Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Cum n-a putut fi omorît de-a binelea Strigoiul din Medgidia

Domnia Babei Safta sub înfățișarea de Stafie n-a durat prea mult la postul Din ogradă TV.
I-a luat locul în chip indiscutabil spectaculos și cu agresivitatea tipică unor astfel de personaje odioase Strigoiul din Medgidia.
La o adică, Stafia Babei Safta se dovedise de treabă. Relele comise de ea erau, pînă la urmă, niște pozne, mai mult sau mai puțin nimerite. Strica prizele și, în cazul acestora, nu pe toate, doar pe cele consacrate consumului de divertisment (Cele dedicate consumului vital – lumină, căldura – erau ocolite), umplea micul ecran de pureci zglobii, provoca pîlpîirea temporară a becurilor din rețeaua iluminatului stradal.

Strigoiul din Medgidia reuși însă, după doar două nopți (nopți, nu seri, pentru că la Din ogradă TV emisiunile durau pînă dimineața, mai precis pînă cădea peste trepied cameramanul postului, singurul de altfel) nu numai s-o detroneze irevocabil pe Baba Safta, dar și să se afirme drept Sperietoarea numărul unu a românilor.
Potrivit mărturisirilor de la fața locului, culese de o reporteriță care tremura într-una, nu de frică, ci de frig, pentru că n-avea nimic gros pe dedesubt, Strigoiul era al unui dulgher bețiv, mort prin cădere în gol de pe un acoperișul unei băi comunale, personaj despre care nimeni n-ar fi putut spune cum dracu ajunsese el acolo, sus, pe clădirea unei instituții publice.

Noaptea, partea celor 24 de ore astronomice preferată de Strigoi, de fantome, de răufăcători și de lucrătorii de la Contrainformații, Strigoiul aținea calea fetelor mari care se întorceau tîrziu de la discotecă.

— Cum?! exclamase mirată una dintre invitatele permanente ale televiziunii Din ogradă tv, o tipă demult trecută de vîrsta tinereții, de atîtea ori operată estetic, încît nici ea nu mai ținea minte cum arată de-adevăratelea, mai sînt în vremea noastră fete mari?
— Sînt, sînt! se grăbi să intervină Psihologul studioului, un electrician de întreținere, rămas șomer de cînd își tăiase un deget cu cuțitul de bucătărie și acum primea o sumă de nimic pentru a sta toată noaptea în studio pe post de psiholog, sînt, mai ales că moda virginelor care-și scot virginitatea la vînzare pe Internet face ravagii.

Strigoiul – susțineau martorii oculari – li se adresa cu vorbe cu subînțelesuri și chiar dădea să le pună laba pe sîni.
După fetele mari, în ordinea de priorități a strigoiului, veneau bătrînii și bătrînele care se întorceau de la Serile culturale organizate de Primăria Medgidia cu teme precum „Să învățăm să împletim un ciorap” sau „Cum se spală o farfurie fără a face stropi în jur” sau „Cum să ne ferim de viruși cînd descărcăm cărți de specialitate de pe Internet”.

Timp de o lună Din ogradă TV a dus o campanie furibundă în denunțarea Strigoiului din Medgidia, marcată de permanentul dialog cu telespectatorii.
Mai ales după unu noaptea, cînd rămîn treji doar insomniacii și cei care vor să dea jos Guvernul, numărul celor care interveneau (contracost, minutul costa 10 cenți!) creștea exponențial.
E drept că și întrebările lansate de moderator (un tînăr care dormea ziua pînă la 5 după-amiaza pentru a putea rămîne treaz toată noaptea) îi atîțau pe telespectatori la răspunsuri.
Ce-ați face dacă un neam de-al dumneavoastră v-ar vizita ca strigoi? L-ați da afară din casă sau l-ați omeni?
Ați face sex fără prezervativ cu un strigoi?
Credeți că un Strigoi ar putea fi ales președintele României?!
Sînt strigoii noștri mai tari decît strigoii ungurilor?

Spre finele lunii, cum mîrlăniile Strigoiului atinseseră culmea, Din ogradă Tv lansă un sondaj uriaș printre telespectatorii cu întrebarea:
Sînteți de acord ca Strigoiul să fie ucis prin înfigerea unui țăruș în inimă?

Cu excepția cîtorva răspunsuri miloase (să nu-l omorîm maică, e și el o ființă!), aparținînd unor femei singure, toți ascultătorii s-au pronunțat pentru asasinarea imediată.
Consiliul local Medgidia s-a întrunit de urgență pentru a hotărî, în unanimitate, uciderea Strigoiului prin dezgropare și înfigerea unei țepușe în inimă.

Hotărîrii i-au urmat măsurile preparatorii.
Țepușa, cioplită de cea mai bună firmă de mobilă din județ din lemn de brad, a fost sfințită de un sobor de preoți, binecuvîntată de prezența episcopului de Constanța.

Numai că, deși s-au făcut cercetări minuțioase, inclusiv de către unitatea SRI din localitate, mormîntul dulgherului bețiv n-a putut fi găsit pe teritoriul orașului.
S-a presupus că Strigoiul venea din cimitirul altui oraș.

Primăria din Medgidia n-avea însă putere decît asupra mormintelor de pe raza localității.
Între timp însă Strigoiul a dispărut.
I-a luat locul la Din ogradă Tv nevasta unui măcelar despre care postul susținea c-a fost tranșată și pusă în carnea de mici oferiți pe gratis de 1 Mai de Partidul de Guvernămînt, la manifestarea din Parcul Izvor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

34 comentarii pentru articolul „Cum n-a putut fi omorît de-a binelea Strigoiul din Medgidia”

  • Vai de existenta ta, gâlcevistule! Nici tu nu stii de ce te iei de unul si de altul, în loc sa-ti exprimi vreo idee!

    • … „gâlcevistule” …

    • Apropo, de Geo Matei te iei, tot pentru ca esti un pesedist ratat? Sau pentru ca individul îti este superior si asta te scoate din minti?

    • N-ai pic de nerusinare, vierme! Tocmai ti-am demonstrat cum ii sugeai ciorapii lui Bot, iar tu dai din gura, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic..Mars ba, potaie, ca esti respingator!

  • @domi
    Da ba, vierme..nu citai din el, ala era Geo Matei, tu doar il pupai in cur, cd faceam misto de el, ceea ce e si mai jalnic. domi: ¨Din nou vorbesti doar ca sa te afli în treaba, bai, Nikola! Malin Bot este unul din organizatorii mitingurilor împotriva PSD¨

  • ‘I–a ‘ bătut pe ăia, la brussel, azi, de DRACII I-A LUAT !!!
    A noștri, @ fost mici copii, cu …pampersi,
    pe lângă ăia !!!
    RUSHINE SI M**E #rezist, sau cernat !!!

    • Vezi ca singurul #rezist de pe blog a ramas domi, care dadea citate din Malin Bot. Asa ca alege cu grija.. 😛

      • Iar papi rahat, bai, Nikola?

        • Nu, rahat papi tu cu mamica ta.Vrei sa spui ca nu e adevarat ca ai citat din Bot, sau ai facut doar o eschiva evaziva?

          • Rahatule, nici nu l-am citit vreodata pe Bot, cum dracu sa-l citez?!

          • Ce sa-l citesti ba, idiotule? Ca nu e vreun scriitor..Ai citat o postare a animalului.

        • Amuzant e ca nu te deranjeaza ideea de a-ti lua UE, ci doar ca as spune eu vreun neadevar.. 😀 😀

          • Cretinii pesedisti, tu, implicit, cred ca toti cei care sunt împotriva lor fac parte din #rezist. Niste cretini si atât.

          • O dai de toti peretii, dar nu ma contrazici. 😀 😀

          • Catârule, care-i citatul ala despre care minti ca l-as fi dat?

          • Nu-mi raspunzi pentru ca ai inventat povestea cu citatul, mincinosule!
            Esti un mare jeg!

  • Breeee, … ‘REALIȘTILOR’, ati observat că s-au cam scumpitără tătie, de fo juma’ de lunâ, încoa ?!?
    Luminătă, gazătä, untătă, ootă, salamătă, carnătă porcătă, benzinătă, BERĂTĂ, vinătă, … sexătă, masajătă, … TOTĂTĂ !!!
    Pe voi va doare-n p*lătă !!! RUȘINĂTĂ !!!

  • Maestre, in ‘rhytmul’ aista, ai să rămîi fără…’comentaci’ !!! Căci vorba ceea, de unde nu sunt,… nici d-zeu nu dă !!!!

  • Nu cred ca Ion Cristoiu ar publica un text care nu-i apartine, fara sa faca referire la autor.
    A scris aceasta povestire cosmareasca, având în centrul atentiei postul „Din ograda Tv”, pe care îl considera un veritabil reprezentant al tuturor televiziunilor din România. Asa televiziuni, asa popor informat, asa debandada în tara!
    Pai, cum maestre, chiar si Antena3 ?!

  • Maestre, oare dacă-i dădeai ‘materialul’ ăsta, lui Tudor Gheorghe, să-l ‘recite’ intr-un spectacol, nu ‘ieșeai’ mai ghine ?
    Căci mi se pare că seamănă, izbitor de mult, cu ‘Întâlnirea’, lui Sorescu !
    Și mai e ceva !
    Vrei cumva, să ne „pregătești’ pt … participarea la referendum ???

  • „Prea bun, prea ca la tara”. Textul, bine-nteles. Da’ nu e pentru toti „militienii”!

  • Cum se va numi noul volum de proza satirica, Maestre?

  • Sper din toata inima ca va simtiti bine, domnule Cristoiu!

  • Tema de azi este foarte serioasă. Tematicile majorității posturilor TV sunt de toată jena. Mai mult pot determina acțiuni colective care încalcă tunate legile.
    Cu ziariști inculți, documentare ioc și goana după audiență vom avea generații de analfabeți funcționali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *