Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

De la Lupta împotriva fascismului la Lupta împotriva corupției

Ca şi cum s-ar fi spart un baraj, apar în ultimul timp noi şi noi dezvăluiri, cu date precise și documente convingătoare, despre abuzurile Binomului SRI-DNA în ceea ce s-a numit, în stil agit. prop., Lupta împotriva corupţiei. Eliberaţi de sub teroarea mediatică exercitată de Divizia Presă a Binomului, dar şi de teama ripostei răzbunătoare a Codruţei Kovesi, judecătorii resping pe bandă rulantă dosarele încropite în grabă de procurori, trimise în instanţă într-o vreme cînd preşedinta ICCJ, sinistra Livia Stanciu, proclama că judecătorii sunt partenerii DNA. La vremea respectivă, procurorii erau siguri că toate basmele lor din Rechizitorii vor fi înghiţite de judecători pe nemestecate. Concomitent, denunţători forţaţi să dea în gît „pe cine trebuie” îşi retrag denunţurile, fac confesiuni publice spectaculoase despre cum au fost şantajaţi, victimele abuzurilor (cu excepţia celor care, asemenea lui Gabriel Oprea, sunt căcăcioşi din naştere), oferă opiniei publice date şi dovezi ale felului în care li s-au fabricat Dosarele.

Deşi preocuparea nu atinge proporţiile necesare, analiza cauzelor care au dus la aceste abuzuri se rezumă la denunţarea Sistemului avînd drept nucleu Binomul SRI-DNA. Şi cum stă bine superficialităţii noastre în despicarea realităţilor, abuzurile sunt puse exclusiv pe seama persoanelor care au condus sau chiar mai conduc instituţiile de forţă.

În mai multe rînduri, am arătat că abuzurile ar fi fost imposibile în afara climatului de teroare creat de hei-rupismul numit Lupta împotriva corupţiei, declarată prioritate ţinînd de interesul naţional. Am reamintit că proclamarea corupţiei drept singurul pericol care ameninţă România (vezi sloganul Corupţia ucide), a creat un climat asemănător celui provocat de declararea, în Istoria naţională, a altor Pericole pentru România:
Al iudeo-bolşevismului în timpul regimului antonescian; al fascismului, imediat după 23 August 1944; al duşmanului de clasă în anii stalinismului românesc.

Şi pentru a-i convinge pe cititori că nu sunt aserţiuni generale, voi da un exemplu din perioada de după 23 august 1944.
Printre tabletele publicate de Tudor Arghezi imediat după 23 august 1944 sare în ochi, prin titlu, una publicată în Bilete de papagal, din 11 februarie 1945:
Stimate domnule Pătrăşcanu
Domnul Pătrăşcanu e nimeni altul decît Lucreţiu Pătrăşcanu, unul dintre liderii comunişti ai momentului.
Publicistul Tudor Arghezi i se adresează însă nu ca unui lider comunist, ci ca atotputernicului ministru al Justiţiei.

Lucreţiu Pătrăşcanu era ministru în Guvernul Nicolae Rădescu, format la 6 decembrie 1944, după ce ocupase acelaşi post, de la 23 august 1944, pînă acum, în Guvernele Sănătescu I şi Sănătescu II.
Ca Ministru al Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu răspunde de aplicarea Decretului-Lege din 20 ianuarie 1945 pentru urmărirea şi pedepsirea criminalilor şi profitorilor de război, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării.
Legea întruchipa punctul culminant al unei campanii politico-mediatice declanşate imediat după Lovitura de stat de la 23 august 1944 sub titlul:
Lupta pentru desfascizarea ţării.

Toate partidele, nu numai PCR, ci şi PNŢ, PNL, toţi liderii politici, toate ziarele proclamau drept principal pericol Fasciştii regimului anterior, care nu numai că nu fuseseră arestaţi, dar mai mult, rămăseseră în toate instituţiile ţării:
De la Siguranţă pînă la Academie.

Urmare a acestei Proclamări, se creează în România un climat de teroare. În acest climat, deşi prin Decretul-Lege din 31 august 1944, se repusese în vigoare Constituţia din 1923, statul de drept e practic călcat în picioare.
În materie de Justiţie au loc arestări de-a valma, toate făcute sub presiunea acuzaţiilor aduse Guvernului Sănătescu I, Sănătescu II şi Nicolae Rădescu, că nu fac nimic pentru pedepsirea criminalilor de război, pentru defascizarea țării.

Un asemenea abuz e semnalat de tableta lui Tudor Arghezi. Publicistul începe prin a semnala că s-a trezit „ieri, la modesta redacţie a micului meu ziar, scris de ucenici pe masa de brad a meşterului Eminescu, cu atîta pană cîtă le-a dat Dumnezeu, singurul nostru comanditar”, ( mînă de geniu al publicisticii, ce mai încolo și încoace! n.n) cu douăsprezece persoane, venite în grup:

„Vizitatorii mei erau fraţii, fiii, soţiile unor deţinuţi, în număr de douăzeci şi unu, arestaţi de poliţie. Fără motiv individual (notaţi vă rog: fără motiv judiciar scris şi semnat), fără mandat de arestare, cei douăzeci şi unu au fost luaţi pur şi simplu de acasă la 1 septembrie şi puşi pur şi simplu la închisoare, unde stau şi azi.”

Cine erau ce douăzeci şi unu:

„Cei douăzeci şi unu de arestaţi fac parte din opt mii cinci sute de funcţionari, cîţi au fost trimişi în Transnistria de regimul trecut. Ei n-au făcut nici mai mult, nici mai puţin decît ceilalţi opt mii patru sute şaptezeci şi nouă funcţionari nearestaţi.”

Mai departe, Tudor Arghezi istoriseşte efortul (inutil) al arestaţilor de a li se soluţiona situaţia:

„Arestaţii au trimis memorii Ministerului de Interne, repetate. Permiteţi-mi să vă comunic ce li s-a răspuns:
Că la 1 septembrie au fost arestaţi pe baza unei legi, întocmită cu o lună şi jumătate mai tîrziu, la 11 octombrie.
Că la 1 septembrie 1944 au fost arestaţi pe baza şi a unei alte legi, din 20 ianuarie 1945. (…)
Intervenindu-se la Parchetele Tribunalului şi Curţii Marţiale, pentru emitere de mandate de arestare, şi la Consiliul de Miniştri, pentru emiterea unui Jurnal, nu s-a emis nimic, şi ei au fost menţinuţi totuşi arestaţi.
În sfîrşit, definindu-se la 20 ianuarie crima de război, cei douăzeci şi unu s-au bucurat, căci legea definea în acelaşi timp şi lipsa lor de orice culpabilitate. Bucurie zadarnică, domnule ministru. După alte două săptămîni de arest presa şi microfonul i-au publicat criminali de război…”

Indiscutabil, cei douăzeci și unu erau victimele abuzurilor ivite în climatul de teroare provocat de aşa-zisa Luptă împotriva fascismului.
Această aşa-zisă Luptă împotriva fascismului, avînd drept premisă teza că Pericolul numărul unu pentru România e întruchipat de fasciştii rămaşi în libertate şi, mai grav, de cei care ocupă mai departe posturi în instituţiile statului, cuprinde, pe lîngă arestarea şi judecarea suspecților, şi ceea ce epoca respectivă numeşte Epurare. Altfel spus, darea afară din funcţii a celor suspectaţi de a fi fost funcţionari ai regimului fascist.

Toate instituţiile şi organizaţiile sunt lovite de isteria epurării.
Adunarea Generală a AGIR (Asociaţia Generală a Inginerilor Români) din 14 ianuarie 1945, de exemplu, adoptă o Rezoluţie prin care se cere „înlăturarea celor vinovaţi de acţiuni fasciste, legionare şi antidemocratice”.

În realitate, campania vizînd defascizarea ţării e un prilej de răfuieli politico-mafiote. Acuzaţia de fascist e folosită atît pentru a aresta şi condamna abuziv un nevinovat, cît şi pentru a elimina dintr-o instituţie un adversar politic sau un adversar pur şi simplu.

Nu întîmplător, vîrful de lance al campaniei îl reprezintă Partidul Comunist.
La Şedinţa Consiliului Frontului Naţional Democratic din 20 decembrie 1944, dedicată epurării, liderii comunişti mărturisesc o înverşunare ieşită din comun:

Tov. Vasile Luca (secretar al C.C. al PCR n.n.): Trebuie venit cu o primă măsură: ca toţi epuraţii să fie băgaţi în lagăr. Apoi, pînă cînd rămîn epuraţi, asta este o chestiune care vine mai tîrziu. Dar oamenii aceştia nu trebuie în nici un caz să rămînă liberi. Iar în lagăr trebuie puşi la muncă, nu lăsaţi să se îngraşe acolo. Aceasta este o chestiune a Ministerului de Interne, fără nici o altă lege. (…)

Tov. Teohary Georgescu (subsecretar de stat la Interne n.n.): În legătură cu problema aceasta a epuraţiei şi a unor măsuri faţă de aceste elemente care sunt epurabile, tov. Luca a pus problema ca cei care sunt epuraţi să ia drumul lagărului. Este măsura cea mai justă, pentru că în momentul cînd te pronunţi pentru scoaterea din anumite departamente a unor oameni, înseamnă că sunt fascişti, legionari, şi trebuie trimişi în lagăr. Ca să putem face acest lucru, trebuie să fie o complectare a legii din partea tov. Pătrăşcanu, altfel pot ridica chestiunea de zeci de ori, dar nu vom ajunge la nici un rezultat.
Este vreo posibilitate de a trimite oamenii în lagăr fără text de lege?

Tov. Lucreţiu Pătrăşcanu: Noi am desfiinţat lagărele pentru politici, dar aşa cum au intrat toţi nemţii şi hitleriştii, pot intra şi aceştia.

Av. Petru Groza: Ştergeţi numele de lagăr şi îi ducem la tabere de muncă.

Tov. Tudor Ionescu: La dispoziţia Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor. Să-i utilizăm pentru lucrări publice.
(Stelian Neagoe, Istoria politică a României. 1941-1944, Editura Noua Alternativă, Bucureşti, 1996, pag. 148 și 150)

Nu numai comuniştii fac presiuni pentru „defascizarea ţării” dar şi, dacă nu mai ales, Sovieticii, stăpîni prin Comisia de Armistiţiu. La şedinţa FND din 24 ianuarie 1945, Gheorghiu Dej dezvăluie:

„A fost înaintată o notă către Guvernul român, în care se arată că nu s-a făcut această purificare, că elementele duşmane Uniunii Sovietice, că elementele profasciste se plimbă nestingherite pe străzi, nu sunt arestate, nu sunt scoase din instituţii, din întreprinderi şi în special din armată, ceea ce a determinat pe primul-ministru să se adreseze, mi se pare, fiecărui departament, rugînd insistent să vie în cel mai scurt timp cu liste de purificare. Or, noi liste de purificare am dat. Dacă ar putea să ne spuie tov. Teohary, în departamentul căruia sunt de purificat o serie întreagă de elemente ale regimului lui Antonescu, ce greutăţi are de întîmpinat acolo, ar fi uşor de înţeles ce piedici se pun şi la celelalte departamente. Şi sunt convins că, de exemplu, şi la Justiţie au mai rămas destule elemente care trebuie purificate.”

Despre climatul de teroare creat de această campanie spune totul mărturisirea lui Lucreţiu Pătrăşcanu din şedinţa din 20 decembrie 1944:

„Gh. Brătianu trebuie epurat. Este antisovietic, a dus campanie antisovietică în România.
Zilele trecute a venit la mine în audienţă, ca să mă pună martor.
Nici n-am stat de vorbă.”

Repet. Pe comuniști și pe sovietici îi durea în cot dacă „fasciștii” sînt sau nu dați afară.
Campania de defascizare a țării era pentru comuniști un pretext pentru scoaterea din joc a adversarilor politici și plasarea oamenilor lor în posturi de la toate nivelele.
A făcut altceva Binomul SRI-DNA invocînd curățarea clasei politice de penali?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

35 comentarii pentru articolul „De la Lupta împotriva fascismului la Lupta împotriva corupției”

  • „Nu îi înţeleg pe suspicioşi, pe cei care mă critică pentru întâlnirea de la mine din sufragerie din noaptea alegerilor din 2009”, a declarat generalul Gabriel Oprea pentru Agenţia LOL.
    „Am respectat separaţia puterilor în stat. Pe domnii George Maior şi Florian Coldea i-am aşezat de o parte a mesei, ca fiind Serviciile. Pe doamna Kovesi, pe altă parte a mesei, ca fiind Puterea Judecătorească. Pe Puiu Iordănescu, Putere Legislativă, l-am pus pe altă parte a mesei, iar eu, ca Putere Executivă, am stat pe partea care a mai rămas. Separaţia puterilor a fost păstrată cu sfinţenie, iar de stat am stat drepţi, deci a fost respectat şi Statul de Drept.”
    http://www.criterii.ro/index.php/en/national/19693-exclusivitate-generalul-oprea-la-mine-in-sufragerie-am-respectat-separatia-puterilor-in-stat

  • Sebastian Ghiţă este un recidivist în exprimarea adevărului ocolind jaloane protejate de el, or slalomul adevărului printre zone tabu nu are consistenţă de utilitate publică.
    Doar se plătesc nişte poliţe, se reglează nişte conturi, se lasă loc de repliere în puncte nevrelgice sau timp de gândire pentru schimbarea strategiilor de apărare ale celor vulnerabili în faţa declaraţiilor lui Ghiţă. Cea mai periculoasă mutare este să acceptare dezarmaarea sa în faţa promisiunilor, de pace, primite de la cei interesaţi să-l reducă la tăcere. Încrederea lui în lumea jucătorilor din terenul alunecos al trădării – intrumentul de lucru scuzat de iunteresul naţional sau de alte sintagme de securitate ale patriotismului prost intepretat – înseamnă pentru Ghiţă sfârşitul. Aici nu-i vorba de legea penală nesocotită de Ghiţă ci – după legământul fără sfârşit- de legea tăcerii batjocorită de Ghiţă. În lumea asta şi în acest punct critic este interzisă acordarea primului ajutor partenerului de tăcere aflat în suferinţă. Altfel, ajutorul riscă să-i preia suferinţele şi statutul de trădător fără să-i fie de vreun folos. Numai adevărul complet, continuu, fără menajamente, clar şi răspicat, l-ar fi scăpat pe Ghiţă. Nu va avea curajul să exprime adevărul complet şi salvatrpr, fiindcă a fost construit să depindă de cei pe care îi ocroteşte cu slalomul adevărului printre zonele tabu. Zadarnic! Tocmai pe această cale se vinde ireversibil, dintr-un instinct de conservare greşit calculat: in fapt, îşi menajează călăii.

    • Unul dintre călăii lui Ghiţă, menajaţi- neinspirat – de Ghiţă, care va găsi calea să-l răpună pe Ghiţă este Maior, Naşul George Maior, predestinatul Naş.
      Naşul l-a sfătuit pe Ponta să nu-şi complice existenţa cu încercarea de a-l ajuta pe Ghiţă.
      Laşului i-a venit mănuşă sfatul Naşului.

    • Al doilea călău menajat de Ghiţă este Dragnea – Opus One pe tavă – pescarul dispărut prematur în interesul serviciului pascal. Are năvodul pregătit… pentru Ghiţă.

    • Ponta şi-a format din tinereţe talentul de a-şi sacrifica prietenii cu ochii închişi şi respect faţă de legea tăcerii, din 2002, când serviciul călăilor reformatori l-a executat pe procurorul Cristian Panait. Sub acelaşi serviciu acoperit de istorie medicală, n-au lipsit – postoperator – stergătorii de urme din Medicina Legală.

      • Dacă Ponta s-ar autodenunţa şi ar spune ce ştie despre contribuţiile procurorului Ilie Picioruş şi ale doctorului (nu medicului) „licenţiat în ştiinţe juridice” din IML, Valentin Iftenie, la acoperirea călăilor de serviciu şi a urmelor devastatoare, ar ajunge într-o situaţie asemănătoare cu a lui Ghiţă.
        Ponta nu ar avea de suportat rigorile legii penale, dar se teme de ghilotina încălcării Omertei.
        Măsluitorul de probe în serviciul de securitate naţională din INL – Valentin Iftenie – este un executant cu vechime şi identitate protejată (incusiv de declaraţiile lui de avere din ultimii 10 ani), dar mai ales de istoria judecătorilor acoperiţi din instanţele care aşteaptă anual adevărul medical exprimat de Iftenie pentru scutirea de la executarea pedepsei pentru cei mai liberi condamnaţi la 20 de ani de închisoare.

      • Kovesi a contribuit la acoperirea faptelor criminale executate la comandă securistă împotriva procurorului Cristian Panait, după ce a preluat de la Botoş metoda de lucru: ascunderea dosarului intangibil Panait în arhiva ICCJ.
        Cătălin Prisacariu ştie la ce mă refer. A încercat şi el să afle câteva date din dosar, mai târziu, prin 2014, când Kovesi nu mai era tartor în PG, dar avea vechime aproape 7 ani de lucru curat cu protocolul din dotare.

  • Ghiţă îl simpatiza pe Geoană aşa de tare, încât nu a pierdut ocazia să-l susţină: Preşedinte de ţară, în 2009, la fel ca preşedinte al PSD, în 2010.
    În ambele confruntări cu Geoană în prim plan, legătura indisolubilă Ghiţă-Ponta are rădăcini în general, în generalul Coldea:
    1. Trio sincron în 2009, la prezidenţiale.
    2 Apare prima dilemă privind poziţionarea lui Coldea la congresul PSD. Ghiţă a intervenit la Coldea pentru alegerea lui Ponta preşedinte PSD. La fel a susţinut Vanghelie, în urmă cu 10 vreo 10 zile:
    -„Da. M-am dus și l-am rugat pe domnul Coldea să-l ajute pe domnul Ponta și nu a vrut. L-a ajutat pe Mircea Geoană și, surpriză, a câștigat Ponta. Este noaptea minții…”
    Să înţelegem că Ghiţă era atât de curajos încât în 2010 l-a ajutat pe Ponta, în congresul de la Romexpo, parcă, şi i-a tras-o lui Coldea? Să înţelegem că de aici Ghiţă şi Coldea au descoperit un motiv de profundă prietenie!

  • Băi amoeba proteus, infantil e fiul măh-tii, care te-a făcut pe tine, in timp ce era pe wc !
    Dacă face administratorul blogului un sondaj o să vezi câti mușterii îţi citesc inepţiile !!!
    Dacă tot ai pomenit de bancă, stai dreakului, în ea si nu-ţi mai fâţâi cooru’, pe spaţiul altora !!! :))))))))))))

  • Din această asociere Ghiţă-Ponta, eu i-aş zice indisolubilă, relatată în acest ultim episod, se cam deduce – prin ascoiere şi extindere – de ce Ponta a scăpat porumbelul cu 3 sau 5 % (cota divulgată de Ghiţă la Romania TV), dar nu a catadicsit să sară în ajutorul lui Ghiţă, să-i confirme/întărească afirmaţiile.
    Laşitatea lu Ponta derivă din dorinţa lui – extremă, confortabilă, dar tardivă – de a se disocia de Ghiţă, poate aşa nu se mai observă legătura lor ombilicală, inclusiv cu trecutul. 🙂

  • „Nu pot dezvălui sursa care mi-a spus că Sebastian Ghiţă a avertizat SRI în lgătură cu plnurile PSD, dar pot spune că această afirmaţie a fost făcută în faţa mea de mai multe ori pe parcursul timpului.”

    Sunt întru-totul de acord cu Dan Andronic. 😀 Autodenunţătorul este cea mai sigură sursă şi nu se cade s-o divulgi fără acordul nedivulgatului… tot în faţă. Eu, unul, dacă mi-aş propune să ascund o sursă, n-aş spune cum mi-a spus-o, în faţă, într-o parte, la telefon, la tenis, la o băută; nici de câte ori: o dată sau de mai multe ori, nu de alta, dar – când precizez că sursa mi-a repetat ştirea, din motive demne de elucidat 😀 – deja am divulgat că vorbim de o persoană aflată în preajmă, suficient de apropiată încât, vrând-nevrând, ba se legau lucrurule de ştirea tabu în dialogurile frecvente, ba Dan Andronic simţea nevoia să mai încerce o dată să obţină repere suplimentare, elemente noi, eventual acordul autodenunţătorului.
    De aici se pot naşte, însă, neconcordanţe de opinii privind rostul divulgării sursei Ghiţă; Dan Andronic i-a spus “Unde merge suta, merge şi decada, hai, Ghiţă, lasăm-mi o portiţă de convingere mai credibilă că-n 2009 n-a fost lucru curat şi nici pornit fără cauză, din senin!”

    Oricum, în locul lui Dan Andronic, aş avea grijă să nu schimb nimic din conţinutul frazei extrase din ultimul episod „Noi suntem statul!”, să nu mă dau de gol, într-o nesiguranţă inacceptbilă, c-aş vrea să dreg busuiocul cu modificări salvatoare pentru Ghiţă, că-n realitate au fost mai multe surse, Ghiţă era în concediu mai tot timpul pe-o insulă pustie etc.
    Dacă revin în locul meu, 🙂 fiindcă de fapt n-aş vrea să fiu în locul lui Dan Andronic, apreciez curajul autorului de eveniment al zilei şi vremii; îmi pare bine când văd o şansă curgătoare pentru adevărurile nespuse, chiar dacă nu-s atât de necunoscute pe cât par şi nici atât de nevinovate pe cât vor jucătorii să ne traducă.

  • @serios, care-i mai mult … „ne” !
    Ai acaparat tot spațiul destinat comentariilor, pt … ce, … de fapt ???
    Încă o „acțiune „, d-asta, și i-apucă somnul, pe toți comentatorii de pe blog !!!
    Dacă vrei să fii „iertat” încearcă să explici, dar … în câteva cuvinte, ce-ai vrut să zici !!!

    • Bulă, tu eşti? Tu eşti statul?
      Vrei să afli ce-am vrut să zic… fără să precizezi când anume; presupun prin absurd că nu eşti atât de imbecil, încât să-ţi doreşti să reiau – cu explicaţii – tot ce-am scris de când am tot ocupat spaţiul destinat altora… ca la parcările alea cu cărucioare desenate.

      Eu n-am ceva anume de explicat. Mă exprim deja în comentarii şi mă delectez cu asta cât am chef. Indiferent de spaţiul consumat, n-am nicio normă comandată şi asta s-ar putea înţelege din ceea ce scriu, doar dacă nu-i imposibil pentru tine.
      Tot peste posibilităţile tale de înţelegere mi se par chiar exprimările tale infantile, contradictorii:
      – „ai acaparat tot spaţiul destinat comentariilor”;
      – dacă mai continuu, ”i-apucă somnul pe toţi comentatorii de pe blog !!!”
      Ce-a fost mai întâi în capul tău, spaţiul liber sau somnul?
      Nici dacă te referi la un spaţiu moştenit de la mă-ta şi ocupat abuziv de mine, nu te ia somnul din comentariile mele, decât dacă-ţi place să citeşti spaţiul gol, nescris, alocat comentatorilor care fie lipsesc cu desăvârşire, fie scriu în treacăt scurt, ca să-ţi lase – pe gustul tău – cât mai mult teren pârloagă.

      Tot după cum îmi vine cheful, pot să nu comentez nimic o perioadă, chiar mai îndelungată, cu o uşurinţă nebănuită de tine. Nu m-ar deraja să te înfrupţi cu nesaţ din comentariile lipsă. Fiecare cu gusturile şi banca lui! În schimb, nu-mi stă la îndemână abstinenţa la comandă, mai ales la ordinul unuia care nu-i capabil să facă abstracţie de comentariile mele.

      Asta-i chiar o preferinţă de-a mea, să ignor în loc de un dialog în gol cu statul revoltat la pândă. O excepţie ajunge! Se vede de la o poştă că n-avem nicio şansă să ne regăsim într-o formă comună- acceptabilă de comunicare.
      Nici nu vreau să te mint că-mi doresc una ca asta.

  • 🙂 Sebastian Ghiţă, OMUL de LEGĂTURĂ în noaptea alegerilor din 2009 – NOI SUNTEM STATUL! (XII)

    http://www.evz.ro/ghita-omul-legatura-noaptea-alegerilor-2009.html

  • -Cum se fudulesc teroriştii?
    – NOI SUNTEM SFATUL!
    – Şi aia cu statul ce-i?
    – O consecinţă a sfatului lor. Se ţin de mână-n lanţ:
    sfatul şi statul
    anticorupţia şi corupţia lor,
    investiţia şi profitul lor,
    serviciul şi returul lor,
    libertatea şi arestul lor,
    viul şi mortul lor…

  • – Bulă, spune-mi numele unui terorist de top trei!
    – Inventatorul Mentei viagere.
    – Adică cine?
    – Adică avem şi pentru export. L-au mascat ambasador în SUA.
    – Şi ce face acolo?
    – Schimb de experienţă, îi trimite scrisori lui Gabriel Oprea, încasează Menta că de-aia-i viageră, îi este dor de visul funcţiei de premier, continuă să meargă cu fratele de cruce- Vasile Dâncu – în excursii de studii.
    – Ce studiază?
    – Amândoi vor să-şi obţină doctoratul în „Terorism turistic”. L-au terminat de parcurs pe Ghiţă, acum caută insule şi cadre noi, reformate de Coldea, şi tot aşa, se perpeturează specia.

  • – Specia teroriştilor se predă sau se perpetuează?
    – Profesorul Coldea predă şi perpetuează specia.
    – Asta-i răsplata de rezervă?
    – Nu, răsplata de rezervă e alta: Menta viageră.

  • – Bulă, ce-i alternanţa la putere?
    – Ca Rizea, Cristian Rizea.
    – Cum aşa?
    – O dată plăteşte, o dată nu, şi tot aşa.

  • Cine-a tras în noi trage şi în voi.
    Trage şi cu urechea. 🙂
    Trage din toate poziţiile.
    Generalii e cu noi! Şi cu voi, şi cu voi. Nu vă înghesuiţi! Marfă avem destulă. Marfă, avem destui!

    • – Bulă, dă-mi un exemplu de terorist de genul feminin!
      – Anaconda.
      – Da’ ce-a făcut?
      – A început să terorizeze toată familia lui Cristian Rizea.
      – Doar atât?
      – Apoi a început să-i placă.
      – Şi?
      – Acum te dezbracă din priviri. 🙂

  • Teroristul de serviciu, Doamne, ne păzeşte!
    Teroristul de bani gata, Doamne, ne păzeşte!
    Terorista de la DNA, Doamne, ne păzeşte!
    Nu ni se apleacă, Doamne, de-atâta grijă?

  • Teroristul de câmp tactic, Domane, ne păzeşte! 😀

  • A-nceput de ieri să cadă
    Câte-un terorişt de stat
    Ghiţă s-a mai răzbunat,
    Prea puţin; tot stau grămadă
    peste stat.
    .

  • Terorism electoral, musiu!
    Vorba unui beneficiar – Oligofreninns:
    -„Noi suntem români cu idei şi pentru export”

  • – Ai văzut vreodată cum arată emoţia în stare brută?
    – Da, recent, când am văzut un general fără coaie.

    – Asta-i emoţia generalui drogat.
    – Un gradat degradat.

    – Pe ăsta cine l-a emoţionat în halul ăsta?
    – Să nu uităm de unde a început psihoterapia ucigătoare!

  • Cutremur mare, resimţit în blocul turn cu birouri. După ţipete şi alergături care-ncotro pe scări, două colege de servicu ajung tefere la parter, ies puşcă din clădire şi se îndepărtează grăbite, privind spre ultmul etaj:
    – Vai, ce emoţie am tras! Îţi spun ceva, dar te rog să nu râzi de mine! Am făcut un pic de pipi pe mine.
    – Eu nu-ţi mai spun, să nu-mi plângi de milă.

    – Bulă, cum se manifestă emoţia?
    – O mască râde, o mască plânge…

  • – Bulă, ce-i emoţia?
    – Graniţa dintre durerea de stomac şi pişatul în pantaloni.

  • Costică şi Mitică nu s-au mai văzut din liceu; se întâlnesc întâmplător la Universitate, pe la Intercontinental.
    – Ce faci, Costică? Ce bine-mi pare că te văd!
    – Salut, Mitică. Mă grăbesc, pa!
    – Stai, stai o clipă! Ce-i cu tine? De ce eşti aşa agitat?
    – Am emoţii.
    – Mergi la un examen sau interviu? La ora asta?
    – Mă duc în Piaţa Victoriei. Sunt TeFeList.

  • – Ce se dă la coada asta imensă?
    – Emoţie la kilogram.
    Omul, frânt de oboseală, ajunge în sfărşit la vânzătoare:
    – Cât costă kilogramul de emoţie.
    – E gratis.
    – De ce? Cine suportă costurile de prodiucţie?
    – Ne scoatem banii însutit din efectul de unică folosinţă.
    – Atunci daţi-mi două kg.
    – N-aven voie. Doza prea mare duce le nebunie şi nu mai reciclăm legume.

  • Tehnologia producţiei de emoţie pe cap de căţel turmentat (adică încolonat în turmă) s-a dezvoltat pe banii căţeilor, de unde ni se trage – aşa ne trebuie!- sintagma „lucrează în slujba poporului”.
    Cu cât poporul canin investeşte mai mult în această slujbă, cu atât tehnologia menţionată va fi mai avansată. 🙂
    Ce-şi face căţelul cu laba lui se numeşte omenie. 😀

  • Tudorel Toader şi Liviu Dragnea se auto-parfumează cu căcat porcin.

    O întrebare porcoasă:
    Oglindă, oglinjoară, care-i mai porc din ţară? Tudorică Toader, care s-a dat în spectacol cu lauda de sine călare pe o lucrare de doctorat re-prezentată ca impecabilă, după ce tot el a fost evaluatorul membru în comisia de doctorat încropită pentru Kovesi, sau Liviu Dragnea, care se vrea şeful comisiei parlamentare de cercetare a prezidenţialelor din 2009 – după ce tot el a avut deja un rol determinant: organizator perdant călare pe campania electorală a PSD?

    Abţinerea de la operaţiunea de parfumare cu căcat în piaţa publică este dovada omului de bun-simţ, care recunoaşte că acolo unde a fost odată implicat direct sau indirect, ori unde este atras de un interes vizibil, nu mai are ce să caute. Bate la ochi şi lasă nesimţirea să împuţească atmosfera. Te dai la o parte şi laşi să se ocupe altcineva, cu aparenţa de neutralitate precum arbitrajul fără blat pe faţă, chiar dacă din culise tragi sforile tot pe turta ta!
    Autoinvestigarea,
    autocercetarea,
    autoaprecierea
    sau auto-laudatio retroactive nu-s pentru oameni sănătoşi la cap.

  • – Psihoterapia ucide.
    – Cu ce?
    – Cu psihologul.
    – Care?
    – Psihologul de serviciu.
    – Vechi sau postdecembrist?
    – Reformat.
    – Ce-i asta?
    – Reformarea serviciilor, bucuria nebunilor!
    – Asta ţine de psihiatrie, nu psihologie.
    – Nţ! Cu bucuria nebunilor

    • – Nţ! Cu bucuria nebunilor se întreţine libertatea de acţiune a psihologului, adică scopul scuză mijloacele, dar şi vicecersa.
      – Un exemplu!
      – Bucuria TeFeL-iştilor întreţine libertatea de acţiune a inventatorilor anticorupţiei selective, întemeiată pe concubinajul nefiresc SRI-DNA.

      • Viceversa, anticorupţia selectivă protejează de fapt corupţia la nivelul cel mai înalt – necontrolabilă, intangibilă – practicată în deplină libertate de… „selecţia naturală” : „Noi suntem statul!”.

  • @Ion St Stanca: stii cum se cheama ala care apare mereu in frunte?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *