Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Scrisoare către catolicii din România: Rugați-vă pentru fratele Papa Francisc

Oameni ai Bisericii Catolice. Pe 25 mai 2018, Papa Francisc – acest marxist de treabă pe care întâlnirile cu ateii din conducerea Uniunii Europene l-au obișnuit să-și poarte crucea pe piept așa cum își poartă școlarii cheia de-acasă la gât – a vorbit polițiștilor din Italia despre valorile familiei: asta, în timp ce, la 1500 de mile distanță, Irlanda catolică vota pentru micșorarea numărului de familii. Irlanda catolică vota, adică, pentru legalizarea avortului. După vot, pe 7 iunie, fostul ministru nord-irlandez al Sănătății, Jim Wells, declara că în ultimii 50 de ani, avortul a omorât în Irlanda de Nord 9 milioane de oameni. „Mai mult decât au omorât naziștii în lagărele de concentrare”, conchidea Wells.

Frați catolici, când irlandezii au mers la Referendumul pentru legalizarea avortului, ei au mers, au stat, au respirat departe de Papă. Căci Papa a stat mereu departe de ei – cei care l-au chemat și l-au așteptat, cei care au fost părăsiți cu binecuvântările de rigoare, pe pământ, în cer, cu vorba, cu gândul și cu fapta: înainte, în timpul și după votul pentru avort. Nu există o părăsire mai perfectă, mai tehnică, mai temeinică, mai năucitoare decât părăsirea de către Fratele Francisc a celor câțiva oameni din Irlanda ce-au luptat împotriva mamutului Progresist pro-avort din țara lor, odinioară catolică.

Să fi stat Papa între acei irlandezi, chiar crucificat, insultat de gloată, împuns cu sulița, având pe cap trei coroane de spini puse una peste alta și cu setea potolită printr-un burete înmuiat în oțet „made in China”, ei da!, atunci Fratele Francisc ar fi rămas în memoria tuturor ca Sfântul Părinte ce-a dezmeticit și a fortificat ultima redută catolică din Europa. Dar cu Dumnezeu în concediu și cu robul Său, Francisc, înțepenit demn într-un scaun din Italia, țara Irlanda a pierit într-o singură zi ca țară catolică și a expulzat în schimb, o clinică de avorturi în aer liber: asta, dacă aerul mai poate fi liber în zilele noastre. Referendumul irlandez va lăsa eternității imaginile unor puștoaice isterizate de „feminism”, care au sărbătorit în stradă faptul că pe viitor vor putea merge legal la ginecolog, după prima imprudență a adolescenței. Dar și imaginea unui Papă distrat care în ziua Referendumului organizat de Dublin, binecuvânta la Roma pântecele unei femei gravide, aflat la mare distanță de milioanele de prunci irlandezi ce nu vor mai sosi niciodată la întâlnirea cu viața.

Catolici din România, adevărat adevăr vă spunem vouă că de la Referendumul din 25 mai 2018, nimic nu va mai fi la fel, nici pentru Irlanda și nici pentru ceea ce a rămas din Europa creștină. Toată lumea știe de ce nu a fost Papa în Irlanda ca să-și încurajeze oamenii, oițele lui speriate: Fratele Francisc s-a temut că lumea occidentală a „corectitudinii politice”, a „diversității” și a „feminismului” – cea care mai rulează încă guverne în Vest prin mici dumnezei ce poartă cravată și avansează finanțări nerambursabile, l-ar fi acuzat de intervenție într-o „chestiune internă “ a Irlandei. Oameni ai Bisericii Catolice, pe 25 mai, înainte de a fi fost un lăsat pe pământ al ilustrului său predecesor, trimis nu născut, Isus Hristos, liderul religios Papa Francisc a fost doar un lider politic cu tichie, expertiză și consilieri, cutremurat tainic la gândul că fundațiile pro-avort ale lui Soros, „activiștii” și guvernele multiculturaliste din Irlanda până în Canada, ar putea să cadă în depresie la implicarea Papalității de partea taberei „pro-viață”.

Căci Sfântul Părinte încă raportează ceea ce mișcă azi și ceea ce e spirit sau inert, la vremelnicii care acum conduc UE, iar mâine el își poate atârna potcapul într-un cuier de 10 euro bucata din sediul ONU sau al Comisiei Europene, sosit acolo pentru vreun job cu comerț de penitențe: prilej cu care, ca funcționar umil, își va declara și averile sale din ceruri la o Agenție de Integritate indicată printr-un sub-șef al globalismului. Dacă Papa ar avea 1000 de obraji, creștinește i-ar întoarce palmelor multiculturalismului, căci multiculturalismul, măcar la Referendumul irlandez, a fost pentru el adevărul, învierea și viața: adevărul schimbărilor climatice, învierea Sorosismului și viața mondenă.

Oameni catolici, rugați-vă pentru Fratele Francisc fiindcă după Referendumul din Irlanda, lumea se va întoarce cu el în același cinematograf prost: acolo unde Papa, la un microfon plătit prin euro-marxiștii de la Comisia Europeană, va vorbi dedicat despre familia europeană care se năruie și se împuținează, despre demografia abruptă și despre migranții ilegali împinși „din solidaritate” spre Europa prin ONG-ul Doctori fără Frontiere și prin presa neo-liberală – ca „soluție” globală a globalizării globale. Alături de Francisc, lideri ai UE îl vor confirma și vor conveni asupra părților „atractive” ale creștinismului (noțiunile dulci cum ar fi „bomboana de pe colivă”), ba poate vor propune și o rezoluție de succes la UE și ONU. Frați catolici, cu adevărat vă spunem că niciun Dumnezeu nu va fi prin preajmă să le reamintească de dulceața cancerului.

Pe 25 mai 2018, irlandezii au fost chemați să voteze pro sau contra legalizării avortului, în fapt pentru schimbarea unui conținut din Constituție (Amendamentul 8) care garanta viața pruncului din burta mamei, Irlanda fiind ultimul stat din Europa unde avortul era interzis prin lege. Ignorând evenimentul, Vaticanul nu s-a implicat în sprijinirea Coaliției pro-viață. În schimb, activiștii pro-avort, în prezența finanțărilor globaliste, au fost extrem de activi și agresivi în campanii și în media obedientă. La vot, aproape 67% dintre participanți au sprijinit legalizarea avortului. În spatele lrlandei au mai rămas doar unele redute răzlețe, precum Malta (care oprește cu desăvârșire avortul, în ciuda presiunilor uriașe din partea globaliștilor de la ONU și UE) și Irlanda de Nord, unde deja se solicită organizarea unui scrutin similar celui irlandez, pentru modificarea legislației.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

26 comentarii pentru articolul „Scrisoare către catolicii din România: Rugați-vă pentru fratele Papa Francisc”

  • Ori ai o „imaginatie” … bogată, ori … bolnavă !
    Sau ai … avut un COȘMAR !!! Heheheee !!!

  • Bai dobi (domi), te rog frumos, lasa-ma!!.. Esti ca o potaie care te-a prins de cracul pantalonului si nu-ti mai da drumul.. Du-te si f_te un pluș, ceva, poate te linistesti.

  • La extrema cealalta, eu nu le-as permite sa procreeze celor care nu au mijloace materiale suficiente pentru a creste un copil. Si nici celor care sufera de boli psihice.

  • Nicu Cernat commented on an article
    28 Iulie 2014
    Vad ca nimeni nu se inghesuie sa dea un comentariu,probabil pt ca nu e interesant subiectul,asa ca te „salvez” eu…

    Nicu Cernat commented on an article
    30 Iulie 2014
    „bun” articol……..pacat ca nu are niciun comentariu

    Deh, traficul de pe blog, o meteahnă mai veche de a lui Cernat!

    • Ioi, Moriko, ai ajuns să-mi citești postările de-acum 4 ani?! Înseamnă că și tu ești diliu, bă! Apropo, știi ceva despre diliul-șef, Tectonic? Dacă-l vezi la miting, să-i dai o UE din partea mea! Bine?

      • Lasa Cernate, ca si tie-ti place sa scurmi in istorie. 🙂 L-ai calcat in picioare pe ala din Cluj.. Nu stiu ce soarta trista ai avut , de esti atat de ticalos..

        • Bai, Nikola, uite cum îl provoci pe Cernat sa te înjure si pe urma zici ca n-ai nicio vina!
          Se pare ca-ti place sa fii înjurat.

          • Lasa ba dobi..Cernat e suficient de istet, ca sa isi sustina punctul de vedere. N-are nevoie, sper, de tristi ca tine, sa-i linga talpile..Pe de alta parte, nimeni nu poate sa-ti schimbe destinul. 😛 😛

        • Te-ai smiorcait vreo doua zile ca Cernat te înjura degeaba! Uite ca nu-i chiar asa!

        • Ai turuit ca o moara stricata … ar fi prea mult sa-ti redau … recapituleaza singur …

        • Bă, Nikola, într-adevăr, soarta mea a fost tristă, dar numai de când am intrat aici pe blog! Desigur, am intrat pe teme de ortografie, lucru care, împreună cu faptul că eram băsist, a deranjat pe mulți! Rând pe rând au dispărut toți, iar, pe cei care nu-mi făcea plăcere nici să-i jignesc, i-am blocat! Cu mine nu poate câștiga nimeni un război! Doar anonimii mai apar cu jigniri, din când, în când! Unii, fiind băieți deștepți, mi-au devenit prieteni, îi am în listă, pt. că au știut să lase de la ei, iar eu am apreciat asta! Punctul meu forte a fost ortografia, dar și faptul că am replici adecvate! I-am cotrobăit prin postările de pe facebook și le-am dat în bot cu greșelile de ortografie! Pe unii i-am deconspirat și le-am publicat pozele și numele real, pt. că eu știu să umblu pe internet! În alte cazuri, m-au ajutat dușmanii lor, dându-mi o primă informație, cum a fost cazul lui Petrescu! Bă, cu derbedeul ăsta am avut o ambiție extraordinară! I-am aflat multe din trecut, numele real, GABRIEL ȘERBAN, unde stă, unde a lucrat, am sunat la fosta societate, de unde a ieșit la pensie, și m-am dat fost coleg liceu și că vrem să organizăm o întâlnire (bă, mă duce capul!), i-am aflat cele 3 nr. de telefon, de ce-a murit tac-su, de ce e așa de singur, căci n-are prieteni, trăiește ca un burlac, doar cu câte o femeie, pt. că-i PRIAPIC, de-aia vin boarfele la el! N-are niciun rost în viață. Cu el am avut satisfacția maximă când, din cauza mea, și-a șters TOATE POSTĂRILE de pe internet, cum a făcut și Petreasca, numai că la ea, cu câteva minute înainte!!, am apucat să i le salvez, ca să-i demonstrez c-a stat pe blog când soțul era în coșciug! Totuși, văzând că n-are nicio șansă cu mine, chiar dacă, recunosc, e un tip citit, Petrescu a-nceput să mă respecte și ne toleram reciproc, eram ca niște amici, îmi trimitea multe chestii pe privat, dar și-i atacam în haită pe unii, mai ales pe cei care-l înjurau pe dl Cristoiu! Bă, acum văd c-am pierdut juma de oră cu tine! Ia mai dute-n mă-ta! Bă, eu mi-s un tip decent, chiar și când fac observații legate de ortografie, îmi văd de postările și ironiile mele antipesediste, dar voi m-ați influențat, pt. că mă atacați aiurea, iar eu sunt nevoit să vă dau replici! Ok, și câte-o UE, dar asta-i altă problemă! Pt. că vă place, bă!

  • Ileana Adriana Postolache, n-am avut rabdare sa citesc toata postarea, m-am impiedicat de afirmatia: ¨Guvernul (Irlandez) s-a angajat oficial ca pana in 2030 sa accepte 1 milion de imigranti musulmani.¨
    Adica, peste 20% din populatia actuala?? 80.000 pe an?? No fkn way 🙂 Statisticile arata sub 1000 refugiati pe an, din 2015, cand a inceput vanzoleala..

  • Cum se face că nu scriseși nimic, despre „amânarea” lui daddy, maestre ?
    Sau despre „meetingul”, cu … „joc de lumini”, de diseară ?
    Sau, de ce nu, despre finala feminină, de la RG, ca s-arăţi că-ţi … pasă, măcar un pic !
    Sincer să fiu, m-am cam plictisit de „articolele” lui Traian Horia, care umplu blogul când msestrul e în … „criză de inspiraţie” !!!

    • I-ar fi fost greu sa se pozitioneze, maestrul fiind si împotriva abuzurilor si împotriva guvernarii PSD-ALDE. Vorba ceea : fiind la putere, de ce nu fac ce trebuie facut pentru eliminarea abuzurilor?
      Astia fac manifestatie împotriva propriului guvern ca sa-l sustina pe abuzatul Dragnea. Ca la balamuc!

  • Incredibil! O reeditare a unui cunoscut proverb românesc.

    • „România arde, Traian Horia se piaptănă”.

      • Citind textul, îmi ziceam: „Cum? Făra Soros, astăzi?!” Dar el, Soros, apăru’. Cred ca vinerea voi lua o pauză.

        • Nimic nu este întâmplator. Omul are o misiune bine stabilita, pe care si-o respecta cu abnegatie si daruire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *