Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Lecţia unui înaintaş

Pe 16 noiembrie 1945 soseşte în România Mark Ethridge, trimis special al preşedintelui SUA. În contextul anilor 1945-1947, americanul e cel mai înalt reprezentant occidental care vizitează România pentru a se convinge, la faţa locului, de realitatea pe care o sesizau rapoartele trimişilor SUA şi ai Marii Britanii la Bucureşti. Aceste documente semnalau, cu îngrijorare, treptata instaurare a dictaturii comuniste, dar, mai ales, colonizarea sălbatică a României de către sovietici. Strigăte de alarmă în acest sens primiseră Washingtonul şi Londra şi de la liderii PNŢ şi PNL. Evident, Iuliu Maniu cere lui Mark Ethridge o întrevedere. În Misiune dificilă, generalul C.V.R. Schuyler, reprezentantul SUA în Comisia Aliată de Control, relatează despre convorbirea dintre fruntaşul naţional-ţărănist şi trimisul Americii. Potrivit memorialistului, Iuliu Maniu s-a plîns de teroarea instalată în România de către comunişti, dar, mai ales, de exploatarea nemiloasă, fără precedent în istorie, a economiei naţionale de către ocupanţii veniţi de la Răsărit. Discuţia a fost însă mult mai largă. Ceea ce nu ne spune Schuyler ne dezvăluie mărturiile documentare strînse între copertele volumului Cartea Albă a Securităţii (1944-1947). Din cîte se ştie, Serviciul Special de Informaţii, trecut cu arme şi bagaje de partea comuniştilor, avea oameni infiltraţi peste tot. Normal, aşadar, ca respectivul serviciu să afle imediat despre conţinutul dialogului dintre Maniu şi Mark Ethridge. Potrivit Notei informative din 30 noiembrie 1945, marele om politic român i-a zis-o scurt trimisului american:

„Politica mea a fost permanent constantă de a lupta împotriva oricui ar vrea să aservească ţara unei puteri străine. Legionarii care s-au încadrat în partidul meu fac politica mea. Ei au luptat chiar împotriva fostului lor şef, Horia Sima, care făcea parte din guvernul Tătărescu, în timp ce eu am luptat în mod permanent împotriva infiltraţiei germane, care apoi ne-a dus la dictatura lui Antonescu. Sînt considerat reacţionar. Într-adevăr, am reacţionat şi voi reacţiona întotdeauna împotriva tuturor acelora care vor să aservească ţara unei puteri străine. Aşa am făcut ieri, împotriva acelora care au lucrat cu Germania şi pentru ea, aşa fac azi, împotriva acelora care ne aservesc Uniunii Sovietice, aşa aş face mîine, dacă englezii sau americanii ar avea aceleaşi practici faţă de România, ca Germania sau Uniunea Sovietică”.

Interlocutorul lui Iuliu Maniu nu era Vîşinski. Era trimisul Americii, al ţării de care se legau, în acel moment, toate speranţele ţărăniştilor, ale democraţilor români în general. Judecind după temenelele făcute occidentalilor de politicienii aflaţi azi la putere în România, după felul dezgustător în care ei cerşesc surîsurile oricărui trimis al Apusului, ne-am fi aşteptat ca Iuliu Maniu, rămas singur în faţa sovieticilor, să dea dovadă de ceea ce se numeşte, la ora actuală, pentru a ascunde oportonusmul, diplomaţie. S-ar fi putut manifesta mai puţin categoric în afirmarea independenţei naţionale a României nu numai faţă de URSS, dar şi faţă de orice altă ţară care ar fi încercat să atenteze la suveranitatea naţională. Contrazicîndu-ne aşteptările, Iuliu Maniu îşi reafirmă orgolios stindardul luptei sale de-o viaţă: cea împotriva oricărei politici de aservire a României unei puteri străine, fie aceasta chiar Statele Unite ale Americii.

Atitudinea lui Iuliu Maniu e cea a unui patriot exemplar. Din nefericire, nici unul dintre politicienii de azi, inclusiv cei care se i pretind urmași, nu-i făcut din aceeaşi plămadă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

38 comentarii pentru articolul „Lecţia unui înaintaş”

  • Multumită „titanului” postăm … en passé !
    Bravos natiune !!!
    Eu sunt convins că cele mai multe postări au fost LA MISHTO, pt cei care au … SIMŢUL UMORULUI, nu pt … CUNOSCĂTORI !

    • Mă gândesc la Cernat. Ce-o face el în această perioadă…nedeterminată? O…o…mai lua postările din urmă, să vadă dacă i-a mai scăpat vreo virgulă? Hi, hi…

      • E pe „stop”, ce să facă, daca nu s-o duce la BAR, in audienta, la maestru !!!

  • @ Nick Cernat
    Când mizele uriase ale papusarilor mafioti primeaza, rusinea nu are cum sa existe.

  • Dacă tot vreţi o ţară ca afară, păi atunci respectați legea, nu atacaţi fortele de ordine, c-atunci o să fie BAI !!!
    Guvernul se „dă jos”prin vot, nu prin lovituri de stat, meschine !!!
    Aţi vazut ce-a fost în Turcia ?
    Deși e considerat un dictator, totuși Erdogan a fost votat de cea mai mare parte a turcilor, prezenta la vot fiind de 90% !

  • Dacă tot vreţi o ţară ca afară, păi atunci respectați legea, nu atacaţi fortele de ordine, c-atunci o să fie BAI !!!
    Guvernul se „dă jos”prin vot, nu prin lovituri de stat, meschine !!!
    Aţi vazut ce-a fost în Turcia ?
    Deși e considerat un dictator, totuși Erdogan a fost votat de cea mai mare parte a turcilor, prezenta la vot fiind de 90% !

  • Sâmbătă 11 august
    Dl Cristoiu are mare dreptate !
    Acei provocatori care au lovit jandarmii trebuie identificati si arestati !
    Au știut ei, ‘organizatorii’, ce va iesi, si d-asta nu si-au asumat raspunderea fata de PMB !

  • Joyanis stia de toate astea, drept dovadă ca n-a plecat la Sibiu !!!
    Nu i-a tinut asta cu GUVERNUL MEU 2 !
    Încă n-au murit oameni, ca la Colectiv !
    De data asta n-a iesir, in stradă, cu geaca rosie, in schimb a trăit pe FB !!! Rushinică !

  • De ce credeţi c-a fost pus drapelul pe clădirea guvernului ?
    Hai, acum … să vă văd !?!
    Razele laser, proiectate pe pânză, n-au nici un efect !!!

  • E incredibil ce se întâmplă, tinere! Mă bucur că ești pe partea bună a baricadei.

  • ?

  • @Roman Roxana! În primul rând, mă bucur că nu am cunoscut-o pe mumă-ta (știu că idolului tău Cernat nu-i plac regionalismele) în tinerețea mea! Aș fi fost cel mai nefericit tătic avându-te plodul meu. Dacă toți tfl sunt ca tine, apăi fata moșului, mai bine mor decât să-mi las pensia gestionată de voi, cei care vreți să răsturnați ordinea constituțională. RUȘINICĂ, fata moșului, pentru tot cea ce gândești și transpui în scris! Apropos’! Ăsta-i numele real? Mă-ta îți citește comentariile?!

    • Nu e numele real , înainte a fost Altă Mărie cu pălărie, a blocat-o Titanul și , dracu s-o ia , nu-mi amintesc nicicum care era numele real , deși l-am știut cîndva . Deși i-am poruncit slugii Cîrnat să facă cercetări , nu s-a supus , nu l-a interesat subiectul . Ca să afle cine-s eu a dat telefon și la Federația de Ski .

      • Tiu eu, tiu eu !!!
        Jandarmii trebuie să tragă cu cauciucuri, in dias muistii ăștia, care au omorât o polițistă, mai inainte, călcând-o în picioare !!!
        Asta face diaspora, deci ???
        Atentie la limbajul instigator al lui Rareș Bogdan !!!
        MUIE #REZIST !
        MUIE DIASPORA #
        Se vrea un ROMAIDAN !

  • Hei, diasporezilor, aţi apucat să faceţi … DUȘ ???
    Nu-i nimic, vă ajută… MUIE PSD !!!
    Vreti rece, sau cald, … vă hotărâţi, si vă mu-taţi după… JET !!!
    Dar, macar o cârpă, ceva, acolo, … aveţi ???
    Așa se face, bă, … ‘rivaliuţîia’ ??? Phtiuuu !

  • Revoluțiile nu le fac protestatarii, ci serviciile, băi … ‘dioramasporezilor’ !!!
    Dacă n-@ţi înteles asta, înseamnă c-aţi venit degeaba ! Dac-aţi venit, … si nu cumva totul e o gogoriţă @ #rezistentilor !!!
    Oricum voi o să vă-ntoarceţi, in ţară, fiindc-or să vă dea ăia afară, așa că, probabil, aţi venit SĂ ‘TESTAŢI’ TERENUL !!! Rushine !!!

    • Italia îi mai tolerează pe români max 6 luni, așa că, oricum se vor întoarce acasă, nu de alta, dar nici alţii nu sunt prea ‘interesaţi’, de ei !!!
      Diaspora, ai fost trădată, și azi, si vei mai fi !?!

  • Iete-te un slogan pe care-l văzui pe „jamul” unei mașîni, cu volan pi dreapta DBV596 :
    Noi suntem poporul
    Ne-am întors acasă,
    Fiindcă … viitorul
    Copiilor ne … pasă !
    Interesant nu ! Dacă nu ERAŢI siguri de viitorul copiilor, de ce i-@ţi FĂCUT?

  • @Curbeanu! Casa de Pensii a cerut termenul de intrare în vigoare a noii legi. Este perioada estimată de către specialiști pt recalcularea tuturor dosarelor din 1975, încoace. Nu știu de ce îți tot place să bagi înjecții de astea!

    • Asta, ca asta, dar marea problemă este sustinerea pilonului I, de pensii, până în 2022 si după !
      Si mai e ceva ! Cei care au avut punctaj mare, de peste 100, s-ar putea trezi cu o surpriză, după aplicarea noului mod de calcul cu VPR=75 !!!

      • Ba boule ,VPR este o valoare in lei.Ea se inmultestecu punctajul realizat,care nu este acelasi cu cel ce se afla acum pe talonul de pensie.se afla in decizia de pensionare. VPR se va actuliza anual cu rata inflatiei.Daca prin absurd aia ar avea 100 de puncte ,vor avea pensia 100 x 75

        • Băi amoeba protheus, eu ce-am spus, sau n-ai citit ‘tot’ ?
          100 este un punctaj total, la care ma refeream, nu cel de pe talon, kktule, dar problema este alta, și-anume ca eu am făcut niște ‘simulări’ !
          Și mai este vorba si de impozitarea pensiilor, daca va rămâne, in 2021, tot 10% din.ce depășește 2000 lei ! Hai simtit !

  • Ce caută steagurile altor ţări arborate in PV, chiar dacă sunt lângă un steag românesc !!!
    Ungurii n-au voie să arboreze steagul Ungariei când si unde vor ! Atunci, ce facem, nu mai respectăm legea ?
    Acest miting este un mare fâsss, fiindcă
    n-or să se strângă mai mult de 100.000 de … _ _ _ _ _ ezi !!!

    • Stai să vezi ce-o să iasă când vor invada piaţa ţânţarii-tigru, Veniţi din Herăstrău !

      • Bă Rareș, ia zi tu cati mitingiști sunt, bre ?
        Fo’ 250.000, … eeeh, ce zici ???

        • A zis că lejer peste 50 000 . E drept , acu o oară , acu cred c-a numărat deja 1 250 000 .

  • Cretinul de Cris Noether, aka Ducu Mertel, a incetat sa posteze cam de cd a primit descreieratul ala, Grosu, control judiciar, cu interdictie la internet. Amandoi ¨cercetatori¨..nu stiu ce sa zic. 😛

    • Grosu posteaza încă, bine-mersi, pe fb, si pe contul lui, dar și de pe alte două !
      Ce-i drept, postările îi sunt șterse după puţin timp !

  • ÎNTREBARE:
    Cu cât sunt ‘stimulaţi’ participanții la acest miting ?

  • In esenta (in traducere tefelista contemporana) Maniu a spus: „ue Uniunea Sovietica”… si daca tu klemmbo ma mai inervezi mult cu insistenta cu care imi ceri sa accept „for the time being” situatia de fapt, iti spun si tie de nu te vezi: „ue Uniunea Sovietica Ailalta”.

    Ma intreb daca in Noiembrie 1945 devenise clar pentru romanii cu un minim de inteligenta ca zarurire fusesera deja aruncate (si lumea impartita) la „conferinta” de la Yalta din luna Februarie a aceluiasi an.

  • Unde sunt comentariile de la „mansardă” ?

  • Ieri l-am vazut pe unul cu un BMW X5, cu numărul B603LUK, conducand, prin parcarea unui market, ţinându-și copilul in braţe, la volan !!! Adică, cel mic tinea … mânuţele pe volan !!!

  • Cică protestatarii diasporezi sunt pusi, in continuare, pe … „consum”, dar, de data asta, nu de electrocasnice, ci de ceva „lichide”, căci, vorba ceea: ‘căldură mare, monșer’ !!!
    Poate, cei din Centrul Vechi le-or fi „amplificat”, azi-noapte, … „URA IMPOTRIVA GUVERNULUI # rezist !!! Hîc, … !!! ???

  • Cernat, la Gîndul de joi: ¨un executor judecatoresc din Bucuresti a solicitat incuviintarea silita a lui Mihai Gadea¨… Ce-a solicitat ba, Virgulatorule?? Care-ti asumi tot ce postezi..

    • Aaa, acu´am vazut ca erai obosit, ca-ti nasc gainile.. Sper sa nu semene cu tac-su, sa bata câmpii p-acilea.. 😆 😆

    • Stai bă flexat , Cîrnatul a fost șters nemilos de către Titan acu vreo 3 zile , de atunci schizofrenia i s-a complicat cu componente paranoide .
      Nu vă uitați în gura lui , că pute !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *