Veneția”. Eventual, dacă nu se descurcă Guvernul cu banii pentru Veneția, că e austeritate, poate îi oferă TFL-ul un băiat cu o agenție bună de turism.