Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Gîndul de vineri, 10 aprilie 2015

Prin arestarea doctorului Yassin, Codruța Kovessi îi arată pisica lui Florian Coldea!

Una dintre cele mai ciudate întîmplări din răfuiala pentru Putere dintre bandele alcătuite din politicieni, ștabi ai Structurilor și oameni de afaceri pentru teritoriu și bani, în golul de Putere ivit după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni și președinția de concediu de lux a lui Klaus Iohannis, rămîne arestarea doctorului Mohamad Yassin de către DNA condusă de Lulutza, pe numele ei de buletin Codruța Kovesi.

Doctorul Yassin a fost arestat de DNA sub acuzația de trafic de influență. Potrivit Rechizitoriului întocmit de subordonații Lulutzei, doctorul Yassin i-ar fi pretins lui Omar Hayssam, în 2014 (!!!), suma de 2 milioane de euro, în schimbul obținerii unui recurs în anulare la pedeapsa de peste 20 de ani închisoare. La cine ar fi urmat să intervină Yassin pentru eliberarea lui Hayssam? Potrivit Rechizitoriului, de care Lulutza s-a îngrijit să ajungă la presă,  Yassin ar fi urmat să intervină la Traian Băsescu.

Să leșini, nu alta, cînd vezi ce poate pui capul Lulutzei!
Pe 26 aprilie 2006, Omar Hayssam a șters-o din țară sustrăgîndu-se anchetei penale.
A fost pentru Statul român, pentru Servicii, dar și pentru Traian Băsescu, unul dintre cele mai negre momente.
Din ce știu eu, la ordinul lui Traian Băsescu, s-a  înființat la SRI un grup de lucru condus de Florian Coldea, pentru aducerea lui Omar, ca un fel de spălare a rușinii naționale care a fost fuga sa.

Grupul, condus efectiv de Florian Coldea, a lucrat timp de 7 ani pentru descoperirea și aducerea lui Omar în țară. Spun efectiv, deoarece Florian Coldea personal a fost de nenumărate ori pe teren, în Siria, de ajunsese să cunoască țara lui Assad mai ceva ca un sirian. Operațiunea n-a fost deloc ușoară. Hayssam se refugiase în Siria și se pusese sub protecția Serviciilor Secrete siriene. În cadrul Operațiunii, Traian Băsescu și-a asumat misiunea de-a-l cultiva pe Bashar al-Assad. Nici președintelui Siriei nu-i era prea ușor, să ni-l dea, într-un regim de tip arab, unde clanurile sunt mai tari decît statul. Cînd a venit Bashar al-Assad în România, în noiembrie 2010, l-am întrebat, în interviul luat în exclusivitate, despre Omar și mi-a răspuns destul de reticent că e în închisoare și că problema unei extrădări se va pune abia după ce Parlamentul sirian va aproba o convenție cu România. Omar a ieșit din închisoare, dar a intrat sub protecția serviciilor secrete siriene. Grupul condus de Florian Coldea a aflat unde se ascundea. Pentru luarea lui din locația respectivă era nevoie ca serviciile secrete siriene să se întoarcă nițel cu spatele, astfel încît să poată spune că n-au văzut cînd a fost luat de români.

Pe 19 iulie 2013, Omar a fost adus în România. Traian Băsescu l-a felicitat pe Florian Coldea și a declarat c-a fost una dintre marile realizări ale mandatului său.
Avea și de ce să-l felicite pe Florian Coldea.
Operațiunea Omar a fost una dintre cele mai strălucite Operațiuni din istoria serviciilor secrete românești, o Operațiune de manual de Intelligence, pentru care SRI ar trebui invidiat de serviciile secrete mari ale lumii.

Cum să crezi în aceste condiții denunțul făcut tocmai de Omar Hayssam, cel adus în România și condamnat să putrezească în închisoare? Cum să crezi c-ar putea fi ceva serios în făgăduiala lui Yassin, dacă a fost așa ceva, că va interveni la Traian Băsescu, pentru ca Omar, cel pentru care Traian Băsescu a ordonat o Operațiune care a durat 7 ani, să scape din pușcărie prin recurs în anulare?
Ei bine, în România s-a găsit un procuror DNA care să-l aresteze pe Yassin sub acuzația de trafic de influență la Traian Băsescu.
Era drogat procurorul?
Nu, era subordonat al Codruței Kovesi, cea care a instrumentat toată mizeria asta cu Traian Băsescu, trecut într-un Rechizitoriu trimis presei drept  cel care ar fi urmat să-l scoată din inchisoare pe Omar.

Dînd din nou în Traian Băsescu (arestarea lui Yassin a dus imediat la activarea teoriilor conspiraționiste), Codruța Kovesi a dat însă și-n Florian Coldea.
Să se fi rupt lanțul de iubire dintre cei doi?
Nu-i exclus.

Așa cum arătam pe cristoiublog.ro anterior, cele trei interviuri de un tupeism de urcată în copac ale Lulutzei  sunt tot încercări de a arăta că SRI are o contribuție neglijabilă la Epopeea numită Lupta împotriva corupției.
De luptat se luptă doar DNA, adică numai Ea!
Prin Afacerea Yassin Lulutza îi arată pisica lui Florian Coldea.
Nu v-am spus eu c-a luat-o apa?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

52 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 10 aprilie 2015”

  • Felicitariiiii!

  • DL KLAUSS IOHANNIS NEPUTINTA SI ADEVARUL DESPRE CARE NU SE VORBESTE (Part1 )
    Dupa ce am prezentat 13 motive pentru care programul de guvernare e un dezastru si i am facut pe asa zis partidul meu sa arunca acea fituica la gunoi si sa pierde speranta ca vor ajunge vrodata sa aiba si asa zis Guvernul meu ,acum pregatesc un document bomba unde printre alte voi prezenta o serie de greseli dovezi de incompetenta ,si neputinta a institutie prezidentiala despre care nu se vorbeste

    Avand in vedere gravitate lor si faptul ca o buna parte dintre ele se incadreaza la fapte de natura penala despre care voi vorbi in document respectiv ,am decis sa incepe sa va informez unde voi prezenta astfel de continuturile in asa fel incat masinaria de propaganda Stanista care cenzureaza tot si incerca sa reduca pe cei care inca au curaja sa spune ceva ,sa nu-il poate cenzura

    Platforma unde va fi publicat documente este dat de acest link http://www.tsu.co/Alberto Rodrigues

  • Nene maistre,de la Lear ai ajuns la pisicile Lulutzei si beduini, pana-i libera sa scrie pe imaculatul alb al hartiei aduse de afara si la stanga si la dreapta si sus si jos.Maistre ,de ce cu banii castigati nu revitalizezi fosta fabrica de hartie de la Busteni.Unde mai regasim mirosul pur, de lemn romanesc din maculatoarele din vremi, cand inca se mai tragea cu prastia dupa vrabii?

  • Daca noi stim ca domn Iohannis abia devenise president PNL si de o zi pe alta a luat partidul lui Bratianu si il a mutat in alta parte ,si mai stim ca grupurile de interes straini se feresc sa nu cumva Romania sa ajunga sa ceara pretul corect pentru petrolul sau si ca din cauza aceasta a fost o lupta de baioneta ca sa pune o marioneta la finanta si sa transforma omul de la palat Victoria intr-o marioneta atunci stim exact unde trebuie sa actionam ca sa putem ajuta Romania sa dejoaca planurile unor astfel de grupuri de interese strainii Eu am vorbit despre toate aceste lucrurile si alte despre care astfel de grupuri de interes nu doresc ca Romanii sa le stiu si am devenit cel mai cenzurat insa i-am demonstrat ca nu au nici o sansa sa censurez un cercetator in stintele economice si digital Avand in vedere ca doar o anumita categoria de romanii care isi iubesc tara lor ,copii sunt cei care urmaresc astfel de subiecte in curand voi crea un spatiu de new media unde le voi prezenta o serie de adevarurile de care nu se doreste ca ei sa le stiu Pe langa toate aceste stind ca asa zis Partidul meu nu a fost format la Bucuresti si nici idea de a avea un Guvernul meu nu a pornit din Romania atunci se stie exact unde trebuie actionat daca se doreste oprire o serie de lucruri care nu sunt tocmai in regula In alta ordin de idei daca dorim sa ajutam pe Romania sa ajunga sa ceara pretul corect pe petrolul sau , sa impiedicam pe cei care vor sa aiba drept de a scumpi preturile la gaz ,apa ,curent ,sa motivez pe cei care pleca cu sacai de bani din profit obtinuti in Romania sa investeasca o parte din ei in Romania ,sa ajutam Romania sa obtine banii care i se cuvine de la UE deoarece din 2015 -2020 va lua cu 100% mai putin decat Ungaria ,trebuie sa actionam dar nu in Romania deoarece in Romania a fost instalat cele 3 Marioneta de care era nevoie si nu se mai poate obtine astfel de drepturile de care i se cuvine Romanilor Imediat dupa pasti va voi anunta unde cateva din dvs ,veti putea citi mai mult despre astfel de lucrurile de care nu se doreste ca cineva sa vorbesc despre ele Atentie am spus doar cateva dintre dvs si nu toate lumea

  • Maestre, corectati 10 aprilie 2015 !

  • Excelent articol,d-le Cristoiu.Faptul ca Lulutza se razboieste cu SRI pentru intaietate in lupta impotriva coruptiei,nu este ceva exceptional.In fond toti ne protejam mosia,chiar si in fata rudelor.Ce este interesant in afacerea Yassin este faptul ca nu stim inca cine a impins-o in apa pe Lulutza.

  • La Mircea Mondialu !

  • Buna seara, Maestre !
    V-am urmarit si interventia de la B1 TV.
    … Analiza dvs este pertinenta si extrem de credibila!

    … Se vede ca plimbarea cu masina Presedintelui a fost de bun augur!

  • 10 aprilie, nu 10 martie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *