Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Gîndul de vineri, 6 februarie 2015

Slavă Domnului că mortul USL de la groapă nu se mai întoarce!

La împlinirea  patru ani de la nașterea avortonului politic numit USL, încă premierul Victor Ponta a pus să-i scrie un argat pe Facebook următorul text:
„5 Februarie 2011 – am pus bazele celui mai frumos și bun proiect politic de după 89! USL a reprezentat singurul adversar politic al Regimului „Băsescu”, (un regim mafiot și antinațional care și în zilele acestea își arată adevărata față) , USL a fost speranța de schimbare și autorul reparațiilor morale, economice și materiale reușite după 7 Mai 2012.
Și sunt foarte mândru de aceste realizări. Din păcate, că de atâtea ori, împotriva unui proiect bun răutatea și prostia și-au dat mâna, și până la urmă răul a câștigat! Dar vina mea, a lui Crin și a altor fondatori este că nu am știut să rezistăm și să ținem în viață USL, iar slăbiciunile și suspiciunile noastre au fost speculate perfect de adversari. Sunt convins că timpul va face dreptate USL”.

Istoria ne dovedește acum, cînd ne-a trecut glonțul pe la ureche ( în comentariul meu din Evenimentul zilei, pe care vi-l recomand, despre Jurnalul Elenei Udrea, dezvălui că funcțiile erau deja împărțite- Victor Ponta, președinte, George Maior, premier, Gabriel Oprea, șeful SRI), ne dăm seama ce-ar fi însemnat păstrarea USL. Victor Ponta ar fi manevrat în așa fel încît el să fie candidatul USL, lui Crin Antonescu dîndu-i funcția de premier. Vă imaginați cum ar fi arătat România cu un președinte Victor Ponta deținînd majoritatea zdrobitoare în Parlament, în consiliile județene, la primării? Primul Ginerică al țării ne-ar fi scos pe toți din case și ne-ar fi pus să-i reconstituim testicul lui Tata Socru, pierdut la vînătoare cu Înălțimea Sa, Adrian Năstase.

Ca de obicei, istoria s-a arătat de treabă cu țara asta.

USL s-a destrămat.

Dan Voiculescu, tartorul care se bătuse pentru USL, ca să aibă ce să mai fure, e după gratii.
Crin Antonescu, cel care într-un moment de rătăcire a pus PNL să ducă oala de noapte a PSD, a dispărut din spațiul public. Victor Ponta a pierdut alegerile. Dacă Dumnezeu nu și-a întors fața de la Români, va pierde și șefia Guvernului și a PSD, întorcîndu-se pe sub podurile politicii, de la unde l-a promovat Grupul.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

32 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 6 februarie 2015”

  • la noi,raul castga mai des !

  • daca va pasa de Romania , trebuie sa o ajutati pe Udrea sa spuna tot ce stie.Sunt convinsa ca Basescu lucreaza acum pe la spate . Dar repet , daca va pasa de Romania , chiar daca Udrea scapa , ea trebuie sa spuna tot ce stie. Altfel ne vom scalda in noroi in continuare. Eu chiar nu stiu de partea cui sunteti ,dar sper sa fiti de partea romanilor care nu au ce manca…

  • Crezi d-ta dn-le Cistoiu ca USL e mort ? eu cred ca traieste este doar mai parsiva nu mai e chiar pe fata ,sub carcasa goala Johannis traieste si se dezvolta

  • USL a fost creat pentru ingroparea PNL. Nu s-a reusit.

  • NU, NU, NU , nu pot sa cred ca maestrul Ion Cristoiu a citit un manuscris al parasutei nationale si prezidentiale, adica o mizerie de barfe ordinare, minciuni, manipulari, insinuari, . . . Manuscrisul este scris la dictare deoarece intelectul ei nu poate. . . . Si in general se vrea ca o formula de aparare, santaj, manipulare, scandal . . . Manuscrisul i-a fost pregatit mai din timp, ca se stia ce urmeaza si cretinica trebuia sa-l invete ca la timpul declansarii urmaririi penale sa-si puna poalele in cap si sa scuipe mizerii, poate impresioneaza pe cineva sa ramana libera.
    Si eu am fost basist, dar in ultimii doi ani mi-am dat seama ca . . . trebuie sa inchid acest capitol . . . Daca Udrea se tara in genunchi in fata mea nu i-as fi citit manuscrisul, nu as fi vorbit nici un cuvant cu ea, in imaginar i-as fi tras un dos de palma peste bot . . . NU pot accepta sa va lasati manipulat,sa fiti folosit ca portavoce, ca aparator al acestei mizerii umane. Sper sa aruncati rahatul ala de manuscris, sa va spalati pe maiini, si in cap si sa ramaneti jurnalistul, maestrul Ion Cristoiu.

  • Cautam Operatori calculator pentru publicare anunturi online.
    Program part-time, aprox. 3 ore pe zi, indiferent de domiciliu. Nu este necesara experienta.
    Cerinte:
    – cunostinte minime PC ;
    – calculator, conexiune internet;
    – rabdare, seriozitate, minim 18 ani.
    Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii trimise prin email.
    Dupa perioada de instruire veti incepe sa lucrati.
    Cereti detalii la adresa: fabyana.elena@yahoo.com
    Oferim si solicitam seriozitate!
    Nu uitati: Succesul se ascunde in ambitia de a nu renunta iar Încrederea este balamaua usii spre succes! ACTIUNEA produce REZULTATE!

  • Dl Cristoiu ,ați primit jurnalul?si daca da ce impresie v- a făcut?

  • ELENA UDREA / bivalentă
    Desigur ei nu i-ar fi stat frumos
    Să strige tare : Jos Băsescu, jos!
    Toți priceput-am că îi plac nespus,
    Chiar scenele când e Băsescu… sus !
    În alt context , ei i-ar fi stat frumos
    Să strige dulce: Jos Traiane, jos!
    Că noaptea la palatul Cotrocean,
    I-a spus nu doar o dată: Jos Traian !

  • Teodora Ardelean, Elena Udrea nu merită nici măcar solidaritate feminină. Nu ştiu dacă eşti căsătorită. Dacă da, te rog pune-te în pielea Mariei Băsescu ! Dacă nu, este de înţeles !

  • Victor Ponta a fost un rau necesar pentru Romania in ultimii 10 ani.Prezenta lui in spatiul politic romanesc a dus la unificarea dreptei intr-o formatiune politica la fel de putrnica, precum stinga pesedista.

  • Maestre ,ajutati-o pe Udrea .daca puteti ! Nu sunt o simpatizanta a ei ,daca a gresit sa plateasca ,dar ,ca e hartuita in asemenea hal de tot felul de oameni ,care se fac si ei vinovati de diverse lucruri ,nu e corect !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *